Pelerinaj in Israel - prima parte

PELERINÁJ, pelerinaje, s. n. Călătorie pe care credincioșii o fac într-un loc considerat sfânt. ♦ Călătorie făcută într-un loc renumit (din punct de vedere istoric sau cultural). ♦ Călătorie, plimbare (în diverse locuri).♦Trecere continuă, perindare;

 

Pentru un iubitor de calatorii, Israelul este ocazia perfecta de a face cunostinta cu istoria spiritualitatii noastre, pe de o parte, iar pe de alta, o destinatie care “starneste” datorita amestecului de arhitectura antica si moderna, datorita melanjului armonios al unor culturi diferite, dat de existenta celor 3 mari religii monoteiste, datorita ofertei atat de variate puse la dispozitia turistului: clima, relief, cultura, religie, istorie.

Pentru mine, Israelul e destinatia pe care o astept de vreo 2 ani, cu emotie si curiozitate, deopotriva. Am plecat cu asteptari mari, intr-un moment in care aveam nevoie de timp cu mine, putina liniste si ceva raspunsuri, am plecat cu ideea de pelerinaj si nu de infotrip clasic (excursie de informare pentru agentii de turism). Am zburat cu Tarom (tot respectul pentru cum isi fac treaba), am aterizat la Tel Aviv, pe aeroportul Ben Gurion seara la ora 20.00, ora locala este aceeasi cu a Romaniei, temperatura circa 20 grade/13 feb, ne-a luat in primire ghidul Iosef, care avea sa ne insoteasca cela 6 zile petrecute aici.

Localizat in Orientul Mijlociu, Israelul  se intinde de-a lungul tarmului estic al Marii Mediterane; capital tarii este Ierusalimul, desi Tel Aviv este considerat centru economic si de afaceri. Populatia se imparte intre evrei(75.3%), arabi(20.5%) si alte minoritati(4.2%), limbile oficiale sunt ebraica si araba, moneda nationala este shekelul, dar puteti cumpara si in dolari, euro sau lei.

Primele 3 nopti de cazare le-am avut la Bethleem, oras aflat in Autoritatea Palestiniana (regiune politica autonoma care se exercita de iure pe majoritatea teritoriului  Cisiordaniei si in Fasia Gaza, nu au armata si moneda proprie), astfel incat in fiecare zi am trecut prin filtrul de politie aflat la granita dintre Bethleem si Ierusalim. Orasul este inconjurat de garduri de beton si sarma ghimpata, la intrare troneaza un  panou de cativa metri, de culoare rosie pe care scrie in 3 limbi: “The entrance for Israeli Citizens is FORBIDDEN, dangerous to your lives and is against Israeli law!”

Atmosfera e cea a unui oras izolat, semi-pustiu, se invioreaza la aparitia turistilor, cladirile au aceeasi culoare, oferind o panorama luminoasa si uniforma, exista o lege conform careia casele sa fie construite/placate la exterior doar cu piatra de calcar moale, ce se gaseste in zona. Se construieste mult, orasul e curat si primitor; intrucat palestinienii nu au drept de munca in Israel, sursa principala de venit provine din  turism, agricultura si comert (obiecte religioase, ulei masline, sidef). 

Aici, am vizitat: 

-  Biserica romano-catolica Sfanta Ecaterina si Manastirea Franciscana, zidita strans lipite de Biserica ortodoxa a Nasterii Domnului. Potrivit traditiei locului, aceasta biserica a fost zidita pe locul in care Iisus Hristos i-a aparut in chip vazut Sfintei Ecaterina din Alexandria, anuntandu-i moartea martirica, in jurul anului 310; 

- Capela Inocentilor, adica a pruncilor omorati de Irod cel Mare, si Pestera lui Ieronim, protectorul traducatorilor, un mare om de cultura si un bun cunoscator al limbilor vremii sale, care, pentru a cunoaste mai bine limba, cultura, istoria si locurile biblice, s-a mutat in Betleem, aproape de Biserica Nasterii Domnului, intr-o mica pestera. 

