Fără
poveşti, sufletul omului se transformă în piatră. O lume fără poveşti devine
seacă, fără viaţa, fără zborul gîndului şi al speranţei, fără iubire. Lumea
fără poveşti e o lume prea departe de Dumnezeu…
Pregatirea
Cupei a inceput cam de anul trecut, dupa ce facut analize, am invatat lectii si
am tras concluzii. Anul acesta, in primele 6 luni, am avut 2 zile de sambata
state acasa – o sambata si o duminica, in rest, la fiecare sfarsit de saptamana
am avut ateliere cu tinerii, tabere, proiecte, ture de multe sau alte
activitati. Cam mult, zice lipsa mea de somn si cearcanele stravezii, dar
merita cand vezi bucuria din ochii lor si faptul ca duminica dupa amiaza mai ca
nu mai vor sa plece acasa.
“Dupa
Cupa, promit ca iau o pauza si ma odihnesc si incep si eu sa mai fac cate ceva
pt mine, nu doar pt altii” – asa suna promisiunea mea la care cei de langa mine
izbucneau in ras. Am suflecat manecile sip e la inceputul lunii mai am dat
startul la organizare – grup de lucru pe facebook, mailuri, liste – sa stie
toata lumea ce facem, sa-si aleaga
fiecare ce vrea sa faca, cum vrea sa se implice, este loc pentru toata lumea si
atat de multe de facut ca am putea munci toti cot la cot. Listele-s gata,
responsabilii la posturi, Andra vine cu ideea sa lespunem oamenilor povestile
noastre, sa facem si niste banere sa ii incurajam pe traseu si sa le dam motiv
de meditatie, Narcisa adapteaza proba surpriza, de fapt, toate se adapteaza
dupa tema si motivatia acestei cupe….
Ceahlăul
e un munte cîntat de poeţi şi înţesat de poveşti; cărturarii îl aseamănă
Olimpului sau Pindului. Sihaştrii au vieţuit aici din cele mai vechi timpuri,
lăsand în urma lor nume precum Ghedeonul,Bîtca Popii, Turnul Sihastrilor sau La
Chilii. Atîta frumuseţe, istorie şi spiritualitate la un loc e greu de gasit în
altă parte. Stîncile sale, nu foarte înalte, au forme ciudate, chipuri de zîne
adormite sau zei păgîni ce au născut sute de poveşti pe care bătranii le
istoriseau în serile de iarnă, la gura sobei.
Entuziasmul
creste. Tinerii din Award vor si ei sa ajute, se deschide alta lista, uit de ei,
are cine sa se ocupe. Am si eu listele mele, iata ca e gata si invitatia, de
dus la sponsori si oficialitati, evenimentul e public si pe facebook, mediatizat
zi de zi, oricine iubeste muntele si oamenii e binevenit si il primim cu
bratele deschise – asteptam vreo 300 oameni, prieteni din toata tara dar si
oameni care vin pentru prima data. Cu o saptamana inainte, o tura scurta in
Parang, pentru sufletul nostrum si pentru incarcat baterii – mi-am luat
concediu in perioada asta, sa fiu sigura ca ma pot ocupa de tot ce e de facut…sunt
linistita, au fost muuuuulte intalniri si sedinte de lucru, fiecare stie ce are
de facut, pentru ca totul sa mearga struna. Asa echipa n-am avut niciodata,
plus voluntarii tineri – cati or fi – aflu cu uimire ca sunt 42 copii…nu-s
sigura ca am atata treaba pt ei J - lasa ca ii impartim, Doru cu
fotografii (fara numar), unii in posturi pe traseu, altii in tabara, la ceaunul
cu fasole, altii la primire, deci peste tot J.
Vineri
aterizeaza si Octavia cu Octav, forte proaspete si entuziasm fara limite – eu ma
simt deja obosita si respire caci stiu ca voi avea ajutor de nadejde. Stam pe
covorul din biroul Andrei si ne minunam ce faine sunt diplomele si ce bine se
potrivesc cu trofeele Brandusei care s-a intercut pe sine inca o data, mesajele
de pe banere sunt si ele wow ! N-are cum sa nu iasa bine….
Ziua
cea mare e vineri – caci de ceva timp, cupa incepe la noi de joi – semn ca
oamenii se simt bine si vor cat mai mult timp. Ajung si eu in tabara unde de
oaspeti s-au ocupat Nicusor, Doru si
Robert, baietii sunt veseli si-mi povestesc cam cu juma de gura ce au facut
tinerii in zilele din urma…bun, asta e subiect de discutat, dar nu astazi. Astazi
e Cupa, vin oamenii, sa pregatim si noi receptia, primirea etc…bun, palinca si
colacii is la mine, da paharele vin in urma, Tavi are in masina o parte din
cele necesare, iar Max, o alta parte…ne descurcam noi cumva o perioada. Tinerii sunt entuziasmati,
au ajuns cam toti, le fac instructajul, sunt copii buni si vor sa faca parte
din acest eveniment – imi creste inima cand ii vad, caci viitorul e in mainile
lor, cum ii crestem, asa ii avem.
Trebuie
banerul. E in masina la Max. Trebuie hartie, e in masina la Max, trebuie
imprimanta, o aduce Tavi. Bun, respir. Irina a plecat sa curate stanca…fata asta e
incredibila, o mai vad doar seara, in amurg, cand se intoarce moarta de
oboseala, dupa o zi de curatat stancile…
Vad
fete cunoscute si oameni pe care nu i-am vazut demult. Se face dupa-amiaza,
incep sa ajunga si ai nostri. Iara problema lemnelor, sunt si nu sunt. Ne
salveaza Robert, merge la cules de lemne din padure, imi vine inima la loc. In mintea
mea se deruleaza liste, sa nu uit de sedinta, sa nu uit de costuri, sa nu uit
de orientare, sa nu uit de diplome, sa nu uit…mai canta o chitara, mai primim
pe unu altu. E bine intre prieteni. Tavi imparte casute, Octavia taie chitante,
e liniste si pace. Nu face nimeni poze la primire. Las ca-s bune si amintirile,
se lasa seara si realizez ca nu e pregatit focul. Vaaaaai, seara fara foc? Iara
le dam subiect de umor Albatrosilor…in tabara nici un barbat de la noi care sa
faca focul…unii intarzie sau is pe drum, altii au iesit in statiune la o bere
binemeritata, apare Cosmin care se ofera voluntar dar cere o lopata…pe lista
mea nu e nici o lopata, dar ma salveaza Liviu, iata ca apare si Robert, deci se
ocupa ei de foc. Bun, mai respir un pic, dar cu ochii din ce in ce mai mici.
Sedinta cu voluntarii si membrii e seara tarziu, pare ca ne-am adunat toti. Ma trec
fiori pe sira spinarii, copiii au legendele pe telefon, dar cin sa le citeasca –
e si maine o zi. Pare ca fiecare stie ce are de facut, sa trecem la sedinta
tehnica. Toate bune si aici, observ cu bucurie mare ce de lume e…o sa fie bine,
trebuie sa fie bine ! A ajuns si Puiu Cazan, deja visez la cantecele lui la
focul de tabara. Avem 3 copii sarbatoriti – dar e si maine o zi. Focul incepe sa
arda incetisor, se aud timide acorduri de chitara. Il asteptampe Puiu si pe ceilalti,
sa ne bucure cu a lor maiestrie. Eu cam plutesc, tre sa dorm ca maine e zi
lunga si grea si cu siguranta frumoasa. Mi se face rau de la oboseala,mi-e frig
si am frisoane, reusesc cu greu sa dorm 2 ore.
Dimineata
devreme am parte de un dus rece, in loc de cafea. Spune o vorba “Oamenii recurg la invective atunci cand nu au dovezi”.
E bine, sa stim care sunt lucrurile
importante si cum le gestionam, cu prietenie J. Aproape uit de asta, nu de alta, dar
avem o alta problema, reala. Fug la Salvamont, stau la discutii si plec dupa
vreun ceas, cu multe ganduri si intrebari si mai multe. Incep sa simt din ce in
ce mai tare cum apasa pe umerii nostri “greaua mostenire”, dar, cu inima curate
si cu oamenii astia faini care sunt acum in club, nu se poate sa, nu fie bine!
