"Albatroșii au cea mai mare deschidere a aripilor! În zborul lor își deschid mintea și sufletul, visează și se luptă pentru atingerea idealurilor lor. Pentru ei nimic nu e imposibil. Dintr-o singură bătaie de aripi ajung acolo unde nici nu credeau vreodată, cuceresc cele mai înalte vârfuri și văd dincolo de linia orizontului. Termenul de albatros a devenit unul metaforic, cu trimitere directă la concepte dragi omului, precum libertate, nostalgie, ascensiune spirituală, detaşare, evoluţie şi ascendenţă..."
Numaratoarea a
inceput demult...
Alti iubitori de munte,
ale caror nume ne sunt nestiute, au infiintat in 1988 un grup de turism montan,
cu nume simplu, dar de efect - Albatros - o idee, un sentiment si o
aspiraţie. Au trecut de atunci 26 ani, timp in care galateni si nu numai au dus
acest nume mai departe, in tara sau in afara ei, cu mandrie, cu drag si cu
multa perseverenta (poate intr-o zi se va gasi cineva dintre ei sa scrie
si povestea devenirii lor :)
Eu i-am cunoscut in anii
din urma, intai la Borca, apoi in Ceahlau, apoi in arsita Deltei, apoi in
blandul Macin si apoi am pierdut sirul :) - cine mai sta sa mai numere zilele
si noptile din munti, la foc sau pe malul baltii, cand suntem cu totii impreuna
?!
Aniversarea celor 26 ani
ai Albatrosilor, la Predeal, ne-a adunat din cele 4 zari (tot
Moldova-i fruncea...), la Cabana Poiana Secuilor inca de vineri seara
- dupa o zi insorita cu cer senin si un drum lung, via Oituz, unde,
recunosc, visam sa gasesc acea cabana, mult cantata de Puiu, calda si
primitoare, eventual cu vreun foc pe undeva :)). Am gasit insa, multe surprize
faine, oamenii dragi pe care nu-i mai vazusem de ceva vreme, oleaca de racoare,
cat sa ne faca sa stam cat mai aproape, sa nu risipim caldura, voie buna
si...relaxare :).
Prima seara e, de
regula, de dezlegat limbile, de cunoscut oameni, de socializare; cum n-a mai
fost concurs si nici program si nici ora de culcare sau de trezit dimineata, am
profitat cu totii, am stat de povesti mai mult ca altadata, am facut planuri,
pentru anul ce vine, am stat la cantari....pana s-a blocat usa :) - dormitul la
comun e intotdeauna cu peripetii, de data asta a fost cu multe hohote de ras,
in zori de zi, cand am intrat, cu chiu cu vai, in cabana, pe geam, pîş, pîş, sa
nu cumva sa trezim organizatorii, care voiau sa se odihneasca :)
Sambata, zi cu soare si
senin din nou, dupa suflet, cum ar zice unii - in program, plimbare in Cheile
Rasnoavei, sa ne facem pofta de somn, de mancare si de altele. Multa zapada,
padurea fascinanta ca de fiecare data, drumul usurel si buna dispozitie au
facut ziua perfecta – pentru amatorii de senyatii tari, aici se desfasoara
activitati de agreement diverse bungee jumping, tiroliana, via ferrata, rapel,
camping pe zapada :) sau bulgareala de ocazie – atentie la cei mai
buni tintasi, nu se stie niciodata cine te poate nimeri cu un bulgare de zapada
bine-facut !
Seara ne-a gasit usor
obositi, dar zambind; Surpriza serii a fost sa-i vedem pe albatrosi imbracati
la 4 ace, doar era sarbatoare, altfel decat ii stim, dar la fel de frumosi.
S-au impartit diplome, insotite de laude pentru activitatea si implicarea celor
care duc numele de Albatros mai departe sau de recunostinta pentru cei ce inca
le sunt alaturi; suntem mandri posesori ai diplomelor de “cel mai bun prieten
Albatros in anul 2014”, pentru Catalin B si diploma pentru ca le-am fost
alaturi la toate activitatile din 2014, pentru CET Iacomi ( ceea ce ne “obliga”
sa fim tot atat de aproape de voi, si la anul :)). Multe poze, cantece, momente
vesele si triste s-au derulat in cateva minute cat a durat ceremonia, simpla si
calda – intr-un cuvant, AMINTIRI. Si, ca sa avem ce povesti peste ani, seara a
continuat cu o tochitura strasnica, un vin bun
si cantece pentru suflet – de-ajuns sa uitam de frig, de griji sau de
nevoi.
Duminica e ziua in care,
oricat de bine ne-ar fi, plecam fiecare pe la casele noastre. O bulgareala in
plus, daca tot aveam liber la carcoteli, imbratisari si zambete, ceva timp in
plus – si lungul drum catre casa, intr-o zi de iarna splendid.
De ce ni-s dragi
Albatrosii ? Pentru ca sunt seriosi. Pentru ca te poti baza pe ei si merge
alaturi de ei pana-n panzele albe. Pentru ca au idei bune si multa ambitie. Pentru
ca sunt talentati. Pentru ca sunt calzi. Si frumosi. Si gata, ca li se urca la
cap :) !
La multi ani, Albatros !
Multumim! Zbor inalt si vise implinite !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu