ultimul tarm

cel mai trist si cutremurator film pe care l-am vazut in viata mea este Ultimul Tarm-2000. daca inchid ochii, vad scene intregi si-mi dau lacrimile, desi sunt cam 5 ani de cand l-am vazut...

cateva cuvinte despre film, aici:

"Dupa un razboi nuclear pustiitor, omenirea este in pericol din cauza unui nor radioactiv care distruge totul in calea sa. Singura speranta de supravietuire este reprezentata de un submarin nuclear trimis in cautarea unei zone in emisfera nordica unde nivelul radiatiilor este suficient de scazut pentru a face posibila viata. Daca misiunea reuseste, omenirea va supravietui, altminteri specia umana va disparea de pe fata pamantului."

cuvintele sunt de prisos...vi-l recomand.....

fara violenta !

Detest violenta …de orice fel, fizica, verbala, psihica…ma paralizeaza, orice manifestare sau intentie de violenta…am dat cuiva o singura palma in viata mea, la 15 ani… fata in fata cu astfel de manifestari sau amenintari, ma blochez, mi se usuca gura, transpir, ma intunec…din fericire, nu reusesc sa reactionez, pe moment, aman “raspunsul” si pot, ulterior, sa gandesc si sa nu raspund cu aceeasi moneda….

Zilele trecute, mergeam grabita pe strada, si dintr-un subsol , pe scarile unuia din cele mai frecventate baruri, vad un barbat, gen macho, haine de firma, telefon ultimul racnet, urland efectiv”ba nenorocitule, nu eu am stricat-o pe fata aia, tu ai calcat-o pe trecerea de pietoni, tu sa o rezolvi…” gesticula, batea din picior si tipa in continuare, nu am urmarit “conversatia” pana la capat….
Mi s-a uscat gura instantaneu, am grabit pasul si am incercat sa mi-l scot din minte, si totusi, imaginea unei finite calcata de o masina mi-a intunecat gandurile (n-am vazut in viata mea vreun accident…)

Acum cateva luni, in decembrie cred, pe un ger cumplit, din biroul meu am auzit plasul unui copil, un plans ce m-a facut sa ies sa vad ce se intampla…in fata Casei de Cultura, o bunica furioasa isi “educa” nepotul, cu palme, copilul era fara caciula, si-o daduse jos, de furie probabil, si fugea cat putea, pe zapada, de cea care trebuia sa aiba grija de el…..s-au indepartat…..am iesit apoi pana la librarie, i-am gasit cativa metri mai incolo, nu inaintasera prea mult….baietelul nu mai avea glas, obrajii rosii, ochii plansi, repeta sacadat “vreau la mama, mama mea…” bunica, nervoasa, i-a mai ars vreo 2 palme peste fata, tragandu-l cu forta dupa ea, sa-l duca la autogara, din cate am inteles…..

m-am crucit…cum poate cineva lovi un copil cu atata cruzime …imi venea sa o iau de par la randul meu….am intrebat-o unde e mama lui si de ce se poarta asa….mi-a replicat” lasati-ma in pace, l-a lasat la mine, nu va intereseaza….” N-am plecat, am ridicat vocea si i-am spus sa inceteze….s-au mai oprit cativa trecatori, printre care un barbat, singurul care a reusit sa il linisteasca pe micut….peste vreo ora, abia, i-am vazut mergand catre autogara, bunica in urma lui, iar baietelul, de mana cu acel barbat….

Cu 2 ani in urma, am vandut un circuit, de Revelion, unui “patron”pe ultima 100 m, mi-a adus avansul, i-am dat chitanta, nu a stat sa-I fac contractul sis a-I dau toate hartiile necesare in acest caz….ulterior, a platit toata excursia, s-a razgandit in ceea ce priveste copiii, si a refuzat sa plateasca penalitatile…..in momentul in care i-am pus in vedere ca trebuie sa le suporte, cf contractului….s-a declansat nebunia….amenintari mie si familiei mele, injuraturi, pumni in masa, usi izbite…datorita afinitatilor cu “mafia” locala, era convins ca nimeni nu-I poate face lui asa ceva….
Singura reactie a fost sa-i inchid telefonul, nu am fost in stare nici macar sa-l ascult pana la capat…

mi-e teama de violenta, nu-mi place sa fiu amenintata, in vreun fel, consider ca si violenta de limbaj face la fel de mult rau, sau chiar mai mult….mi-e teama ca nu am reactionat “bine” de fiecare data, in momente dintr-astea….

