2022 - Extraordinar. La fel ca oricare altul.

Motto: ”Pentru un om cu picioarele goale, fericirea este o pereche de pantofi. Pentru un om care poartă pantofi vechi, fericirea este o pereche de pantofi noi. Şi, desigur, omul care nu are picioare, ar fi fericit să meargă desculţ.
Măsoară fericirea cu ceea ce ai, nu cu ceea ce îţi lipsește”. (Michael Josephson)

A trecut 2022 cu hachițele lui și, undeva între Crăciun și Anul Nou, când nimeni nu știe ce zi e, am realizat că, oricât mi-aș dori să scriu despre încă un an nebun... mi-e mai greu ca niciodată să scriu.

Cum aș putea așeza în cuvinte zâmbetul nesfârșit pe care mi l-a dăruit?Cum aș putea sublima în propoziții cinstite lacrimile curse din cele mai nepotrivite întâmplări?Cum aș putea desena seninul din ochii ce privesc către cer, cu speranță și uimire și nevoia de a crede în povești?

Unele lucruri sunt menite să fie trăite, integrate și uitate. Ceea ce cuvântul nu încape, nu trebuie rostit. Ceea ce inima nu poate cuprinde în bătăile ei firești, nu merită amintit. 

Daca m-ar întreba cineva ce am făcut în 2022...aș răspunde simplu, am trăit. Am adunat o mie și una clipe de grație, cu setea celui ce știe că timpul nu se maiîntoarce și e mereu prea scurt, pentru câte avem de trăit...

Noaptea de pomină din Giumalau, când rătăciți fiind, m-am simțit exact acolo unde trebuia să fim. 

Minutul de liniște din Măcin și nopțile calde la focul de tabără, între prieteni. 

Grota studenților, râsetele ce au spart bariere și cetatea Rimetei cu lumina sa fabuloasă. 

Muncita Creastă a Rodnei și bucuria de a depăși limite împreună cu ei. 

Furtunoasa Creastă a Pietrei Craiului și momentele acelea în care îți ții respirația, cu ochii plini de albastrul fără pată.

Ploaia nebună din Retezat și sentimentul că împreună cu ei, pot ajunge oriunde, uneori chiar și pe malul mării.

Bicăjel-ul cu potecile răsunând de glasurile copiilor, bucuria simplă a mirării și aventurii.

Puiul de Muntzoman și bucuria că avem resurse și putem construi mereu, fie și de la zero. Împreună. 

Samothraki și nebunia unei insule de care nu te poți sătura. Plaja cu nisip fin, cerul incredibil de albastru, plimbarea cu caiacul, vorbele simple și cu tâlc ale Luciei. Cerul înstelat din ultima noapte și marea aceea atât de frumoasă, noua și vechea mea dragoste infinită...

Noaptea din Făgăraș, cabana din munți și albul acel nebun din septembrie, ce ne-o ostoit doruri și ne-a deschis inima.

Brașov-ul cu drumurile și munții săi, niciodată îndeajuns explorați.

Piatra Mare și memorabila claritate a unei zile îmbrăcate într-o poveste de iarnă.  

Cuejdel-ul în doi și liniștea aceea nebună, atât de vânată, atât de necesară.

Tihna din toamna colorată a Craiului și potecile nesfârșite ale lui noiembrie, căldura oamenilor ce vin și rămân aproape, indiferent de distanță. Bucătăria cu ciorbă și sarmale la grămadă, palatal cu vastele sale apartamente și nopțile calde la lumina lumânării.

Ceahlăul cu potecile sale ascunse, pe lumină sau întuneric, eternul și fascinantul acasă.

Delta de la capătul țării și oamenii pentru care merită să străbați orice drum.

Jocurile Copilăriei și inocența măștilor de Carnaval. Licuricii cu lumina lor molipsitoare ce animă nopțile acasă. Și toate celelalte, mult mai multe decât ne putem aminti, alături de oamenii cei dragi sau în singurătate.

2022...un an brutal prin amplitudinea schimbărilor și amețitor prin intensitatea provocărilor. Copleșitor prin multitudinea emoțiilor puse pe tavă, gata pentru a fi alese și trăite. Un an în care am încetat să fug, să bifez obiective, să număr împlinirile. Un an în care am trăit la cote greu de imaginat, pe îndelete, și bucuria și tristețea, și râsetele și lacrimile. Un an în care am iubit fără teama de a fi rănită și am suferit fără a înceta să fiu eu. Un an cât o viață, în care am experimentat, am învățat, am dăruit fără limită și am primit nesperat. Un an drept pentru minte și blând pentru suflet. 

2022 a fost anul în care am stat între oameni și mi-am re-așezat "rădăcinile", căci sunt norocoasă să am în jurul meu oameni buni, oameni autentici, oameni întregi. Un punct fix, de echilibru și un punct de plecare, de unde totul e posibil, pe mai departe. Am reînvățat să îmi doresc cu încăpățânarea unui copil și să primesc cu același entuziasm. Si, atunci când Universul a știut să nu-mi dea ceea ce am așteptat cu nerăbdare...am zâmbit, recunoscătoare pentru prețiosul dar de a primi fix ceea ce aveam nevoie, de fapt. 

A fost anul în care mi-am reamintit că, atât în prietenie, cât și în dragoste, takes both sides to build a bridge. Oricât de bună prietenă/iubită ți-aș fi...nu voi face alegeri în locul tău sau pentru tine. Nu voi face pași în jumătatea ta de drum sau pentru tine. Căci pentru orice fel de relație, e nevoie de (cel puțin) doi. Iar la celălalt capăt e omul care (poate) merită să miști și tu vreun deget, după ce vei fi terminat cu plânsul de milă. Iar dacă asta nu se întâmplă...e bine oricum, nu avem garanția că vom păși mereu, pe același drum. Un an în care am învățat să fiu o alegere, nu o opțiune.

2022 n-a fost doar lumină. A fost și întuneric și umbră și gri. Și furie, și nerăbdare, și tristețe. Ne-a adus însă tristețea ce vindecă și închide răni uitate. Balsamul ce lasă cicatricile netede și ne face mândri de ele, căci poartă pecetea experiențelor și amintirilor noastre.

Acum la sfârșit, putem râde cu poftă de stângăciile de început. Putem povesti, fără lacrima din colțul ochilor. Putem privi pozele si citi poveștile, cu satisfacția celui ce spune "et in Arcadia ego" 

Și eu am trăit...și a fost cea mai înțeleaptă alegere.

Și eu am plâns, dar ce întreagă e bucuria după.

Și eu am iubit...și ce binecuvântare, să fii viu, vulnerabil, autentic...