Vara lui 2023

Îți mai aduci aminte vara lui 2023 ? 

A fost de departe cea mai lungă și cea mai spectaculoasă, poate și datorită firescului ei. 

A început devreme, cu lunile de (primă)vară, capricioase și aparent lipsite de căldură. Cu Măcin-ul verde neînflorit, dar ticsit cu speranțe și flori neculese. Cu Buila cea capricioasă și focul ei (nostru) nestins, asortat cu cântece calde, ce au mers direct la suflet. Cu pitorescul Bicăjel și sălbăticia lui, îmblânzită doar de oamenii faini ce-au venit de departe, pentru noi, pentru frumos, pentru altceva. Cu Făgăraș-ul primit ca un cadou mult așteptat, după ce așteptarea a luat sfârșit - oaza de albastru, piscurile golașe și semețe, verdele amețitor, cafeaua în tihnă și tihna nopților între prieteni. 

Cu Piatra Craiului cea veșnic ademenitoare și mai veselă ca niciodată - ascuțită, limpede și dătătoare de bătai de inimă neașteptate.  

A fost vara lui 2023 despre Tour du Mont Blanc și Alpii cei înzăpeziți, dar incredibil de frumoși. Despre 12 zile altfel, departe și la înălțime, dincolo de limita oricărui vis de până acum - munte în fiecare zi, măreție la superlativ, provocare, sudoare și bucurie la fiecare pas. Peste toate, recunoștință. 

Vara lui 2023 a fost, mai mult ca niciodată, despre mare și farmecele sale, niciodată explorate îndeajuns. Despre nopțile negre, pe ritmuri de Beth Hart. A fost vara lui 2023 un carusel, rotit în toate sensurile, de o mână nevăzută, dar cu un simț al umorului incredibil. Vara în care am devenit spectatori și actori, pe o scenă într-o teribilă schimbare, cu provocări, încercări și probe demne de basmele românești. Ocazie cu care ne-am oglindit, ne-am înfruntat temeri, ne-am îmblânzit demoni, ne-am vindecat răni. Sau, doar le-am reînviat pe cele aparent uitate. 

A fost vara lui 2023 un anotimp uimitor de simplu și...la îndemâna fiecăruia. A dăruit și a luat, deopotrivă. A fost despre oameni grăbiți și pregătiți pentru a se ofensa, la fiecare pas în afara cercului de siguranță. Despre surprize și blânda așezare a lucrurilor. A oamenilor, care au venit și au plecat. Despre echilibru și calmul îndelung căutat, așezat înainte sau după furtuni neașteptate. Balans și dans, timp și contratimp. A fost despre căldură, în toate formele ei - dătătoare de viață, vestitoare a secetei sau context pentru creșterea de fiecare zi. 

Îți mai aduci aminte vara aceea, care nu a mai semănat cu nimic din ce ai cunoscut vreodată? Cu miile de stele licărind în ritmul bătăilor de inimă. Cu ochii închiși și inima deschisă. Cu clipe unice și degrabă trecătoare. A fost despre bucuria de a fi și a fi bucurie, pentru mine și pentru ceilalți. Când mai mult am fost, decât am făcut.

A fost vara aceea un talisman încifrat, împletit delicat cu speranță, spre aducere aminte în vremurile ce vor urma...

Vara lui 2022

Vara lui 2021

Vara lui 2020

You ran out of people

Motto "Râsul ei era o întrebare la care el voia să răspundă mereu"

You ran out of people. 

E o realitate. Și lucrurile, și oamenii...se "termină" la un moment dat, într-un fel sau altul. Fie că dispar, iremediabil. Fie că drumurile se despart, subit sau firesc. Ce te faci, atunci când se întâmplă?

Running out of...

Atunci când ai terminat/ai folosit/ai consumat totul, până nu mai rămâne nimic. 

Atunci când resursele se termină sau sunt consumate, până nu(-ți) mai rămâne nimic.  

