Cupa Dr Gh Iacomi Poiana Stanilelor 2014

Fără poveşti, sufletul omului se transformă în piatră. O lume fără poveşti devine seacă, fără viaţa, fără zborul gîndului şi al speranţei, fără iubire. Lumea fără poveşti e o lume prea departe de Dumnezeu…

Ceahlăul e un munte cîntat de poeţi şi înţesat de poveşti; cărturarii îl aseamănă Olimpului sau Pindului. Sihaştrii au vieţuit aici din cele mai vechi timpuri, lăsand în urma lor nume precum Ghedeonul,Bîtca Popii, Turnul Sihastrilor sau La Chilii. Legendele spun că încă din vremea dacilor şi înaintea lor, Dumnezeu cobora pe Ceahlău şi umbla desculţ prin poieni, oprindu-se la cîte o stînă să mîngîie mioarele sau să stea la taclale cu ciobanii. Se spune că aici ar fi fost Kogaionul, muntele sfînt al dacilor, aici se afla Jiltul Zeilor, Masa Dacica, Pavilionul dacic, Vulturul lui Traian, Stînca Dochiei şi alte locuri ce au zămislit legende.

Atîta frumuseţe, istorie şi spiritualitate la un loc e greu de gasit în altă parte. Stîncile sale, nu foarte înalte, au forme ciudate, chipuri de zîne adormite sau zei păgîni ce au născut sute de poveşti pe care bătranii le istoriseau în serile de iarnă, la gura sobei. 

Cupa Dr Gh Iacomi, editia a 22-a a fost, în acest an, invitaţia la a cunoaşte Ceahlăul altfel, la pas molcom, pe poteci de munte umbrite de tainice păduri, de a păşi pe poarta de piatra a Stănilelor, pentru a scrie împreuna o filă de poveste dedicată omului de munte Gheorghe Iacomi, la 100 ani de la naşterea domniei sale. 

Povestea organizării unui astfel de eveniment capătă uneori tuşe groase, iscă provocări aparent de nerezolvat, fiecare pagină pare o proba de rezistenţa. Aş aminti aici pe cei care au muncit împreuna, dupa voinţa sau putinţa, Nicoleta, coordonator de bază, Adi, pe post de “alergător” în toate direcţiile, Petrica, Florin, Florentina, Iulian, pentru lupta cu stînca dedicată căţărării, Florin Apopii, Puiu, pentru că ne-a găsit, Nea Tomiţa, pentru solidaritate, Lidia şi Ciprian, Cătălin, pentru muzică, Bobo şi Cătalin Rusu, pentru tocana delicioasă, Oana si Luci pentru ajutorul nepreţuit la bucătărie, Tavi şi Claudiu, pentru prezenţa prelungită în tabără, Sergiu, pentru ajutor constant şi toţi cei care, la vedere sau nu, ne-au stat alături.

Au raspuns invitaţiei noastre oameni dragi din cele 4 zări, prieteni nenumăraţi (pînă pe la 200) şi nerăbdători să ne revadă, să ne cunoască şi să se lase fascinaţi de splendoarea muntelui. Poiana Stănilelor s-a colorat si mai mult devenind o tabără de corturi generoasă, oaspeţii au coborît ca-ntr-o poveste, dinspre Ardeal, Banat, Muntenia, Dobrogea şi Moldova, începînd cu ziua de miercuri, pînă sîmbătă dimineata în zori de zi. S-au intrecut în probe cluburi de frunte, Focul Viu Focşani, Gioni Baboş Bucureşti, Albatros Galaţi, Floare de Colţ Fieni, Şandru Oneşti, Veniti cu noi Bacău, Bradul Izvoru Muresului, Silva Campina.

Daca seara de vineri este de regulă pentru a intra în atmosferă, apropiere şi stat la taclale, la focul de tabără sau la un cîntec de munte, ziua de sambătă este una dedicată competiţiei, cunoaşterii şi depăsirii limitelor. Traseul de regularitate a început (cu tradiţionalele 5 minute) dimineaţa in jur de ora 8.30, cu aer curat, cer senin şi oameni curiosi. Drumul e mereu prilej de vorbă, motiv de meditatie si autocunoaştere; pîlcurile de munţomani au împînzit poteca aspră străjuită de stînca poleită în razele soarelui generos de dimineaţa. Jgheabul lui Vodă e din nou călcat de bocanci grei, urcusul ne reduce la tăcere şi în speranţa că sus, pe culme, vom zări caprele negre. Gardul Stănilelor ne duce cu gandul la legenda lui Stănilă, cioban sarac care, în timpuri stravechi, a paşit pe aceste meleaguri împreună cu oile lui. Auzise ca aici se gasesc cele mai bogate paşuni din întreaga Moldovă, dar şi cel mai blînd soare lăsat de Dumnezeu pe pamant. Intr-o zi, Stanila s-a îndrăgostit de frumoasa Maria, fata celui mai bogat cioban de prin acele parti. Pentru că Stănilă era un cioban sarac si nu avea multe oi, Maria nu l-a  vrut, cu toate că el avea o inimă de aur. De supărare,  Stănila a cautat cele mai înalte stînci din acele locuri si s-a aruncat de pe ele, de atunci, acestea purtîndu-i numele.

