Îți mai aduci aminte vara
lui 2017?
A fost o vară împărțită în două lumi - una a
speranțelor, alta a dezamăgirilor, toate pentru noi, cei supuși greșelii.
A fost vara aceea o vară în care curajul a luat
formă de șfichiuiri tăioase și efervescente ca bicarbonatul în paharul cu oțet.
Vara lui 2017 a fost despre creștere și renunțări. Despre cum am crescut
monștri și i-am
dezlănțuit. Despre cum am deschis larg
ochii și am scormonit printre măști alunecoase, căutând omul de odinioară.
Despre cum viermii au ros adânc, fie s-au preschimbat în fluturi ce și-au luat
zborul.
A fost vara aceea în care am râs mult și cu suflet, fie pe creste de Parâng,
fie pe creste ascuțite de Via Ferrata, fie pe cărări bătătorite de Făgăraș. Când
ne-am lipit de stânca rece și am închis ochii, căutînd până în cele mai de
departe zări. Când în bucătăria verde, am mâncat înghețată cu toții din aceeași
cutie și am plâns din cauza usturoiului ce a devenit lait-motiv.
Când am înțeles că nu numărul lor contează, ci calitatea, omenia,
caracterul. Când am înțeles că prietenia stă în fapte mai mult decât în vorbe atent
meșteșugite. Când oboseala a atins cota de avarie. Când s-au ars punți și
s-au deschis orizonturi nebănuite. Când să privești înlăuntrul tău a devenit
misiune imposibilă.
Vara lui 2017 a fost scurtă și intensă ca o furtună de vară cu picuri
reci și grindină ascuțită. Ca un amurg mut pe un vârf de stâncă pustie. Ca un
foc de vreascuri trosnind între oameni ce trăiesc din nou aceeași emoție, în
aceleași acorduri de chitara, sub același binevoitor cer cu stele. Când ne-am
trezit înlănțuiți într-un cerc fără sfârșit, capcană a propriilor întrebări
nerostite și mereu amânate.
A fost vara aceea o lecție aspră, început și sfârșit. Al iluziilor, al
plăgilor, al amăgirilor. A fost vara aceea în care am ars până la capăt, scormonind
în cenușă după cioburi de senin.
A fost vara lui 2017 o vară strașnică. Care a început curat, după ce tot
întunericul se va fi stins și ușile se vor fi închis definitiv, sub semnul
implacabil al schimbării care nu mistuie ci transformă.
În vara lui 2017, din cenușă s-au ridicat muguri, iar speranța ne-a
îmbrățișat ca în orice poveste vrednică de a fi spusă mai departe…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu