Lucruri simple de tot

Motto ”Sometimes, the greatest journey is the distance between two people”(The Painted Veil)

Noiembrie, luni.

Mă așez tăcută în fața foii de hârtie reci și indiferente, precum o femeie supărată. O voi îmblânzi-o cu cerneală albastră, turnată în cuvinte calde, așternute atent. E liniște și tăcere de ceva vreme. Le savurez pe amândouă, sorbind cu nesaț aerul curat din jur, precum fumătorii vechi fumul din țigara subțire. Oftez scurt, iar degetele reci mângâie absent albul ostil, dar răbdător.

Draga mea,

Noiembrie a fost, în fiecare an, luna care a schimbat ceva în viața mea. Definitiv și iremediabil, fără milă și fără cale de întoarcere. În vremuri de restriște, în plină pandemie, la ce să te mai aștepți bun? Ce să îți mai dorești, când pare că lumea se sfârșește, iar oamenii se dezumanizează? Și totuși, cum să mergi mai departe, fără dorințe? Fără visuri, fără idealuri?

Pe mine, viața m-a obligat să rămân ”condamnată” la speranță. Să aflu ce e dincolo de acum, să rămân curioasă despre ziua ce va urma. Să primesc fiecare întâmplare ce vine spre mine, veselă sau tristă, dramă sau extaz și să o trăiesc deplin. Să continui să zâmbesc, să continui să mă ridic, mai ales atunci când am crezut că nu mai e nimic...

A fost anul acesta strașnic și dătător de nevroze. Un carusel nemaipomenit, în care ne-am învârtit cu toții, la o viteză amețitoare – am scăpat teferi sau cu julituri, însă suntem aici, alive and kiking. Cel puțin, o parte din noi...

Vine o vreme, când adunăm și scădem. Blesteme sau binecuvântări. Lumină sau întuneric. Durere sau recunoștință. Cunoaștere sau naivitate. Iubire sau indiferență?

Pentru mine, a fost anul în care am mai pierdut doi oameni - aceleași metehne, același tipar, același final. Previzibil?

”Când mergi pe încredere, ți-o iei” - mi-a spus, chiar de mai multe ori. A avut dreptate și m-am convins de asta pe drumul lung și prăfos al Bucovinei, cu umeri grei și ochi întunecați de povara nedreptății. A trecut. Drumul ne unește sau ne desparte, căci suntem făcuți din alt aluat, altele ne mână și ne motivează, altă intenție, alte mijloace, alte scopuri.

”Trădări vor mai fi” – mi-a spus odată, demult. Uitasem. A avut dreptate, înșelându-se în ce mă privește până la sfârșit și m-am convins de asta în banala curgere a zilelor aparent obișnuite. O să treacă, toate, căci oameni suntem și nimic nu durează la nesfârșit, nici binele, nici răul, nici noi.

Ce nu învățăm la timp, suntem siliță să repetăm. Și atunci îmi spun, amintește-ți lecția, nu dezamăgirea, drumul, nu destinația, bucuria, nu povara. Căci amintirea e dușmanul și prietenul meu, iar gândurile, o cutie de lemn șlefuită atent, de unde ”aleg” în fiecare zi ceea ce îmi folosește cu adevărat.

Dincolo de întuneric, anul acesta nebun mi-a adus aminte de oamenii buni și fabuloși, de lucrurile simple și senzaționale din viața mea..

De importanța alegerilor pe care le facem sau nu le facem și greutatea lor. 

De lumina fără de care nu se poate. De întunericul ce o pune în valoare.

De căldura fără de care ne uscăm și datorită căreia ne topim uneori.

De recunoștința pe care o uităm așa de des. Pe nedrept...

Cele mai frumoase drumeții. Tihna de acasă. Ture memorabile. Cafeaua și ceaiul cu oamenii care contează. Drumuri lungi și vesele, ca o fugă din timp. Amintiri pentru copii și nepoți. Hohotele de râs fără motiv. Timp. Nopți albe și zile senine. Focul de tabără și cântările din zori. Cu rucsacul în spate sau tremurând de frig într-un cort. Bătuți de vânt sau arși de soare. Pe creste sau pierduți prin păduri. Liniște și echilibru. Cățărând, atârnați pe lanțuri sau pășind alene prin nisipul fierbinte. Singură sau înconjurată de energia nesfârșită a tinerilor. Cu tristețe sau, cel mai adesea, cu lacrimi de bucurie. Momente unice, toate, împreună cu ai mei.

Ce să îmi doresc mai mult?

Ce să îmi doresc de ziua mea?

Poate alte chestii simple, de astea, ”plictisitoare”, vorba cuiva. Poate lucruri aparent banale, aparent la îndemână, aparent fără importanță. 

Fără de care nu se poate.

Timp. 

Normalitate. Bunătate. Sănătate. 

Necunoscut. Revelații. Provocări. 

Lumină. Bucurie. Îmbrățișări. 

Încredere. Oamenii dragi aproape. Credință. 

Să uit. Să nu uit. Să iert și să vindec. Să las. Și să rămân.

Să trăiesc intens fiecare clipă, căci nu le știm niciodată numărul.

Iar la final, să știu că nu am pierdut nici una...în zadar.