Voi cum faceti fata violentei din jur ?! si violentilor…?

poza de aici

iertarile

Iertările
(Adrian Paunescu)

tu să mă ierţi de tot ce mi se-ntâmplă
că ochii mei sunt când senini când verzi
că port ninsori sau port noroi pe tâmplă
ai să mă ierţi altfel ai să mă pierzi

văd lumea prin lunete măritoare
şi vad grădini cu arme mari de foc
sub mâna mea deja planeta moare
şi în urechi am continentul rock

ai să ma ierţi că sunt labilitate
că trec peste extreme fulgerând
ai să mă ierţi preablânda mea de toate
eu sunt nemuritorul tău de rând

ai să ma ierţi că nu pot fără tine
şi dacă n-ai să poţi şi n-ai să poţi
mie pierzându-te-mi va fi mai bine
eu tristul cel mai liber dintre toţi

şi cum se-ntâmplă moartea să le spele
pe toate-nobilându-le fictiv
ai să te-apleci deasupra morţii mele
şi tot ai să mă ierţi definitiv

ai să mă ierţi în fiecare noapte
şi-am să te mint în fiecare zi
şi cât putea-va sufletul să rabde
cu cât îţi voi greşi te voi iubi




ducu bertzi- iertarile
Asculta mai multe audio Muzica »

test

am gasit un test, via mara, de aici-

rezultatul? am un temperament sentimental...zica lumea ce o vrea !!!

Temperamentul SENTIMENTAL

Sa incepem cu o precizare: impartirea antica a lui Hyppocrate, cuprinzand temperamentele: coleric, sangvinic, melancolic si flegmatic are tendinta sa va repartizeze in categoria melancolicilor. Dupa o apreciere superficiala un om sentimental este considerat adesea melancolic.Nimic nu este mai gresit decat sa consideram sentimentalul un temperament slab.

Banuim ca nici dumneavoastra nu ati accepta aceasta tipologie si v-ati considera undeva la mijloc, intre celelalte temperamente.In realitate aveti o trasatura care nu este deloc slaba – emotivitatea. Oricare dintre “temperamentele emotive” are o viata interioara de o bogatie care respinge epitetul slab. Dovada este data de biografiile unor sentimentali celebrii ca Alfred de Vigny, Jean Jack Rousseau, Leconte de Lisle, astfel incat s-a ajuns la concluzia ca sentimentalii prezinta un numar aproape infinit de varietati care nu se lasa reduse prea usor la un singur tip.

Temperamentul dumneavoastra este “frate” cu tipul nervos, de care il aproprie si carenta de energie. Citind descrierea “nervosului” ati gasit probabil multe lucruri care vi se potrivesc. In ciuda acestor puncte comune, cele doua firi sunt adesea in contradictie: daca “nervosul” ramane un vesnic adolescent iritabil, “sentimentalul” este mai curand un permanent copil fragil si sensibil. Daca nervosul are uneori tendinta sa fie egoist, sentimentalul este mai curand egocentric, in sensul ca pentru dumneavoastra tot ce se petrece in jur apare ca o problema personala.

Ceea ce va deosebeste cel mai mult de nervos (si va aproprie de pasionat si flegmatic) este desfasurarea in timp a vietii sufletesti. Traiti mai curand in trecut si in viitor decat in prezent. Vi se poate reprosa ca nu stiti sa uitati. Sensibil si tentat spre autoanaliza, chiar daca nu va place, din teama sau din rezerva, sa va destainuiti altora, va supuneti unei continue autoaprecieri, din pacate adesea subiective.

