Ziua 2 Puente de la Reina - Estella - Villamajor de Monjardin 34 km

Si a fost ziua a doua...dupa odihna binecuvenita, trezirea a fost la ora 5. Asa incepe o zi la albergue, in dormitoatele comune, unde te trezesti la 4-5-6, depinde de cata galagie fac colegii sau la cat vrei sa pleci. Aveam bagajul facut, asa ca am mai lenevit, nici nu.mi place sa merg pe intuneric.

Drumul - am plecat la ora 6.30, multi pelerini pe drum de dimineata. Ne.a prins rasaritul la iesirea din oras, cararea a mers o buna bucata de drum, printre lanuri de grau, mazare, pe alocuri maslini. Multa culoare, multe flori, macese, maci, un fel de cimbrisor aromat, oameni deloc. La Maneru am ajuns nesperat de repede. Ziraqui, Lorca, aproape pustii. Pe un deal, am gasit harta lumii, desenata din copaci. Cararea a fost mai putin bolovanoasa ca ieri, dar mai sinuoasa, am urcat, am coborat, iar am urcat; stanga dreapta inainte am avut ceva munti - undeva in zare, la linia orizontului un lant muntos masiv similar cu Stanilele noastre, dar mult mai mare. La ora 10 am facut pauza de cafea, la Lorca. Aveam 10 km. La ora 12 ajunsesem la Estella, punctul terminus pe ziua de azi.

Dupa 2 zile de mers, am vazut un oras populat, in miscare :) - chiar ma intrebam, nu traieste nimeni in casele astea frumoase sau castelele din drumul nostru ?! Am facut mici cumpataruri, cu gand sa gatesc ceva deseara...am hotarat sa nu raman la Estella, mi se parea prea mult timp irosit. Asa ca...am plecat mai departe. Zona foarte frumoasa, un canal merge paralel cu orasul, o cetate si o catedrala strajuiesc orasul modern, atat cat l.am vazut- ambele erau inchise, la fel ca toate bisericile intalnite pana acum - doar aseara am putut sa intram in cea din Puenta de la reina.

Doar ca...itinerariul meu imi spunea ca in urmatoarele 3 localitati, nu este nici un refugiu, de ramas peste noapte, doar unul singur, la 2 km. Pe langa care am trecut si l.am ignorat, am ajuns prea devreme la el. Ma gandeam ca poate o fi aparut vreunul intre timp mai nou construit, pe traseu :).  Daca nu, asta este, e timp de ajuns pana seara la destinatie :) - pt ce atata graba?

La Iraque am intalnit faimoasa Fantana a vinului, aici sunt si Cramele Iraque, pe o intinsa suprafata cultivata cu vie. Recunosc, l.am gustat, era vin rosu usor aspru, cum imi place mie,  fredonand cu veselie " Ce bun e vinul demisec, ce tristi sunt anii care trec :)"....2 localnici mai tinerei s.au oprit, cu o masina si-au umplut sticla si au plecat si ei si eu mai departe. Soarele nu ne.a lasat deloc, spre ora 2 erau cam 34 grade. Cu cat ma apropii de munte, mai adie un vant, mai intru in padure. Frumos drum. Fantani pt pelerini sunt la tot pasul, special amenajate. Apa rece e o binecuvantare pt picioarele infierbantate si obosite.

Toata ziua am mers singura. Si ce bine e! Din cand in cand, ne mai intersectam, deja ne cunoastem, ne salutam - suntem actori in aceeasi piesa :) - nu simt nevoia de apropiere, de comunicare, de interactiune. E atata liniste in jur si in mine, incat nu.mi doresc nimic altceva - mai vorbesc cu picioarele, sa ma sustina in continuare, par sa colaboreze :). Din cand in cand, luati.va timp pt voi...nu fugiti de singuratate...s.ar putea sa aveti o surpriza :).
Alt sat parasit, 2 tineri pe marginea drumului, ma imbie sa raman la pensiunea Perla Neagra :) - e tentant, dar e 15 euro si parca as mai merge un pic, e doar ora 4.
Mai departe, cararea urca pe muntele in forma de piramida, pe care il urmaresc de dimineata si in varful caruiia se vad ziduri de cetate purtand pecetea timpului.
Graul auriu imi aminteste de scena finala din Gladiatorul, cand sufletul eroului se intoarce acasa.... incep sa cant... e asa frumos...e atata liniste. Pasesc greu, fiecare miscare trebuie facuta cu grija, echilibrul e precar :)) - ajung pe o colina, vad visine coapte - ghici :)) - nu m.am putut abtine si am cules vreo 2 pumni, delicioase !

In varful pantei, se asterne o priveliste de vis - in fata satul, in dreapta cetatea, inca greu de atins, in stanga padure si autostrazi...

Cazarea - m.am oprit aici, Villamajor de Mon Jardin. Un satuc cochet, cu o piata mare, o catedrala la fereastra mea si 3 alberg.uri - il aleg pe cel mai vechi - si convenabil ca pret- rustic, construit acum 400 ani, acoperis din barne, paturi metalice, podea cu mozaic. Gazdele vorbesc engleza, nu e internet- si ce daca- e curat si are tot ce trebuie.  Am pat la fereastra, cu panorama inclusa :). Dupa 10 ore de mers si 34 km e perfect. Mananc o cina frugala, in parcul de copii, doar e ziua copiilor, nu :) ?! Copilul din mine traieste povestea la intensitate maxima...recunoscatoare !

