de-ale mele

"Oamenii nu pot fi judecati dupa ceea ce spun altii despre ei, dar iti poti face o parere destul de corecta despre ei daca ii asculti ce spun ei despre altii..."

-nu-mi plac oamenii care stiu sa "discute" doar monologand si tipand
-nu-mi plac intrigile si teoria conspiratiei, paranoia provocata de lipsa de ocupatie sau lipsa importantei...
-nu-mi place ipocrizia

-imi place sa privesc in ochi omul cu care vorbesc :)

o bucurie, un zambet, lucruri marunte...

Astazi nu e cea mai buna zi a mea, am avut multe drumuri de facut, nu-mi place sa astept dupa functionari plictisiti sau in pauza de tigara, nu-mi place sa bat la usi inchise ale institutiilor statului. Dar, am fost nevoita, ceea ce mi-a adus o zi mai putin "luminoasa; nu-i nimic, trece...

Dar, am gasit pe blogul Tomatei, pe care va invit sa-l vizitati (aveti doar de castigat), o idee care mi-a adus un zambet, pe care uneori o aplic inconstient, nu neaparat in scris; la sfarsitul zilei, dupa ce sting lumina si inainte de a adormi, ma gandesc la ce am facut in ziua respectiva, daca am "produs" ceva, daca a fost o zi buna sau daca am pierdut-o. 

In articolul respectiv este vorba despre o "agenda a bucuriilor", in care sa notam in fiecare zi (asta e de dorit) un gand, o intamplare, un gest, ceva care ne-a bucurat, ne-a facut placere, ne-a impresionat, ne-a adus un zambet..(o varianta este un borcan, cutie etc in care sa adunam biletele pe care am notat lucrurile de mai sus)

Cred ca e foarte important sa vedem si sa constientizam ce e bun in viata noastra, frumos, cald, ce ne imbogateste sau ne face sa zambim. Pt mine, anul a inceput cu o noutate absoluta: o pauza de munca, cu somajul aferent, fara programul de 8-10 ore, fara lista de activitati obligatorii (bine, eu tot pe baza de liste functionez :), pe perioada nedeterminata...asa ca....deocamdata ma bucur de vacanta, o iau ca atare si incerc sa profit cat pot de libertate(destul de relativa), sa fac lucruri de care pana acum nu am avut timp, sa citesc, sa fac puzzle, sa petrec mai mult timp cu prietenii si familia, pe langa toate cele administrative; dar, raman senina, pentru ca, in orice rau e si un bine, nu !?

Eu o sa-mi fac aceasta agenda; nu am nimic de pierdut, doar de castigat; va provoc si pe voi, pe cei ce treceti pe aici, sa-mi lasati un gand, sa-mi povestiti o intamplare care v-a bucurat, un gest de care va amintiti, in aceste zile cu ceata si soare si nor si temperaturi de primavara sau, sa-mi spuneti cum arata agenda voastra cu bucurii :). 

Incep eu : astazi am ascultat, cu drag, dupa mult timp, o melodie cantata mie si pentru mine :) , am terminat puzzle-ul de 500 piese, am reinceput sa impachetez :)...

Cel care ma asteapta

Unul din lucrurile care imi place cel mai mult este sa citesc; de-a lungul timpului, am citit haotic, tot ce mi-a cazut in mana, romane de dragoste, aventura, politiste, proza sau poezie, memorii, teatru etc. Citeam in pauza, la scoala, la masa, in tren, cat am facut naveta, sub plapuma, la lumina lanternei, sa nu ma certe ai mei :) ;

Anul trecut, de ziua mea, am primit si carti, cel mai frumos cadou. Abia acum am pus mana pe ele si am avut surpriza ca, pe una din ele, sa n-o mai pot lasa, ore intregi, pana n-am citit-o din scoarta in scoarta.

Desi titlul ne duce cu gandul la o poveste de dragoste, romanul “Cel care ma asteapta” este povestea lui Masumeh, a carei viata este o permanentă lupta - cu familia sa, tiranica si agresiva, cu normele severe  si uneori absurd ale unei societati pe care nu o poate ignora, cu firea independenta a sotului caruia i-a fost încredintata, fara voie, ca pedeapsa pentru pacatul de a se fi indragostit, cu spaima permanenta a conflictelor politice iminente, cu firea propriilor copii, in fond, cu insasi constiinta sa de mama, sotie, femeie.