Va cunoasteti mai bine slabiciunile decat fortele. Pentru dumneavoastra principala problema este vointa, depasirea acelei nesigurante, a neincrederii in sine, care va este proprie. Exista o mare contradictie intre idealurile pure si perfecte pe care le aveti si acest sentiment de neputinta (de altfel nerealist). Multi sentimentali manifesta o resemnare anticipata, avand o adevarata fascinatie a esecului, subtil exprimata in zicala populara: “mai bine un sfarsit cu spaima, decat o spaima fara sfarsit.Pentru ca am inceput prin a descrie temperamentul dumneavoastra, asa cum se manifesta in special in adolescenta, trebuie sa mai notam subiectivitatea dumneavoastra analitica – atentia excesiva pe care o aveti pentru amanunte - astfel incat adesea “din cauza copacilor nu vedeti padurea”, timiditatea si nehotararea paralizanta pe care o simtiti atunci cand trebuie sa actionati.

Despre sentimentali se spune ca, spre deosebire de nervosi, care incep mereu si nu termina niciodata, ei se pregatesc mereu si nu incep niciodata.O interesanta trasatura a temperamentului dumneavoastra este reactia la situatiile grave. Paradoxal, in timp ce micile neplaceri si piedici va tulbura profund, atunci cand obstacolul sau pericolul devine clar si nu mai poate fi amplificat prin imaginatie, reactionati cu mult echilibru si curaj. Mentionam acest lucru deoarece faptele eroice ale sentimentalilor I-au uimit de multe ori pe cei din jur si au fost chiar relatate de scriitori.

sa mai si radem...

mihaela radulescu.....

nu sunt niciodata la curent cu mondenitatile, nu citesc ziare gen Libertatea, Click, Cancan, de fapt, nu prea mai citesc nici un fel de ziar, decat rareori si atunci fiindca ma simt in urma tare...in ultimele zile, aud pe unde trec, oameni din diverse medii si statut diferit vorbind, cu indignare sau simpatie, cu argumente mai mult sau mai putin fundamentate, despre "scandalul cu Raduleasca"....nu stiu mai nimci despre aceasta, decat ce am citit in reviste ca Viva, Unica, etc si ce am vazut la tv, nu am avut niciodata rabdare sa ma uit la emisiunile ei de duminica...asadar, nu-mi permit sa fac judecati de valoare de vreun fel, despre ceea ce nu cunosc...

totusi, curioasa fiind, am citit prima ei scrisoare adresata presei, ce-a de-a doua scrisoare adresata presei, m-am uitat la stiri, am cautat pe google, sa vedem ce si cum se spune....ce am gasit, m-a socat, m-a dezgustat...nu persoana in cauza, cat situaia in sine, spalatul rufelor la strada mare, cu martori si televiziunile impreuna......si ma intreb...unde e "binele" copilului, pe care il invoca si ea, ca mama responsabila, si el, ca tata si (fost) sot inselat ??? am gasit un articol pe un blog si un punct de vedere interesant-parerea mea :)

"Cum nu cred ca Mihaela Radulescu este proasta, nebuna sau inconstienta, ca sa dea cu piciorul la tot, posibil, chiar la copil, ma intreb oare ce-a vrut sa spuna tuturor si mai ales fostului sot de s-a comportat, ca si cum nu a avut nimic de pierdut si, mai ales, ma intreb: oare, cat a putut sa sufere aceasta femeie in budoarul ei si in interiorul conditiei si demnitatii sale de femeie, din moment ce, pereclitandu-si si ingreunandu-si toate drepturile sale de fosta sotie si mama, a tinut mortis, sa-si “castreze” sotul, un barbat puternic, influent si de temut, in fata intregii tari, a prietenilor si a familiei acestuia. O persoana atat de calculata si premeditata, precum s-a dovedit a fi, pe parcursul anilor, Mihaela Radulescu cred ca ar fi putut fi cu mult mai discreta si ar fi putut sa riste mult mai putin! Mihaela Radulescu n-a mai dezvoltat astfel de neglijente pana acum; nici nu stiu de cate ori a fost vazuta giugiulindu-se cu fostul sot pe la petreceri…?""

