Noapte buna, blandul meu print

La-nceput de septembrie, amintindu-mi de o si mai grea toamna de demult, am primit spre lectura o carticica ”Noapte buna, blandul meu print” - Pierre Charras. Nu va lasati pacaliti de titlul de basm, cele 115 pagini spun o poveste de viata, sunt confesiunea celui care nu reuseste sa spuna “te iubesc” la timp, atunci cand ar mai conta. 

Este o carte mica, despre marile tacere dintre tata si fiu, despre toate vorbele nespuse si gesturile reprimate, de sfiala, de teama de a nu tulbura linistea aparenta din spatele privirilor. Relatia e firava, intre doi barbati stingheri, tatal indragostit si fericit in simplitatea familiei, muncitor, fara scoala, dorindu-si pentru unicul copil un viitor luminos; baiatul, aproape absent ca personaj, dar prezenta atat coplesitoare in rememorarea unor momente sensibile, oneste si extrem de emotionante dintre fiu si tata. 

Amintirile curg firesc si deseneaza tabloul de familie complet – mai mult decat intamplari, avem emotii, ganduri, regrete – neputinta de a reactiona, in fata mortii iminente - “Trebuia sa reactionez. Sa zic ceva. Dar ce? Ma simteam oprit la o intersectie de drumuri necunoscute. Trebuia sa merg drept inainte sis a traversez rascrucea? S-o iau la stanga ? La dreapta ? M-as fi lasat si eu podidit de lacrimi. Ar fi fost o solutie. Asa, am fi plans amandoi. Ca niste copii. Am fi fost 2 copii. As fi fost un copil. Dar era prea tarziu. Nu mai plangea. Isi invinsese emotia.  Prin puterea vointei, fara indoiala.”

Daca mai aveti parinti, nu uitati sa-i pretuiti, sa va bucurati de ei, sa-i strangeti in brate si sa le spuneti ca-i iubiti. Pentru ca nu-i veti avea mereu langa voi. Pentru ca, intr-un fel, asta e povestea fiecaruia dintre noi: 

"Asta a fost, in fond, povestea noastra. Gesturi pe care nu le-am facut. Cuvinte pe care am neglijat sa le spun. Elanuri de iubire, azi perimate, care ma inabusa. Nu incetez sa fac inventarul ocaziilor ratate.”