- Biserica Nasterii Domnului (Monument UNESCO, pastreaza mozaicul de pe vremea Imparatului Constantin), se afla in grija romano-catolicilor, a armenilor si a grecilor ortodocsi; Aici se afla Bethleemita, singura icoana in care Maica Domnului zambeste(explicatia este ca perioada petrecuta la Bethleem a fost singura linistita, fara griji, din viata ei); In Grota Nasterii gasim Steaua Israelului, stea de argint, incrustata in piatra, ce marcheaza locul nasterii lui Iisus.

- Campul si Biserica Pastorilor: Biserica se afla in partea estica a acestui camp, pe locul unde a fost descoperita o pestera foarte veche. Podeaua pesterii pastreaza fragmente foarte vechi de mozaic, acestea datand inca din secolul al IV-lea. Exista si alte vestigii, parti din Crucea pe care a fost rastignit Iisus, cranii, icoane datand de pe vremea Imparatesei Elena. Conform traditiei, in aceasta pestera erau adapostiti pastorii, cand ingerul Domnului le-a aparut spre a le vesti Nasterea.

O alta vizita (deosebit de importanta, ce avea sa se repete aproape in fiecare dimineata, cred ca e obligatorie in programul turistilor in Tara Sfanta) a fost la un magazin de obiecte religioase, bijuterii, obiect din lemn de maslin, suveniruri, etc. N-a fost zi in care sa nu fim dusi in astfel de locuri, cu mentiunea ca acolo e cel mai ieftin si mai bun, cu certificate de garantie, etc (bine-nteles ca nu era asa, dar este de admirat talentul lor de a-ti vinde, orice, toate sfinte, doar esti in Tara Sfanta). Ce mi-a placut mult este ospitalitatea, felul placut de a te invita sa privesti/gusti/cumperi, lipsit de agresivitatea pe care am intalnit-o in tarile arabe de exemplu. Asa ca va sfatuiesc sa va ganditi de mai multe ori inainte sa cumparati din primul loc in care sunteti dusi, cu siguranta veti gasi aceeasi marfa, poate si mai variata sau mai buna, in locurile nerecomandate  sau neincluse de ghizi in programul de vizita. 

Campanie de donare de carti si rechizite

Clubul Ecoturistic Dr Gh Iacomi, in parteneriat cu Organizatia World Vision Romania demareaza o campanile de colectare de carte, al carei scop este ca mai mulți copii din centre de plasament sau scolari din zone defavorizate din zona Moldovei sa aiba acces la educatie si cultura.

Intr-o lume in care auzim tot mai des ca lectura nu mai este o obisnuinta, exista copii si adolescenti care și-ar dori sa citeasca, dar nu au acces la carti. Si exista parinti care pun cartea ultima pe lista de prioritati. Nu pentru ca asa vor, ci pentru ca lipsurile ii obliga sa faca acest lucru. Exista scoli fara o biblioteca. In aceasta lume in care exista oameni cu drag de carte, existam si noi. Cei norocosi ca am descoperit ca si lectura te face om intreg. Dragul nostru pentru cuvantul tiparit va fi deplin doar atunci cand il vom împarti si cu altii.

Asa ca, va propunem sa-i ajutam pe cei mai putin norocosi ca noi. Cum? Daruind din ceea ce ne prisoseste sau nu ne mai foloseste. Daruind o carte, un manual, un caiet, o cutie de creioane colorate, nefolosite si care pot sa bucure un alt copil. Daca nu poti dona, distribuie si da mai departe informatia despre aceasta campanie.

Prima etapa a proiectului se desfasoara in perioada martie 2014 – iunie 2014 si va avea ca beneficiari copii din categorii dezavantajate din zona Moldovei, aflati in grija unor institutii slab dotate din punct de vedere al numarului de materiale culturale existente sau provenind din familii defavorizate, al caror acces la cultura este limitat sau inexistent.

