Îți mai
aduci aminte vara lui 2022?
Unii spun că a început prin ianuarie, când lumina a intrat în viața lor și le-a deschis nesperat orizontul. A distrus paradigme și tipare construite în anii de întuneric. S-a sfârșit brusc, când întunericul și prejudecățile au învins, aducându-te de unde ai plecat, căci peștele înoată cel mai bine în ape cunoscute...
Altii spun că vara lui 2022 a început dintr-o dată, cu o căldură nimicitoare, pe vremea când noi cutreieram pe meleaguri mai primitoare. Când ne scăldam îndoielile în valurile limpezi ale Eladei și alunecam la vale, pe pietre șlefuite de timpul nerăbdător.
Când
marea m-a primit statornică și m-a iertat pentru aroganța de a nu o fi iubit
îndeajuns și niciodată la timp. Când marea mi-a fost început și sfârșit,
revelație și capăt de drum, îndrăgostindu-mă de ea, ca la începuturi.
Atunci, Soarele s-a topit și a curs pe pământ, în zile uscate și dătătoare de nevroze. Seceta a uscat orice petec de verde și a colorat în gri orice nuanță de viață. Trăsnete ascuțite și fulgere neiertătoare au brăzdat adânc, cer și pământ. Ne-au luminat nopțile și au alungat spaimele, așezându-ne firesc, fiecare la locul cuvenit.
A fost vara lui 2022 anotimpul visurilor împlinite, toate la timpul lor. Când, "de-a v-ați ascunselea", cu capul în nori, a devenit joc de adulți risipiți pe creștet golaș de munte. Când, prin ceață sau viscol, printre nămeți sau flori delicat colorate, am reînceput să sperăm, să credem, să exploram. În afara și înăuntrul sufletelor noastre...
Îți mai aduci aminte vara lui 2022?
Când
părea că viața ne-a mai dat o șansă, după prigoana celor doi ani de pandemie.
Când libertatea părea cea mai frumoasă victorie, talismanul fără de care nu se
poate. Când, sperând, ne-am trezit peste noapte la porțile războiului ce ne-a
reamintit că ororile nu dispar, pur si simplu...
În vara lui 2022, ne-am amintit că oamenii nu rămân mereu alături de noi, iar cuvintele sunt ca cecurile, unele au acoperire, altele nu. Vara, anotimpul iubirilor neîmplinite și al încercărilor ce nu dau greș, dar nici nu garantează vreodată, nimic.
Vara lui 2022 a fost vara speranțelor.
Și a
lipsei de asumare.
A fost
despre singurătate și suflete ne-pereche.
A fost
vara care a început cu "de ce?" și a sfârșit cu "de ce nu?"
A fost
despre eșec și mai ales despre învățare.
A fost
vara care a zburat cât am clipit. Despre clipe fără respirație și cerul cu
stele de deasupra noastră.
A fost
vara când ai stat aproape și ai privit, atent la fiecare mișcare, căci demult
ai ales să rămâi în afara tuturor lucrurilor...Și, la ce ti-a folosit?
A fost
vara lui "ia-mă de mână și hai să
pornim împreună la drum!"
Îți mai aduci aminte vara lui 2022?
Obositoare,
copleșitoare pe alocuri și fără pic de timp pentru dolce far niente. Când te-ai
retras și ți-ai dat timp pentru tihnă și pentru a nu face nimic. Vara în care
ai căutat sensul și oamenii, găsind bucuria în orice, aici și acum, emoția
conjugată la timpul prezent. Fără condiție de mod, loc, spațiu sau timp. A fost
vara când ai plecat mai departe, fără să mai aștepți trenul ce poate să nu mai
vină.
Vara lui 2022 a fost anotimpul în care ne-am scris scrisori și te-am ținut aproape în fiecare zi, căci sufletul are nevoie de credință, iubire, adevăr. Iar prietenii nu sunt mereu la o aruncatură de băț sau la capătul mâinii tale.
A fost vara aceea un șir lung de drumuri, în care nu ai mai căutat la nesfârșit, ci te-ai apropiat firesc de normalitate - când culorile ți-au umplut ochii, iar întâmplările ți-au umplut viața. Când ochii au zâmbit plin și fără riduri. Când sufletul a fost plin, cu cântec și căldură și oamenii potriviți. Când ai știut că, pentru a primi, trebuie să te oprești.
Când
"poate" a devenit tovarășul de drum ce a lăsat porțile
deschise.
Dar, asta
nu înseamnă că ne-a durut mai puțin.
Vara lui 2022 a fost lungă și generoasă, fără sfârșit. A fost continuarea firească a dorințelorînchinate Universului la început de an.
A fost
unică, pentru că ne-a dăruit ocazii și ne-a dat timp.
Pentru că
ne-a lăsat speranța unui mâine mai bun.
Pentru că
ne-a dat șansa să fim noi, mai buni decât ieri.
Pentru
că, peste ani, ne va întreba fără doar și poate, ce am făcut cu ele...