“La Pălărie”, avem pauză de belvedere asupra Poienii Stănile, a Pietrei Sure, a Gardului Stănilelor, a Jgheabului lui Vodă şi asupra munţilor de la Pietrosul Rodnei si al Bistritei, de la piramida Giumalăului pînă la Piatra Singuratică a Haşmasului.

Drumul urcă îngăduitor spre Piatra Lăcrămată, a cărei legendă se pierde în negura uitării-ursitoare rea, blestemată să dăinuie ca stană de piatră sau  simbol înlăcrimat al unei dragoste neîmpărtaşite, spre schit, loc de meditaţie şi rugăciune, oprindu-se apoi la Cabana Dochia. Aici avem pauză de masă, alte poveşti şi panorama largă asupra Gurii Plînse, Piatra Miresei, Acele Detunatei. O bună parte dintre participanţi au luat drumul spre Varful Toaca, căutînd florile de colţ, atît de gingaş surprinse în fotografii.

Ziua e încă tînără, aşa că pornim spre Poiana Maicilor, înfruntînd grohotişul, jnepenii şi afundîndu-ne apoi în pădure. E linişte şi veselie. La refugiu, ne aducem aminte de o iarna din capăt de lume, găsim aceeaşi Masă Dacică si Coloana Dorică. Coboîam la Clăile lui Miron, unde ne pun pe gînduri alte legende:

Ciobanul Miron, căci aşa îi fusese lăsat numele, fusese dăruit cu harul cântului şi se povesteşte că doinea din fluierul său ca nimeni altul. Şi atât de frumoase erau doinele lui, încât toate vietăţile pădurii, vântul, izvoarele, stâncile, dealurile şi poienile îl ascultau ca vrăjite. Şi atât de dragi îi fură toate acestea ciobanului Miron şi atât de drag le rămase şi el tuturor, încât se crede că a rămas să moară acolo, lângă stânca cea mai ascuţită.

Legenda Turnului lui Butu şi Ana este o poveste de dragoste. Se spune că pe vremea voievodului Alexandru cel Bun, trăia un tânăr pe cât de viteaz pe atât de chipeş şi pe care îl chema Butu. Fata domnitorului, Ana, ispitită de frumuseţea şi vrednicia lui Butu, se îndrăgosti de acesta şi amândoi îşi jurară credinţă veşnică. Dar, pe când se pregăteau de nuntă, Butu trebui să plece la război, iar Butu pieri în luptă. Deznădăjduită că tatăl ei hotărâse să o mărite cu un boier de ţară, Ana se duse şi ceru ajutorul unei vrăjitoare. Aceasta îi promite Anei că va face vrăji şi îl va aduce înapoi pe iubitul său, dar în chip de strigoi. Chemat de farmecele vrăjitoarei, Butu apăru pe un cal alb într-o noapte urâtă şi întunecată, o luă cu dânsul pe Ana şi dispărură amândoi în mijlocul fulgerelor, zburând către muntele Ceahlău. Plutind încă deasupra muntelui la venirea zorilor, aceştia sunt prinşi de cântatul cocoşilor. O detunătură mare sparge văzduhul prăvălindu-se asupra fugarilor, care se prăbuşesc prefăcându-se în cele două stânci îngemănate. 

Ne ispiteşte oboseala, dar Poiana Maicilor e aproape. Iesim la lumină, ni se deschid înainte poieni de un verde crud, mai respirăm, mai poposim, apoi  drumul se înfunda in pădurea întunecoasă, drumul e noroios şi tabăra aproape. Am ajuns…putem să trecem la urmatoarele probe. Iubitorii de înalţimi se intrec în proba de căţărare, cei “orientaţi” aleargă la proba de orientare. Soarele apune încetisor, in tabără începe să miroase a mîncare caldă, se pregateşte culturalul. 

Atmosfera e caldă, oamenii veseli, se aprind luminiţe în iarbă, lampioane se ridică spre cer, poate în semn de mulţumire, pentru zile atît de frumoase, poate în semn de recunoştinţă, pentru cît de norocoşi suntem…se aprinde focul, la căldura lui, inimile se deschid, chitările încep sa cînte în liniştea noptii, sub un cer neîncăpător pentru cîte stele scînteiaza. Poezie, umor si cantec; oameni frumoşi, zîmbete şi poveşti de suflet se amestecă pînă se duc stelele la culcare. Mîine va fi o zi mai bună…

…Pentru că avem şi premii, şi diplome şi încă un rucsac de amintiri. Nu mai e loc de tristeţe, e atîta soare şi atît albastru, se strang mîini, se schimbă impresii, suntem recunoscători şi déjà cu gîndul la urmatoarea ieşire…

A fost greu, dar mai mult frumos; fiecare zi, fiecare om cu povestea lor. Muntele ne primeşte cu îngăduinţa, pe fiecare; e leac pentru minte si trup, alinare pentru suflet, învăţătura şi taina, deopotrivă. Veniţi la munte, să-l cunoaşteti, să-i descifraţi înţelesurile, să păşiţi pe poteci, fată în faţă cu propria persoana…Noi vom fi acolo, de fiecare dată, parte vie a poveştii noastre, a oamenilor ce nu pot trăi fără munte, fără credinţă, fără speranţă….

Rarau - Lira Bucovinei

In ciuda vremii capricioase si a codurilor care au invadat mass-media, in weekendul 20-22 iunie, am raspuns invitatiei prietenilor de la ATE Bucovina, la editia I a Lirei Bucovina. 12 adulti si 6 copii am plecat la drum din Piatra Neamt, cu soare, ploaia ne-a intampinat pe la Gura Humorului, iar la cabana Rarau ne asteptau cam 4 grade. Frigul a fost compensat cu caldura gazdelor. Parea curata nebunie sa intinzi corturile pe o asemenea vreme, dar nu ne-am lasat, am supravietuit, mai cantand, mai glumind, mai visand la vara ce se lasa inca asteptata. Programul liber-ales a decurs firesc, vineri seara canta cine vrea, cat vrea, asculta cine poate si nu e obosit :)

Sambata, aveam de ales...fie stam la cabana, fie infruntam ceata, frigul si ploaia dar ne bucuram de munte. Am ales sa plecam in traseu, spre Varful Giumalau, 1857 m, marcaj banda rosie, circa 3 h dus, insotiti de Sergiu, un salvamontist discret si cumsecade. Daca va place padurea, verdele si linistea, acesta e un traseu pentru voi. Braduti tineri, vegetatie bogata, balti si broscute va vor insoti pana sus, la golul alpin. O data ajunsi in partea superioara, infruntati jnepenii, vantul si ceata. Crucea de pe varf e masiva si impunatoare, ne povesteau baietii de cata munca a fost nevoie pentru construirea ei. Pe varf, ne-am bucurat de soarele generos care a spulberat pentru o vreme norii, lasandu-ne sa admiram privelistea...Raraul si Pietrele Doamnei in departare, Ceahlaul si mai departe, Obcinele Bucovinei, spinari molcome la linia orizontului....

Am coborat in viteza, fiecare in lumea lui, obositi, dar si cu energie, pe care doar drumetiile si natura ne-o daruiesc, cu gandul la ceaiul fierbinte de la cabana - ne asteptau insa alte propuneri de traseu, parte din noi au gasit si explorat Pestera Liliecilor, se putea merge in mina (galeriile recent descoperite) sau pe Pietrele Doamnei.

Impreuna cu copiii, am plecat pe marcaj cruce albastra sa exploram Pietrele Doamnei(1647 m)-vremea a tinut cu noi, se anunta un apus de vis. Formatiuni calcaroase ciudate, stanci masive sau delicate, colturoase sau cu margini rotunjite ti se astern la picioare, ademenitoare si inselatoare, totodata. Piatra da nastere unor culoare perfecte si imposibile, nise intunecoase, crapaturile adanci mi-aduc aminte de cantecul Florentinei Dimulescu "de-ar crapa piatra in patru...." traseele de catarare au nume amuzante, Viagra, Ciocolax, etc, lasand frau liber imaginatiei celor ce le vor incerca. Cu mic cu mare, ajungem in varf, copiii sunt incantati la culme, apusul il ratam, in schimb ne invaluie norii negri. 