Pleaca
echipajele in traseu. Pleaca copiii in traseu. Pleaca cei de la orientare si
alpinism in traseu. E un cer incredibil de albastru si senin, da-ne Doamne
vreme dupa sufletele noastre! Ma doare-n piept, dar nu sa tip, ma adun caci
avem de pregatit mancarea pt cei 300 oameni J
Fasole
la inmuiat, ceapa, ardei, morcovi,
rosii, muult usturoi, 20 copii muncesc cot la cot la bucatarie. Octavia posteaza
live despre eveniment, ceilalti fiecare la treburile lor. Eu umblu si fac si
refac liste. Canta puiu asa ca ma relaxez
si eu pret de cateva melodii. E pace, oamenii sunt relaxati, zambesc si
povestesc, de pe traseu vestile is bune. Fasolea bolboroseste in ceaun,
masterchef Alex e coordonatorul perfect. Se face dupa amiaza si oamenii deja
vin din traseu, panzele albe se coloreaza in chip de legend din Ceahlau,
zambetele-spana la urechi, ma linistesc si eu si stiu ca e bine. Culturalul
incununeaza o zi frumoasa si lunga. Se canta simplu si cu suflet, iara nu am
avut timp sa ne adunam sa repetam sa cantam si noi cateva melodii, poate la anu
cine stie. Octavia vine plangand in hohote si ne povesteste cum a jignit-o unul
din colegii nostri, imi cade cerul in cap si nu mai stiu ce se canta si de ce
se rade. Ma ridic si ma impleticesc cu sentimentul coplesitor al inutilitatii
ca educatia nu se face la varsta senectutii. Vreau sa plec si sa nu ma mai
intorc, sa faca fiecare ce-o sti, caci se pare ca toti stiumai bine decat mine c
ear trebui facut si cand si cum. Si totusi, nu pot sa renunt, caci am muncit
prea mult, si eu si ceilalti pentru a renunta inainte de finish, oamenii astia
toti au venit aici pentru noi, pentru un pic de natura si frumos, pentru
armonia si pace ape care doar inima usoara si muntele ti-o da…
Ma
bucur de cantecele lui Puiu, Puiu nostru si Puiu Cazan, canta si Tibi si
fredonez in nestire “Merg cu pumnii stransi pe strada…” In zori, ma duc sa
dorm, inainte sa mi se faca rau din nou. Alta dimineata cu cer senin si soare
generos, nu-s indeajuns de recunoscatoare pentru ceea ce am primit…scriem
diplome cu Andra si calculam punctaje, sa nu uit pe cineva, sa nu gresesc, sa
nu nedreptatesc…Flori asaza trofeele stralucitoare pentru ceremonie, steaguri
si oameni imbracati in alb – caci albul e pur si e pentru ceremonie si pentru a
sarbatori prietenii, bucuria, starea de a fi aici si acum langa oamenii care
conteaza. Nu stiu cand spunem cateva cuvinte, nu stiu cand dispar premiile in
mainile nerabdatoare ale celor ce au muncit pentru ele si le merita pe deplin.
Zambete si bucurie, multumiri si recunostinta, gandurile mele sunt catre
Brandusa care n-a putut fi cu noi dar care a pus o parte din sufletul ei aici,
la felcumo parte din sufletul lor au pus in acest eveniment si toti voluntarii
care au ales sa faca ceva sau sa se bucure pur si simplu de ceea ce li s-a
oferit. Am o inima mare si i-as imbratisa pe toti, pleaca pe rand si ne
felicita (dar merita ei insisi felicitari pentru ca doar impreuna putem fi), se
goleste campingul si ne adunam putin si noi. Ii strang mana lui Robert la
plecare si ii multumesc asa cum ma pricep eu pt ajutor. Stam la un pepene si o
salata. Nu prea mai am cuvinte caci sunt aproape de epuizare, insa mi-ebine,
zambesc cu ochii si cu fata si cu tot corpul caci simt o data in plus ca a meritat
– noptile nedormite, listele in excel, truda celor de langa mine si fiecare
gest de a se implica, fiecare dupa puteri si vointa.
…Si
mai plansi ca doua lacrimi
Ne-om
intoarce de pe drumuri…
Canta
Tibi cu suflet, ma imbratiseaza OkO, Teo ne promite fotografii de poveste. Conduc
atent caci oboseala a atins cota de avarie. Oaspetii vor fi ajuns pe la casele lor,
postarile pe eveniment dau semn ca lumea s-a simtit bine sau foarte bine.
Acasa,
incep sa curga noroaiele, de parca ar mai fi fost o cupa paralela cu cea pe
care am trait-o noi. Dupa razboi, fiecare stie exact unde trebuia sa stam sau
sa faca fiecare, cum trebuiau organizate toate (ma intreb unde or fi fost
atunci cand s-au facut listele J. Ascult, ca e util si mai cunosc si
eu oamenii. Fiecare da ceea ce are, cat
are, cat poate. Fiecare traieste cum poate. Fiecare se bucura atat cat doreste.
Alegem si traim ceea ce vrem, bun sau rau, curat sau murdar. Daruim sau
pretindem. Construim sau distrugem. Ne plangem de mila sau suntem
recunoscatori.
Poate
nu am stiut sa multumesc indeajuns. Poate nu am stiu sa felicit pe fiecare cat
are nevoie. Poate nu am stiut sa fiu atat e buna precum cei care pretend sau
reproseaza. Poate nu am muncit atat de mult ca ei. Poate nici nu mai conteaza. Stiu doar ca tot ceea ce am facut, am facut cu
suflet si cu daruire, caci altfel nu pot. Poate e putin, poate nu e destul, nu
stiu, dar voi afla, pana cand ne vom revedea.
Caci
muntele ne primeşte cu îngăduinţa, pe fiecare; e leac pentru minte si trup,
alinare pentru suflet, învăţătura şi taina, deopotrivă. Veniţi la munte, să-l
cunoaşteti, să-i descifraţi înţelesurile, să păşiţi pe poteci, fată în faţă cu
propria persoana, dati piept cu ceea ce vi se arata in voi insiva si poate veti
fimai linistiti…Noi vom fi acolo, de fiecare dată, parte vie a poveştii
noastre, a oamenilor ce nu pot trăi fără munte, fără credinţă, fără speranţă….
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu