Lira Calatorului - mare petrecere mare :)

"Am avut bucurii si tristeti am avut 

In iubire am crezut si sperante-am risipit

Ochi frumosi ne-au privit, inimi calde ne-au iubit

Si prin locuri de popas amintirea ne-a ramas"

Lira Calatorului, aflata la prima editie (ceva imi spune ca vor exista editii viitoare :), a avut loc la Targu Ocna, in perioada 6-9 februarie 2014; cazarea si masa au fost la Hotelul Magura, o locatie primitoare si generoasa; Si…cam atat despre datele tehnice, legate de acest eveniment - restul e poveste, buna dispozitie, cantec si relaxare. Bogdan Ladaru, gazda acestei intalniri, ne-a surprins asa cum nu cred ca s-a asteptat cineva. Fara exagerare, nu pot vorbi despre aceste zile decat la superlativ.

N-a fost o lira obisnuita, n-am avut munte, n-am avut trasee pana la epuizare (si totusi, epuizati ne-am intors :), n-am avut concursuri, dar…nu ne-a lipsit nimic (decat cativa oameni, poate, absenti motivati). Asa ca….mai bine vorbim despre ce am avut si ne-a incarcat bateriile pana la urmatoarea revedere. 

Desi de regula sunt prima care zic “hai sa mergem”, de data aceasta imi propusesem sa stau cuminte acasa, ar fi fost primul weekend fara o iesire, dupa muuulta vreme; dar, n-a fost sa fie, asa ca joi (mai nou, weekendul incepe de joi ;), profitand si de vacanta copiilor, ne-am imbarcat cu mic cu mare in microbuzul lui Iulian, mai multi copii decat adulti, si am ajuns in apus, la Targu Ocna, unde, pana seara tarziu, oaspeti din toata tara au continuat sa ni se alature.

Primirea traditionala, cu un colac apetisant si sare, palinca usor indulcita si zambetele cu subinteles au fost primul semn ca se intampla ceva…. Etajul 3 al hotelului a fost luat in stapanire de Clubul Iacomi, cu 2 mici exceptii (vecinii nostril ne-au cunoscut ulterior, in diminetile cu chitara  lui Puiu). La cina am avut primul “soc”: restaurantul elegant si dichisit ca pentru Revelion ne astepta cu o formatie de nota 10, feluri alese, vin pentru toate gusturile, ring de dans generos, astfel incat, ne-am intrebat din nou, daca suntem la locul potrivit, bocancii si hainele de munte nu se prea asortau cu mediul inconjurator… Seara a continuta cu muzica live, dans, concert CALEnDAR+Piticu (pe care l-am ascultat pt prima data, dar mi-a placut enorm), discutii amicale, chitara pe hol, la etajul 3, pana la ore mici, cantece de dor si munte, cabana, vin si prietenie…

Ziua a doua a fost putin diferita…Plimbarea la salina a fost un bun prilej pentru copii sa se dea in masinute sau leagane, tobogane, etc, sa alerge, sau sa se joace, iar pentru noi sa ne exersam abilitatile pentru tenisul de masa, dar sa si ascultam chitarile nelipsite; Oameni frumosi = o zi frumoasa. “Refacerea” a continuat cu pranz, somn, sanius, cina, dans, voie buna :). Cam plictisitor sa faci aceleasi lucruri 3 zile si nopti la rand, nu ?! Pentru diversitate, ne-a mai (in)cantat Sorin Borzos, Florentina Dimulescu, Piticu, Laurentiu (Calauza 3+1), Puiu - neobosit si cu o bucurie de a canta cum rar am vazut printre chitaristi, la munte.

Ziua a treia a fost dedicata naturii si drumetiei (unii din noi au ales Salina, din nou, pretext pentru joaca si relaxare). In numar mare, insotiti de prietenii de la Focul Viu, Marea Neagra, Petrodava, Excelsior etc, am iesit pe Dealul Magura, am respirat aer primavaratic, am “bifat” Monumentul Eroilor si Manastirea Magura Ocnei si am incercat sa ne dam cu sania (Oana stie….! ). O plimbare necesara, in contextul acestor zile :).

Seara festiva a fost si mai festiva decat celelalte 2, au lipsit doar hainele de gala…Muzica buna, veselie mare, dansuri pe toate genurile de muzica, planuri pentru iesirile viitoare sau pentru proiecteimportante(cum este amenajarea Centrului de agrement de la Rasnov)… chitara pana dimineata, somn circa 2 ore…dar cine mai tine socoteala ?!!! Desi singurul “efort” a fost sa ne simtim bine, Bogdan ne-a si premiat, am primit cu emotie atestatul de “Calator” care ne obliga sa ne ocupam cu seriozitate de acesta pasiune, dar si nelipsitul “drob de sare”.

Ziua de duminica a venit prea devreme si a fost dedicata imbratisarilor, pupaturilor, promisiunilor ca ne vom revedea curand, indiferent pe care munte; ne-am raspandit in cele 4 zari, pe la amiaza, cu soare de jur imprejur, cu sufletul plin de bucuria unor zile de poveste (si tristetea kilogramelor in plus :))). Sunt oameni frumosi oamenii acestia, pe unii dintre ei ii cunosc de putina vreme, dar mi-s dragi, indiferent ca ne vedem in fiecare luna sau o data pe an. 

