Iti mai aduci aminte de vara lui 2015 ?!
A fost o vara cum n-am mai trait vreodata. Cu aer de 2013,
cand ne-am indragostit pe drumuri, fara sa ne cunoastem, cu dor de 2014, fragil
si capricios, purtand pe umeri poveri inchipuite, croite stramb in lunile lungi
de iarna. O vara nesfarsita, sub semnul drumului, al dorintei, al nevoii de
apropiere. O vara torida, ce n-a lasat loc de ezitare. De speranta. Cu praf pe
bocanci, peisaje de vis, inima usoara si curata de copil;
Cand cu totii ne-am transformat in copii rebeli, in razboaie
efemere cu apa din parau sau pietricele colorate. Iti amintesti hohotele de ras
? Bucuria de nesters din ochii senini ? Si melodiile repetate la nesfarsit, la
radio, la Folk sau in inregistrari, poeziile la ceas de seara, fredonate cu
incapatanarea gandului hoinar ca, poate, trecem peste… nisip pe coapse… marea
innebunita cu valuri uriase, cu plaje pustii sau intesate de oameni si corturi,
unde stingheri, stau un el si o ea, el trist, rezemat de piciorul subtire, ea
privind departe sub suvite roscate – impartasind o tristete sarata, tristetea
mea, tristetea lor, tristetea noastra.
A fost o vara frumoasa, sub semnul stelelor si al viselor
neimplinite, cu rasarituri in ceata si renuntari si reprosuri aparent fara
sens. Cand s-au spart globuri de cristal si cioburi ne-au intrat in ochi. Cand
am purtat pe tample rani. Si zambete ascunse sub pleoapele inchise. Cu furtuni
ametitoare si uragane sufletesti. Cu seceta, in loc de caldura. Cu grindina, in
loc de apa vie. Cu liniste si naucitoare prapastii, intre ganduri si suflete.
Intensa. Unica. Ce nu se va mai repeta curand. Cand mi-a fost rau. Si mi-a fost
bine. Si mi-a fost dor. Si am uitat. Si am iertat. Ca sa pot merge mai departe.
A fost acea vara, cand am pierdut emotia, dar am castigat
sufletul…
Iti amintesti vara lui 2015?! Vara aceea, pe care n-o voi
uita niciodata si pe care n-o vom putea spune nimanui…