Ajungem la cabana plouati dar fericiti, am castigat inca o zi pe munte, alaturi de copiii nostri curajosi si la timp pentru a intra direct in cultural - la propriu, norocul nostru ca n-a fost mare concurenta. Asa spontani n-am fost niciodata, copiii au jucat o mini-sceneta productie proprie, felicitari Adriano pt regie si fetelor pentru interpretare :)

Seara a continuat cu  premierea, supriza si bucuria mea a fost locul I pentru fotografie, de mentionat insa si locul II la cultural, locul III la grafica si caricatura, locul I la general. Ceea ce ne obliga, zic eu, sa fim mai buni si sa ne pregatim mai mult, pentru cea de-a doua editie - sunt convinsa ca se ocupa baietii de asta !

Am avut placerea sa o cunosc si pe mama lui Lucian, o Doamna care e mereu alaturi de ei, inclusiv pe facebook :). Placintele au fost excelente, gogosile si mai si, chitari suficiente, noaptea prea scurta, iar oboseala ne-a trimis la culcare pe furis :). Multumim ATE Bucovina, CALEnDAR pentru invitatie si ospitalitate; sa mai faceti, ca mai venim !

Borca 2014 - pe-un picior de plai...

"Atunci când în sufletul meu furtuna e în toi
Zâmbesc şi mă gândesc la voi
Si până cade bruma pe ale noastre frunţi
Prieteni, ne-ntâlnim în munţi..."

Scriam anul trecut, pe vremea aceasta, ca mai cred inprietenie, in omenia oamenilor asa-zisi de munte, in  onestitate… Cupa de la Borca de anul acesta, organizata de Cet Crucea Talienilor a venit ca o confirmare a asteptarilor mele, nerostite. Sezonul de ploi e la el acasa in luna iunie, asa ca au fost ceva intrebari  legate de starea vremii, in timp ce faceam lista de participanti :)

Vineri seara am ajuns cu mic cu mare la Stejaru, locul ales pentru cupa. Printre picuri de ploaie, am inaugurat cortul nou nout(nu e rezistent la mirosurile din vecinatate:D), ane-am gasit un loc bun la foc si am asteptat ceilalti participanti – sunt unele pasari de noapte, care isi fac aparitia doar la ore mici, se cheama albatrosi si vin de departe…locuiesc in corturi puse doar pe-ntuneric si-l au ca guru pe Nea Ilie :)

Focul de tabara s-a intetit, chitarile au rasunat si mai frumos; gazda locului ne-a omenit cu varf si-ndesat, pana in zori de zi, poeziile s-au strecurat printre cantecele de munte, iar mistretul cu colti de argint a fost stapanul absolut al noptii - cine n-a dormit, stie despre ce vorbesc... :)

Dupa somnul de 2 ore, cafeaua si dorul de duca ne-au pus pe picioare si ne-au trimis la plimbare, printre vai si printre creste, pe dealuri, de un verde imbietor, acoperite cu sanziene si alte flori colorate. Drumetia a avut si o parte delicioasa, casul si urda au fost excelente, cainii de la stana foarte hotarati sa ne tina la distanta; intorsi in tabara, am intrat in “lupta” pentru premii, a fost crosul pentru femei, barbati, veterani si copii, proba de orientare, apoi proba surpriza. Pe care marturisesc ca am ratat-o, am atipit jumatate de ora, timp in care s-a tras cu pusca, cu pistolul, s-au dat in tiroliana sau au pescuit-chinuit rame :).  Seara ne-a gasit nepregatiti pentru cultural, asa ca a trebuit sa improvizam…mai o legatura cu ceapa, mai un chitarist de ocazie, mai un copil scos la inaintare pentru impresie - cumva, cumva, ne-am descurcat, competitia de la acest gen de evenimente presupune umor  si multa voie buna.

Desi poate parea plictisitor, sa faci aceleasi lucruri 2-3 seri la rand, va asigur ca nu-i asa…am stat din nou la foc,  ascultand chitarile, intre prieteni, mai mult tacand decat vorbind si ce bine a fost…!

M-am bucurat ca gazdele au stat de aceasta data cu noi, printre noi, prezente peste tot, i-am simtit mai aproape ca oricand, iar despre ospitalitate…ce sa va spun, decat mergeti si va convingeti singuri, merita ! Un eveniment reusit, care a adunat oameni de departe, desi nedrept de putini pentru cat de frumos a fost. 