Dupa programul obisnuit, dus, spalat rufe, masaj picioare, scris povesti, urmeaza o plimbare in sat si o intalnire - un fel de rugaciune comuna- a pelerinilor, la 20.30. Suna interesant. Reconfiguram trasel pt ziua de maine. Se aduna nori pe cerul senin de azi- pt diversitate. Va imbratisez, pe cei ce treceti pe aici...Cu bucurie si ceva durere :)

PS avem si chitara !!! Un baiat si o chitara. Bob Dylan !
La meditatia pelerinilor..muzica de vioara. Lumanari. Ceai cald. De neuitat...
E nevoie de atat de putin, sa fii fericit...

Ziua 1 - Madrid - Pamplona -Puente de la Reina

Dupa 2 nopti pe drumuri, cu 3 mijloace de transport, microbuz, avion, 2 autocare, am ajuns si la Pamplona. Orasul de suflet al lui Hemingway, orasul luptelor cu tauri, un oras linistit la ora 6.30 dimineata, intr.un rasarit de soare cu o lumina stranie - al carui centru vechi arata ca dupa razboi, dupa ceva sarbatoare locala, mizerie si tineri ravasiti si beti sprijinind zidurile...

In rest, muuulta verdeata si parcuri. Un concurs de biciclete. Si cativa pelerini grabiti sa plece la drum. Intrucat catedrala se deschidea abia la 12, mi.am luat credentialul(pasaportul de pelerin) de la un alberg, prima stampila si intrarea "oficiala"pe Camino fiind in centrul Pamplonei, ora 7.30 :).

Va spuneam ca mi.am luat harti, telefon, diverse programe pt a ma orienta...uitati de ele :) ! In loc sa stau cu nasul in hartii, am deschis ochii la semnele de peste tot, sageata sau scoica galbena pe fond albastru, aflate pe caldaram, pe copaci, stalpi sau pe semnele de circulatie, fie semne de sine statatoare. Si bine am facut, e mult mai simplu si relaxant. Vremea e incredibila, racoare si o lumina calda in prima parte a diminetii, apoi soare si vara in toata regula. Ma tem ca o sa ma intorc bruneta, nu blonda, daca va fi tot ca astazi :).

Iesirea din Pamplona e paralel cu autostrada, apoi cararea urmeaza dealurile impanzite cu grau sau alte ierburi. Multe flori, multa verdeata, peisaje molcome. Sate aproape parasite dar cochete si primitoare.

Urcam pana la Alto del Perdon, pe o carare cu bolovanis. Nu suntem multi, in schimb din multe tari - Bulgaria, Germania, Franta, Japonia, Spania. Fiecare merge in ritmul lui, cu gandurile lui. Salutul "bon camino" e nelipsit. Sunt si multi care fac pelerinajul pe bicicleta.

De.a lungul drumului, trei lucruri ne.nsotesc permanent- macii, graul verde crud care, mai spre Obanos devine auriu, eolienele uriase, in perpetua miscare...ma gandesc ca pot fi simboluri ale frumusetii, nevoilor si evolutiei umane - peste toate, de jur imprejur, e viata - canta greierii si pasarile, zboara fluturii...cadenta betelor de trekking pe pietre tradeaza prezenta omului, de la un punct, la altul...se urca incet, cu capul plecat - siluetele amintesc ca acesta era un drum de cainta, pentru mantuire sau iertarea de pacate, de analiza si introspectie a celor ce cautau linistea sufleteasca...

Partea cea mai impresionanta de astazi - Alto del perdon - Dealul iertarii. Aflat la 770 m altitudine, era punctul de trecere al pelerinilor dinspre Roncevales. Cei ce treceau treptele capelei Sfintei Maria erau iertati de toate pacatele, iar linistea sufleteasca ii insotea pana la moarte. Asa spune legenda. In prezent, aici se afla in monument sculptat-metalic- ce reprezinta 14 pelerini, in marime naturala, simbolizand evolutia pelerinajului si formele de desfasurare-pe jos, calare sau cu magarul. Tot aici au fost prima data instalate eolienele, cu o inaltime de 40m, elicea de 20 m, in numar de 40.. Locul este denumit "acolo unde drumul vantului intalneste drumul stelelor" - cu referire la Calea Lactee( Camino de Santiago urmand coordonatele Caii Lactee) . Panorama este impresionanta, asupra Navarrei si a dealurilor colorate de mama natura. de aici pana la Santiago de Compostela mai sunt 700 km :).

De aici, drumul coboara pana la Puente de la Reina(podul reginei) unde voi ramane in aceasta seara. Cazarea la refugiu, conditii f bune, e o curte interioara verde si miros de copaci infloriti. Lume pestrita :) . Biciclete. Un cort. In vatful clopotnitei de la una din cele 2 catedrale aflate la 100m ditanta una de alta au cuib niste berze :)).

Mi.am facut portia de 24 km astazi. Nu.i usor dar e fantastic de frumos. Ce tara...E liniste si pace. Soare si zambet. Picioarele se cam razvratesc impotriva rucsacului care a cam ajuns la 10 kg, mult peste limita recomandata.Dar maine e o alta zi, alti pasi in drumul spre obiectivul final :)

Ziua 0 - Camino de Santiago - Piatra Neamt - Bucuresti - Madrid

Se-ntampla...

Impachetez cu frenezie. Strictul necesar are forme ciudate si un continut destul de consistent. Complicat sa gandesc si sa planific viata pe cont propriu, pentru 29 zile, sa aleg lucrurile trebuincioase si fara de care nu se poate, intr.un rucsac. Rucsac care cantareste 8.5 kg. Fara apa, fara mancare. Cam mult, pt cati km il voi cara in spate, zi de zi...cam mult, dupa toate recomandarile primite. 
Biletele de avion sunt la locul lor...cateva informatii, harti, un telefon destept, pt acces la internet si celelalte, agenda, pentru ganduri si povesti; mai un cantec, mai o vorba buna, mai un cadou mic, mic, duc cu mine cate ceva de la fiecare din oamenii pe care ii simt mai aproape ca oricand....2 pietre, pentru a le duce la Cruz de Ferro, dupa ce le voi fi purtat mare parte din drum...ceva medicamente, in caz ca...sandale si ghete de treking, alte maruntisuri de care acum pare sa am nevoie. 