A doua etapa a proiectului va avea loc in perioada iunie 2014– septembrie 2014 si va avea ca beneficiari institutii scolare ale caror biblioteci au un fond de carte inexistent sau insuficient.

A treia etapa este derulata pana la finalul anului 2014 si transforma practic proiectul intr-un program continuu de donatie de carte.

Cum se procedeaza:

-Cauti prin biblioteca de acasa si vezi ce carti nu iti mai trebuie si de care altcineva ar putea avea nevoie mai mare(sau daca te simti mai generos, cumperi carti/rechizite special pentru asta).

-Te gandesti la o “dedicatie”(sau un mesaj) pe care vrei sa i-o transmiti copilului care va citi cartea respectiva. Daca vrei sa lasi cartea intacta, poti sa scrii pe o foaie sau o felicitare ori altceva (fii creativ!)

-Aduci cartile la unul din punctele de colectare din Str. Mihail Sadoveanu, nr 21, Piatra Neamt, judetul Neamt, la sediul Clubului Ecoturistic Dr Gh Iacomi sau la Bloc Turn Ozana, Bulevardul Decebal, nr 3, Bl E2, ap 9- Agentia de turism Sara Voyage SAU ne suni si venim sa le luam noi, daca sunt mai multe.

RECOMANDARE: Este indicat ca toate cartile donate sa fie utilizabile, noi sau intr-o stare foarte buna, si ar fi ideal sa fie pentru copii si/sau tineri. Cu cat este mai veche o carte, cu atat ea devine mai nociva din punct de vedere biologic, din cauza ciupercilor si bacteriilor care se dezvolta acolo.

PUNCTE COLECTARE CARTI:

Sediu Clubul Ecoturistic Dr Gh Iacomi: Str. Mihail Sadoveanu, nr 21, Piatra Neamt, judetul Neamt, Luni-Vineri 09.00-12.00, telefon 0753225577- Nicoleta Panoschi

Agentia de turism Sara Voyage: Bloc Turn Ozana, Bulevardul Deecebal, nr 3, Bl E2, ap 9, Piatra Neamt, Luni-Vineri 09.00-15.00, telefon 0740 708704 – Gianina Paun

Pentru cei ce doresc sa doneze dar sunt din alte orase, cartile pot fi trimise prin posta sau curier, la adresa Clubului. Va multumim !

Scrisoare de ramas bun

"Am păstrat în suflet gânduri, vorbe, glume
Zâmbetul ce iartă plânsetul hain
Am păstrat în minte feţe fără nume
Una câte una, pentru totdeauna
Vremea însă n-am putut s-o ţin"

In drumul meu, adun atatea amintiri, dac-ai sa treci, voi sti sa te adun....fredonez de cateva zile aceasta melodie, usor ritmata, dar trista, ca multe din cantecele pe care le ascult in serile de munte. De mult nu mai scriu pentru mine, evit sa mai astern in cuvinte ganduri sau trairi dosite in colturi de inima (presupunand ca inima e asa colturoasa, incat sa poata ascunde :). Suntem invatati sa ne cenzuram, sa ne controlam emotiile, sa nu ne aratam slabiciunile, sa crestem autocontrolul pana obtinem reactiile "normale" - emotia e confundata si etichetata drept slabiciune, sensibilitatea e o boala incurabila, romantismul, un rau fundamental. 

Si totusi, eu mai scriu scrisori. Eu am curajul (sau inconstienta) sa scriu ce simt. Uneori tacerea e apasatoare. Uneori distanta doare. Desi ambele ne dau sentimentul de siguranta, intr-o lume plina de compromis sau prejudecati. E o urma de egoism in marturisile acestea - eliberarea mea poate insemna impovararea celui caruia i-am impartasit gandurile mele - fara sa-si doreasca asta....Exista "scapare", stergi totul cu buretele si revii la starea dinainte. Inchizi orice cale de comunicare, pentru ca nu te intereseaza sau pentru ca asa e cel mai simplu, ce treaba ai tu cu gandurile mele ?! Nu exista raspuns bun sau potrivit. Nu e loc de raspuns, decat daca...