Desi diferita, aceasta lira a fost impecabil organizata, din punctul meu de vedere, toate felicitarile merg catre Bogdan-Laurentiu Ladaru & comp, ca dovada, o sa avem nevoie de mult timp dupa, sa ne “refacem” :) . Multumesc pentru tot si sa ne vedem cu bine !!!

Ciucas - Tu esti Muntele Alb...

Te vei căţăra degeaba 

Pe pereţi abrupţi şi stânci

Sufletu-ţi va fi mai rece

Dacă seara n-ai să cânţi...

Vei uita ce-nseamnă munte

Dacă nu vei şti s-asculţi

Cânt de dor şi de iubire

Noaptea printre brazi cărunţi

   

Tura in Ciucas o speram de ceva vreme; vremea buna si lipsa zapezii ne-a dat curaj, asa ca am planificat-o pentru weekendul 25-26 ianuarie. Cu 2 saptamani inainte, Sergiu ne-a ademenit cu fotografiile din tura lui solitara, clare, de-un albastru senin, ca o zi de primavara. Dupa ce am dat de stire in toate colturile tarii (exagerez, bine-nteles), au inceput telefoanele, Bucuresti, Galati, Pucioasa, Ploiesti, Roman, Brasov, Piatra Neamt; Confirmarile au inceput sa vina, de la prieteni, de la oameni pe care nu-i cunosteam si care nu mai mersesera pe munte cu noi, de la oameni cu care nu mai vorbisem din liceu (merci, Anca). 20 de la ei, 20 de la noi, plus 2 albatrosi.

Toate bune si frumoase, asezate ca niciodata, rezervarea ok, cu 2 zile inainte incep stirile despre vremea ce va fi: ninsoare, viscol, coduri foarte colorate:) ; Surpriza mea  a fost sa primesc un singur telefon cu intrebarea” ce facem, mai mergem?”, restul fiind hotarati sa nu dea inapoi; Am plecat, conform planului, sambata dimineata, la 4, pe o ninsoare de vis, cu fulgi mari si pufosi, convinsi ca nici un cod nu ne sta in cale. La Sfantu Gheorghe, era primavara, la Brasov incepea déjà distractia. Vestile dinspre Bucuresti-Ploiesti nu erau grozave, drumurile inzapezite, restrictii, se circula greu, la Muntele Rosu nu se poate urca, ne spun albatrosii, ajunsi cu o seara inainte, asa ca trecem la "reconfigurare traseu”, urcam pe Valea Berii, marcaj cruce albastra, traseu cu dificultate medie, drumul e acoperit cu zapada afanata, proaspata, ninge incontinuu si e viscol. Facem jonctiunea cu grupul de la Bucuresti si purcedem;

Urcam incet, fiecare cu gandurile si trairile proprii; in stanga, un parau curge incetisor, o casa parasita se ofera adapost, la vreme de restriste; in stanga, o cabana cocheta sfideaza vecina cu ziduri decojite si  trecatorii; are obloanele trase si hornul acoperit de zapada – nu asteapta oaspeti!

Cararea urca lin, printre brazii déjà impovarati de zapada; Fantana e tot acolo, Sergiu ne povesteste cate-n luna si stele, doar rucsacii prea plini ne ingreuneaza viata :); pe langa noi, trece masina celor de la Cabana ce duce pasagerii mai sensibili: copiii, femeile si batranii (exista si o exceptie :))).

Ajungem pe platou, dupa 2 ore, viscolul dusmanos ne intampina cu bratele deschise, zarim cabana si respiram usurati; miroase a ciorba calda, zambetul reapare, cabana e si mai primitoare, pentru ca inauntru sunt oameni dragi, veniti de departe, pe care nu speram sa-i revedem in plina iarna.

Incercam sa ajungem pe varf, asa cum planificasem; ne luptam cu viscolul puternic vreo 500 m, intram in zapada pana la brau, nu e carare, nu vedem nimic, zapada ne intra in ochi, ne ustura fata. Renuntam, deocamdata, ne multumim cu o baie de zapada, atat de asteptata. Se lasa seara, chitarile pot intra in scena, cu rugaminti sau fara; sunt 4 chitaristi, plus juniorii, asa ca, sa ne bucuram !

Am inima cat o paine calda, proaspat scoasa din cuptor :); mi-s dragi oamenii acestia, veniti de departe, prin zapada, viscol, padure, pe care nu i-a atins isteria codurilor, care zambesc si canta, oameni simpli si calzi, pe care ii vad prea rar, care au atatea sa-si spuna sau nimic, pentru ca noaptea e mereu prea scurta si muntele nu de-ajuns de aproape. Noaptea ne ascunde de viscolul taios ce suiera la ferestre, caldura ne inmoaie, sau poate cantecele, urcam la mansarda, unde Puiu si Tibi isi impart chitara prieteneste, spre incantarea celor care rezista tentatiei somnului. Imi primesc cele 2 melodii "cersite" si-mi trece supararea de vorbe si de oameni. Mai plutesc, mai zambesc, mai traiesc… caci afara sunt nametii si-s putine lucruri sfinte…. Dormim repede, cu acelasi sentiment de timp irosit, dimineata ne-ntalnim la micul dejun, cu gand de plimbare.

Plecam, din nou catre varf, marcaj banda rosie, zapada s-a asezat in nameti generosi, cararea e ingusta, si ne afundam, pana la brau…inaintam in 2, 3, 4 membre, fiecare dupa posibilitati. Culmile sunt unite cu cerul, totul e alb si gri, linia orizontului pare la indemana oricui, nici urma de stanca, de piatra, totul e zapada...

Muntele alb ma reduce la tacere, nu-mi ajung ochii si sufletul, sa ma umplu de nemarginirea argintie… e atat de frumos ca doare… imi doresc sa ma intind la umbra unui brad si sa visez vise albe si nevinovate, fara sfarsit… am uitat de mine, am uitat ca exista lumea de dincolo de linia alba si nedefinita si molcoma a muntelui acestuia ciudat de primitor.

Un incident minor ma trezeste la realitate. Suntem responsabili, fiecare, pentru noi(sau ar trebui sa fim), indiferent de varsta din buletin, nu e loc pentru joaca sau riscuri inutile, nu aici.

Nu mai ajungem pe varf, nu mai avem timp… mai facem o baie de zapada, ne bucuram copilareste de fulgi si iarna, ne umplem sufletul de frumusete, inainte de a reveni la realitatea colorata a codurilor de iarna, venita prea devreme….Coboram cu totii pe Valea Berii, pana la masini, pe acelasi drum, acoperit de circa 50-70 cm de zapada, mai alunecam, mai cadem, dar inca zambim. Pana si despartirea e alba, si pentru mai putin timp; masinile sunt ingropate in zapada, baietii dau la lopata cu indarjire; culoarea zilei e rosu, pentru cei din Bucuresti si aflati in tranzit, respectiv, portocaliu, pentru cei din Piatra Neamt .

Suntem o echipa faina, zic eu. Simt ca am oameni de nadejde langa mine. Simt ca se vor intampla lucruri frumoase mai departe. Pentru ca se poate trai frumos. Pentru ca mai cred in prietenie. Pentru ca muntele ne aduce impreuna. Chiar cand suntem atat de departe. Si ne face fericiti....

legenda florii de papadie

In fiecare zi, mi-e dor de tine. In fiecare zi, tanjesc dupa soarele necrutator din luna lui cuptor. Dupa roua ce-mi uda talpile goale, pe iarba rece, dimineata devreme. Dupa lumina inselatoare a focului din vreascuri umede sau scanteietoare. In fiecare zi, mi-e dor de tacerea din noi. De linistea inserarii. De caldura sau taisul unei priviri.

Papadia e, probabil, cea mai banala floare pe care o stim. O intalnim aproape pretutindeni, o ignoram deseori; Stiati ca nu creste in loc umbros, ci doar in locuri cu soare, sau in calea unui izvor subteran?! Cautand informatii despre aceasta planta, am gasit si o legenda frumoasa, ar fi pacat sa nu v-o impartasesc...

"La inceput, Dumnezeu a trimis un inger pe pamant, sa intrebe toate plantele cum vor sa arate. Numai papadia nu stia cum dorea sa arate si ingerul i-a mai lasat o zi, sa se gandeasca. 

In ziua aceea, papadia s-a rugat, s-a gandit si s-a razgandit, pana a dat cu ochii de Soare, apoi s-a hotarat ca vrea sa arate ca El. Stia ca vrea sa fie galbena si frumoasa, stralucitoare si calda, ca soarele. Apoi a  vazut Luna si se razgandi. Vroia sa arate ca ea. Sa fie alba, rece, mandra si frumoasa. Apoi a vazut stelele si-i placura si acelea. Cand veni ingerul nu mai stia ce sa-i spuna: vroia sa fie ca soarele, ca luna, ca stelele. Asa ca Dumnezeu i-a indeplinit toate dorintele. De aceea papadia este la inceput galbena ca soarele, apoi alba si daca sufli peste ea se imprastie precum stelele :) "

O alta versiune a acestei legende, spune ca Ingerul cauta pe pamant floarea preferata, intreband din loc in loc unde si-ar dori acestea sa creasca; nemultumit de raspunsurile primite de la lalele, trandafiri, violete, a intrat in vorba cu papadia, care isi dorea sa creasca oriunde ar putea fi gasita de copii, pe dealuri, in poienite sau chiar pe marginea drumului, in sate si orase, pe pajisti sau printre pietre, pentru a putea face fericit pe oricine. Ascultand-o, Ingerul a exclamat"Tu esti floarea care-mi place cel mai mult! Vei inflori pretutindeni unde apare primavara si vei fi numita Floarea Copiilor"

Adevarate sau nu, mie imi plac povestile. Avem nevoie de un strop de magie, de un zambet, de o imbratisare, macar din cand in cand. Avem nevoie de soare, indiferent in ce forma. Sa fiti sanatosi si sa iubiti, in fiecare zi !