Am avion la orele 16, din Bucuresti, spre Madrid. De acolo, spre miezul noptii, cu autocarul spre Pamplona. Daca totul merge conform planului, la 6.30 voi fi la Pamplona, de unde incepe prima etapa de mers :) 24 km - dar, toate la timpul lor, pe masura ce se vor intampla. Starea de spirit este buna, sunt linistita si increzatoare in ceea ce ma asteapta - am adunat atata energie si ganduri bune de la oameni dragi incat distanta si singuratatea nu ma mai sperie atat de tare...ce va fi, va fi !

Plec, cu gandul la aceste frumoase cuvinte, aflate intr-o biserica din Pirinei, pe portiunea de drum dinainte de Pamplona, pe care o voi strabate, poate, alta data:

„1.Binecuvântat ești pelerine, dacă descoperi că Drumul îți deschide ochii și inima spre lucruri nevăzute;

2. Binecuvântat ești pelerine, dacă grija ta cea mai mare nu e să ajungi, ci să ajungi împreună cu ceilalți;

3. Binecuvântat ești pelerine, dacă contemplezi Drumul și descoperi că este plin de nume și începuturi;

4. Binecuvântat ești pelerine, dacă descoperi că autenticul Drum începe atunci când e dus la bun sfarsit;

5. Binecuvântat ești pelerine, când traista-ți e goală, iar inima nu știe cum să facă față plinului de simțuri și emoții;

6. Binecuvântat esti pelerine, dacă înțelegi că un pas făcut înapoi pentru un altul, e mai valoros decât o mie de pași făcuți înainte fără să te fi gândit la ce ai de câștigat din asta;

7. Binecuvântat ești pelerine când nu-ți ajung cuvintele pentru a mulțumi surprizelor ce apar la fiecare cotitură a Drumului;

8. Binecuvântat ești pelerine dacă cauți adevărul și dacă faci din Drum – drumul vieții, căutând ca Drumul și Adevărul să fie – Viață;

9. Binecuvântat ești pelerine, dacă pe drum te regăsești și în timp te transformi, fără însă a contraveni inimii tale;

10. Binecuvântat ești pelerine dacă descoperi că Drumul este tăcere, iar tăcerea –rugăciune, iar prin rugăciune îl întâlnești pe Dumnezeu, ce e în așteptarea ta!”

Drumul meu - 700 km pas cu pas

Drumul e important, nu destinatia – auzim deseori aceasta afirmatie si totusi, suntem mereu pe fuga, sa ajungem - undeva -  sa mai bifam ceva, sa ne incadram in programe supraaglomerate, traim si visam in viteza si ne plangem, ca nu avem timp, pentru noi, pentru ceilalti, pentru toate…

Camino de Santiago pare sa fie o "bucla" temporala, un vis al prezentului, de regasire a credintei, a sperantei, a esentei umane, de redescoperire a celor mai tainice cotloane ale sufletului omenesc – intoarcerea  la varsta de aur a umanitatii, la simplitate si autentic, la libertate, la sacru. Unii pornesc la drum din credinta. Altii de curiozitate. Altii pentru a-si depasi limitele. Altii pentru a petrece un concediu inedit si cu costuri minime. Unii isi gasesc aici prieteni, altii isi gasesc linistea sau raspunsurile cautate indelung. Altii se descopera sau se regasesc. Se vindeca. Renasc. Se intorc impacati. Sau razvratiti. Dar, schimbati cu siguranta…..

Pentru ca nimic nu mai poate fi la fel, dupa ce ti-ai luat inima in dinti, sa pleci de acasa o luna (sau mai mult), sa lasi in urma familie, prieteni, indatoriri, comoditate, pentru o idée, pentru un drum, pe care cu gandul déjà pasesti, pentru un vis imposibil de explicat, rational si cu argumente….

Nu stiu daca un astfel de drum te transforma intr-un pelerin – cuvant folosit din ce in ce mai rar pentru cei care calatoresc mult, din loc in loc, si mai mult pt cei care merg la locuri de pelerinaj, considerate sfinte - cred ca mai degraba te nasti, cu gena aceasta, a drumurilor fara sfarsit.

Mai cred cu tarie ca un astfel de drum e cel mai sigur drum catre sine – cum altfel te vei cunoaste, decat fata in fata cu tine insuti, in cea mai lucida singuratate, fara masti, scuze sau caldura pe care ti-o da confortul, traind simplu si aproape de inceputuri, cu sinceritate – carand in spate tot ce ai nevoie, umil, caci nu esti cu nimic mai presus decat cei aflati pe acelasi drum, iertand si uitand, pas cu pas, catre o destinatie – care poate fi o varianta mai buna a ta, o performanta, o victorie, o pauza, pana la urmatorul drum, caci oare, viata noastra nu e doar un drum spre moarte ?!

Se spune ca exista trei provocari, pe Camino care se refera la trup, minte, suflet. Prima parte este provocarea trupului, care nu e obisnuit sa mearga atat de mult. A doua etapa e provocarea mintii, sunt portiuni de drum, in Meseta, de exemplu, unde nu ai ce sa privesti, decat intinderi fara culoare si drumul. Iar cand mintea e libera, trebuie intr-un final sa te gandesti la ale tale. A treia parte e provocarea sufletului, care departe de casa, munca si cotidian, vede viata altfel si supune intrebarii deciziile importante ale vietii.