Mi-era dor sa scriu o scrisoare. Foaia alba, rece si imaculata ma provoaca...sa scot la iveala ce-am mai bun si mai rau, nu e loc de diplomatie si recuzita intre mine si tine. Literele se astern ghiduse si taioase, curgerea lor capata proportii de aparenta drama - cui ii pasa de intunericul din dosul ochilor albastri ? Cand noaptea e adanca si zambetul pierdut; se spulbera misterul, se adanceste golul si ne vom regasi straini, usurati si apasati de vorbe spuse mult prea devreme; Cine stie unde incepe si cum se sfarseste povestea ? Nici nu conteaza

Nu mai cer nimic. Nu mai astept nimic. Odata scriam scrisori de dragoste....astazi, de ramas bun. Nu ma mai tem de nimic. Am facut pace cu fluturii, nu mai caut linistea, m-as plictisi teribil. Savurez pe indelete indoiala, distanta, ezitarile si uimirea - nemarturisita. Nu e loc de vinovatie, nu e loc de intrebari apasatoare sau raspunsuri silite. E doar libertate intre noi. Pe care o numim, nedrept, singuratate :) ; Glasul tau n-are unde sa ma strige si nu ma va gasi nicaieri - ma-nvalui in uitare si ma acopar de necunoscut (cea mai cuminte fata a lumii :)... Ramas bun.

Bucuriile Zapezii 2014

Lira “Bucuriile Zapezii” din acest an s-a transformat, din motive de primavara venita prea devreme, in bucuria de a fi cu oamenii pe care ii vedem, de regula, doar la aceste intalniri. Desi se anunta mare adunare, lipsa zapezii, distanta sau alte evenimente au mai triat din participanti, asa ca, vineri seara, la  Vila Izvor, ne-am gasit cu Albatrosii plimbareti, abia ajunsi din Chei sau de la Galati, cu prietenii din Bucuresti, Onesti, cu localnici si nu numai. Cum prima seara pare sa fie de pomina, mai mereu, am avut grija sa nu pierdem timpul, am “profitat” ca a fost (iarasi) inflatie de chitaristi si chitari; s-a cantat pana dimineata, la masa, pe hol, in camera; am auzit ca ar fi fost ceva probleme cu linistea si somnul, moldovenii "pasnici" au dat buzna peste somnul linistit al albatrosilor obositi (aparent;), ocazie cu care s-au mai daramat niste bariere - zic eu!

Programul n-a lipsit, am avut probe surpriza, sa cautam zapada si sa facem oameni (sau mutanti) de zapada, bulgareala, orientare distractiva, unde copiii au excelat in a desena harti si a gasi manusile atarnate in cele mai nastrusnice locuri, am avut traseu, pentru cine s-a simtit apt, am avut orientare “distructiva”, doar participantii pot spune cate zgarieturi au adunat, din cauza sarmii ghimpate, in cautarea posturilor :) ; 

Seara ne-a gasit la focul de tabara, fascinant, dar tinandu-ne la distanta… Ne-am amintit ca e concurs, ascultandu-ne vecinii (inclusiv la usa:), cum repetau de zor….Usor tardiv, fiindca avem ceva lacune la aceasta “componenta”, noroc cu Ioana, care a debutat in cariera solo cu Ninsoarea de adio, sau cu Nico si Cata, intr-un duet de nota 10; 

Desi cei 4 chitaristi+ 1(Andreea) s-au intrecut in cantari, oboseala ne-a cam taiat elanul si ne-a trimis la culcare la o ora…indecenta; Mentionez ca a fost pace si liniste la Vila Izvor si s-a dormit in conditii decente, pana dimineata… o dimineata care ne-a adus premii, diplome, imbratisarile si pupaturile traditionale…. 