Desi nu e loc de odihna, la aceste iesiri, am plecat zambind, cu sufletul impacat si increderea ca se poate, sa fim mai buni, sa fim prieteni, sa daruim-macar un zambet, o vorba buna, o imbratisare…

Povestile Macinului - povestea noastra

Sunt oameni care mi s-au lipit de suflet, fara sa-mi dau seama si fara sa stiu de ce; sunt oameni  pentru care as merge la capatul tarii, fara prea multe intrebari – oameni simpli si complicati, frumosi si ambitiosi, care-mi aduc zambet sau umbre uneori :). Sunt locuri unde revin cu drag si cu emotie, indiferent de cate ori, fiindca acolo am amintiri, acolo ma simt eu, acolo tacerea e cel mai bun raspuns.

Macinul e unul dintre ele- Invitatia de a vedea muntele verde a venit timid, la Izvoru Muresului, o data cu promisiunea ca ne vom revedea in fiecare luna a acestui an (cam greu de realizat, dar cine stie :); A capatat o forma usor ambigua  si  un program destul de incarcat, o data ce a trecut pe la Tibi :D ;

Multi chemati, putini alesi au fost la aceasta intalnire cu iz de poveste, din cele 4 colturi ale tarii… Ploaia ne-a insotit constiincioasa de la Bacau la Galati, unde am ajuns prea devreme - dar la timp pentru plimbarea pe faleza, mult asteptata, cu Mariana. Norii de ploaie s-au imprastiat repejor, iar cenusiul a palit in fata verdelui crud al salciilor si arborilor ce strajuiesc faleza- am avut si o prima intalnire cu liliacul, una din florile mele preferate.

Drumul spre Luncavita a fost mai scurt ca alta data, am inlaturat toate barierele intalnite in cale, am intins cortul…da, prima data in aprilie, nici mie nu-mi venea sa cred, cu doar 2 saptamani inainte, in Ceahlau, inotam in zapada pana la brau :)….

“Povestea” a continuat pe seara cu un foc  molcom  si surpriza tragerii la sorti: uitati de cluburi, de concursurile cu probe stiute pe dinafara, de tot ce stiati despre lire, poftiti la joaca - chitaristii au devenit capitani de echipa, echipele amestecate, iar probele…surpriza ! Ne-au  incalzit focul, bucuria ca ne-am reintalnit, chitarile, care au rasunat cu generozitate, pana in zori de zi.

Ziua de sambata a inceput cu o cafea buna. Cu teste teoretice haioase. Cu dor de duca. Cu muuult verde si  cer senin, cu soare de primavara bland si vant jucaus printre copaci. In joaca, ne-am cunoscut mai bine-facem o recapitulare a gesturilor fiecaruia :)? Pana sa obosim, am ajuns pe varf –Vf Tutuiatu, 467 m…in drumul nostru, ni s-au inverzit ochii de atata culoare, ne-au asteptat broastele testoase pitite printre stanci (nu i-am inteles pe cei care au tinut neaparat sa le ia in brate sa se fotografieze cu ele). 

Pe varf, ne-am incarcat bateriile la soare, ne-am bucurat de liniste si pace, am visat la un somn odihnitor, cum nu am mai avut de mult...am admirat panorama, am ascultat povestile ghidului nostru – cui i-a mai stat mintea la concurs ?! La coborare, am vazut bujorii imbobociti, imi imaginez ce splendoare sunt cand vor inflori, poate le face cineva poze macar la viitoarele iesiri…

In tabara, a urmat mobilizarea generala…strigate de razboi, arme albe, sfarma-piatra, atelier de creatie pe piatra de Macin, repetitii intense, chinul creatiei ne-a cuprins pe toti….organizatorii au pus-o de-o ciorba, fetele gospodine si-au suflecat manusitele, baietii au umplut sopronu' cu lemne pt iarna (pardon, pt focul de tabara)… eu am avut o echipa de nota 10, ne-am gasit toti “calmi” si iubitori de pace  si de frumos….Ciorba de pui a fost pentru suflet si pentru a ne incalzi, in prag de noapte senina si racoroasa.

Culturalul a fost cireasa de pe tort, fiecare echipa s-a straduit sa scoata ce-I mai bun din piatra, poezie, umor si alte asemenea; in jurul focului, avem un alt curaj si totusi, vrem sa fim mai buni. Nu uitati, Make Love Not War :D

Scenete, umor de situatie sau de limbaj, haz de necaz sau pamflet,  cantece de munte, ale lor sau ale noastre, toate sunt parte din povestea oamenilor de munte care, din cand in cand, mai vin impreuna sa se bucure, sa viseze, sa traiasca simplu si frumos. Ne leaga dragostea de munte, dorul de poteci, freamatul padurii. Ne aduc impreuna un foc de tabara sau o chitara; un zambet, o bucata de sunca cu ceapa, o zacusca sau o turta dulce  impartite cu toti ceilalti. Dimineata vine mereu prea devreme, duminica e mereu prea aproape. Ne luam la revedere de 3 ori cu vorbe si de mai multe ori in tacere  si tot nu e de-ajuns :) … cine vrea sa plece ? cui ii mai pasa de oboseala ?! cui nu-I plac povestile ?