Ce-mi doresc eu mie :)

...a inceput anul fara dorinta traditionala de la miezul noptii...fara lista de pe blog....fara un raspuns la intrebarea "ce-ti doresti pentru anul acesta?"....dar a inceput cat se poate de bine, cu prieteni, cu drumuri, 2 ture de Ceahlau, din care una, de exceptie (plecare din Izvorul Muntelui, prin Poiana Maicilor, Claile lui Miron, Jgheabul cu Pamant, Tirbuson, Cabana Dochia, prin ceata si viscol, apoi, catre Piatra Lacrimata, Saua La palarie, Stanile, Brana Ocolasului Mare, pe un apus si-un senin dureros de frumos); pentru februarie, se anunta un infotrip in Israel, asa ca ...ce sa-mi mai doresc, oare ?!

Imi doresc sanatate, pentru mine si ai mei, liniste si forta sa depasim momentele de impas, ce vor aparea, inevitabil.... 

Imi doresc oameni buni si frumosi in jurul meu, imi doresc oameni sinceri si deschisi, oameni optimisti sau macar increzatori ca solutii exista, doar sa le cauti...

Imi doresc sa nu-mi pierd speranta, sa-mi pastrez zambetul de fiecare zi, sa-mi regasesc seninatatea in ciuda norilor ce vin neanuntati, sa fiu mai buna, sa citesc mai mult, sa fac mai mult sport, poate totusi scap de cele kg in plus :), sa urc pe munte oricand si oricat, sa nu cunosc oboseala sau plictiseala..... 

Sa am oamenii dragi mai aproape, mai des, mai mult, oricand :)

Si mai ales, imi doresc o dragoste maaaaare sau mult mai multa dragoste :)

Sa ajung in Apuseni

Sa raman in Delta pana ma plictisesc(asta e chiar imposibil, dar macar vreo saptamana)

Sa ajung la Praga sau sa revin la Paris

Sa revad Grecia, de care mi-e dor in fiecare zi....

Si mai am, dar nu va spun :)

Cheile Laposului & Ceahlau - primul pas 2014

De la "ultima" tura de anul trecut, au mai fost cateva, am reusit sa urcam pe Ceahlau 2 zile la rand, fara sa ni se mai para decat frumos, am pasit din nou pe Poiana Maicilor, unde nu mai fusesem cam de mult, am avut zapada si peiaje pe saturate; am mai petrecut si-un Revelion in deplasare, cu oameni veseli si frumosi, am uitat sa-mi pun dorinta la ora 12, probabil din cauza ca era"o dorinta cu multi de "si";

Daca in alti ani incepeam cu lista mea de obiective pentru anul nou-nout, anul acesta n-am prea avut vreme de scris sau gandit...am plecat direct la drum, cu o tura de incalzire in Cheile Laposului, 2 ianuarie 2014

Traseul Canionul Laposului – Saua Cupasului porneste din Cheile Bicazului, la cateva sute de metri dupa iesirea din tunel, prima parcare pe dreapta, are o lungime de circa 5 km, este marcat cu triunghi rosu, timp estimat 3 ore(noi am facut 2 ore, mers lejer). In prima parte, avem de urcat o panta destul de abrupta(mai ales dupa atatea sarbatori), pe o poteca ingusta, dar foarte circulata, marcajul este vizibil, traseul foarte curat(exceptie intrarea si iesirea din trase, aflate pe o proprietate privata si lasata in paragina). Ajungem la albia Laposului, marginita de un perete de stanca ce-ti taie rasuflarea, albia e secata, pietrele imense par jucarii ale uriasilor padurii, nu ratam ocazia sa ne "cataram" un pic pentru foto :);

Mergem pe malul stang al paraului, prin padure, sunt arbori recent cazuti, sunt portiuni de gheata si muuulte urme de ursi/ursuleti; Ni s-a alaturat si Mura, un caine curios, pe care il vom lasa in parcare, la intoarcere; Cascada de gheata de pe stanca din alti ani e aproape inexistenta; ajungem la fanariile din locul cunoscut sub numele “La Sodron” si visam cum o sa campam noi la vara pe-aici pe undeva, daca ne lasa Mos Martin; poteca face stanga si urca spre Saua Cupas, ultima ascensiune a acestui traseu,cu o deschidere la 360 grade. Ne tragem sufletul rapid in punctul de belvedere spre varfurile din jur, cele mai cunoscute fiind  Vf. Suhardul Mare (1504m) si Vf. Suhardul Mic (1344m), intrucat Tony vine cu propunerea a urcam pe Suhard :);

Coborarea o facem pe traseu punct rosu, prin padurea pustie si frunze uscate, pe un soare de toamna tarzie, la 12 suntem la masina....unde conspiratorii Tony si Flori fac o "reconfigurare traseu", propunand un Ceahlau, prin Stanile, propunerea e unanim acceptata, astel incat, la 12.47 incepem urcusul catre Dochia; Nu-mi amintesc sa fi stat vreodata in tricou pe 2 ianuarie in Ceahlau, dar ieri cam atat de frumos a fost....La Palarie, Gardul Stanilelor, Piatra Lacrimata sunt doar cateva din locurile de vis ale acestui traseu; caprele negre stateau si ele la taifas, spre deliciul nostru; O data ajunsi sus, s-a mai reconfigurat o data traeul, catre Vf Toaca; unde eu m-am sustras asceniunii(aveam nevoie de cateva clipe eu cu mine) si am savurat soarele si panorama, visand cu ochii deschisi la ceea ce urmeaza sa primim in acest an;

Ce a urmat, e mai putin interesant, deja face parte din traditie: Ciorba de legume la cabana, bocancii care i-au distrus picioarele lui Tony, poza de grup nelipsita din fata cabanei, coborarea...si-am incalecat pe-o sa, etc; De neuitat insa, apusul incredibil care ne-a colorat ziua aceasta atat de frumoasa! 