Camino de Santiago este drumul meu pentru luna iunie;  Am ales ca punct de plecare Pamplona, capitala regiunii Navarra, renumia pentru luptele cu tauri din timpul sarbatorii San Fermin. De aici, imi voi lua pasaportul de pelerin(credentialul), documentul care atesta calitatea de pelerin (aici se aduna stampile din fiecare loc in care poposesti, refugiu, biserici, muzeem restaurante si care dovedesc ca ai facut drumul pe jos, pe bicicleta sau calare etc), dupa care, voi strabate cei 700 km, pe jos, pana la Santiago de Compostela, locul unde, in Catedrala, se spune ca se afla moastele Sfantului Iacob. Am la dispozitie 27 zile. Asta inseamna sa merg in medie  26 km pe zi.

De ce plec…..e intrebarea care mi s-a tot pus si la care am 100 raspunsuri sau nici unul – pentru ca imi doresc altceva, o provocare si o poveste, o iesire din cotidian si o pauza din caruselul in care ma aflu de ceva vreme, un pic de senin in furtuna nesfarsita din mine, imi doresc sa vad lumea cu alti ochi, pentru ca nu am plecat niciodata asa singura, pe cont propriu, intr-o tara  care ma intriga, in care nu cunosc limba, oamenii, nimic, desi sunt luni intregi de cand ma vad acolo, pe acest drum, cu o indarjire care nu-i a mea. Pentru ca am credinta ca pot face asta. Pentru ca nu caut nimic. Nu fug de nimic. Dar ma astept sa gasesc orice. Sa traiesc orice. Sa simt. Sa vad lumea. Sa cunosc oameni si povesti, e atata sete de oameni in mine, cu cat mai mult caut singuratatea…

Fiecare din noi, ne traim propriul Camino, aici sau altundeva, inauntru sau in afara…fiindca se apropie momentul sa plec, daca as putea, as lua cu mine…

-pe Puiu, cu visele lui si toate cantecele care-ti lasa speranta vie, oricat de gol ti-ar fi sufletul;

-pe Flori, desi isi doreste alte drumuri, pentru ca e om de nadejde si-mi aduce un plus de echilibru;

-pe Catalin, pentru ca si datorita lui, sunt mai hotarata sa plec in cautarea viselor mele si sa renunt mai putin;

-pe Dragos, pentru energia pozitiva si zambetul nelipsit – abtibild pt suflet, vorba cuiva J

-pe Irina, pentru indarjirea si detasarea cu care abordeaza fiecare problema, fie ca e varf de munte sau bataie cu zapada;

-pe Tibi si Mariana, pentru ca, intr-un fel, sunt mereu pe drumuri, calatori de profesie; 

-pe Cosmin, pe Nico si pe Max, pentru ca sunt un sprijin moral constant si gasesc mereu un cuvant bun pt mine, cand am nevoie (bidonul si pelerina vor fi cu mine, oricum :);

-pe Ioana, cu care am planificat impreuna acest drum, desi imi va fi dor de ea cat nu pot spune;

-si.......pe multi din oamenii faini ale caror povesti imi umplu viata si care mi-s dragi cat ei nu stiu si fara de care viata mea ar fi mai fada, mai goala si mai lipsita de sens….acei oameni pentru care as merge pana la capatul lumii si inapoi…

In drumul meu, o sa am nevoie de un gand bun. Poate o rugaciune. Poate un zambet. De la voi toti. Pentru care va sunt recunoscatoare, de acum.

Camino de Santiago - pas cu pas

Motto: "Miracolul se ascunde in pasii oamenilor obisnuiti"

Despre Camino de Santiago am aflat prima data, acum cativa ani, de pe blogul unui prieten – de vocatie, pelerin.  Apoi, am tot cautat informatii, au ajuns la mine carti si povesti despre acest drum legendar – cu cat citeam mai mult, cu atat ma fascina mai tare si crestea in mine dorinta de a a-l cunoaste, de a pleca, fara teama, eu cu mine, pe acelasi drum strabatut de sute de ani, de oameni simpli sau invatati, regi sau scriitori;

Drumul catre Santiago de Compostella este o cale de pelerinaj cu o traditie de 1000 de ani, fiind al treilea mare pelerinaj crestin, dupa cele spre Ierusalim si Roma - El Camino traverseaza Spania de la Est la Vest, de la Pirinei pâna la Oceanul Atlantic. Traseul a fost creat de vechii celti din pensinsula iberica, chiar pe sub Calea Lactee. In prezent, exista mai multe variante de a strabate Spania, spre Santiago (Camino Nordico, Camino Primitivo, Camino Francez); cel mai cunoscut şi frecventat este Camino Francez.

Pelerinajul incepe la poalele Pirineilor, in Franta, la Saint-Jean Pied de Port, continua prin nordul Spaniei si se incheie la Santiago de Compostela, la moastele Sfantului Iacob, dupa aproximativ 900 km. Drumul este marcat cu sageata galbena  sau cu scoica, simbolul pelerinului.

In perioadele de glorie, la Santiago de Compostela au venit regi,  imparati si parinti ai bisericii, precum Francisc de Assisi, principele Felipe, mostenitorul tronului Spaniei, actorii Anthony Quinn si Shirley Mclaine, scriitorul brazilian Paulo Coelho. Orasul a revenit in atentia intregii lumi in anul 1986 cand scriitorul si-a lansat cartea Pelerinaj la Compostela ("Jurnalul unui mag") in care descrie experienta traita de el insusi pe El Camino.

Pelerinilor care au parcurs pe jos sau calare ultimii 100 kilometri,  si biciclistilor, care au parcurs cel putin ultimii 200 km pe bicicleta, li se acorda un certificat de recunoastere a traseului parcurs in scop religios, cultural sau al cunoasterii. Calatorii trebuie sa dovedeasca insa faptul ca sunt pelerini cu documente stampilate la adaposturile sau parohiile vizitate de-a lungul traseului.