Este o poveste cutremuratoare, ce te tine cu sufletul la gura pana la ultimele randuri, autoarea, Parinoush Saniee scrie cu dezinvoltura, despre dragoste, ura, religie, politica, relatii interumane. Cartea nu abunda în scene violente, desi  violenta mocneste si pe alocuri izbucneste, afectand linistea și echilibrul firului narativ. Durerea insa e permanent prezenta, la fel si tipatul neputincios al disperarii, gustul amar al resemnarii, mereu in contradictie cu dragostea materna incomensurabila, careia personajul principal si-a subordonat intreaga existenta.

Finalul este abrupt si neasteptat, mi-a lasat un gust amar si un sentiment de neputinta si nedreptate, in fata destinului implacabil; eu cred in sfarsiturile de basm “ si au trait fericiti, pana la adanci batraneti..”, dar va recomand cu caldura aceasta carte. Un singur citat adaug aici:

“Adesea mă întreb ce mi se cuvine cu adevărat și dacă am avut vreodată ceva care să-mi fie destinat numai mie sau dacă, dimpotrivă, n-am făcut decât să particip, să fiu victima destinului pe care l-au avut bărbații din viața mea, a idealurilor și obiectivelor lor. Fusesem sacrificată pentru onoarea tatălui meu și a fraților mei, plătisem pentru idealurile soțului meu și a alegerilor lui de erou și, de asemenea, pentru datoriile față de țară ale copiilor mei. Dar cine eram eu? (...) De câte ori, în viața mea, reușisem să mă ridic de jos și fusesem din nou la pământ și zdrobită, știind că n-am meritat-o niciodată. Nu fusesem niciodată lăudată și aclamată pentru însușirile mele și forța mea, ci pentru cele ale bărbaților mei...Era ca și cum eu n-aș exista, ca și cum n-aș avea niciun drept. Când trăisem și muncisem pentru mine însămi? Când avusesem dreptul să decid? Când fusesem întrebată ce îmi doream cu adevărat?”

si mi-e dor rau de vara....

...Merg cu pumnii stransi pe strada

Fiecare deget plange
Simt ca daca i-as deschide
Mi-ar intra nameti in sange.

Sunt cu tine cea mai buna
Si mai sfanta dintre toate
Si numesc iubirea noastra
Jignitor - singuratate.

Insa tu imi esti ursita
Si ma chemi plangand acasa
Sa desfac spre tine pumnii
De iubire friguroasa

Tu esti floarea de la munte
Stramutata intr-o glastra
Si te doare dintre toate
Cel mai mult iubirea noastra.

Iarta-mi frigul de pe sange
Iarta-mi moartea din cuvinte
Caci afara simt nametii
Si-s putine lucruri sfinte.

Merg cu pumnii stransi pe strada
Si mi-e rau, si-apoi mi-e bine
Si-i deschid numai cand vantul
Ma va intalni cu tine....

Orice sfarsit e un inceput

Sfarsitul anului 2012 m-a gasit, din nou, pe drumuri, ceea ce, pentru noi e o "ocupatie" foarte placuta; Desi planurile erau facute pentru Busteni, unde ne asteptau prietenii mai tineri si nelinistiti, ne-am "sucit" si am ramas la Bran, cu prieteni dragi, total nepregatiti :); din fericire, toate se rezolva, si, o data in plus, m-am convins ca e important pe cine ai langa tine, cand ti-e bine, cand ti-e rau, cand plangi sau razi. Cred ca asta e lectia de capatai care mi se preda constant de ceva vreme;

Am avut o vreme minunata, soare, cer senin, de un albastru incredibil; am profitat de ocazia de a fi acolo si am vizitat Sambata de Sus, manastirea si castelul brancovenesc, Cetatea Fagaras, Cetatea Prejmer, Cheile Gradistei. 

In comparatie cu Busteniul, care m-a impresionat neplacut in vizitele anterioare, din cauza aglomeratiei, constructiilor dezorganizate, lipsite de bun gust, inghesuielii, Branul imi pare o oaza de tihna, o statiune oarecum ferita de agitatia agasanta a proprietarilor de pensiuni/vile pusi pe capatuiala (desi se inchiriaza si aici, fiecare familie are o camera, o casa, o vila modernizata pentru inchiriere), care trag de tine din strada, doar doar te-or convinge sa ramai la ei; Am evitat zona castelului de la Bran(unde era destula forfota), fiind cazati undeva pe un deal, cu o priveliste superba spre Bucegi, de unde am admirat si focurile de artificii din noaptea de Revelion; 

La Sambata de Sus am vizitat Manastirea Sambata de Sus si Castelul Brancovenesc; Acesta din urma este in prezent renovat, urmand a fi transformat in restaurant sau hotel; din vechiul domeniu am gasit doar ruinele portii de la intrare.... 