Atunci când o înțelegere, un document(oficial sau nu), un contract expiră sau perioada sa de valabilitate s-a încheiat.  

Time is running out. 

Atunci când nu mai e mult timp rămas. Când nici măcar nu știi cât mai e, timp în care să faci ce ai de făcut, in care să duci la bun sfârșit ce ți-ai propus. 

Și timpul și oamenii au termen de valabilitate limitat. Nedefinit, necunoscut, nedeterminat. 

Un fel de "timpul nu mai avea răbdare" - atunci când noi credeam că avem la dispoziție tot timpul din lume...

Cutia Pandorei

"Și dacă tot ai deschis Cutia Pandorei...las-o deschisă până la sfârșit."

Așa mi-a spus, într-o zi de iarnă cenușie.

Dar oare, nu asta e menirea ei? Odată deschisă...să rămână așa până la sfârșit, până când firava speranță își croiește drum în lumea largă, printre toate cele rele?

Dăruită pământenilor drept răzbunare a zeilor pentru îndrăzneala de a-și depăși condiția și a ținti mai sus, Cutia Pandorei e o metaforă. De-a lungul timpului, legenda a luat forme diverse, funcție de cine a scris-o – sensul de bază  face referire la un subiect tabu, un subiect sensibil ce ar putea declanșa controverse în orice discuție, este expresia ce poate însemna că spui lucrurilor pe nume, fără ocolișuri sau alte artificii, iar acest lucru poate atrage după sine reacții negative.

Cutia Pandorei a ajuns în mijlocul oamenilor prin intermediul unui dar de nuntă, făcut de Zeus primei femei de pe pământ, Pandora.  

Darul, formă perfectă pentru a convinge de bunele intenții. Direct sau indirect, el ajunge cumva acolo unde  trebuie să "lucreze". Căci curiozitatea e grea boală și cine îi poate rezista? Cu siguranță, nu o femeie... 

O dată cu darul, s-au revărsat  asupra lumii toate tarele imaginate sau fabricate de zei: aroganța, suferința, cruzimea, lăcomia, gelozia, ura, tristețea, teama, bolile, lenea, moartea. Pe fundul cutiei, acoperită de toate cele urâte și grele, s-a pitit, neștiută, speranța, ca ultimă redută a omului în fața necazurilor lumii.

Și uite așa, din legendă în poveste sau experiență de viață, am ajuns în anul de grație 2023, care a început vesel, cu o unică Dorință, lait-motiv și condiție sine-qua-non a unui an cum alții n-au mai fost. După fascinantul 2022, când Universul mi-a dăruit timp, dragoste,provocări, călătorii și multă încredere, m-am tot întrebat ce aș mai putea pune pe lista de dorințe a unui an proaspăt, ca scos din cutie -  fie ea și Cutia Pandorei. Ce-mi lipsește, ce îmi folosește, ce mă provoacă, ce mă bucură?

Anul 2023 va fi despre mine. Mai mult ca până acum, diferit de tot ceea ce a fost până acum. Dacă mă întrebi ce am de pierdut, îți voi răspunde că știu ce nu mai am de pierdut – timpul!  Anul acesta îmi doresc să trăiesc, de-adevăratelea, fără frică și fără limite, fără îndoială și fără regrete. Cu toții ne dorim ceva de la viață, rareori același lucru. Luăm cu ambele mâini tot ce e omenește posibil. Rareori ne gândim să și dăm tot ce e omenește posibil. Fără teamă. Fără așteptări. Fără condiții. Fără regrete.

Anul acesta Cutia Pandorei este mai mult decât o metaforă.

E mai degrabă cutia cu surprize. O dată deschisă...totul e posibil, bun sau rău, drept sau nedrept, ușor sau greu. Și atunci, de ce să nu ne dăm voie să ”gustăm”, să ne bucurăm, să trăim, să lăsăm în urmă ce ține de trecut și să privim drept, înainte?

