astazi e ziua mea...

" it's my party

and i cry if i want to

you would cry too

if it would happended to you..."

astazi este ziua mea, cum v-ati dat seama deja :) ... so what, ati putea spune?! si asa o fi, dar pentru mine...e o zi speciala...traditia si experienta persoanala spune ca de ziua mea plang-prietenii stiu de ce :D... nu am sa enumar n motive aici, mai ales fiindca nu vreau sa scriu despre anii ce au fost ci despre cel care este

este ziua mea...si nu m-a intrebat nimeni ce cadou mi-as dori( mai bine, ca si asa nu as fi stiut ce sa raspund :)...am petrecut un pic, am inceput din timp, dat fiind ca nu ne mai reunim ca pana acum, cu toti prietenii, care au fost, dat fiind ca nu mai sunt...acum, o seara cu rudele, o seara cu prietenii( nu sunt la fel de "prieteni" precum cei dinainte), o seara cu iubitul...care este, nu dam nume :D

deci...acesta este primul an, din sirul celor multi, in care nu am sa mai plang-nu se merita, nu am motive, nu mai am pentru cine(sau cine stie ce va fi pana la sfarsitul celor 24 ore ale zilei de 24?! va spun oricum)....anul acesta am sa zambesc cu obstinatie, ca " nu se stie cine se poate indragosti de zambetul tau"-zice o vorba din popor...anul acesta am sa fiu un model de optimism, voie buna si energie pozitiva, am sa-mi transform visele in realitate(numa sa le descopar):

"Visele mele

Se implinesc

Cit bat din palme sau cit clipesc!

Respir iubire,

Maninc iubire,

Va dau la toti si va molipsesc.

Nimic in lume

Nu ma opreste

Sa urlu tare SUNT FERICIT!!!"
ce-am sa mai fac anu asta....sa vedem...deocamdata astazi nu am sa fac prea multe...decat ca am sa primesc cadouri(nu multe, dar frumoase si din inima) si mai ales flori, am sa ma simt cea mai speciala, pentru cei de langa mine si nu numai, am sa merg totusi la birou, ca totusi e zi de luuuni si am sa raspund la toate telefoanele de felicitare:).va dau si numarul de telefon :)?!

ninge sfant si pagan...

prima zapada...

primii fulgi de nea...

prima iarna cand copilul meu spune"ninge! hai dam cu saniuta...!"

uitasem cata bucurie imi aduce prima zapada...

iarna vine mai repede intr-un orasel de munte, la fel si toamna, numai primavara se lasa asteptata...prima ninsoare....e un vis, la fel de efemer ca o sarutare, furata la un colt de zi, frumoasa si rece, ca te doare cand a trecut, tacuta si inselatoare, ca tremurul unei aripi de fluture ratacit............prima ninsoare.....

copacii fac o plecaciune in fata mariei sale iarna, in fata primului sol-prima ninsoare....cad fulgi reci si grabiti, iar ei se chircesc, se apleaca, se incovoaie sun greutatea atat de aparenta a fulgilor de nea...apoi se razvratesc....se inalta si stralucesc, iti iau ochii cu albul neprihanit al ramurilor dezgolite.....
Dureroasa stralucire...ochii se inchid, pleoapele cad, se inchina si ele, in fata iernii-va trece poateva dura o zi, o saptamana, o luna, mai multe luni,dar prima ninsoare va ramane o pata, undeva, un vis frumos si efemer..poate ii va lua locul o iarna crunta, un ger naprasnic sau o alta monotonie....

"Ninge fara mila cu vinovatie

Ca o inculpare, ca un martor mut

Ninge ca o nunta, ninge si sfâsie

Se farâmiteaza ultimul salut

Vai de noi, femeie, ninge-a despartire

Vom pleca departe unde avem de mers

Ninge sa desparta gheata si iubire

Oarbe felinare trec spre univers..