Ca o recunoastere a insemnatatii sale pentru lumea culturala si spirituala europeana, din 1987 Camino de Santiago a devenit  Drum Cultural European, in 1993 fiind  inclus in lista mostenirilor culturale universale UNESCO.

Fiind asezat in cel mai jos loc de pe intreaga coasta atlantica, orasul are o simbolistica aparte - legendele, de origine celtica, au facut din acest oras locul in care se adunau sufletele mortilor pentru a urmari soarele pe intinsul marii. Cei nevrednici de a ajunge pe taramul mortilor erau condamnati la a bantui Galicia. Alte legende spun ca, in anul 830, o lumina orbitoare ca a unei comete i-ar fi indicat unui taran numit Pelayo locul unde erau ingropate ramasitele pamantesti ale Sfantului Apostol Iacob. De aici provine si numele orasului, Santiago insemnand in spaniola Sfantul Iacob, in timp ce Compostela provine din latinescul Campus stellae adica “camp cu stele”.

Legendele mai spun ca in drum spre locul de ingropaciune trupul lui Santiago a fost pierdut pe mare in timpul unei furtuni, dar a reaparut la mal acoperit de scoici. De aceea simbolul pelerinilor care strabat Camino este o scoica. Pe langa aspectul legendar si simbolic, scoica avea pentru pelerinii din vechime si un uz practic: datorita marimii si formei putea servi si drept farfurie si drept cana.

“Fiecare drum incepe cu un pas” – primul pas pe Camino este hotararea, impulsul de neoprit  de a pleca, de a ma desprinde de comoditate, de familiar pentru a ma aventura in necunoscut – Camino de Santiago este drumul meu pentru 2015 – o provocare, o incercare, o bucurie. 

despre 2014 - avem timp

Sunt perioade, cand, prinsa in valtoarea zilelelor cu “trebuie” sau ocupata sa bifez liste mereu reinnoite, uit ca zilele care trec sunt, de fapt, viata mea, ca fiecare lupta cu mine, cu ceilalti, modeleaza si schimba, lasa urme.

2014 a fost, pentru mine, un astfel de an - ma uit in urma si-mi pare c-am trait 5 ani intr-unul singur...2014 a fost un an greu. Un an plin. Un an frumos. Dar greu. Un an in care am fost fortata sa ma intorc  catre mine, cu luciditate, sa ma cert si sa fac pace cu mine, sa despic si sa caut. Un an in care n-am mai luat totul de-a gata, convinsa ca totul mi se cuvine, dar care m-a invatat sa astept, sa caut samburele acela de rabdare care sa dea roade, intr-o zi.

2014  a fost un an al contradictiilor. Al momentelor de neuitat. Si al momentelor de uitat definitiv. Cel mai intens an, din ultimii 9. Anul in care am invatat sa zambesc, indiferent cat au durut toate. In care am zambit, oricat de greu a fost. In care am si plans, de bucurie sau nu. In care am ramas eu, desi mai putin exuberanta, mai putin extrovertita, mai putin copilaroasa. In care mi s-a confirmat ca, uneori, revenim in acelasi punct de unde am plecat, daca nu ne-am invatat lectiile…

A fost anul in care am cunoscut oameni fabulosi – cu povesti, haz si vorbe de duh, cand era mai multa nevoie de ele. Am noroc de oameni buni in viata mea. De oameni luminosi, intregi, cu personalitate. Care au fost alaturi de mine, chiar cand am fugit de ei.  

In 2014, am avut parte de cele mai spectaculoase ture pe munte:

- Piatra Craiului ramane o poveste, despre frumusete, maretie si cum sa ne depasim limitele;

- Ceahlaul este parte din noi, ne-ntoarcem mereu la el, acasa, mai liberi si mai tineri;

- batranul Macin inca ne atrage, irezistibil, fie ca e verde in primavara sau uscat in toamna fierbinte;

- Vama Veche, ca un rasarit de soare pe malul marii, in acorduri de muzica folk; 

Anul acesta, am trait cele mai faine nopti la foc, sub cerul instelat, in cantec de chitara neostoit. Am invatat ca orice loc e frumos si primitor, daca oamenii de acolo sunt asa si daca iti dai ragazul necesar sa ii cunosti. 

Am invatat cat de pretios e timpul – pe care il primim sau il daruim. O clipa, o ora sau o zi. Nu stim daca se mai intorc sau daca mai exista, undeva in viitor. 

Am invatat sa spun ce simt. 

Sa simt. 

Sa ma bucur. 

Sa tac. 

Sa uit. 

Si sa iert. 

Sa privesc inainte. 

Sa am incredere. 

Si speranta…

Si-mi doresc sa nu le mai uit…

Zbor de Albatros - 26 ani

"Albatroșii au cea mai mare deschidere a aripilor! În zborul lor își deschid mintea și sufletul, visează și se luptă pentru atingerea idealurilor lor. Pentru ei nimic nu e imposibil. Dintr-o singură bătaie de aripi ajung acolo unde nici nu credeau vreodată, cuceresc cele mai înalte vârfuri și văd dincolo de linia orizontului. Termenul de albatros a devenit unul metaforic, cu trimitere directă la concepte dragi omului, precum libertate, nostalgie, ascensiune spirituală, detaşare, evoluţie şi ascendenţă..."

Numaratoarea a inceput demult...