A mai fost o intalnire. Inca 2 zile castigate, inca 2 nopti calde, inca mai credem in prietenie. Inca e bucurie, dincolo de orice tristete. Inca e iarna, pe alocuri, dar speranta primaverii ne urmeaza pretutindeni. E greu, dar din ce in ce mai frumos. Restul e tacere, dar va fi bine si la vara cald!

Lira Calatorului - mare petrecere mare :)

"Am avut bucurii si tristeti am avut 

In iubire am crezut si sperante-am risipit

Ochi frumosi ne-au privit, inimi calde ne-au iubit

Si prin locuri de popas amintirea ne-a ramas"

Lira Calatorului, aflata la prima editie (ceva imi spune ca vor exista editii viitoare :), a avut loc la Targu Ocna, in perioada 6-9 februarie 2014; cazarea si masa au fost la Hotelul Magura, o locatie primitoare si generoasa; Si…cam atat despre datele tehnice, legate de acest eveniment - restul e poveste, buna dispozitie, cantec si relaxare. Bogdan Ladaru, gazda acestei intalniri, ne-a surprins asa cum nu cred ca s-a asteptat cineva. Fara exagerare, nu pot vorbi despre aceste zile decat la superlativ.

N-a fost o lira obisnuita, n-am avut munte, n-am avut trasee pana la epuizare (si totusi, epuizati ne-am intors :), n-am avut concursuri, dar…nu ne-a lipsit nimic (decat cativa oameni, poate, absenti motivati). Asa ca….mai bine vorbim despre ce am avut si ne-a incarcat bateriile pana la urmatoarea revedere. 

Desi de regula sunt prima care zic “hai sa mergem”, de data aceasta imi propusesem sa stau cuminte acasa, ar fi fost primul weekend fara o iesire, dupa muuulta vreme; dar, n-a fost sa fie, asa ca joi (mai nou, weekendul incepe de joi ;), profitand si de vacanta copiilor, ne-am imbarcat cu mic cu mare in microbuzul lui Iulian, mai multi copii decat adulti, si am ajuns in apus, la Targu Ocna, unde, pana seara tarziu, oaspeti din toata tara au continuat sa ni se alature.

Primirea traditionala, cu un colac apetisant si sare, palinca usor indulcita si zambetele cu subinteles au fost primul semn ca se intampla ceva…. Etajul 3 al hotelului a fost luat in stapanire de Clubul Iacomi, cu 2 mici exceptii (vecinii nostril ne-au cunoscut ulterior, in diminetile cu chitara  lui Puiu). La cina am avut primul “soc”: restaurantul elegant si dichisit ca pentru Revelion ne astepta cu o formatie de nota 10, feluri alese, vin pentru toate gusturile, ring de dans generos, astfel incat, ne-am intrebat din nou, daca suntem la locul potrivit, bocancii si hainele de munte nu se prea asortau cu mediul inconjurator… Seara a continuta cu muzica live, dans, concert CALEnDAR+Piticu (pe care l-am ascultat pt prima data, dar mi-a placut enorm), discutii amicale, chitara pe hol, la etajul 3, pana la ore mici, cantece de dor si munte, cabana, vin si prietenie…

Ziua a doua a fost putin diferita…Plimbarea la salina a fost un bun prilej pentru copii sa se dea in masinute sau leagane, tobogane, etc, sa alerge, sau sa se joace, iar pentru noi sa ne exersam abilitatile pentru tenisul de masa, dar sa si ascultam chitarile nelipsite; Oameni frumosi = o zi frumoasa. “Refacerea” a continuat cu pranz, somn, sanius, cina, dans, voie buna :). Cam plictisitor sa faci aceleasi lucruri 3 zile si nopti la rand, nu ?! Pentru diversitate, ne-a mai (in)cantat Sorin Borzos, Florentina Dimulescu, Piticu, Laurentiu (Calauza 3+1), Puiu - neobosit si cu o bucurie de a canta cum rar am vazut printre chitaristi, la munte.