Ninge sfânt si pagân

Numai ochii mai ramân

Despartirea s-o mai vada

Ca în rest, noi ne-am stins

Si-am ajuns de-atâta nins

Niste oameni de zapada..."

vise de noapte

visez mult...si foarte urat

ma trezesc obosita, prost dispusa, fara chef de viata si energie, uneori

nu sunt superstitioasa, sa cred ca visele mele de noapte ar putea deveni realitate(asta chiar ar fi un cosmar)...dar sunt constienta ca sunt o reflectare a temerilor, frustrarilor si problemelor din viata reala, de zi cu zi....nu le caut interpretari, nu stiu ce sa "fac" cu ele, nu stiu ce sa fac sa dispara...pentru ca nu le mai vreau, ma chinuie si ma fac mai nervoasa si mai irascibila....

a fost o vreme in care visam ca cineva vrea sa ma omoare...si de multe ori reusea...fie ma impusca, fie ma injunghia, fie ma arunca in vreo prapastie...de fiecare data pe furis, pe neasteptate, in spate...nu stiu cine era acel "cineva", era mai mult o idee, decat o persoana pe care sa o cunoscma trezeam cu sentimentul acela de cadere in gol, fara sa mai pot respira macar.....apoi au fost mortii pe care ii gaseam, fie in gradina, fie in casa, dar mereu in calea mea, acuzatori si hidosi....

am visat copii si nasteri premature...copii frumosi, plangand sau cu maini intinse, spre dragoste...dar de fiecare data in visul meu a lipsit bucuria nasterii unui copil, lumina pe care un suflet inocent o aduce in viata fiecaruia din noi.....

aseara am visat un film intreg.....un grup de oameni rai( mafioti sau ceva "interlopi", spaima orasului, oricum) au rapit o scoala intreaga, de fete....le-au tuns(aveau toate parul lung), cu banii luati din vanzarea lui au luat arme, apoi le-au adormit si le-au violat....

m-am trezit cu o greutate in piept si o durere de cap care inca ma chinuie...

un singur vis mai luminos imi amintesc, care a tot revenit, in momente diferite.....o casa frumoasa, cu etaj, situata in diverse locatii, in care ne adunam prietenii de alta data...fie pregatindu-ne de plecare, fie aflandu-ne in vacanta....

casa aceasta alba si frumoasa nu am mai visa-o de mult...imi lipseste...o oaza de liniste si lumina

luna plina

Luna plina, fara vina,

focuri fara stralucire,

inima fara iubire...

gandul-numai o-ntrebare

cine oare...cine oare...?

lorelei...

"Vâslasul asculta din luntre

Si-un dor îl încearca nespus

Cum poate el stânca s-o-nfrunte?

Când ochii lui cata în sus?”

(Heinrich Heine-Lorelei)

"Legenda spune ca-n vremurile de demult, apele erau populate cu sirene, femei - pesti, de o frumusete si un farmec neasemuite care se iveau uneori, în amurg pe o stânca de pe mal, vrajind cu frumusetea si cântecul lor pescarii si corabierii care navigau si care uitau de stânci si de vâltori, pierind în valuri..."

Lorelei, de Ionel Teodoreanu

Acesta este unul din romanele care mi-au insotit adolescenta...l-am citit si recitit de zeci de ori, cred...si de fiecare data cand am ocazia, nu ezit sa il rasfoiesc... mi-e drag, il recomand cu caldura, o poveste de dragoste emotionanta, si fireste, trista...

Citez aici scrisorile de dragoste:

"Totul ne desparte pe mine si pe tine: distanta, oamenii, viata si poate si destinul.Ti-aduci aminte?Ca sa-l cunoasca pe Cesar, Cleopatra, insotita de un singur credincios, a trecut marea cu barca, infruntand-o, s-a lasat infasurata intr-un sac ordinar si dusa pe umeri in palatul lui Cesar, fara ca nimeni sa-si inchipuie ca intr-un tol purtat pe umeri, regina Egiptului vine sa-l vada pe Cesar.

Iata ce-ti aduce scrisoarea mea.

Nu ma tem nici de zambetul tau, deci nu ma tem de nimic. Sunt cea mai mica fata a lumii intre randunelele ei, fiindca ma infasor in intregul ei necunoscut.Privirea ta nu ma va gasi nicaieri. Amintirea ta nu are unde sa ma afle. Glasul tau nu poate sa ma strige si nu stie unde.

