necuvintele

 

Cuvintele...

Calde, reci, în nuanțe și tonuri.

Rotunde, pline, goale, lucind, zornăind, ascuțite, înșelătoare, îmbietoare. Alunecoase, adânci, mustind a subîțeles, metafore simple sau întortocheate. Tăind ascuțit, zornăind, împroșcând de jur împrejur și umbrind, apăsând butoane sensibile la orice urmă de…sens.

Mângâind, alinând, îmbrățișând, radiind de bucurie sau frumos, legând sau construind punți, unind oameni.

Pretext sau oportunitate pentru orice - cuvintele,

prin ele însele, sunt o comoară, un dar neprețuit. Cu ele ne ”îmbătăm”, cu ele

ne conectăm, cu ele ne cunoaștem sau ne uităm, în tăcere – îmbinate, răsfirate,

în șir de mărgărite, în propoziții sau în povești de dat mai departe – devin capodopere,

discursuri remarcabile, capcane abil țesute sau demonstrații de persuasiune,  argumentație pentru orice servește scopului.

Inocente.

Simple.

Sincere.

Delicate.

Sau tăioase până la prăsele, lăsând în urmă cicatrici ceși vor purta povestea la nesfârșit.

Întregi sau fărâme mici, mici, fără început

sau sfârșit. Armă sau pavăză, instrument sau cale, început și sfârșit,

Cuvintele.

Ne sunt scut sau lance, după caz. Floare la rever sau stilet în buzunarul din dos. Umbrelă la vreme de ploaie rea sau doar o baghetă magică, la vreme de restriște. Ne ridică sau ne îngroapă, după cât de iscusiți suntem. Ne salvează sau ne descoperă, când ne așteptăm mai puțin…umplu goluri sau nasc universuri întregi. Ne aruncă în hău sau ne poartă pe creste. După suflet, după minte, după ce suntem, de fapt.

Cuvintele…și, când nu mai știm ce înseamnă, cui

folosesc sau nu le mai folosim…ne întoarcem la fapte.

Vara lui 2025

Îți mai aduci aminte vara lui 2025?

Vara aceea începută devreme, în prag de an, pe drumuri sau la cabane, cu zâmbete împărțite la noi și hohote de râs ce au străpuns ziduri de apărare. Aparent. 

Vara când drumurile au devenit prea scurte, în ritmul unor melodii de mult uitate și readuse de "tonomatul" Spotify. Când am trăit și simțit cu ajutorul muzicii, când aerul a devenit insuficient, când cuvinte au rămas nespuse și viață netraita, la nesfârșit.  

Când viața s-a împărțit în intervale de timp regulate, cu 5 zile planuri și rutină și așteptare și 2 zile jumate viață la plus infinit. Cu sufletul plin, respirând libertate și bucurie și timp. Timp pentru noi toți, unul și altul și ceilalți, niciodată doi. 

Vara lui 2025 a fost o vară atipică, amintind uimitor de 2014 - intensă, dinamică, plină ochi, hai hui peste tot, fără limită și fără bariere, altele decât cele pe care le-am cultivat interior, de-a lungul timpului. A fost cea mai veselă vară pe care mi-o amintesc, un iureș, o goană, o exaltare de parcă mâine nu ar mai fi fost...și, cine ne "garantează" că va mai fi, ar zice mulți, în trecerea lor grăbită. A fost vara asta celalalt taler al balanței, ce a echilibrat un 2024 de coșmar. 

A fost vara lui 2025 un curs intensiv despre mine și despre ceilalți. Despre ce este și ce credem că ar fi sau va fi. Despre interpretări și realitate. Despre vise și dorințe nedefinite. Despre reguli și jocuri. Despre principii sau lipsa lor, a crede sau a te descurca, nu contează cum și cu ce consecințe. Despre a simți sau a gândi la rece. Despre a fi, no matter what sau nevoia de a fi acceptat, cu orice preț. Despre verticalitate, principii și valori. Despre prietenie sau lipsa ei, în toate nuanțele. 

Vara lui 2025 a fost și despre copilul crescut mare, ce își întinde aripile să zboare, spre zări încă necunoscute. Despre reușită și efort răsplătit, despre obiective atinse și muncă la timpul ei. Despre liniștea de acasă și ușurarea de a fi sănătos sau fără griji. 

Vara în care mi-a luat atât de mult să îmi doresc atât de puțin - și "puțin-ul" acela să fie exact ce contează...să învăț să pun limite în ceea ce ofer, pentru că acei care primesc - nu le au. 