"E foarte clar ca un barbat ranit in orgoliu, demnitate, furios la culme, umilit in fata celorlalti, cu atat mai mult cu cat este un barbat puternic si in influent, n-o sa mai vrea sa-ti dea nici copilul si niciun sfant! Mai mult, nu se mai pune problema sa obtii de la el ceva, sa-l impresionezi, sa-l sensibilizezi; dimpotriva, lupta va fi pe bune si va fi cu toate armele si cu toate mijloacele!"
intreg articolul aici

parfum de femeie

aseara, am revazut unul din filmele pe care le-as putea revedea de nenumarate ori, fara sa ma plictisesc: PARFUM DE FEMEIE, cu Al Pacino...vi-l recomand, cu drag, celor care nu l-ati vazut inca...

"Intr-o calatorie de cateva zile, un barbat orb si ciung, Al pacino interpretand un personaj framantat de cumplite conflicte interioare ce se materializeaza in paroxistice momente de criza, marcat de un trecut intunecat si de pierderea vederii, morocanosul Frank Slade, il invata pe foarte tanarul sau insotitor sa vada intunericul si femeia. Pentru unul s-ar parea ca e prea tarziu, pentru celalalt este inca prea devreme. Intre cei doi ia nastere o prietenie stranie, in care nu se stie cine are mai mare nevoie de ajutor. Romanul "Intunericul si mierea"( pe care nu -am citit inca) a fost ecranizat de doua ori, cu titlul Parfum de femeie: prima data in 1974, cu Vittorio Gassman in rolul orbului, apoi in 1992, cand, pentru acelasi rol, Al Pacino a obtinut Oscarul. Din rivalitatea cu filmul, cartea nu are nimic de pierdut si nici de castigat: lumea ei vascoasa si grea ca mierea isi invaluie cititorul fara graba si fara gres. Iar bastonul de bambus al orbului biciuie amintirea unei nopti lungi, in Neapole, orasul celei mai vizibile frumuseti. "

Mary Hopkin - Those Were The Days
Asculta mai multe audio Muzica »

miercurea fara cuvinte

de aici

Gandind la tine....Mihai Eminescu

....De ce in noapte glasul tau ingheata!

Vedea-vor ochii-mi inca-o data oare

Frumosul trup, -femeie zambitoare!-

Ce mi-a fost dat sa-l strang o clipa-n brate?

Tu, blond noroc al unui vis desert,

Tu, visul blond unui noroc ce nu e,

De-i mai veni sa stii ca nu te iert.

caci dorul meu mustrari o sa-ti tot spuie

Si sarutandu-te am sa te cert

Cu desmierdari cum n-am spus nimanuie.

Iubind in taina....Mihai Eminescu

Iubind în taină am păstrat tăcere,

Gîndind că astfel o să-ţi placa ţie,

Căci în priviri citeam o veşnicie

De-ucigătoare visuri de plăcere.

Dar nu mai pot. A dorului tărie

Cuvinte dă duioaselor mistere;

Vreau să mă-nec de dulcea-nvăpăiere

A celui suflet ce pe al meu ştie.

Nu vezi că gura-mi arsă e de sete

Şi-n ochii mei se vede-n friguri chinu-mi,

Copila mea cu lungi şi blonde plete?

Cu o suflare răcoreşti suspinu-mi,

C-un zîmbet faci gîndirea-mi să se-mbete.