Am deschis-o fără ezitare, din curiozitate și cu bucuria căutătorilor de aur, la prima sclipire. Am deschis-o pentru mine. Pentru mine o las deschisă, căci, nu se știe niciodată ce mai poți găsi pe fundul ei, lângă speranță, nu? Cred în puterea oamenilor de a schimba destine, atunci când au acea credință ce mută munții și înțelepciunea să îi lase la loc. Dacă există speranță...  

Anul acesta o să experimentez, căci nici un fel de experiență, bună sau rea, blândă sau dureroasă, nu este irosită vreodată. Tot ceea ce trăim sau ni se întâmplă trebuie să aibă o însemnatate, indiferent dacă ii recunoaștem semnificația sau ne-o imaginăm. Nici un om cu care ne intersectăm, o zi sau 100, nu ne e întâmplător, nu e degeaba. Tot ceea ce ni se întâmplă...ne va duce până la urmă undeva.

Anul acesta, Cutia Pandorei va fi personajul pozitiv al poveștii, indiferent de sfârșitul acesteia. Avem nevoie de speranță, pentru a putea merge mai departe. Avem nevoie de lumină, pentru a desluși cețuri și a răzbate în întuneric. Avem nevoie de înțelepciune, pentru a putea accepta ceea ce nu poate fi schimbat. Avem nevoie de încredere, pentru a demola ziduri și a ajunge la miez. Avem nevoie de oameni și iubire, pentru a (ne) putea reconstrui, așa imperfecți cum suntem...

 *********************************************************************************

Legenda:

”Pandora (în limba greacă Πανδώρα) a fost în mitologia greacă prima femeie de pe pământ. Ea a fost creată de zeii care, geloși pe Zeus care crease bărbații, au hotarât să creeze o femeie perfectă. Hefaistos, zeul meșteșugăritului, folosind apă și pământ, i-a dat corp și chip. Ceilalți zei au înzestrat-o cu multe talente: Afrodita i-a dat frumusețea, Atena înțelepciunea, Apollo talentul muzical, Hermes puterea de convingere. De aici și numele său, Pandora însemnând în limba greacă cu toate darurile.

După ce Prometeu l-a imitat pe Zeus creînd el însuși oameni perfecți din lut, oameni cărora le-a dat viață cu razele soarelui și cărora le-a oferit focul furat de pe Olimp, Zeus s-a simțit jignit de îndrăzneala acestuia și a decis să se răzbune. El l-a pus pe Hefaistos să creeze o cutie în care zeii au depus toate relele: cruzimea (Ares), aroganța (Poseidon), suferința/durerea (Hefaistos), vanitatea (Hermes), lăcomia și gelozia Herei, pofta trupească (Afrodita), ura (Artemis), lăcomia (Atena], bolile (Apollo), lenea (Dionis), tristețea (Demetra), teama, înșelăciunea și subjugarea muritorilor de către zei (Zeus) și, nu în cele din urmă, suferința și moartea (Hades). Doar Hestia (sau poate mai probabil Atena, zeița înțelepciunii) s-a deosebit de ceilalți zei depunând în această cutie Speranța.

Într-un fals acces de bunătate, Zeus i-a oferit-o lui Prometeu pe Pandora drept soție și cutia (Cutia Pandorei) drept cadou. Simțind că la mijloc este un șiretlic, Prometeu a refuzat cadourile. Zeus s-a îndreptat apoi către Epimeteu, fratele lui Prometeu, care, subjugat de frumusețea Pandorei, a acceptat-o de soție. Împinsă de firea sa curioasă, Pandora a deschis cutia și astfel toate relele din interior au scăpat și s-au împrăștiat pe pământ. Înfricoșată, s-a grăbit să închidă capacul, neobservând că singurul lucru care rămăsese pe fundul cutiei era Speranța.(https://ro.wikipedia.org/wiki/Pandora)

 