Ziua a treia a fost dedicata naturii si drumetiei (unii din noi au ales Salina, din nou, pretext pentru joaca si relaxare). In numar mare, insotiti de prietenii de la Focul Viu, Marea Neagra, Petrodava, Excelsior etc, am iesit pe Dealul Magura, am respirat aer primavaratic, am “bifat” Monumentul Eroilor si Manastirea Magura Ocnei si am incercat sa ne dam cu sania (Oana stie….! ). O plimbare necesara, in contextul acestor zile :).

Seara festiva a fost si mai festiva decat celelalte 2, au lipsit doar hainele de gala…Muzica buna, veselie mare, dansuri pe toate genurile de muzica, planuri pentru iesirile viitoare sau pentru proiecteimportante(cum este amenajarea Centrului de agrement de la Rasnov)… chitara pana dimineata, somn circa 2 ore…dar cine mai tine socoteala ?!!! Desi singurul “efort” a fost sa ne simtim bine, Bogdan ne-a si premiat, am primit cu emotie atestatul de “Calator” care ne obliga sa ne ocupam cu seriozitate de acesta pasiune, dar si nelipsitul “drob de sare”.

Ziua de duminica a venit prea devreme si a fost dedicata imbratisarilor, pupaturilor, promisiunilor ca ne vom revedea curand, indiferent pe care munte; ne-am raspandit in cele 4 zari, pe la amiaza, cu soare de jur imprejur, cu sufletul plin de bucuria unor zile de poveste (si tristetea kilogramelor in plus :))). Sunt oameni frumosi oamenii acestia, pe unii dintre ei ii cunosc de putina vreme, dar mi-s dragi, indiferent ca ne vedem in fiecare luna sau o data pe an. 

Desi diferita, aceasta lira a fost impecabil organizata, din punctul meu de vedere, toate felicitarile merg catre Bogdan-Laurentiu Ladaru & comp, ca dovada, o sa avem nevoie de mult timp dupa, sa ne “refacem” :) . Multumesc pentru tot si sa ne vedem cu bine !!!

Ciucas - Tu esti Muntele Alb...

Te vei căţăra degeaba 

Pe pereţi abrupţi şi stânci

Sufletu-ţi va fi mai rece

Dacă seara n-ai să cânţi...

Vei uita ce-nseamnă munte

Dacă nu vei şti s-asculţi

Cânt de dor şi de iubire

Noaptea printre brazi cărunţi

   

Tura in Ciucas o speram de ceva vreme; vremea buna si lipsa zapezii ne-a dat curaj, asa ca am planificat-o pentru weekendul 25-26 ianuarie. Cu 2 saptamani inainte, Sergiu ne-a ademenit cu fotografiile din tura lui solitara, clare, de-un albastru senin, ca o zi de primavara. Dupa ce am dat de stire in toate colturile tarii (exagerez, bine-nteles), au inceput telefoanele, Bucuresti, Galati, Pucioasa, Ploiesti, Roman, Brasov, Piatra Neamt; Confirmarile au inceput sa vina, de la prieteni, de la oameni pe care nu-i cunosteam si care nu mai mersesera pe munte cu noi, de la oameni cu care nu mai vorbisem din liceu (merci, Anca). 20 de la ei, 20 de la noi, plus 2 albatrosi.

Toate bune si frumoase, asezate ca niciodata, rezervarea ok, cu 2 zile inainte incep stirile despre vremea ce va fi: ninsoare, viscol, coduri foarte colorate:) ; Surpriza mea  a fost sa primesc un singur telefon cu intrebarea” ce facem, mai mergem?”, restul fiind hotarati sa nu dea inapoi; Am plecat, conform planului, sambata dimineata, la 4, pe o ninsoare de vis, cu fulgi mari si pufosi, convinsi ca nici un cod nu ne sta in cale. La Sfantu Gheorghe, era primavara, la Brasov incepea déjà distractia. Vestile dinspre Bucuresti-Ploiesti nu erau grozave, drumurile inzapezite, restrictii, se circula greu, la Muntele Rosu nu se poate urca, ne spun albatrosii, ajunsi cu o seara inainte, asa ca trecem la "reconfigurare traseu”, urcam pe Valea Berii, marcaj cruce albastra, traseu cu dificultate medie, drumul e acoperit cu zapada afanata, proaspata, ninge incontinuu si e viscol. Facem jonctiunea cu grupul de la Bucuresti si purcedem;