Fă un sfîrşit durerii… vin’ la sînu-mi.

scrisoare de dragoste- romanul

Scrisoarea de dragoste a lui Mihail Drumes este un roman de dragoste cu final trist(cum altfel?), structurat in 3 parti: 
 1. “Un baiat si o fata se intalnesc, se iubesc si se iau”
2. “Puteau fi fericiti toata viata, dar el, intalnind o fata cu avere, se desparte de cea pe care o iubeste”
3. “dragostea calcata in picioare se razbuna, iar cel ce a gresit pierde totul”

Subcapitolele au titluri la fel de sugestive, daca le urmarim, putem sa ne imaginam evolutia actiuni si personajele… povestirea curge firesc, este un fel de jurnal in oglinda, cei 2 protagonisti isi destainuie gandurile si sentimentele fie prin intermediul scrisorilor catre o terta persoana, fie in propriul jurnal… avem astfel ambele perspective, si a Andei, o scriitoare cu talent, careia intamplarile si propria viata ii devin “materie prima” pentru a scrie, si a lui Dinu, copil sarac, cu ambitia de a deveni “cineva”, indiferent prin ce mijloace sau cu ce pret…

Anda si Dinu se intalnesc in tren, discuta, fara a avea curajul sa-si dezvaluie identitatea, se reintalnesc de cateva ori, intamplator, devin un cuplu, parcurg etapele firesti ale unei povesti de dragoste, desi el nu se considera indragostit, dorindu-si sa o aiba, cat mai repede si fara vreo implicare….complicata, cameleonica si sensibila, Anda nu cedeaza, considerand ca unica ei avere este mintea, sufletul si fecioria…

Dorindu-si victoria asupra ei, Dinu cedeaza, o ia de sotie in conditiile ei (dormitoare separate, pt a nu-l plictisi cu preocuparile si tabieturile ei femeiesti, intelegerea ca atunci cand nu se vor mai iubi sa se desparta amiabil, fara cearta si scandal sau minciuni, etc etc), fiind constient ca este doar o etapa, pe care o va putea sari usor….(“indata ce-I piere farmecul noutatii, femeia devine searbada, stearsa, ca o regina detronata. Ca sa ramana pe tron, trebuie sa fie dorita, dar cum se poate sa doresti pe cineva care nu mai are ce sa-ti ofere, pentru bunul motiv ca ti-a oferit totul? Nu pot sa-mi distrug viitorul numai din cauza ta. M-am inhamat la o opera uriasa si trebuie sa o realizez cu orice prêt. Tu esti o bariera in drumul meu, asta-I sigur. Asadar, te iau si traiesc cu tine pana cand imi vor cadea lanturile cu care m-ai legat. Caci nu te iubesc. Dragostea e altceva: uitare de sine, jertfa, respect, duiosie, tot ce vrei. “)
 
Ocazia de a face cariera vine nesperat, de la un fost coleg de scoala, pe care l-a invidiat mereu, pentru originile si averea sa…acesta ii face o oferta de nerefuzat, sa devina secretarul unchiului sau, om bogat si cu pozitie sociala, cu o fiica frumoasa, dar stearsa si aparent de gheata, in comparatie cu verva si pofta de viata a sotiei; Jebs, asa cum o va alinta Dinu , se indragosteste fulgerator de acesta, si este o batalie castigata fara lupta, el nu trebuie decat sa scape de sotie si sa se casatoreasca din nou…

Neavand curajul de a-I spune adevarul Andei, planuieste sa scape de ea, aruncand-o in bratele altcuiva… apeleaza la colegul Relu, sa-i faca curte, sa o amageasca si compromitand-o, sa ii dea sotului (aparent) inselat, motive de divort (“ ce minunat lucru e ca omul nu cunoaste gandurile semenului sau! Daca savantii ar nascoci un mijloc de a le da in vileag, viata ar deveni terna, insuportabila, pentru ca ar fi nimicit unicul ei farmec: taina”); planul ii reuseste, Relu se indragosteste de ea, Anda afla de intentiile lui Dinu si ii da motiv de gelozie, ii acorda divortul si libertatea, fara a se uita in urma, avertizandu-l:” ia seama!!! Ai sa ajungi rau, sarac de tine, oricat te-ai lafai in banet, oricat te-ai inalta de sus…prea alergi dupa o naluca, ai sa ma cauti mult si bine, dar sa stii ca nu ma uit indarat!!! Nenorocirea pe care ti-o faci singur doare mai mult.”
Ajunge bogat, face cariera, calca orice impotrivire a familiei, doar golul din suflet creste pe masura ce distanta dintre el si fosta sotie se mareste….lovitura de gratie este casatoria acesteia cu fostul coleg de scoala, in acest punct realizeaza ca nu poate trai fara ea, ca poate mai au o sansa si poate si ea l-a iubit si a suferit….