Vara în care am mers iarăși în locuri de demult. Vara în care am numărat și rememorat amintiri, construind altele, cu alți oameni, alt eu, alt suflet. Munți, văi, creste, marea cea albastră și liniștea pe care o găsesc doar acolo. Despre Grecia cea caldă și luminoasă, și mult așteptată, pretext pentru acel dolce far niente ce schimbă tot. 

Vara în care am regăsit locuri cu istorie, locuri cu semnificație, locuri și oameni de ținut aproape. În fapt sau în amintire. Când poveștile s-au țesut și desirat între distanțe, alegeri sau locul pe care îl ocupăm în micul nostru univers sau al altora. 

Căci, fiecare loc își consumă povestea așa cum oamenii și-o sfârșesc pe a lor...fără să știm, fără să bănuim, fără să ne imaginăm, uneori...

Vara lui 2025 - încă se scrie, în tăcere și fără martori, căci singuri ne naștem, trăim și murim...

Vara lui 2024

Vara lui 2023

2024 - cât o piatră de moară

 Motto: "Când lucrurile merg prost, nu merge cu ele"

Un fel de aha, la sfârșit de an. 

Anul ce pare că nici n-a fost deși ne-a zguduit din temelii. Ne-a insfacat zdravăn când nici nu ne lăsase bine 2023 și ne-a aruncat în concasor, testandu-ne până la limită și dincolo de ea. 

Peste ani, în memoria afectivă, va rămâne o luptă de durată si un gol, umbrite doar de încrâncenarea că a trebuit să fim așa de puternici, încât să răzbim până la sfârșit. Sfârșitul care n-a fost, totuși. Sfârșitul anului și speranța unui nou început pe care il trăim cu nesaț. Și cu inconștiență, căci nu avem niciodată vreo garanție că va fi mai bine. 

2024 ne-a lovit precum o iarnă nemiloasă, căzută peste noapte, cu vifor si ger și nămeți până la cer, cu verdicte implacabile și aproape imposibil de combătut, cam tot atât de imposibil cât de acceptat. Ne-a amintit cât de fragili suntem și cât de rezistenți în fața urgiilor. Ne-a învățat să strângem rândurile, să "luptăm" în echipă și să ne sprijinim pe cei de lângă noi, mulți, puțini, câți sunt când ai cu adevărat nevoie. 

A fost anul în care aproape am devenit părinți pentru părinți. Când balanța s-a înclinat brusc și a schimbat raportul de forțe, transformându-ne brusc, în adulți responsabili. Când, cu surprindere, am găsit în propria vulnerabilitate, resurse, grijă, calm și multă putere de a alina și îngriji pe cei care aveau chiar mai multă nevoie - cu speranță și încrederea că va fi bine. Și a fost.

A fost 2024 un an apăsător, cu alegeri grele și opțiuni aparent imposibile. 

Am avut și momente de grație, fără îndoială - la Sulina, o mare la un capăt de lume, nisip fin, atmosferă boema și plaje pustii, la bulgari, o mare furioasă, un ciclon supărat pe lume și inundații ce ne-au pus la încercare și bietele corturi dar și sufletele noastre nomade, nicicând dornice să se mai și oprească. 

La Durau, am fost copii pentru încă o zi, prilej de joacă și jocuri, zâmbet și prietenie, întâmplări hazlii și căldura oamenilor veniți de departe. 

În Bucegi, pe Jepi sau pe văi, pe stâncă sau pe poteci, alături de oamenii fără de care nu se poate sau se poate, dar e mai pustiu - Cabana Caraiman și hohotele de râs ce i-au urmat, liniștea din zori de zi, sălbăticia, răsăritul și sentimentul de "povestea merge mai departe" atâta vreme cât rămânem vii. 

Măcin-ul de toamnă și emoția unui sweet november ce ne-a purtat pașii pe malul mării, când doar pescărușii flămânzi și razele jucăușe îi mai dau târcoale. 

Încă o aniversare cu multe lacrimi și oamenii dragi aproape (atât de mulți, că uneori pare ireal) - parcă pentru a echilibra un pic balanța și a reașeza lucrurile pe făgașul firesc al optimismului. 

2024 s-a dus de ceva vreme din calendar, însă a rămas în amintire, parcă din ce în ce mai mult, ca un "antrenament" pentru ce urmează. Îi sunt, însă recunoscătoare pentru că ne-a zgâlțâit, dar nu ne-a strivit, pentru că ne-a dat dureri de cap și bătăi de inimă, însă ne-a lăsat vii, pentru că ne-a luat poate niște oportunități, însă ne-a oferit apoi tot atâtea momente de bucurie, tihnă, timp pentru noi și ai noștri. 

E mult, e puțin? 

E destul, aș zice, cu ceva speranță și încrederea că povestea va merge mai departe și în anul ce deja ne "cotropeste" viețile, la intensitate sporită...