Alti iubitori de munte, ale caror nume ne sunt nestiute, au infiintat in 1988 un grup de turism montan, cu nume simplu, dar de efect - Albatros - o idee, un sentiment si o aspiraţie. Au trecut de atunci 26 ani, timp in care galateni si nu numai au dus acest nume mai departe, in tara sau in afara ei, cu mandrie, cu drag si cu multa perseverenta (poate intr-o zi se va gasi cineva dintre ei sa scrie si povestea devenirii lor :)

Eu i-am cunoscut in anii din urma, intai la Borca, apoi in Ceahlau, apoi in arsita Deltei, apoi in blandul Macin si apoi am pierdut sirul :) - cine mai sta sa mai numere zilele si noptile din munti, la foc sau pe malul baltii, cand suntem cu totii impreuna ?!

Aniversarea celor 26 ani ai Albatrosilor, la Predeal, ne-a adunat din cele 4 zari (tot Moldova-i fruncea...), la Cabana Poiana Secuilor inca de vineri seara - dupa o zi insorita cu cer senin si un drum lung, via Oituz, unde, recunosc, visam sa gasesc acea cabana, mult cantata de Puiu, calda si primitoare, eventual cu vreun foc pe undeva :)). Am gasit insa, multe surprize faine, oamenii dragi pe care nu-i mai vazusem de ceva vreme, oleaca de racoare, cat sa ne faca sa stam cat mai aproape, sa nu risipim caldura, voie buna si...relaxare :).

Prima seara e, de regula, de dezlegat limbile, de cunoscut oameni, de socializare; cum n-a mai fost concurs si nici program si nici ora de culcare sau de trezit dimineata, am profitat cu totii, am stat de povesti mai mult ca altadata, am facut planuri, pentru anul ce vine, am stat la cantari....pana s-a blocat usa :) - dormitul la comun e intotdeauna cu peripetii, de data asta a fost cu multe hohote de ras, in zori de zi, cand am intrat, cu chiu cu vai, in cabana, pe geam, pîş, pîş, sa nu cumva sa trezim organizatorii, care voiau sa se odihneasca  :)

Sambata, zi cu soare si senin din nou, dupa suflet, cum ar zice unii - in program, plimbare in Cheile Rasnoavei, sa ne facem pofta de somn, de mancare si de altele. Multa zapada, padurea fascinanta ca de fiecare data, drumul usurel si buna dispozitie au facut ziua perfecta – pentru amatorii de senyatii tari, aici se desfasoara activitati de agreement diverse bungee jumping, tiroliana, via ferrata, rapel, camping pe zapada :) sau bulgareala de ocazie – atentie la cei mai buni tintasi, nu se stie niciodata cine te poate nimeri cu un bulgare de zapada bine-facut !

Seara ne-a gasit usor obositi, dar zambind; Surpriza serii a fost sa-i vedem pe albatrosi imbracati la 4 ace, doar era sarbatoare, altfel decat ii stim, dar la fel de frumosi. S-au impartit diplome, insotite de laude pentru activitatea si implicarea celor care duc numele de Albatros mai departe sau de recunostinta pentru cei ce inca le sunt alaturi; suntem mandri posesori ai diplomelor de “cel mai bun prieten Albatros in anul 2014”, pentru Catalin B si diploma pentru ca le-am fost alaturi la toate activitatile din 2014, pentru CET Iacomi ( ceea ce ne “obliga” sa fim tot atat de aproape de voi, si la anul :)). Multe poze, cantece, momente vesele si triste s-au derulat in cateva minute cat a durat ceremonia, simpla si calda – intr-un cuvant, AMINTIRI. Si, ca sa avem ce povesti peste ani, seara a continuat cu o tochitura strasnica, un vin bun  si cantece pentru suflet – de-ajuns sa uitam de frig, de griji sau de nevoi.

Duminica e ziua in care, oricat de bine ne-ar fi, plecam fiecare pe la casele noastre. O bulgareala in plus, daca tot aveam liber la carcoteli, imbratisari si zambete, ceva timp in plus – si lungul drum catre casa, intr-o zi de iarna splendid.

De ce ni-s dragi Albatrosii ? Pentru ca sunt seriosi. Pentru ca te poti baza pe ei si merge alaturi de ei pana-n panzele albe. Pentru ca au idei bune si multa ambitie. Pentru ca sunt talentati. Pentru ca sunt calzi. Si frumosi. Si gata, ca li se urca la cap :) !

La multi ani, Albatros ! Multumim! Zbor inalt si vise implinite !

de ziua mea - despre recunostinta

"Am pastrat in suflet ganduri,vorbe,glume,

   Zambetul ce iarta plansetul hain

   Am pastrat in minte fete fara nume

   Una cate una, pentru totdeauna,

   Vremea, insa, n-am putut s-o tin…

   In drumul meu adun atatea amintiri

   Daca-ai sa treci, voi sti sa te adun

   Si in fiecare toamna nu voi rugini

   Sub frunza teiului de peste drum…  "

Astazi e ziua mea…primesc ganduri bune, zambete, imbratisari si urari sincere…astazi nu mai aveti nevoie de pretext sa ma sunati sau sa ma invitati la cafea :)…nu ma intrebati ce-mi doresc de ziua mea, pentru ca lista e lunga si nu ma multumesc cu putin – vreau oamenii dragi aproape, emotie si dragoste pana la cer si-napoi, drumuri fara sfarsit - asa ca iubiti-ma sau ignorati-ma, surprindeti-ma, fiti langa mine sau nu; eu voi zambi, oricum, pentru ca, indiferent ce lipseste, astazi voi avea tot ce conteaza.

Ziua aceasta si luna noiembrie e, pentru mine, despre recunostinta – a trecut, fara sa simt, un an - un an plin, un an bun, dar greu, un an frumos. Anul in care am fost mai mult pe drumuri, decat pe acasa, mai mult cu prietenii, decat cu familia, mai mult vesela decat trista, mai mult la extreme decat in echilibru :);

Am invatat anul acesta ca am voie sa imi doresc mai mult. Am invatat ca pot fi mai buna. Am invatat ca nu am voie sa am opresc din a invata si a descoperi.