Nu pot decat sa-mi doresc sa fie prima dintr-un sir lung de "povesti" plictisitoare despre traee noi si vechi pe care vi le voi spune si voua, in acest an....e mai simplu asa, decat sa va spun cate-mi doresc :)) 

Hasmas 21.12.13

Ultima(oare ?!) tura pe acest an a fost mult-asteptatul Hasmas. Dupa multe discutii, am ramas 5 oameni, care, teoretic, nu aveau de facut curatenie/cumparaturi/mancare de Craciun; Am ratat rasaritul, din motive de somn, am inregistrat si o intarziere de 8 minute, la ora stabilita (stim noi cine), dar am ajuns cu bine la Balan, La doi pasi am baut cafeaua si am purces la drum.

Am urcat cu masina pana la intrarea in padure, pentru traseul Balan (865 m) - valea Paraului Fierarilor - Coltul Mestecaniului - Cabana Piatra Singuratica (1504 m); Urcusul abrupt prin padure, pe cararea ingusta, dar circulata, ne-a amintit ca am sarit peste incalzire, mai ales cei care n-au ajuns la sala cu o zi inainte si ne-a "dezumflat" nitel, era prea putina zapada pentru asteptarile noastre. Peisajul promite mult, undeva in vale, intr-o poienita se zareste o cabana de lemn, amintind de piesa lui Mardare, pe care o tot fredonez de ceva vreme; Flori nu e in apele ei, dar nici nu se lasa. Poza de grup nu lipseste, intalnim o stanca asemanatoare Stancii Dochia, pe unde trece si un izvor, pe jumatate inghetat. Vremea tine cu noi, e senin, minus 4 grade, nu bate vantul, nu se aud decat pasii nostri si povestile lui Tony :) Ajungem intr-o zona deschisa, unde ne bucuram de peisaj, apoi urcam panta abrupta care ne reduce la tacere(in sfarsit), imaginandu-ne cum ar zbura saniile la vale, intr-o alta tura(ipotetica);ajungem la Cabana Piatra Singuratica intr-o ora si 35 minute, unde Mosul a lasat deja un bradut gata impodobit, cautam cadourile, dar nu gasim decat 2 tineri ascultand muzica in casti. 

Dupa o masa rapida in pridvorul cabanei(era la fel de cald ca inauntru), plecam spre Piatra Singuratica, unde bate vant aprig, urcam, multumind celor care au facut sufa ajutatoare; Sus, lumea intreaga se vede altfel, uit de toate, inima bate repede, repede, nu mai simt teama, durere sau vreun regret, singurul gand este" eu n-as mai pleca de-aici!". Stiu, mereu imi doresc lucruri imposibile :)

Coboram, e deja 2 jumatate si mai avem un traseu de facut, Cabana Piatra Singuratica (1504 m) – Saua Curmatura – Hasmasul Mare (1792 m) ; conducatori de grup sunt Tony si Stefan, mergem tacuti, poate zarim si animale(sincer, nu-mi doream o intalnire cu ursul, dar curiozitatea e mare); Zapada este din belsug, pe portiunile de jnepenis ne afundam la fiecare pas, a inceput viscolul, lumina scade incetisor. In padure, vedem urme de ras, cosos de munte si urs, sper linistea noastra, nu-s foarte proaspete; Ajunsi pe platou, privim uimiti goana si amestecul norilor gri, albastru si alb, marea alpina de la linia orizontului, brazii albiti de zapada inghetata. Reperul final este creucea metalica montata pe marginea unui abrupt-varful Hasmasul Mare este la circa 100 m spre dreapta; Imortalizam momentul, mai tremuram un pic si ne-ntoarcem, cu ochii dupa culorile calde ale unui apus spectaculos. Undeva,pe o stanca in vale, zarim cateva capre negre, stand la taifas, indiferente la privirile noastre admirative; 

Drumul la-ntoarcere pare mai usor, suntem fiecare cu gandurile lui, intr-o comoda singuratate; am din nou sentimentul ca ma aflu intr-un pustiu colorat, de efemeride in vizita pe taramul interzis, de implinire, dar ma mai apasa zadarnicia preocuparilor marunte, de fiecare zi; E atata lumina si-nca destule umbre

Soarele ne zambeste stralucitor si rece pe pojghita de zapada inghetata, coboram intr-o lumina ce se estompeaza rapid. La ora 17.00 suntem la masina, obositi si fericiti. Poate sa vina Craciunul, bucuria vine din interior si cand te astepti mai putin, satisfactia vine din depasirea limitelor pe care singuri ni le stabilim; 

Visati mai sus, doriti-va mai mult, luptati mai mult, pentru ceea ce va doriti; Credeti in Mos Craciun sau in miracole, un pic de magie n-a facut rau nimanui, niciodata... 

despre 2013 - daca n-ai amintiri, n-are rost sa-ti spun ca timpul a trecut

Lucrurile pe care nu le spui se pierd.
Imbratisarea pe care nu o daruiesti se preschimba in 2 brate goale, fara sens.  