Incercati, macar o data. Mergeti la munte, mergeti prin paduri, cautati oamenii langa care puteti fi voi, care nu va judeca si nu va pun etichete. Care va primesc alaturi, fara sa va-ntrebe de ce, cine sunteti si de unde veniti. Incepeti de undeva. Intr-o zi.  Cu cineva. S-ar putea sa fie inceputul unei frumoase prietenii…

Pelerinaj in Israel - Marea Moarta, Marea Galileii, Muntele Tabor, Tel Aviv

A treia zi, am plecat din Ierusalim, coborand prin desert, spre cel mai jos punct de pe pamant, minus 421 m, sub nivelul marii. Denumit “desert in umbra ploii”, Desertul Iudeii este o regiune geografica formata din dealuri si canioane cu altitudini de la 421 m sub nivelul marii (Marea Moarta - cel mai jos loc de pe Pamant), pana la 1.000 m deasupra nivelului marii (Muntii Iudeii). In drumul nostru spre Ierihon(cel mai vechi oras biblic) si Tiberias, am avut pe partea dreapta Marea Moarta, pe stanga, zona muntoasa; Regiunea abunda in privelisti usor dezolante, dar impresionante, aflate in continua schimbare - munti, stanci si dealuri de calcar, alaturi de platouri si albii de rau, canioane si cascade. Desertul este traversat de rauri care au sapat canioane pana la 500 m adancime. Unele dintre aceste rauri formeaza oaze precum Nahal Arugot, Nahal Prat si Nahal David. Mie, drumul acesta mi-a adus in minte fascinanta Tunisie. 

Marea Moarta este o mare continentala, singura ei sursa de alimentare fiind Raul Iordan, ale carui ape le primeste in partea nordica; este, totodata, unul din punctele de atractie ale turistilor ce ajung in Israel, datorita proprietatilor ei terapeutice. In partea nordica se afla renumitele Pesteri de la Qumram, in care au fost descoperite Manuscrisele de la Marea Moarta. Primele cinci sute de tablite de la Qumran au fost descoperite de catre un cioban beduin, din intamplare. In prezent, manuscrisele sunt asezate in doua mari muzee din Ierusalim: Muzeul Rockefeller si Muzeul National. Scurta oprire pe care am avut-o noi la malul marii a fost usor dezamgitoare, venea dupa o ploaie care ne-a cam stricat vizita la Masada, asa ca a ramas un motiv pentru a reveni J

Masada este numele unui loc antic, renumit pentru puternicul asediu roman asupra unui grup de refugiati evrei zeloti, finalizat prin sinuciderea in masa a tuturor celor din fortareata. Rezistenta evreilor baricadati aici este, pana astazi, unul dintre cele mai puternice simboluri ale rezistentei nationale pentru pastrarea libertatii si a drepturilor religioase iudaice.

Fortareata se inalta, pe o stanca arida, izolata in desert, la altitudinea de 470 de metri deasupra apelor Marii Moarte (la altitudinea de 59 de metri, nivelul planetar al apei). Se poate ajunge sus fie pe jos, pe un culoar sapat in stanca, fie cu telecabina. Fortareata Masada ocupa tot platoul muntelui, aceasta coborand si in partea abrupta dinspre Marea Moarta. Platoul din varful stancii este foarte neted, avand forma de romb, fiind inconjurat de un zid de piatra, gros de aproape 4 metri si lung de aproximativ 1,3 kilometri; Zidul inconjurator prezinta o multime de turnuri de observare si aparare, iar incinta fortaretei abunda in constructii, asemanandu-se foarte usor unui mic orasel: o sinagoga,15 depozite de alimente, bai romane, locuinte etc. Dupa ce am urcat in cetate, cu telecabina, a inceput sa ploua, fenomen extrem de rar aici, in desert; o ploaie torentiala, care ne-a alungat prea repede la autocar, fara sa vizitam decat un sfert din acest loc fascinant.

Urmatoarea cazare a fost la Tiberias, pe malul Marii Galileii. De aici, am avut vizite la Nazareth, Muntele Tabor, Taghba, Capernaum, Muntele Fericirilor.

