necuvintele

 

Cuvintele...

Calde, reci, în nuanțe și tonuri.

Rotunde, pline, goale, lucind, zornăind, ascuțite, înșelătoare, îmbietoare. Alunecoase, adânci, mustind a subîțeles, metafore simple sau întortocheate. Tăind ascuțit, zornăind, împroșcând de jur împrejur și umbrind, apăsând butoane sensibile la orice urmă de…sens.

Mângâind, alinând, îmbrățișând, radiind de bucurie sau frumos, legând sau construind punți, unind oameni.

Pretext sau oportunitate pentru orice - cuvintele,

prin ele însele, sunt o comoară, un dar neprețuit. Cu ele ne ”îmbătăm”, cu ele

ne conectăm, cu ele ne cunoaștem sau ne uităm, în tăcere – îmbinate, răsfirate,

în șir de mărgărite, în propoziții sau în povești de dat mai departe – devin capodopere,

discursuri remarcabile, capcane abil țesute sau demonstrații de persuasiune,  argumentație pentru orice servește scopului.

Inocente.

Simple.

Sincere.

Delicate.

Sau tăioase până la prăsele, lăsând în urmă cicatrici ceși vor purta povestea la nesfârșit.

Întregi sau fărâme mici, mici, fără început

sau sfârșit. Armă sau pavăză, instrument sau cale, început și sfârșit,

Cuvintele.

Ne sunt scut sau lance, după caz. Floare la rever sau stilet în buzunarul din dos. Umbrelă la vreme de ploaie rea sau doar o baghetă magică, la vreme de restriște. Ne ridică sau ne îngroapă, după cât de iscusiți suntem. Ne salvează sau ne descoperă, când ne așteptăm mai puțin…umplu goluri sau nasc universuri întregi. Ne aruncă în hău sau ne poartă pe creste. După suflet, după minte, după ce suntem, de fapt.

Cuvintele…și, când nu mai știm ce înseamnă, cui

folosesc sau nu le mai folosim…ne întoarcem la fapte.