Manastirea Brancoveanua fost construita in 1657 si are o istorie zbuciumata, despre care gasim mai multe informatii pe site-ul oficial.  Asezata la poalele muntilor Faragas, intr-un decor de basm, m-a impresionat prin curatenie, liniste si lumina, pictura interioara, dominata de un albatru senin, luminos. eu n-as mai fi plecat de acolo :) . 

In Cheile Gradistei trebuia sa merg anul trecut, la o conferinta. N-a fost sa fie, dar nici acum n-a fost prea tarziu; Complexul turistic Cheile Gradistei este o locatie unde, ca turist, gasesti cam tot ce vrei: peisaje ce-ti taie rasuflarea, cazare decenta sau foarte buna, restaurant cu priveliste si meniuri deosebite, posibilitatea de a practica diferite sporturi, sanie, ski, tenis, calarie, etc. Are in componenta 2 resorturi, mai multe detalii gasiti pe site-ul lor, mie mi-a placut ce am vazut si ma bucur ca exista si astfel de locatii in peisajul montan din zona.

Noi am urcat pana la Fundata, am mers mult pe jos, am admirat peisajul, in fata aveam Bucegii, in spate Piatra Craiului, partia de ski/sanie, dar n-am folosit-o, am facut muuulte poze si am plecat incantati de ceea ce am gasit acolo; mi-ar placea mult sa mergem in aceasta zona cu cortul si sa petrecem cateva zile, imi imaginez cum e primavara sau vara...

Cetatea Fagaras am vizitat-o in dupa amiaza zilei de 31 decembrie, chiar ne-am amuzat, ca niciodata pe 31 dec nu am fost la biblioteca (in cadrul Cetatii, care este in plin proces de restaurare, gasim Muzeul Tarii Fagarasului, Biblioteca si o Crama); impresionanta prin arhitectura, marime si istorie, cetatea are la intrare un sant (dig) de aparare, in care se oglindeste o imensa catedrala/biserica in constructie :), aflata vis a vis. Mi-a placut, regret ca nu am vizitat si interiorul, temnitele si muzeul. 

In drumul spre casa, pe 2 ianuarie, ne-am oprit la Prejmer, pentru cateva fotografii. Nu am putut vizita Cetatea, intrucat in orarul de iarna se inchide la orele 15.00, o trecem pe lista pentru cand mai ajungem in zona. 

In concluzie, sfarsitul de an a fost in ton cu anul 2012; din mai-iunie, pana in decembrie, cred ca am avut maxim 4-5 weekenduri in care sa nu impachetez/despachetez, ceea ce a inceput sa-mi placa; la miezul noptii, am ciocnit un pahar de sampanie, desi nu-mi place defel, am spart sticlele, sa se sparga ghinionul, am cantat si mi-am pus o dorinta (fara multi de "si") ; 

Astfel incat, imi doresc un an 2013 cel putin la fel de plin ca 2012, drumuri cat mai multe, munti de urcat, carari de strabatut, prieteni de tinut aproape, destinatii de descoperit, dragoste si, mai ales, sanatate! Ceea ce va doresc si voua, celor care mai treceti pe aici;

Lista mea de dorinte pentru acest an este in lucru, trebuie sa le pun in ordine si sa ma apuc de treaba; imi doresc sa citesc mai mult, sa calatoresc mai mult, sa fiu mai buna si mai toleranta, sa cunosc oameni noi, sa petrec mai mult timp cu folos cu mine, sa gasesc acel echilibru, sa fac mai mult sport, sa schimb ce e de schimbat, sa duc la bun sfarsit ce am inceput si am tot amanat.... Vreau sa revad Grecia, Delta noastra,  Sighisoara musai, Clujul, sa ajung la Cazanele Dunarii, pe Rarau, poate in Bucegi si, aproape nesperat, in Apuseni.... 

Avem timp pentru toate... sa avem un an bun, sa fim sanatosi, veseli si optimisti ! 