Nazareth-ul, cel mai mare oras arab din Israel, este unul din locurile importante ale crestinismului, fiind cunoscut ca locul copilariei lui Iisus. Biserica Bunei Vestiri, sub forma de crin, este construita pe locul unde se spune ca Maica Domnului a primit de la Arhanghelul Gavriil vestea nasterii Domnului, atractia principala a bisericii este grota Buneivestiri; in aceasta parte a bisercii mai sunt vizibile si ruine ale fostei biserici bizantine, mozaicuri, etc. Tot aici se viziteaza atelierul de tamplarie al lui Iosif, in fata caruia se afla cel mai frumos ficus din lume J;

Muntele Tabor a fost, pentru mine, locul care mi-a ramas cel mai bine in minte, n-as sti sa va spun de ce – Denumit si Muntele Schimbarii la Fata a lui Hristos este un deal aflat in capatul estic al Vaii Jezreel, ce se inalta pana la altitudinea de putin peste 500 de metri, in regiunea Galileea de Jos, la 9 kilometri est de Nazaret. Spre deosebire de muntii Nazaretului, acesta este unic in toate caracteristicile sale, atat in cele privind forma, cat si in cele privind structura geologica - arata ca un vulcan stins, dar nu are nici un element vulcanic. Platoul acestui deal calcaros are o forma eliptica, pantele lui fiind destul de abrupte iar privelistea oferita iti taie rasuflarea….pacat ca nu se urca pe jos, transportul este asigurat cu microbuze, cu punct de plecare de la baza muntelui. Astazi muntele adaposteste doua manastiri crestine, una ortodoxa si una franciscana. Manastirea greco-ortodoxa este situata in partea nord-estica a muntelui, in varful platoului, in timp ce cea catolica se afla in partea sudica a muntelui. In biserica ortodoxa se afla o icoana facatoare de minuni, existand superstitia conform careia orice dorinta iti pui aici, pe muntele Tabor, se indeplineste. Curtea e umbrita de arbori stravechi, in partea din spate se gasesc 3 colibe, ridicate in amintirea promisiunii apostolului Petru, martor la Schimbarea la Fata.

La Tabgha, am vizitat "Biserica Inmultirii Painilor si a Pestilor", biserica crestina, asezata pe tarmul Marii Galileii. Biserica este ridicata pe locul in care Hristos a inmultit cele cinci paini si doi pesti. In fata altarului se afla un mozaic foarte bine restaurat care infatiseaza doi pesti de o parte si alta a unui cos cu paini; mozaicul apartine secolului al V-lea, acesta fiind cel mai vechi pavaj cu modele din intreaga arta crestina palestiniana.

Capernaum-ul  ne-a asteptat cu soare si 25 grade, multa lumina si mai multe ruine;  se pot vizita sinagoga, templul si casa lui Petru, biserica ortodoxa. Capernaum – in traducere satul lui Nahum – este locul in care (potrivit Noului Testament) au locuit apostolii Petru, Andrei, Iacob si Ioan. Langa se afla o biserica despre care se crede ca a fost casa lui Sf Petru. Localitatea a fost abandonata cu aproximativ o mie de ani in urma si a fost redescoperit de arheologi in anii 1800.

Plimbarea pe Marea Galileii cu vaporasul a fost pe final de zi, intr-un apus incredibil… atmosfera a fost compromisa de incercarile echipajului de a ne distra cu orice prêt (inclusiv muzica populara, Trandafir de la Moldova, Desteapta-te romane si Drumurile nostre toate….).

Muntele fericirilor este locul unde Iisus a tinut predica despre fericiri; in prezent, gasim aici o biserica catolica franciscana, o manastire, un hotel, niste gradini, o ferma si un centru turistic. Locul este o oaza de verdeata racoroasa si cu o priveliste spectaculoasa asupra Podisului Golan si a Marii Galileii.

Canna Galileii, locul unde Iisus a infaptuit miracolul preschimbarii apei in vin este situat la 8 km nord-est de Nazaret(Kafr Kanna); Biserica ortodoxa din Cana Galileii este inchinata Sfantului Mare Mucenic Gheorghe, fiind ingrijita de crestinii ortodocsi greci, in curtea manastirii se pastreaza doua fragmente de coloane vechi, datand din secolul al XIII-lea, iar in biserica se pastreaza doua vase mari, din piatra, deosebit de vechi, asemanatoare celor folosite pentru pastrarea apei, in vremea Mantuitorului. De aici sau de la magazinele din localitate se pot cumpara suveniruri, esarfe, mozaic-uri si mai ales vinul locului, dulce si deosebit de aromat.

