Vara lui 2026

Motto: ”Oricât de sincer ai fi în viață, oamenii văd în continuare adevărul doar dacă este suficient de aproape de realitatea lor.”

Îți mai aduci aminte vara lui 2026?

Ca niciodată, se lasă scrisă greu, anevoios, fragmentat. Cuvintele s-au așezat firesc, emoțiile s-au decantat și nu se mai lasă împărtășite.

Vara lui 2026 a fost despre acasă, despre distanțe, despre drumuri, despre tihnă și locuri unde pare că pământul se sfârșește sau grijile nu mai ajung. Locuri noi și experiențe altfel, cu oameni *vechi, precum vinul. Vara lui 2026 a fost verde. Vie. Albastră și caldă, în cel mai blând mod cu putință. Zilele au fost calme, bucuria a fost consistentă, zâmbetul în echilibru :).

Valea Cernei și Cheile Nerei. Misterul și poveștile la ele acasă.

Krapets-ul și zilele exotice, fără scop, într-o simplitate primordială.

Curtea verde și răcoarea veselă de la Cuejdiu.

Dealurile molcome în apus sau răsăritul ”furat” pe o plajă pustie.

Delfinii ce dansează năucitor la început de zi.

Jocuri și râsete de copil la poale de munte, uitând de cotidian.

Samotraki-ul curat, sălbatic, primitor.

Marea cea din 1000 cuvinte sau nici unul.

Mai puțin timp hai hui, mai mult timp cu mine.

Mai puțin actor, mai mult spectator.

Mai puțin activă, mai mult *așezată, cât mai departe de extreme ce ne fură.

Mai puțin în exterior, mai mult în interior.

Vara lui 2026 s-a dus și a luat cu ea mai puțin decât a lăsat. A fost, poate, cea mai tihnită vară de mult timp, fără efervescență, fără agitație, fără bruiajul obișnuit. În ciuda vremurilor tulburi, a făcut loc și a așezat limpede lucrurile, oamenii, valorile. Firesc, fără ierarhii. Potențialul nu este realitate. Să rămânem în concret. Ce vedem în ceilalți are mai multă treabă cu noi, decât cu ei. Cine ne irosește timpul fără să ne aducă vreun plus de valoare - nu merită nici un strop de energie în plus. Cine strigă pentru a convinge sau ridică tonul pentru că altfel nu își poate impune argumentele - merită doar tăcere sau loc, să se poată auzi cât are nevoie. Zi după zi, timpul câștigat a căpătat valoare. Spațiul a devenit limpede, fără zgomot de fond inutil. A fost un anotimp fără revelații sau furtuni majore, dar cu semne clare și direcție evidentă.

Vara asta, victoria a fost să mă țin departe de demonstrații, dreptate cu orice preț, argumente apăsate sau contorsiuni mentale în locul bunăvoinței, prieteniei sau umanității. Să nu uit de unde am plecat și ce contează, cu adevărat. Să nu uit drumul, nici obstacolele, dar nici bucuriile sau victoriile. Să nu uit de ce am plecat și să nu mă mai întorc acolo – nici chiar atunci când unii, incapabili să construiască, pretind, dezbină, își arogă merite sau îmbracă haine ce nu-s ale lor - pentru că nu pot, nu știu altfel.

Vara lui 2026 a fost și despre ce spunem, ce facem, ce spunem că facem. Cine suntem, pentru noi și pentru ceilalți. Despre oamenii pe care te poți baza sau despre care știi că vor dispărea, așa cum au mai făcut-o. Despre fuga de răspundere sau evitarea ei si pragmatismul fără limită. Despre nevoia de a fi *văzut cu orice preț, despre oameni ce își lipesc etichete, fără consistență, despre forme fără fond.

Vara lui 2026 a lăsat loc fiecăruia să manifeste ce sau cine este - pentru el și pentru ceilalți. Deci, a fost o vară bună. Sau, măcar utilă. Căci, de multe ori, în singurătate găsești cei mai buni prieteni, trăiești cele mai autentice experiențe, fără filtru și fără așteptări sau standarde amețioare.

Vara lui 2026 a fost atipică, în toate formele sale. Dar ce bună și frumoasă și surprinzătoare! Și necesară...

Anul acesta am scris cel mai puțin.

Am trăit, mai mult.

Mai mult decât oricând, a fost despre mine. În sfârșit.