De poveste - Craiul si Cenusaresele

"Te vei căţăra degeaba
Pe pereţi abrupţi şi stânci
Sufletu-ţi va fi mai rece
Dacă seara n-ai să cânţi
Vei uita ce-nseamnă munte
Dacă nu vei şti s-asculţi
Cânt de dor şi de iubire
Noaptea printre brazi cărunţi..."

Se duce vara cu pasi repezi, asa ca incercam sa mai "furam" cateva amintiri, sa mai punem deoparte ceva emotie si caldura, pentru cand soarele va fi mai aspru si ziua mai zgarcita cu noi. Povestea Pietrei Craiului incheie (teoretic) vara lui 2014 (despre care va spuneam acum ceva vreme), oarecum apoteotic, pentru ca asa trairi si atata frumusete la un loc nu mi-a fost dat sa traiesc pana acum. Mult asteptata intalnire a Condorilor ne-a readus in Plaiu Foii, dupa multe discutii, amanari si combinatii- Puiu, Bobo si Nicusor au "furat" startul plecand de joi- iar noi, 4 fete cucuiete, am plecat la drum vineri, in formula deja consacrata< Iacomi si Albatros> cu gand de munte si batut cararile.

Fiecare drum are farmecul lui, fiecare din noi il percepe si il pastreaza in memorie altfel, dupa vreme, dupa suflet, dupa omul de langa. Vara aceasta am avut noroc de drumuri speciale, fie la munte, fie la mare, fie pur si simplu - am condus si mi-a placut la nebunie, cred ca e una din cele mai faine metode de a (te) cunoaste si a sta la taclale altfel, doar sa iti doresti. Drumul spre Crai, dus-intors nu face exceptie: companie placuta si oarecum vesela, planuri multe, desi aveam la dispozitie o singura zi de munte, muzica buna, ocazie cu care le-am zapacit pe fete cu "dependenta" mea fata de muzica :).

Am ajuns in Plaiu Foii o data cu ploaia - rautaciosii ar putea spune ca am adus-o noi- am experimentat intinsul cortului pe o ploaie torentiala, chiar bine, as zice eu, apoi ne-am relaxat-repede, ca noaptea la munte e scurta rau si sambata aveam treaba. Vineri seara n-a fost foc de tabara, asa ca am mai stat de vorba cu prieteni din tara, pe care nu-i mai intalnisem de un an intreg, am mai ascultat si cateva cantece la chitara, prea erau multi chitaristi cu state vechi in zona - spre orele 2.30 ne-a alungat la somn o urma de constiinta si gandul la o inedita zi de munte.

Dimineata devreme ceata-i lipita de drum, la ora 6 trezirea, de voie, de nevoie; ezitam sa plecam la 7 cum ne propusesem, usor descumpanite de norii cenusii si dusmanosi. Dupa cafea, parca se zareste o palma de senin, ultima verificare a rucsacului de tura si plecam hotarate, la ora cand in tabara abia incepe forfota. Am pierdut deja o ora, traseul propus e de 12-14 ore, ritmul e alert-nu e nimeni pe drum, doar izvorul galagios si padurea neclintita.

Pana la Refugiul Spirlea ne facem incalzirea, respiram greu, e ametitor aerul de munte, rece, umed si taios, cele 4 ore de somn par insuficiente. Poza de grup la refugiu, hidratare, ceva dulce si plecam, in prima poiana, zarim creasta stralucitoare in soarele diminetii, ispitindu-ne, fara ezitare :). Mergem in continuare pe traseu marcat, urcam constant, ajungem la zona de grohotis, de jur imprejur piatra...sunt ca-ntr-o poveste, ma fascineaza piatra, stancile cu forme de uriasi sau fiinte dintr-o alta lume, stranii si misterioase - m-as lipi de stanca, poate intr-o zi devenim una. Vremea e dupa sufletul oamenilor, se spune...suntem 4 suflete, plus cele pe care le purtam in gand, deci avem si ceata, si soare si vant si nori si multa lumina, ploaia ne ocoleste, alteori, o pacla deasa ne invaluie, punandu-ne la incercare curajul.

La Zaplaz incepe aventura; daca nu stiti, Zaplazul este “un fenomen carstic ce se prezinta sub forma unor gauri sapate de apa in calcarul Muntilor Piatra Craiului, la intrarea in traseul La Lanturi la circa 30 minute de urcus de la Refugiul Spirlea”. Considerat cel mai dificil traseu turistic marcat din tara, “la Lanturi” este o portiune stancoasa, nu exista carare, doar stanca, perete sau grohotis – fascinant daca ma intrebati pe mine. Piatra uda ne ingreuneaza urcusul, dar nu renuntam, ne cataram pana sus, cu senzatia ca muntele tot creste in fata noastra, ajungem la Refugiul din Saua Grinduri, dar ne oprim doar la Om - Varful Piscul Baciului 2238 m, cel mai inalt varf din Piatra Craiului, bifand astfel inca o premiera :). Luam pranzul si, impinse de la spate de vantul de creasta, plecam spre Saua Funduri, marcajele indica circa 3-4 ore, timp de parcurs.

