Beția de cuvinte.
Se infiltrează ușor în mecanismul alunecos al gândurilor și anulează orice simț al realității. Picură ceață pe ochi și venin în urechi. Se insinuează picătură cu picătură, până când cuvintele lor devin însăși gândurile tale.
Îți anesteziază și cea din urmă brumă de luciditate.
Dulci ca mierea și ucigătoare precum otrava, precise precum bisturiul - metaforele
care lucesc și zornăie, fără a spune nimic.
Și atunci, în infinita naivitate, te întrebi: Ce a vrut să spună autorul? Care este mesajul cifrat din dosul cuvintelor frumos meșteșugite?
Sunt despre tine, sunt despre el, sunt adevărate
sau doar sugerează...ceva, despre orice?
Joaca de-a cuvintele. Înșir-te mărgărite, alegorice până la exasperare sau inutilitate. Teama de a rosti simplu și pe înțeles. Nici răul nu mai pare așa negru când îl livrezi ambalat în celofan colorat și degrabă foșnitor.
Cuvintele.
Urzeală sau binecuvântare.
Venin sau balsam.
Lumină sau întuneric.
Cenușiu sau senin.
Același ambalaj - impregnat cu intenția potrivită,
devine o capcană întinsă dibace unui interlocutor nevinovat. Sancta simplicitas!
Cuvintele.
Te ascunzi în dosul lor sau te lepezi de
ele, mai abitir decât Iuda.
Le dezbraci de sens și le fluturi răsunător, poate poate ademenesc și așa goale, fără conținut. Căci, cine mai are timp să înțeleagă, să caute sensul sau intenția? Să analizeze sau să verifice, dacă nu cumva...Qui prodest?
Cuvintele – ajung la tine răzleț și le diseci atent, precum vracii de odinioară, dornici sa descopere leacuri și valențe noi, poate poate vor alina pe cineva. Înfrânt, te întorci de fiecare dată la sensul primordial - adevărul.
Căci, există momente când tăcerea e un poem.
"Am spus io vreodată asta?" Nu, dar ai dat a se înţelege. Nu suntem la tribunal, şi impresia este cea care rămâne, pentru că de obicei lămuriri exacte sunt cerute rareori sau niciodată. Asta e esenţa manipulării, pui tu jumătate de înţeles, şi omul care te aude pune cealaltă jumătate cum crede el că a înţeles. M-a învăţat odată un prieten bun că nu numai ce spun oamenii e relevant, şi ceea ce nu spun, şi felul în care spun, de ce aleg aceste cuvinte şi nu altele.... Greu, mai bine faptele. Alea-s stâncă.
RăspundețiȘtergerePăi da...unii dintre noi au devenit artizani ai cuvintelor, le aleg, le modelează, le imprimă o intenție și un sens iar restul vine de la sine - ce simplu pare așa să spui doar lucruri ”bune” despre oameni și să lași loc pentru restul de subînțeles...
RăspundețiȘtergereFaptele, da...rămân etalonul, unitatea de măsură reală, cu care putem ști cine spune și cine face.
Mulțam pentru gândul bun !