”Dupa legenda Pandorei, omul ar fi primit binefacerile focului, în pofida dorinței zeilor și faptele rele ale femeii, împotriva voinței sale. Femeia este prețul focului. Nu trebuie, bineînteles, reținute decat simbolurile incluse in legenda. Ele demonstreaza ambivalenta focului care i-a conferit omenirii o mare putere, dar care ii poate deasemenea aduce fie nefericirea, fie la fericirea, dupa cum dorintele oamenilor vor fi drepte sau perverse. Si adesea femeia este aceea care transforma focul intr-o unealta a nefericirii. Focul mai simbolizeaza si iubirea pe care orice om o doreste, deși ii aduce suferința. Omul, care a furat focul zeilor, ii va suferi arsura din cauza focului dorintelor. Pandora simbolizeaza focul dorintelor care aduc nefericirea oamenilor.

Asadar, Pandora este prima femeie din lume in viziunea mitologiei grecesti. Ea a fost facuta de Hefaistos din lut si apa la porunca lui Zeus, iar zeii Olimpului i-au daruit multe daruri: Atena a imbracat-o, Afrodita i-a dat frumusete, Apollo i-a dat muzica, iar Hermes graiul. Zeus o prezinta pe Pandora fratelui lui Prometeu, Epimeteu, pentru a razbuna furtul focului ceresc. Pandora deschide cutia lasand moartea si toate relele sa iasa afara in lume, iar speranta ramane inchisa. (https://mythologica.ro/cutia-pandorei/)

2022 - Extraordinar. La fel ca oricare altul.

Motto: ”Pentru un om cu picioarele goale, fericirea este o pereche de pantofi. Pentru un om care poartă pantofi vechi, fericirea este o pereche de pantofi noi. Şi, desigur, omul care nu are picioare, ar fi fericit să meargă desculţ.
Măsoară fericirea cu ceea ce ai, nu cu ceea ce îţi lipsește”. (Michael Josephson)

A trecut 2022 cu hachițele lui și, undeva între Crăciun și Anul Nou, când nimeni nu știe ce zi e, am realizat că, oricât mi-aș dori să scriu despre încă un an nebun... mi-e mai greu ca niciodată să scriu.

Cum aș putea așeza în cuvinte zâmbetul nesfârșit pe care mi l-a dăruit?Cum aș putea sublima în propoziții cinstite lacrimile curse din cele mai nepotrivite întâmplări?Cum aș putea desena seninul din ochii ce privesc către cer, cu speranță și uimire și nevoia de a crede în povești?

Unele lucruri sunt menite să fie trăite, integrate și uitate. Ceea ce cuvântul nu încape, nu trebuie rostit. Ceea ce inima nu poate cuprinde în bătăile ei firești, nu merită amintit. 

Daca m-ar întreba cineva ce am făcut în 2022...aș răspunde simplu, am trăit. Am adunat o mie și una clipe de grație, cu setea celui ce știe că timpul nu se maiîntoarce și e mereu prea scurt, pentru câte avem de trăit...

Noaptea de pomină din Giumalau, când rătăciți fiind, m-am simțit exact acolo unde trebuia să fim. 

Minutul de liniște din Măcin și nopțile calde la focul de tabără, între prieteni. 

Grota studenților, râsetele ce au spart bariere și cetatea Rimetei cu lumina sa fabuloasă. 

Muncita Creastă a Rodnei și bucuria de a depăși limite împreună cu ei. 

Furtunoasa Creastă a Pietrei Craiului și momentele acelea în care îți ții respirația, cu ochii plini de albastrul fără pată.

Ploaia nebună din Retezat și sentimentul că împreună cu ei, pot ajunge oriunde, uneori chiar și pe malul mării.

Bicăjel-ul cu potecile răsunând de glasurile copiilor, bucuria simplă a mirării și aventurii.

Puiul de Muntzoman și bucuria că avem resurse și putem construi mereu, fie și de la zero. Împreună. 

Samothraki și nebunia unei insule de care nu te poți sătura. Plaja cu nisip fin, cerul incredibil de albastru, plimbarea cu caiacul, vorbele simple și cu tâlc ale Luciei. Cerul înstelat din ultima noapte și marea aceea atât de frumoasă, noua și vechea mea dragoste infinită...