Sunt intre cele patru zari: raspantia lor.Sufletul meu si-a pierdut sufletul copilariei. Sti sa asculti? Auzi vantul la fereastra? Auzi pasarile care pleaca si se intorc ducand si aducand primavara?Sti ce-i nostalgia? Privesti uneori pe fereastra fara sa vezi nimic?Sunt pe acolo si intr-acolo; o apropiere si o indepartare in preajma ta.

Gandeste-te la mine ca la o stea desprinsa din tine si dusa in intunericul fara fund..."

"Daca ar fi fost sa trec printr-o padure cu lupi, ca sa ajung la tine, as fi ajuns cu zdrentele tineretii mele sfasiate, dandu-ti ultima ei suflare.De-ar fi fost sa trec prin ierburi cu serpi, ca sa ajund la tine, cu talpile goale as fi calcat pe suierul mortii mele, aducandu-ti-o sa-i inchizi ochii.

Dar la poarta casei tale vegheaza dragostea;

si mi-am retras pasii ca la iesirea cu icoana din biserica.Cant ragusita pe sub ferestrele casei tale, cum canta copiii italieni pe strazile oraselor noastre, in mizeria frumusetii lor cu ochi mediteranieni.Cant cu mana intinsa sub cer, ca odinioara cei neimpacati la raspantii de drum: Ascultati voi toti bucuria si durerea mea."

"Ramas-bun.

Ma numesc numai Lorelei.Legenda spune ca am ucis.

Anii mei tineri au sunat a cantec, dar am trecut pe langa el cu dragoste de mana si am ramas cu mana intinsa ca a regelui Lear.Mi-e sufletul ca tufisul Paiurului pe coasta Marii Negre: numai ghimpi curbi ce-au incununat odata fruntea lui Hristos.

A trecut o ploaie de primavara si s-a tesut in zare braul frant de matase al curcubeului. Cu el imi incing mijlocul si ma duc..."

cutia cu amintiri

recunosc, m-am "inspirat" inainte de a scrie aici (nu stiu sa postez link), dintr-un articol intitulat "mi-e dor sa scriu"... asa ca preiau ideea, pentru ca si mie mi-e dor sa scriu-doar ca de multe ori, ma simt "blocata" in tacere, privitoare pasiva a ce se intampla in jur si cu mine....nu am pretentii de nici un fel, scriu doar pt mine si sufletul meu...dar chiar si asa, am retineri in a posta orice "nastrusnicie" ce-mi umbla prin creier....

dar sa revin...

acum cateva saptamani, in hotararea mea de a pune ordine in viata, la propriu, am pus amintirile pe rafturi......glumesc...mergand la ai mei, am mai gasit o cutie cu scrisori, de care uitasem....si un caiet mare cu coperti groase, pe care mi-l adusese tata sa fac teme, si pe care eu am scris poeziile mele de adolescent rebel...

le-am luat cu drag pe toate acasa, sub privirea intrebatoare si uimita a mamei (ce faci tu cu atata maculatura, de ce nu le-i fi aruncand, nu stiu...?!?) si le-am asezat langa celelalte....nu sunt f multe, doar o cutie, plina...ca le-am reunit si sigilat intre timp....pagini ingalbenite de timp, colorate sau nu, plicuri antice de care nu mai vad, poate si din simplul fapt ca acum scriem mailuri....si alte atatea flecustete, de care nu ma pot desparti...

caiete....carnetele...jurnalul meu...

la inceput au fost oracolele, in scoala generala...doamne ce mai "munceam" la el, inimioare, floricele, zeci de intrebari, le dadeam apoi la toti colegii, sau doar la cei agreati, ca deh, aveam si atunci antipatii...cu emotie il luam inapoi si descifram raspunsurile, le interpretam, le dadeam mai departe....