Zambetul  care nu se vede e degeaba…

Imi place sa  cred ca sunt o persoana organizata si “functionez” pe baza de planuri si  liste, plus impulsul de moment,asa ca  nu pot sa nu trag linie, la sfarsit de an, pentru a-mi “masura” visele si a-mi “numara” amintirile pe 2013.

Anul 2013 a inceput abrupt, cu desfiintarea agentiei unde lucram si muuult timp liber J;  de care am profitat din plin, pentru mine, pentru Ioana, pentru lucrurile care-mi plac. Anul 2013 a fost anul  drumurilor, am depasit orice record personal, incepand din februarie, am avut cel putin 2-3 iesiri/luna, in judet sau in tara. Am stat mult cu Ioana, a mers cu mine aproape peste tot, se pare ca am urmas de nadejde, ii place cel putin la fel de mult sa calatoreasca; O realizare pe care am amanat-o mult timp, este agentia  mea de turism pe care am reusit sa o deschid  anul acesta si care este o continua provocare.

In aprilie, am ajuns in Tunisia, un loc la care visam de ceva vreme; despre fascinatia desertului, am scris la vremea aceea, va invit sa vizitati aceasta tara, o sa va uimeasca, fara indoiala;

Am participat, alaturi de colegii de la club, la competitii, la cupe si trofee, unde am  invatat ca putem fi mai buni de-atat, daca depasim zona de confort personal, daca punem si un strop de suflet, putem face lucruri si intamplari frumoase. Ne-am dat cu sania la Izvoru Muresului, am mers la Borca, am batut Toaca, alaturi de Andrei, am plantat copacei in luna padurii si nu numai, am batut cararile Ceahlaului, cu scop si de placere, am revazut Delta (cam pe fuga), ne-am improspatat sufletul la malul marii, in noptile senine la Folk You, am vazut Piramida de pe 6 august, pe varful Toaca, pentru prima data…m-am re-indragostit de munte, pe cararile Pietrei Craiului, am ratat Bucegii, din cauza ploii care ne-a hartuit toata vara, dar am revazut Macinul sfatos si usor imbatranit; Am gustat din Calimani, intr-o tura scurta si cam inghetata, atat cat sa mai vrem J . Pentru weekend avem programata o tura de Hasmas, sa vedem daca ne iese;

Oamenii au fost, pentru mine, marele castig al acestui an; necunoscuti sau prieteni, amici sau oameni pe care i-am reintalnit dupa multi ani, mi-au daruit mai mult decat am sperat; momente, zambete, cantec sau voie buna, lacrimi sau pareri de rau, o vorba calda sau o tacere adanca, toate sunt parte din “comoara” mea, din acest an;

Momentul meu de gratie a fost intr-o noapte spre zi, cand, la un foc de tabara ce nu s-a mai stins, am asteptat rasaritul in acorduri de chitara, pe malul lacului Parches, alaturi de oameni dragi, treji sau nu;  n-am destule cuvinte sa va spun, nici nu trebuie, ati putea doar incerca J Au fost si zile mai putin luminoase sau amintiri mai gri; inca mai lupt cu ceva “monstruleti”, dar simt ca pacea aceea pe care o doresc e aproape; Linistea n-o mai astept, pt ca m-as plictisi cu siguranta J ; Recunostinta insa, simt in fiecare zi;

Si fiindca “bilantul” meu pe 2013 e pozitiv, ce pot sa fac decat sa imi doresc  mai mult si mai bine pentru la anu’ J ? Ceea ce va doresc si voua J

Focul Viu - 18 ani

Anul acesta a fost unul plin pentru mine si colegii mei, drumuri mai mici sau mai mari, cupe, trofee sau lire, am folosit orice pretext pentru a ne aduna impreuna si a ne bucura de revedere. Desi aveam alte planuri pentru acest weekend, m-am lasat dusa de val si am facut bagajele pentru Lira Vranceana, organizata de Add Focul Viu Focsani, in localitatea Gresu. 

Am pornit sambata dimineata la drum, cu gandul ca in maxim 4 ore ajungem, la timp pentru traseul anuntat in Cheile Tisitei. Sa mai adaug si ca masina mea a renuntat sa mai dea caldura, s-o fi gandit ca avem destula caldura sufleteasca.....Cum planul de-acasa nu se prea potriveste cu cel de pe drum, si cum Gps-ul lui Nicusor nu e compatibil cu hartile din telefonul meu, am ajuns (mergand pe incredere in Gps-ul meu) la Soveja ! Faina statiune de munte, in paragina ca multe altele, aproape parasita, n-am vazut suflet de om, sa intrebam si noi incotro :); 

Asa ca am urmat instructiunile si am intrat pe drumul inchis Soveja-Lepsa, dand dovada de destula inconstienta (suna mai bine daca-i spun spirit de aventura :D), in masina fiind 3 femei si 2 copii :); Toate bune si frumoase, pana am inceput sa urcam... drumul cu gropi, frunze, crengi, copaci hacuiti, curbe, zapada proaspat cazuta, gheata pe saturate, semnal la telefon ioc :) ; Long story short, am ajuns la Lepsa, unde am rasuflat usurate; La Gresu, ne astepta Nicusor, toti ceilalti fiind plecati deja in traseu, nu am intarziat decat vreo ora jumatate fata de estimarea initiala.