Miercurea fara cuvinte

Urari de an nou

si una din melodiile pe care le iubesc:)(sper ca intr-o zi sa ajung la unul din concertele lor)

Un nou drum...

De astazi, Iulian incepe un nou drum, o noua cariera; dupa ani de  munca si sacrificii, a reusit sa obtina ce si-a dorit, a trecut de toate examenele, probele si testarile, cu succes. Felicitari ! S-auzim numai de bine !

Bilant 2012

Am  scris prima data pe blog in 2008, imi lipseau jurnalele, hartia alba, lucioasa si rece, imi lipseau gandurile asternute; au trecut ani de-atunci si tot nu mi-a trecut, in ciuda rautatilor, amenintarilor sau impasurilor, toate s-au dovedit a fi temporare, doar setea de a “materializa” emotii si ganduri a ramas; astazi am “implinit” 34000 vizitatori :)

Am rasfoit randurile scrise in anii din urma…. E un obicei al meu, la inceput de an imi fixez obiective sau fac planuri, la sfarsit trag linie si adun…. In 2008, cuvantul definitoriu a fost schimbare… in 2009, a fost recunostinta; 2010 a fost agitat si ciudat, cu vise implinite… 2011 a fost unan greu, dar bun, cu cele mai multe drumuri in strainatate, un an in care am redescoperit bucuria, muntele si prietenii, un inceput…

2012…. Nu e nici inceput, nici sfarsit (cel putin, asa sper)… 

2012 a fost o continuare… o linie fireasca intre re-nastere si viata; nu folosesc cuvinte mari, mie mi-e teama de puterea cuvintelor, stiu cum pot rani sau alina, dar cei ce ma cunosc de ceva vreme sunt martori ca o vreme am fost de pe alta lume, ca acum traiesc si sunt vie; si, dincolo de ce poate spune fiecare, important e cum ma simt eu;

2012 a fost, pentru mine, anul prieteniei; am calatorit aproape la fel de mult ca in 2011, (dar mai mult in tara), am revazut Turcia, cu cateva destinatii  inedite si spectaculoase; am participat, alaturi de cei de la Clubul Ecoturistic Dr Iacomi si nu numai, la concursuri, la actiuni specifice, activ  sau de pe margine, dupa posibilitati; 

am urcat pe munte, dupa prea multi ani, m-am indragostit din nou de mare, m-am intors in Delta si am regasit-o la fel de fierbinte si necrutatoare precum o stiam, am renuntat la comoditate, in favoarea caldurii si apropierii dintre noi, am impachetat si despachetat din aprilie pana in decembrie, inclusiv; 

am cunoscut oameni noi, deosebiti, tineri si cu experienta, de la care inca mai am multe de invatat, pe care imi doresc sa-i revad; am redescoperit placerea de a face sport, ceea ce pentru mine e fantastic (nu spun cine si cum m-a “trezit” si ambitionat…);  regrete…au fost…ca nu are ziua macar vreo 30 ore, vara vreo 6 luni, ca noptile nu sunt nesfarsite…regret ca nu am ajuns in Santorini… dar mai avem timp, nu au intrat zilele in sac :)

Inca mai am de lucrat cu mine, dar am incredere ca sunt pe drumul cel bun, am o directie ce se contureaza, pe zi ce trece…. am invatat sa nu mai renunt asa usor; am invatat sa ma inconjur de oameni si sa am incredere din nou; am invatat sa ma trezesc dimineata zambind, sa imprumut energie pozitiva din tot ce mi se-ntampla, am invatat ca uneori lucrurile nu sunt cum par sau cum iti spun altii ca sunt; am invatat sa dau, pentru a primi; si, peste toate, mi-am amintit ce bine e sa iubesti :) ; sa simti; sa te superi; dar sa zambesti; sa plangi de bucurie sau de emotie sau de tristete ca nu esti unde ai vrea sa fii;

Sunt, poate, lucruri marunte; dar viata mea e plina cu ele; ele imi fac viata frumoasa; e loc in sufletul pentru toate, mici si mari, ma simt norocoasa, am mai spus-o; si pentru toate, bune si rele, oameni si lucruri, sentimente si intamplari, sunt recunoscatoare; 

sunt fericita; si, daca sunt trista, stiu ca cineva, acolo, undeva, ma iubeste; si mai stiu ca, daca astazi e rau, maine sau poimaine va fi bine…si soare…si la vara cald !