apoi...jurnalul...primul a fost un banal caiet de dictando, dosit prin cele mai ingenioase ascunzatori...din pacate, intr-o zi de duminica toate "secretele" mele au ajuns pe mana mamei....cate lacrimi am varsat....dar am reluat acest obicei la scurt timp si in cativa ani, s-au adunat cateva caiete (vreo 10 cred...)

in liceu...biletele...apoi o agenda neagra, cu coperti lucioase negre, am pimit=o in dar de Craciun...si ei i-am dedicat atatea ganduri...el mi-a tinut in siguranta secrete si vise, dragostea interzisa, temerile, bucuriile si nefericirile...

carnetelele...au si ele istoria lor...fiindca jurnalul era greu de carat peste tot, in vacante si drumetii, in lungile calatorii cu trenul sau cu masina, scriam pe carnetele minuscule...maxime, date si locuri...flori puse la presat intre paginile lor si frunze adunate cu mult drag....pe prieteni ii "terorizam" in diverse momente, sa-si lase o semnatura si 2-3 cuvinte, sa ne amintim...le-asm pastrat pe toate cu sfintenie, chiar daca prietenii nu mai sunt ce-au fost...pe unii din ei i-am pierdut, pe altii i-am indepartat, altii nu mai sunt in lumea aceasta....dar mi-s cu totii aici, intre paginile acestor caiete...in facultate, scriam pe unde apucam...pe marginile cursurilor, pe servetele in bar sau discoteca, pe pachete de tigari, pe tigari, pe bilete de tren...

caietele din liceu nu le-am pastrat...intr-un moment de rascruce am hotarat sa le rup,sa nu mai ramana nimic....celelalte, au scapat furiilor mele distrugatoare, de-a lungul timpului...de ceva vrem scriu la calculator, e tot un fel de jurnal, dar mai "practic"....cand insa mi-e inima prea grea si mainile imi tremura pe tastatura, ma intorc la jurnalul meu cu coperti negre si reci...

si ar mai fi....scrisorile....ale mele si ale lor...

nu am avut curaj sa le deschid, sa le recitesc...mi-am trecut mana peste ele, le-am sters de praf, am varsat o lacrima...dar e prea devremepentru ele, e prea curand pentru mine....

mai sunt petale de flori, primite sau culese, vederi ilustrate, poze prafuite sau rupte pe alocuri, o piatra de ici, o scoica de colo, o pana pentru chitara, un capac de bere, un desen, o poezie...maruntisuri o mie, franturi de amintiri...fie ca-s de la sapanta, maramures, clujul drag, transfagarasan, bucuresti, dragasani, delta dunarii sau vama veche...sunt toate parte din viata mea...sunt momente pe care le-am trait, alaturi de oameni deosebiti...pe unii as vrea sa-i uit...si sa-mi amintesc mereu, de tot ce a fost frumos!!!

imi doresc...

imi doresc sa calatoresc...
sa vad locuri frumoase...

sa vad locuri la care pana mai ieri nu indrazneam decat sa visez

intr-un top personal, destinatiile preferate ar fi:

1. paris

2. grecia

3. italia, in special venetia si malta

si...am sa le vad...e o promisiune...

pe de alta parte, in seara asta, la un pahar de martini, face to face cu gandurile mele, am ajuns la concluzia ca acord prea multa atentie anumitor persoane, chiar si indirect...am starnit rumoare cu ceea ce am scris si s-a inteles gresit....scriu pt mine si despre mine....nu denigrez pe nimeni, nu am nimic cu nimeni....

si nu, dragul meu, nu am sa postez nici o poza cu tine(cu mine), "compromitatoare" probabil pt tine sau pt planurile tale...nu am sa spun mai mult de ce am spus, nu am sa-i scriu ei nimic despre ce a fost intre noi...nu am sa public scrisorile ei de dragoste, sau mesajele pe care ti le-a trimis, cu bune intentii, pt ca mi-a fost si asa greu sa le citesc....nu ai inteles nimic...

si nu am sa mai te incomodez, in nici intr-un fel, pt simplul fapt ca vreau sa fac ceva pt mine si consider ca am facut tot ce mi-a stat in putere....pt ce oare?!

noapte buna...tuturor!