Urcam incet, fiecare cu gandurile si trairile proprii; in stanga, un parau curge incetisor, o casa parasita se ofera adapost, la vreme de restriste; in stanga, o cabana cocheta sfideaza vecina cu ziduri decojite si  trecatorii; are obloanele trase si hornul acoperit de zapada – nu asteapta oaspeti!

Cararea urca lin, printre brazii déjà impovarati de zapada; Fantana e tot acolo, Sergiu ne povesteste cate-n luna si stele, doar rucsacii prea plini ne ingreuneaza viata :); pe langa noi, trece masina celor de la Cabana ce duce pasagerii mai sensibili: copiii, femeile si batranii (exista si o exceptie :))).

Ajungem pe platou, dupa 2 ore, viscolul dusmanos ne intampina cu bratele deschise, zarim cabana si respiram usurati; miroase a ciorba calda, zambetul reapare, cabana e si mai primitoare, pentru ca inauntru sunt oameni dragi, veniti de departe, pe care nu speram sa-i revedem in plina iarna.

Incercam sa ajungem pe varf, asa cum planificasem; ne luptam cu viscolul puternic vreo 500 m, intram in zapada pana la brau, nu e carare, nu vedem nimic, zapada ne intra in ochi, ne ustura fata. Renuntam, deocamdata, ne multumim cu o baie de zapada, atat de asteptata. Se lasa seara, chitarile pot intra in scena, cu rugaminti sau fara; sunt 4 chitaristi, plus juniorii, asa ca, sa ne bucuram !

Am inima cat o paine calda, proaspat scoasa din cuptor :); mi-s dragi oamenii acestia, veniti de departe, prin zapada, viscol, padure, pe care nu i-a atins isteria codurilor, care zambesc si canta, oameni simpli si calzi, pe care ii vad prea rar, care au atatea sa-si spuna sau nimic, pentru ca noaptea e mereu prea scurta si muntele nu de-ajuns de aproape. Noaptea ne ascunde de viscolul taios ce suiera la ferestre, caldura ne inmoaie, sau poate cantecele, urcam la mansarda, unde Puiu si Tibi isi impart chitara prieteneste, spre incantarea celor care rezista tentatiei somnului. Imi primesc cele 2 melodii "cersite" si-mi trece supararea de vorbe si de oameni. Mai plutesc, mai zambesc, mai traiesc… caci afara sunt nametii si-s putine lucruri sfinte…. Dormim repede, cu acelasi sentiment de timp irosit, dimineata ne-ntalnim la micul dejun, cu gand de plimbare.

Plecam, din nou catre varf, marcaj banda rosie, zapada s-a asezat in nameti generosi, cararea e ingusta, si ne afundam, pana la brau…inaintam in 2, 3, 4 membre, fiecare dupa posibilitati. Culmile sunt unite cu cerul, totul e alb si gri, linia orizontului pare la indemana oricui, nici urma de stanca, de piatra, totul e zapada...

Muntele alb ma reduce la tacere, nu-mi ajung ochii si sufletul, sa ma umplu de nemarginirea argintie… e atat de frumos ca doare… imi doresc sa ma intind la umbra unui brad si sa visez vise albe si nevinovate, fara sfarsit… am uitat de mine, am uitat ca exista lumea de dincolo de linia alba si nedefinita si molcoma a muntelui acestuia ciudat de primitor.

Un incident minor ma trezeste la realitate. Suntem responsabili, fiecare, pentru noi(sau ar trebui sa fim), indiferent de varsta din buletin, nu e loc pentru joaca sau riscuri inutile, nu aici.