Dupa cazare, masa si planuri, ne-a luat in primire Fane, de la Focul Viu, hotarat sa ne arate tot ce e de vazut in zona: Cascada Putnei, la care am ajuns tot pe 4 roti, Cheile Tisitei, Manastirea etc; In Chei am facut o plimbare scurta, pentru fotografii, ne-am intalnit cu grupul care se intorcea deja, am inghetat bine, fetele au ascultat fascinate povestile lui Fane despre animale; M-a surprins salbaticia zonei (desi am vazut prea putin, promitandu-ne sa revenim, pentru o tura completa), cenusiul padurii, copacii cu forme contorsionate in lupta cu stanca;

Manastirea adaposteste o icoana veche din 1584, primita de le Ierusalim si e situata in afara localitatii Lepsa,  pe un versant, oferind un loc propice meditatiei si celor care cauta un moment de liniste;

Cum ziua era "compromisa", o oprire in plus n-a mai contat, am invadat casa unui prieten de-a lui Fane, unde am fost primiti cu saramaura de peste si mamaliguta calda (sarumana pentru masa), foarte binevenite la ora aceea; Seara ne-a gasit incalziti, cu chef de cantec si voie buna;

Prietenii de la Focul Viu s-au pregatit exemplar pentru cele 2 seri la pensiunea Flora; desi am ratat prima seara, din motive obiective, colegii nostri pot confirma ca distractia a fost completa, noaptea foarte scurta, cantecele lui Puiu au incalzit noaptea geroasa de noiembrie si au alungat spiritele ostile ce bantuie noaptea sfantului Andrei :)

Am participat la jocuri de cabana, ne-am "luptat" pe scaune, pe schiuri, am vizionat materiale interesante ale fostilor Sinistrati, ale celor de la Nemiram Onesti sau Iacomi Piatra Neamt; Testul increderii a fost trecut cu brio de unii dintre noi, mai curajosi, care au incercat aruncarea de pe masa, fiind prinsi fara ezitare; Seara a inceput si s-a sfarsit cu cantece de munte, ne-a alungat la culcare doar gandul ca a doua zi unii mai trebuiau sa si conduca(ce bine-i inteleg acum pe bietii soferi :)); Printre ingredientele serii as mai adauga vinul fiert, cafeaua fierbinte, scrumbia cu ceapa, colacul copt in casa, nelipsita tuica :D ;

Duminica ne-am luat la revedere, nu inainte de a "gusta" din toate surprizele pregatite: Tombola, care a iscat isterie printre participanti, s-a lasat cu "bataie" pe hartia igienica, chibriturile(vitale la munte, de altfel), umbrele, izoprene, cani termo, bete de trekking etc; pana la urma toata lumea a fost multumita, fetele noastre au primit in grija cei 2 ursuleti raniti si bandajati de Fane :); Premierea a fost de fapt ocazia de a ne strange mainile, de a ne multumi reciproc pentru prezenta si implicare, de a primi cate o inima simbolica (foarte faina ideea); Am cantat imnul, ne-am reinnoit "juramintele" de prietenie, pana la urmatoarea revedere si, cu lacrimi in ochi (stim noi cine :), am facut cale-ntoarsa; 

As vrea sa scriu si despre cele mai putin bune...dar daca n-au fost, ce sa scriu ?! Mi-a parut rau ca nu am facut traseul initial propus de organizatori, ca am gresit drumul (dar am mai capatat ceva experienta :D), ca n-am plecat de vineri seara(din motive obiective)etc etc; Peste toate, am avut ocazia si timpul sa stam mai mult impreuna, de vorba, sa ne cunoastem altfel decat pe munte, m-am convins, o data in plus, ca suntem pe aceeasi lungime de unda, ca oamenii sunt cei care conteaza, si ca pentru astfel de oameni, nici un drum nu-i prea lung, ca se pot face lucruri frumoase, daca se lucreaza in echipa(felicitari sincere organizatorilor) si se trece peste divergentele de opinie in favoarea interesului comun; Multumim, Focul Viu, La multi ani si speram sa ne revedem si la aniversarea a 50 ani :)

11, 24, 34

Varsta e doar o cifra; nu e o scuza, nu e ipocrizie, asta simt in vremea din urma....a mai trecut un an; ma intreba o buna prietena cum ma simt, daca es-a schimbat ceva...Sunt tot eu, cea de-acum un an, doar mai "bogata", mai linistita, mai senina. Mai recunoscatoare. Mai optimista. Mai naiva, ar zice unii. 

33 spre 34 a fost cel mai bun an al meu. Cel mai plin. Cel mai vesel. Cel mai liber. Cu multe griji. Cu si mai multe zambete.