Noaptea din Făgăraș, cabana din munți și albul acel nebun din septembrie, ce ne-o ostoit doruri și ne-a deschis inima.

Brașov-ul cu drumurile și munții săi, niciodată îndeajuns explorați.

Piatra Mare și memorabila claritate a unei zile îmbrăcate într-o poveste de iarnă.  

Cuejdel-ul în doi și liniștea aceea nebună, atât de vânată, atât de necesară.

Tihna din toamna colorată a Craiului și potecile nesfârșite ale lui noiembrie, căldura oamenilor ce vin și rămân aproape, indiferent de distanță. Bucătăria cu ciorbă și sarmale la grămadă, palatal cu vastele sale apartamente și nopțile calde la lumina lumânării.

Ceahlăul cu potecile sale ascunse, pe lumină sau întuneric, eternul și fascinantul acasă.

Delta de la capătul țării și oamenii pentru care merită să străbați orice drum.

Jocurile Copilăriei și inocența măștilor de Carnaval. Licuricii cu lumina lor molipsitoare ce animă nopțile acasă. Și toate celelalte, mult mai multe decât ne putem aminti, alături de oamenii cei dragi sau în singurătate.

2022...un an brutal prin amplitudinea schimbărilor și amețitor prin intensitatea provocărilor. Copleșitor prin multitudinea emoțiilor puse pe tavă, gata pentru a fi alese și trăite. Un an în care am încetat să fug, să bifez obiective, să număr împlinirile. Un an în care am trăit la cote greu de imaginat, pe îndelete, și bucuria și tristețea, și râsetele și lacrimile. Un an în care am iubit fără teama de a fi rănită și am suferit fără a înceta să fiu eu. Un an cât o viață, în care am experimentat, am învățat, am dăruit fără limită și am primit nesperat. Un an drept pentru minte și blând pentru suflet. 

2022 a fost anul în care am stat între oameni și mi-am re-așezat "rădăcinile", căci sunt norocoasă să am în jurul meu oameni buni, oameni autentici, oameni întregi. Un punct fix, de echilibru și un punct de plecare, de unde totul e posibil, pe mai departe. Am reînvățat să îmi doresc cu încăpățânarea unui copil și să primesc cu același entuziasm. Si, atunci când Universul a știut să nu-mi dea ceea ce am așteptat cu nerăbdare...am zâmbit, recunoscătoare pentru prețiosul dar de a primi fix ceea ce aveam nevoie, de fapt. 

A fost anul în care mi-am reamintit că, atât în prietenie, cât și în dragoste, takes both sides to build a bridge. Oricât de bună prietenă/iubită ți-aș fi...nu voi face alegeri în locul tău sau pentru tine. Nu voi face pași în jumătatea ta de drum sau pentru tine. Căci pentru orice fel de relație, e nevoie de (cel puțin) doi. Iar la celălalt capăt e omul care (poate) merită să miști și tu vreun deget, după ce vei fi terminat cu plânsul de milă. Iar dacă asta nu se întâmplă...e bine oricum, nu avem garanția că vom păși mereu, pe același drum. Un an în care am învățat să fiu o alegere, nu o opțiune.

2022 n-a fost doar lumină. A fost și întuneric și umbră și gri. Și furie, și nerăbdare, și tristețe. Ne-a adus însă tristețea ce vindecă și închide răni uitate. Balsamul ce lasă cicatricile netede și ne face mândri de ele, căci poartă pecetea experiențelor și amintirilor noastre.

Acum la sfârșit, putem râde cu poftă de stângăciile de început. Putem povesti, fără lacrima din colțul ochilor. Putem privi pozele si citi poveștile, cu satisfacția celui ce spune "et in Arcadia ego" 

Și eu am trăit...și a fost cea mai înțeleaptă alegere.

Și eu am plâns, dar ce întreagă e bucuria după.

Și eu am iubit...și ce binecuvântare, să fii viu, vulnerabil, autentic...