Sunt recunoscatoare. Pentru emotii, pentru oameni, pentru intamplari. Pentru ca mi-e bine. Pentru ca mi-e rau. Pentru prietenii stiuti si nestiuti, noi sau vechi, dar pe care-i simt aproape, atunci cand am nevoie. Pentru noptile in care am redescoperit frumusetea infinita a stelelor si bucuria in doze mici. Pentru incercarile care mi-au calit rabdarea, rezistenta fizica si m-au invatat ca nu tot ce-mi doresc mi-e necesar, nu tot ce primesc, mi se cuvine. Pentru neprevazutul care mi-a dat peste cap planurile si mi-a deschis noi orizonturi.

Pentru libertate.

Pentru vis.

Pentru durere.

Sunt recunoscatoare pentru tot ce am primit si pentru tot ce nu am primit (inca;) )-pentru atentie, dragoste, sanatate, surprize, mustrari, lectii de viata. Pentru oamenii care au ramas langa mine, pentru cei care au intrat in viata si in sufletul meu, fara preaviz, pentru cei care au plecat sau au ramas in urma. Pentru cei ce sunt departe, dar aproape de sufletul meu. Pentru ca, si datorita lor, pot fi eu, cea buna si rea :);

Sunt recunoscatoare pentru Ioana, copilul incredibil care ma invata, in fiecare zi, sa ma bucur de lucrurile aparent marunte, sa nu renunt, sa-mi doresc cu incapatanare, sa merg mai departe…pentru voi, ce treceti pe aici, din cand in cand…multumesc.

Alchimistul - Paulo Coelho

Motto: 

„Când îţi doreşti un lucru, tot Universul conspiră pentru ca să-ţi realizezi visul, spuse Alchimistul, repetând cuvintele bătrânului rege.”

Sunt carti care ne pica in mana, aparent intamplator, atunci cand avem nevoie - toamna aceasta, am citit Coelho, cea mai recenta ieri, Alchimistul. 

Alchimistul este o carte despre simboluri, o metafora a vietii, presarata cu povestioare pline de talc, citate ce-ti raman in minte, pentru ca sunt simple si pe inteles - povestea oamenilor aparent obisnuiti ce cred in visele lor, depasind confortul, starea de bine, obstacolele, cu credinta, descifrand tainele Universului si semnele ascunse in tot ce-i inconjoara.

Naratiunea este despre un pastor andaluz, Santiago, care isi paraseste casa din Spania pentru a descoperi o comoara ingropata langa piramidele egiptene. Singura lui "certitudine" este un vis pe care il are nopti de-a randul si interpretarea primita de la o tiganca, care ii cere a zecea parte din comoara. Dupa ce isi termina calatoria si este jefuit, parasit mai mult mort decat viu, se intoarce acasa si descopera comoara in curtea sa, la radacina unui sicomor. Calatoria lui este un drum de initiere, presarat cu teste si cu personaje marcante: o tiganca tanara si frumoasa, un barbat care isi spune rege si un alchimist. 

Este (sau poate fi) povestea fiecaruia din noi - o poveste despre curajul de a-ti urma visele, indiferent de cat de bine sau rau iti merge, de cate piedici sau oameni ai impotriva, indiferent cat de teama iti este, din cauza dezamagirilor sau a fricilor acumulate de-a lungul timpului; este, totodata, un indemn spre a ne cauta propria comoara, pentru ca, pe fiecare om de pe fata Pamantului il asteapta o comoara undeva (acolo unde este comoara ta este si inima ta).

Si cateva citate:

"Mereu îţi faci prieteni noi şi nici nu trebuie să stai cu ei zi de zi. Când ne vedem tot timpul cu aceleaşi persoane, ele ajung să facă până la urmă parte din viaţa noastră. Şi cum ele fac parte din viaţa noastră, încep să vrea să ne-o schimbe. Dacă nu eşti aşa cum vor, se enervează. Fiindcă toată lumea are o noţiune exactă despre cum trebuie să ne trăim viaţa. Şi nimeni nu ştie cum trebuie să-şi trăiască propria-i viaţă."

"Fiecare clipă de căutare este o clipă de regăsire."

"Iubeşti pentru că iubeşti. Nu există niciun motiv pentru ca să iubeşti."

"În toate momentele vieţii noastre există lucruri care s-ar fi putut întâmpla, dar până la urmă nu s-au întâmplat. Există clipe magice care trec neobservate şi brusc mâna Universului ne schimbă destinul."

"Frica de a suferi e mai rea decât suferinţa însăşi. Nici o inimă n-a suferit când a plecat în căutarea visurilor sale, fiindcă orice clipă de căutare e o clipă de întâlnire cu Dumnezeu şi cu Veşnicia."

"În prezent stă tot secretul; dacă dai atenţie prezentului, poţi să-l îmbunătăţeşti. Şi dacă îţi îmbunătăţeşti prezentul, tot ce se va întâmpla apoi va fi mai bine. Uită de viitor şi trăieşte în fiecare zi din învăţăturile Legii şi cu încrederea că Dumnezeu are grijă de copiii Lui. Fiecare poartă în sine veşnicia"

"Sunt şi eu ca toţi ceilalţi oameni: văd lumea aşa cum vreau eu să fie, nu aşa cum este."

"Noi, inimile murim de frica numai la gandul unor iubiri care dispar pentru totdeauna, la clipe care ar fi putut sa fie bune si n-au fost, la comori care ar fi putut fi descoperite, dar au ramas pentru totdeauna ingropate in nisip. Pentru ca atunci cand se intampla asa ceva, suferim ingrozitor."