Nu mai ajungem pe varf, nu mai avem timp… mai facem o baie de zapada, ne bucuram copilareste de fulgi si iarna, ne umplem sufletul de frumusete, inainte de a reveni la realitatea colorata a codurilor de iarna, venita prea devreme….Coboram cu totii pe Valea Berii, pana la masini, pe acelasi drum, acoperit de circa 50-70 cm de zapada, mai alunecam, mai cadem, dar inca zambim. Pana si despartirea e alba, si pentru mai putin timp; masinile sunt ingropate in zapada, baietii dau la lopata cu indarjire; culoarea zilei e rosu, pentru cei din Bucuresti si aflati in tranzit, respectiv, portocaliu, pentru cei din Piatra Neamt .

Suntem o echipa faina, zic eu. Simt ca am oameni de nadejde langa mine. Simt ca se vor intampla lucruri frumoase mai departe. Pentru ca se poate trai frumos. Pentru ca mai cred in prietenie. Pentru ca muntele ne aduce impreuna. Chiar cand suntem atat de departe. Si ne face fericiti....

legenda florii de papadie

In fiecare zi, mi-e dor de tine. In fiecare zi, tanjesc dupa soarele necrutator din luna lui cuptor. Dupa roua ce-mi uda talpile goale, pe iarba rece, dimineata devreme. Dupa lumina inselatoare a focului din vreascuri umede sau scanteietoare. In fiecare zi, mi-e dor de tacerea din noi. De linistea inserarii. De caldura sau taisul unei priviri.

Papadia e, probabil, cea mai banala floare pe care o stim. O intalnim aproape pretutindeni, o ignoram deseori; Stiati ca nu creste in loc umbros, ci doar in locuri cu soare, sau in calea unui izvor subteran?! Cautand informatii despre aceasta planta, am gasit si o legenda frumoasa, ar fi pacat sa nu v-o impartasesc...

"La inceput, Dumnezeu a trimis un inger pe pamant, sa intrebe toate plantele cum vor sa arate. Numai papadia nu stia cum dorea sa arate si ingerul i-a mai lasat o zi, sa se gandeasca. 

In ziua aceea, papadia s-a rugat, s-a gandit si s-a razgandit, pana a dat cu ochii de Soare, apoi s-a hotarat ca vrea sa arate ca El. Stia ca vrea sa fie galbena si frumoasa, stralucitoare si calda, ca soarele. Apoi a  vazut Luna si se razgandi. Vroia sa arate ca ea. Sa fie alba, rece, mandra si frumoasa. Apoi a vazut stelele si-i placura si acelea. Cand veni ingerul nu mai stia ce sa-i spuna: vroia sa fie ca soarele, ca luna, ca stelele. Asa ca Dumnezeu i-a indeplinit toate dorintele. De aceea papadia este la inceput galbena ca soarele, apoi alba si daca sufli peste ea se imprastie precum stelele :) "

O alta versiune a acestei legende, spune ca Ingerul cauta pe pamant floarea preferata, intreband din loc in loc unde si-ar dori acestea sa creasca; nemultumit de raspunsurile primite de la lalele, trandafiri, violete, a intrat in vorba cu papadia, care isi dorea sa creasca oriunde ar putea fi gasita de copii, pe dealuri, in poienite sau chiar pe marginea drumului, in sate si orase, pe pajisti sau printre pietre, pentru a putea face fericit pe oricine. Ascultand-o, Ingerul a exclamat"Tu esti floarea care-mi place cel mai mult! Vei inflori pretutindeni unde apare primavara si vei fi numita Floarea Copiilor"

Adevarate sau nu, mie imi plac povestile. Avem nevoie de un strop de magie, de un zambet, de o imbratisare, macar din cand in cand. Avem nevoie de soare, indiferent in ce forma. Sa fiti sanatosi si sa iubiti, in fiecare zi !