Pelerinajul nostru in Israel a mai inclus o oprire la apeductul roman de la Cezareea, pe malul marii, un tur de oras la Haifa, un port de o frumusete deosebita, modern si exotic, o oprire la Gradinile Bahai ce reprezinta altarul credinciosilor Bahai (cinci milioane de adepti). Amenajate pe muntele Carmel, gradinile Baha′i ofera o priveliste unica spre Marea Mediterana, spre domul aurit al Altarului Baha′i si spre orasul Haifa. Construite sub forma a noua cercuri concentrice si avand 19 terase, gradinile suspendate au in centru templul, o adevarata capodopera arhitecturala. De-a lungul gradinii se gasesc alei din pietre galbene si rosii, fantani, cursuri mici de apa, sculpturi din fier forjat si piatra, peluze spatioase, precum si o multime de flori si pajisti incantatoare. Pomii fructiferi, palmierii, chiparosii, pinii, cactusii, hibiscusii, panselutele sunt cateva specii de arbori si plante ce captiveaza prin farmecul lor, oferind un peisaj unic. Mai mult decat atat, designul exotic, proiectarea eleganta, simetria perfecta si contrastul cromatic inspirat iti dezvaluie o lume aparte. Din 2008, fac parte din Patrimoniul Unesco si sunt considerate ”a opta minune a lumii”.

Seara tarziu, inainte de imbarcarea pentru zborul de Bucuresti, am facut turul panoramic al orasului Tel Aviv si Jaffa (vechi port si cartier al artistilor). Tel Aviv-ul, cel mai mare oras si cel mai mare centru comercial al Israelului, este un oras modern (cu locuri de divertisment, mall-uri, viata de noapte), fiind totodata cel mai mare centru cultural al tarii, cu numeroase muzee, teatre si sali de concerte. Amestecul acesta de atmosfera mediteraneana, statiune balneo, fatada moderna si, pe alocuri, futurista da unicitate acestui oras, transformandu-l intr-o destinatie deosebit de atractiva.

 Placa comemorativa aflata la locul unde a fost asasinat Yitzhak Rabin

 Fantana semnelor zodiacale

Jaffa-cetatea veche

Tsukuru Tazaki cel fara de culoare si anii sai de pelerinaj

Zilele trecute am intrat intr-o librarie; ochii mi s-au oprit pe un citat, pe coperta neagra si elegant a unui roman de Murakami "Oricine se indragosteste cauta de fapt bucati pierdute din propria-i viata. Si oricine se indragosteste se intristeaza cand se gandeste la cel iubit. E ca si cum te-ai intoarce intr-o camera cu amintiri dragi, o camera de mult parasita".  Am cumparat-o, fara sa ma gandesc prea mult, am citit-o in 3 nopti :) 

“Pelerinajul” lui Tsukuru consta in cautarea celor patru prieteni din liceu, pentru a afla de ce l-au indepartat brutal si fara preaviz, din cercul lor, caruia simtea ca-i apartine. Fiecare dintre cei patru are, in alcatuirea  numelui de familie, cate o culoare: Neagra, Dalba, Albastru si Rosu. Tsukuru (in traducere “cel care face”) este singurul din grupul de adolescenti caruia nu ii fusese asociata vreo culoare. Tsukuru insa, ajunge sa construiasca gari- locuri in care regulile se impletesc cu intamplarea, adevarate “porti ”prin care oamenii pleaca si se intorc, se pierd si se regasesc.

Motivul “pelerinajului”are punct de plecare in “Anii de pelerinaj" ai lui Liszt, din care interpreta, la pian, Dalba, un personaj tragic al romanului, bucata "Le mal de pays" (simbolizand de fapt, dorul de casa, tristetea nedeslusita, melancolia).

Cartea se citeste aparent usor, actiunea curge cu rapiditate, planurile temporale se suprapun... autorul scrie despre vulnerabilitatea oamenilor la gesturile celorlalti, despre cat de mult ne pot afecta momente din viata care par lipsite de un dramatism real, despre cat de dificil este sa decizi daca e mai bine sa uiti si sa treci mai departe sau sa te lupti pentru a intelege ce si de ce ti s-a intamplat…finalul aduce personajului “culoarea”, deci pelerinajul si-a atins scopul, indiferent de deznodamant….V-o recomand...si un citat :)

"Inimile oamenilor nu se leaga doar prin armonie. Se leaga si mai adanc prin rani. Se unesc prin durerile si fragilitatea fiecareia dintre ele. Nu exista liniste fara tipete de durere, eliberare fara sange varsat, acceptare fara pierderi acute. Asta sta la radacina adevaratei armonii."