Noiembrie la cort - Trofeul CPNT

Despre ultima iesire la cort pe anu'asta am scris acum vreo 2 luni :) - nu stiam ca urmeaza Trofeul CPNT, la 1 noiembrie, in muntii nostri. Curiozitatea, setea de "aventura", anularea altor planuri si gandul ca or sa mai fie ceva prieteni acolo, ne-au facut sa spunem, joi noaptea, "Hai!", fara sa ne gandim prea mult...

Vineri seara, cu masina ticsita de bagaje si multa voie buna, plecam la drum, nestiuti, neanuntati - drumul pana la Brasov a devenit atat de familiar,ajungem la Sinaia, apoi la Moroeni , la magazinul satesc, unde asteptam a doua masina- Albatrosii. E noapte si e tarziu, cam frig, dar noi mergem inainte - urmarim reperele date de catre organizatori, intram in padure, pe dreapta se contureaza umbra unor constructii dezafectate, presupunem noi, trecem de tabere, peste pod, se termina asfaltul, nici tipenie de om, semnal nu, marcaje de nici un fel :). Putem merge doar inainte,  gasim tunelul, gasim cantonul-o frumoasa pensiune, de fapt :) - gasim si tabara de corturi intr-un final - cu ultimul mohican - Cornel- asteptand la primire ultimii concurenti :). Se reaprinde focul, se intind corturile, se discuta aprins, ii cunoastem pe cei 2 reprezentanti ai Olteniei, de la Vanturarita, se aude si o chitara, pentru putin timp -  e oboseala, dar si bucuria ca ne-am regasit. Dormim devreme, a doua zi e concurs.

Sambata...trezirea de bunavoie, pe un soare cald si cu cer senin, ne inscriem in concurs, suntem 3 cluburi(Vanturarita, Albatros, Iacomi) si organizatorii. Avem cafea calda (multumim Florin), stam cu totii la masa pe malul apei, e pace, bine ca suntem cu totii, vorba stim noi cui.

Testele teoretice sunt prima proba a zilei, atentie la intrebarile capcana :); spre ora 11 plecam in traseu, prima portiune pe drumul forestier, paralel cu raul, vedem si noi pe unde am marasaluit in noapte. De pe Valea Brăteiului urcam pieptis o panta acoperita cu pietris marunt si alunecos, pana intram in padure - trecem prin iarba inalta si ingalbenita de toamna, lumina aramie ne aduce aminte de Macin. Urmam poteca in serpentine stranse, padurea e pustie, e liniste si discutiile se leaga greu. Continuam pe curba de nivel, ici si colo cate un copac colorat de toamna, pete de culoare si urme de verde. Gasim si traversam cateva izvoare, urme ale fostilor piloni de funicular, vai aglomerate de bolovani si copaci cazuti, multe gunoaie, peste tot. Dupa cateva ore, iesim la golul alpin, gasim o stana parasita, unde facem o sedinta foto. Peisajul este molcom, culmi rotunjite si deschise, admiram Zanoaga, Podu cu Flori, Varful Leaota, nu ne mai dam plecati de aici, e atata simplitate, lumina si tihna. Poposim pe varful Lucacila, mancam cu totii, fiecare scoate din rucsac ce are, mai o ceapa si o sunca din Oltenia, mai un cascaval de Moldova, fructe uscate etc, nici nu conteaza, sunt momente de care iti amintesti cu drag; ne bate vantul, facem un cerc sa ne protejam - o parte din grup pleaca mai departe, pe Varful Deleanu, dar se intorc doar 2, baietii au plecat pe un alt traseu, catre tabara.

Coborarea este rapida, se apropie seara si mai avem destule de facut in tabara-orientare, alpinism, cros, cultural. Dupa ce apune soarele, temperatura scade vertiginos; ajungem in tabara, unde se gateste a doua tura de tocana, se intra la orientare, se trece prin apa, prin boscheti, nu mai conteaza, doar e concurs :) ;  Crosul se desfasoara pe intuneric, la lumina frontalei; Proba de alpinism, la lumina farurilor si a frontalei - nu se incumeta decat baietii. Luna ne pazeste, inconjurata de un cerc de nori spectaculos. E frig, dar ne strangem in jurul focului - se canta, se discuta, baietii se catara in continuare, competitia e de fapt intre ei, nu intre cluburi :) ; E loc si timp si de ceva polemici, e prima data cand ni se spune "nu-i obligatoriu sa stati la foc, puteti pleca, daca nu va place", dar noi am venit sa stam, nu sa plecam, asa ca trecem peste. Chitara isi intra in drepturi si face seara mai frumoasa. Premierea incheie seara, sunt premii ce nu pot fi transportate, a doua zi. Dormim devreme.

Duminica...fara cafea nu putem pleca la drum, ne despartim scurt si sec, pana data viitoare. La intoarcere, peisajul este mult peste asteptari, admiram in viteza Cheile si Coltii Brateiului, gasim si bonul de la Kaufland lipit pe stalp :)). Incet incet, revenim in cotidian.

Cam asa a fost, dupa mine. A fost frumos. E loc si de mai bine, mereu. Mi-a lipsit emotia, apropierea si caldura umana, pe care o gasim in jurul focului de tabara. Chitara. Bucuria de a fi impreuna cu oameni dragi. Dar, inca mai cred ca, daca la capatul unui drum, oricat de greu ar fi el, gasesti macar un om pentru care sa mergi mai departe, merita sa mergi mai departe. Pentru ca oamenii conteaza. Multumim, Cornel si CPNT, pentru invitatie. 

Totodata, va invitam, la noi in Ceahlau, la un altfel de concurs :)  - primul weekend din iulie, asa cum am zis !