                                Varful La Om - spre Creasta Nordica

Nu exista poteca, doar piatra, varfuri ascutite, portiuni de pamant inierbat inselatoare (o bucata de astfel de pamant a plecat cu totul, ducandu-ma intr-o rapa, de unde si cateva zgarieturi si vanatai, amintire :). Senin cat vezi cu ochii. Abrupt. Deasupra tuturor, un sentiment de libertate si o sete de zbor incredibile. Valuri de piatra, caderi de stanca ametitoare, ferestre sapate in calcarul stralucitor, prin care zarim familii intregi de capre negre. Nici o greutate, nici o teama, oboseala s-a risipit. Pana acum, am fost singure pe munte, pe creasta au inceput sa apara si alti turisti, din sens invers. Ne salutam cu bucurie si fiecare pleaca pe drumul sau. Suntem tacute, fiecare isi rumega gandurile, isi testeaza limitele; mie nu-mi ajung ochii pentru privelistea din jur, am o inima maaaare, sunt euforica, am cantat tot drumul. E déjà o experienta de neuitat si nu suntem nici la jumatate… Ne intalnim cu capre jucause, mirate ca le stam in cale…primim in dar un curcubeu imens, apoi o ciudatenie de curcubeu, rotund, in varful unui brad :)

Trecem si pe la Refugiul Saua Funduri, il ascultam pe Puiu cantand un pic despre un alt refugiu cu povesti, verificam marcajele(intram pe triunghi albastru spre Cerdacul Stanciului), bocancii si nivelul de energie si plecam mai departe. Coborarea e mai mult o saritoare de cativa metri, doar portiunea de jos fiind asigurata cu lant. Cu fata la stanca si cu atentia marita, ajungem in poteca, marcajele abia se disting, e déjà ora 19.00. Am anuntat in tabara ca ajungem tarziu, dar apare o mica mare problema. Virginia se lovise la genunchi undeva pe Lanturi, iar durerea isi face prezenta din ce in ce mai mult. Teoretic, stim cat mai avem de mers, ca timp, pana la Cerdac, pana la Marele Grohotis, pana la Refugiul Spirlea, etc, dar terenul bate harta si orice estimare devine simpla discutie. Suisuri si coborasuri, piatra umeda, pamantul alunecos, seara care se apropie ingreuneaz usor deplasarea. Suntem calme, avem apa, provizii, lanterne si cam tot ce ne trebuie in caz ca… Ne bucuram de apusul linistit, nu mai bate vantul, se simte racoarea noptii, inaintam incetisor, Sergiu e cu noi, cu sfaturi si informatii din teren, inca mai avem semnal la telefon. 

 Din tabara, vesti bune, suntem asteptate precum Cenusareasa, la miezu noptii, macar :); Cerdacul Stanciului e auriu in lumina serii si la fel de spectaculos, in compensare cu ceata de dimineata din Zaplaz. Traversam Marele Grohotis in amurg, durerea e din ce in ce mai sacaitoare. Se lasa noaptea si inaintam la lumina lanternelor, avem chiar si fluiere, tot in caz ca nu ne mai ajung cuvintele:). Inca un grohotis, inca o catarare, inca o coborare…intram in padure, simturile se ascut, ochii scruteaza intunericul dens, urechile stau de veghe…si dupa ceva vreme schimbam marcajul in banda rosie, spre Refugiul Spirlea. Semnal la telefon nu mai e de mult, dar starea de spirit e faina. Ne-am impartit “rolurile”, Flori inainte cu ochii pe marcaje, eu o urmez indeaproape, Mariana cu Virginia inchid plutonul; Ajungem intr-un final la Refugiul Spirlea, cu pauza de 2 min. Padurea nu pare foarte prietenoasa, mai avem de coborat ar piciorul Virginiei nu prea mai coopereaza. Inaintam cu greu, ajungem la izvor si tabara pare din ce in ce mai departe. Starea de spirit e buna, motto-ul zilei  este ”nu va relaxati inca”:). La bariera abia suna telefonul…cu o voce plina de ingrijorare, Bobo ne intreaba daca mai putem. 

Ajungem in tabara spre ora 12.45, un pic mai tarziu decat Cenusareasa, dar cu siguranta, mai asteptate ca ea, cu bocancii in picioare, cu noroiul pana-n par si cu inima plina de frumos -  se pare ca am dat ceva emotii celor care ne asteptau. Asa am ratat noi balul (a se citi concursul de dans) si probabil vreun print din poveste, dar n-am ratat Craiul….

Pentru mine a fost o experienta fabuloasa, fetele au fost de nota 10, iar despre muntele acesta alb…m-am indragostit definitiv de el !

Ca orice poveste care se respecta, povestea noastra si a Craiului se sfarseste frumos - dupa o masa copioasa si de bucurie ca am scapat nebatute de adultii responsabili din tabara, fetele au dormit rapid, iar eu am ramas putin la foc, sa-mi iau portia de  cantec si cer instelat….dupa 4 ore de somn, ne-a trezit ploaia si ne-a trimis acasa…alt drum, alte lectii,  alte bucurii…povestea merge mai departe.

Traseu:

Plaiul Foii (849 m) – Refugiul Şpirlea (1440 m) – La Zaplaz (1698 m) - Şaua Grindului (2206 m) Marcaj: banda rosie - Vf. la Om (2238 m) – Marcaj Punct rosu- Saua Funduri – Cerdacul Stanciului- Marele Grohotis – Marcaj Triunghi albastru – Umerii Pietrei Craiului– Refugiul Spirla – Cabana Plaiul Foii – Marcaj Banda Rosie (timp de parcurs circa 12-13 ore, in conditiile de mai sus, au fost 16 ore :)