Destinul ii aduce fata in fata pe cei 4, intr-un peisaj de vis, in Italia cea plina de amintiri, Jebs afla si ea povestea celor 2, realizeaza ca fericirea ei s-a cladit pe dorinta lui de parvenire si pe multe minciuni si compromisuri (” Toate fericirile se sprijina pe iluzii. Adevarul nu face altceva decat sa sfasie valul cu care se acopera ochii ce nu vor sa vada realitatea”)
 
Singura “solutie” este moartea…Jebs se sinucide, Dinu o urmeaza, refuzand sa fie un infrant si o victima a propriilor greseli, in urma lor ramane doar intrebarea “pentru ce?”

“ te-ai inselat si te-ai naruit in tarana cu toata voinicia ta. Si uite, lumea merge mai departe fara tine, asa cum mergea si inainte si cum va merge intotdeauna, fara a se sinchisi de nimeni si de nimic. Asta n-ai stiut-o, Ivar? Pentru ce? Mereu ma intreb, pentru ce?!?”

Babele lunii Martie

nu sunt o persoana superstitioasa...dar am credintele mele si unele "tabieturi"...daca imi trece calea o pisica neagra, e de bine, daca e alba...am mai multa grija, ca nu se stie ce se poate intampla....daca ma intorc din drum...imi merge bine....are si autosugestia rolul ei, cu siguranta...

e martie deja...si sunt zilele Babelor....daca nu v-ati ales inca Baba, mai aveti vreme...
De pe 1 pana pe 9 martie, se alege o zi din acest interval, adica o "baba". Traditia populara spune ca zilele Babei Dochia, 1-9 martie, sunt cele mai capricioase din an. In functie de vremea zilei respective asa va fi si anul celui care si-a ales acea zi. Se spune că o zi însorită vesteşte un an bun, spre deosebire de o zi mohorâtă care vesteşte un an pe măsură. Zilele de primăvară se pot transforma peste noapte în iarnă, mai ales la noi, in zona de munte....

o alta "varianta" a superstitiilor legate de Babe este ca acestea nu se aleg, ci sunt predestinate, data de nastere reprezintand Baba persoanei respective, de exemplu, o persoana nascuta pe 15, va avea baba pe 6 martie (la fel ca mine :)

cum vremea s-a stricat, e mohorata, e frig si ploua...ce-mi ramane de facut decat sa sper ca totusi anul va fi mai bun ca ziua de maine :)

panza de paianjen

Ametitor roman de dragoste, Panza de Paianjen a Cellei Serghi m-a captivat de fiecare data cand l-am citit sau recitit, de ficare data, de parca ar fi fost intaia data....scrisorile si caietele Dianei Slavu scot la iveala o poveste halucinanta, o existenta zbuciumata a unei femei ravnite in epoca, un adevarat „trofeu” pentru barbatii care roiesc in jurul ei si pe care ii farmeca iremediabil, de parca destinul ei este acela de a fi nefericita si de a aduce nefericire sau moarte in viata celor din jur;

Diana Slavu duce o lupta nesfarsita in incercarea ei de a scapa din „panza de paianjen” care o urmareste de-a lungul timpului; cu o copilarie nefericita, plina de lipsuri, umilinte, si teama fata de ziua de maine, simturile i se ascut, sensibilitatea este exacerbata, in societate devine centrul atentiei, eclipseaza si seduce, doar ochii ascund o tristete fara margini; („Dar cata nevoie aveam sa fiu fericita....de unde sa stiu ca fericirea nu e euforia, vartejul, betia, senzualitatea difuza, camuflata in atatea invelisuri poleite de o poezie falsa?!”)

Ilinca este o prezenta stearsa in roman, si totusi, Diana se raporteaza la ea, ei ii incredinteaza secretul vietii ei, in fata ei, Diana este ea insasi, stralucitoare in societate si stearsa in camaruta luminata de o lampa cu gaz, in prezenta parintilor ei; Ilinca va fi confidenta si prietena neconditionat, de-a lungul evolutiei...ea o descopera pe Diana, o cunoaste si o intelege....

In cautarea fericirii si a unei iubiri cum n-a mai fost, Diana viseaza, sufera, se zbate sa respecte principii, norme si nu in ultimul rand, sa faca pace cu propria constiinta; traind pe malul marii, si-a insusit nelinistea si zbuciumul ei, nostalgia marii o urmareste mereu, iar prezenta marii ii sporeste farmecul, ii alina sufletul(„Incercam sa fac tranzactii cu constiinta mea, dar nu izbuteam decat sa-mi pierd linistea”) ...frivola o vad cei din jur, in continua ei nevoie de afirmare, de a placea, de a fi iubita; („Nu ma interesaza un barbat decat in masura in care cred ca-l stapanesc ca femeie, in care cred ca sunt pentru el, intr-un moment din viata, o fiinta unica, de neinlocuit”)

Petre Barbu este personajul masculin care lipseste din poveste, dar este prezent in amintirea celor 2 prietene, rememorat in scrisori si in jurnalul Dianei; la el se raporteaza trairile si actiunile Dianei....Alex este doar o proiectie a primei iubiri, neconsumate si cu atat mai valoroasa....( „Am pornit dupa el, am alergat, am cautat sa-l ajung( aveam in mine atata dragoste de viata si atata soare, ca voiam sa-i dau si lui) dar nu l-am gasit. Marea se incalzea toata la razele lui, dar lui ii era frig si il chema Alex. Aceeasi tristete in priviri, in miscari, aceeasi infatisare umila. Dar un barbat abil se ascundea sub aceasta infatisare modesta , un barbat care a stiut sa faca din prezenta lui o otrava placuta, pe care mi-o aducea si mi-o refuza capricios, ca s-o doresc din ce in ce mai mult...”)

Diana isi traieste iubirile cu demnitate si pasiune, deznadejde si speranta...(„ dar am putut in clipele acelea sa masor forta dragostei mele prin ura cumplita care ma bantuia. Si am fost sigura ca voi avea vointa de a ma vindeca...”)

Finalul aduce liniste, o nota de optimism si resemnare, zbuciumul pare sa ia sfarsit: odata gasit un sens vietii, o preocupare, implicarea in lupta pentru valorile in care a crezut tatal ei, Diana renaste, simte ca traieste si ca are un rost

”Mi-e rusine ca am stat atata timp departe de tot ce se intampla in lume, parca am trait singura, intr-o odaie de sticla si m-am vazut pe mine , numai pe mine, in mii de exemplare. Eu ce-am facut?! Dar iata-ma vindecata. Umblu pe strada ca un om intreg si parca am mai crescut in timpul bolii. Ma intrebam odata cum va fi ziua in care nu ma voi mai simti agatata de el ca iedera de zid. Si iat-o!!! Adulmec primavara. E poate prea devreme, dar simt ca nimic nu mai poate opri primavara din drumul pe care a pornit....”

sonet

Sunt ani la mijloc si-nca multi vor trece
Din ceasul sfânt în care ne-ntâlniram,
Dar tot mereu gândesc cum ne iubiram,
Minune cu ochi mari si mâna rece.

O, vina iar! Cuvinte dulci inspira-mi,
Privirea ta asupra mea se plece,
Sub raza ei ma lasa a petrece
Si cânturi noua smulge tu din lira-mi.

Tu nici nu stii a ta apropiere
Cum inima-mi de-adânc o linisteste,
Ca rasarirea stelei în tacere;

Iar când te vad zâmbind copilareste,
Se stinge-atunci o viata de durere,
Privirea-mi arde, sufletul îmi creste

(Mihai Eminescu, Sonet)