Anul acesta, am avut din nou Carnaval. E mai frumos, de la an la an. Ne straduim mai mult, ne implicam fiecare cat poate. Am avut bucuria sa vad prietenii si colegii impreuna, din nou, la un pahar de vorba, la un foc, cantand, dansand si facand planuri de viitor. Exista speranta. Putem mai mult, mai bine, putem fi mai buni si, uneori, mai toleranti. Putem sa trecem peste fleacuri, pentru a fi impreuna, pentru sufletul nostru, cred ca am putea incerca mai mult. Uneori renuntam prea usor. Renuntam la oameni, la momente, la amintiri, din motive puerile, orgolii nefiresti, ne trezim singuri, fara sa stim de ce. 

Zilele astea am tot fredonat o melodie, ale carei versuri suna asa: 

"Prieteni dragi, ce Craiul ne-a legat

Acolo sus pe munte am jurat

Să păstrăm prietenia clipelor ce ne-au unit

Prieteni buni vom fi pân’ la sfârşit..."

Asta simt, deseori...poate ne lipseste un "juramant" de acest fel, poate nici n-avem nevoie de el. Poate ca ideea de astfel de prietenie e depasita. 

Eu, insa, am nevoie de prieteni. De oamenii de langa mine. De o imbratisare din cand in cand. De o incurajare, cand e greu. De o vorba buna, oricand. De oamenii frumosi pe care nici nu mai stiu cum i-am cunoscut. Mi-ar placea sa ramana in urma cele "rele" si sa pasim senini mai departe, avem atatea de facut...Eu stiu ca o sa ma straduiesc mai mult. O sa renunt mai greu sau deloc. O sa lupt mai mult pentru oamenii fara de care viata mea e mai goala. 

24 a fost o zi peste asteptari; noaptea a fost prea scurta, mai ales cand acordurile de chitara au rasunat pana a rasarit soarele; casa a devenit neincapatoare pentru cei care au ramas langa mine; zambetul mi-a ramas pe buze, in ciuda superstitiilor mele trecute; Am primit mai mult decat mi-am dorit. Am primit altceva si altfel decat mi-as fi dorit. Pentru ca nu stiu sa fiu realista. Pentru ca, uneori lucrurile au cursul lor, indiferent de importanta pe care le-o dam, constient sau nu. Si asa e normal sa fie.

Multumesc celor care si-au amintit de mine. Celor carora le-a amintit facebook-ul de ziua mea. Celor care m-au uitat intre timp, e semn ca viata merge mai departe :);Celor care sunt langa mine, in fiecare zi, desi nu-i usor. 

34 e acum numarul meu. Si va fi un an si mai bun.

De ziua mea...

Luna noiembrie are, pentru mine, o semnificatie aparte; a fost mereu   inceput si sfarsit; a fost emotie, bucurie si jale, a fost plans si renastere… e, in fiecare an, prilej de recunostinta, pentru mine, aceasta e “lectia “ pe care o invat de ceva vreme. Recunostinta pentru sanatatea mea, a celor dragi mie, pentru bucuriile zilnice, pentru oamenii  care intra si ies in (din ) viata mea, pentru drumuri, pentru timpul care capata alta dimensiune cand se preschimba-n amintiri; pentru Ioana mea, care a intrat in viata mea intr-o luna de noiembrie, pentru ca nu e nici sfarsit de an, dar e cel mai bun moment pentru a mai “recupera” ceva din anul ce se stinge….

Mi-e luna cea mai draga din an… si pentru ca e luna mea :)

Ma blochez cand mi se pune intrebarea “ce-ti doresti de ziua ta?”; Cine ma cunoaste stie ca nu ma multumesc cu putin, e prea mare si frumoasa lumea asta, sa ne multumim cu resturi  sau cu ce ni se da, sa ne resemnam, sa ne complacem, sa ne plangem de mila….

Eu…de ziua mea si in fiecare zi, vreau toti oamenii dragi aproape, sau macar pe cei care conteaza, vreau bucurii mici si mari si multe, vreau zambet si fericire, fie ea si trecatoare, vreau dragoste si emotie, pana la cer si-napoi, vreau speranta  si dor infinite; vreau imbratisari sincere si ganduri curate, nu ma mai amagesc cu scuze sau pretexte, nu mai accept ca uneori “nu se poate”, ca “va mai fi si la anu’, “am altceva de facut”;

Asa ca nu ma mai intrebati, ce-mi doresc de ziua mea…Surprindeti-ma, fiti cu mine sau nu, ignorati-ma sau iubiti-ma, daca asa simtiti, fiti fericiti pentru voi, asta ma va bucura si pe mine,  spuneti-mi sau scrieti-mi  ceva sincer, ca de curtoazie si politeturi exista celelalte zile din an; sunati-ma, desi o sa fiu la munte si n-o sa am semnal, asa o sa pot sa va sun eu, fara sa am nevoie de vreo scuza :); 

Am tot ce mi-am dorit si sunt recunoscatoare pentru asta; imi lipsesc multe, inca, uneori mi-e rau, apoi mi-e bine…. Dar inca imi doresc  destule, de ziua mea si nu numai…