Să nu faci rău!

Motto: ”Numai timpul petrecut cu floarea ta face ca ea să fie atât de prețioasă.” (Micul Prinț)

Sunt zile în care simți că toată greutatea lumii apasă pe umerii tăi.

Când îți amintești că ești o furtună, că zbuciumul este starea de fapt în care funcționezi cel mai bine.  Când știi că sufletul ți-e și vânt ce spulberă și haos ce adună, bune și rele într-un carusel amețitor. Deschizi ochii și albastrul pe care îl vezi la fereastră este o iluzie, căci în zile de-astea seninul se ascunde subit, griul devine copleșitor, albul și negrul te învăluie subtil, te acoperă și te zăpăcesc, pe tine, căutătorul de ape limpezi, ce rătăcești în furtună. Când nu ai soluții și orizontul dispare. Când ce e bine și ce e rău sunt întrebări ce îți amintesc de micimea ta de muritor, ce nu deține de fapt nici un adevăr universal valabil. 

 Orbecăi. Cu pași mici, în întunericul ce te-a cuprins fără să știi cum sau când, te rătăcești în hățișul întrebărilor nerostite, de teama răspunsurilor incomode.

 Sunt zile în care deschizi ochii și te simți lumină.

Albastrul acela senin ce definește însăși liniștea. Când ești limpede precum apele repezi de munte. Atunci știi că poți dărui totul, te poți dărui pe tine complet, celor care încă bâjbâie în întuneric. Când ai cel puțin o soluție pentru fiecare problemă, reală sau posibilă. Când ai răspunsul potrivit la întrebări nenăscute încă. 

 Să nu faci rău! 

O vorbă, un gest, o faptă, un fleac, o întâmplare, o cotitură, o privire, un zâmbet, o îndoială, o răscruce. Să nu faci rău. 

(Să ceri ajutor mi se pare unul din cele mai grele lucruri de făcut. Indiferent că e vorba de a bate un cui, a căra un dulap, a repara ceva la mașină, a cere un sfat sau pur și simplu, a sta de vorbă cu cineva. Îmi imaginez că și pentru alții, e la fel. În compensare, îmi ofer ajutorul des, chiar și atunci când omul nu cere, nu are sau nu pare să știe că are nevoie de ajutor. Să ajuți, ce lucru la îndemână și de folos... Dar cum, când tu însuți nu știi să te lași ajutat și refuzi cu încăpățânare orice mână întinsă, orice zâmbet și orice rază de soare ce încearcă să treacă de plafonul gri desenat în nuanțe neutre? )

Sunt momente în care binele făcut se transformă. Ajutorul devine povară. Binele imaginat de tine nu e decât răul celuilalt. O vorbă rău îndreptată sau greșit interpretată. Un gest stingher, așezat de-a curmezișul în tiparul unei zile oarecare. O privire întunecată, o tristețe prost ascunsă, o mână de ajutor întinsă strâmb la momentul nepotrivit - pot să te ducă jos, pe fundul prăpastiei, sau pe culmile disperării, fără să existe măcar vreo intenție...

Ce te face un bun prieten, micule Prinț? 

Să ocrotești floarea ta în grădina unde se usucă, sau să o răsădești în alt sol, roditor, unde frumusețea ei poate să te bucure pe tine și pe cei dimprejurul tău? Să o închizi în globul de cristal sau să o lași să înfrunte realitatea, așa cum e?

Să ții partea celui pe care îl numești prieten, chiar atunci când greșește?

Să fii drept și să îndreptați greșeala, riscând chiar să îți pierzi locul privilegiat? 

Să spui urechilor ce vor să audă sau ceea ce trebuie spus, pentru ca mintea să priceapă? 

Să mângâi creștetul plecat sau să zgâlțâi umerii plânși, până când ochii se vor deschide și vor înțelege că nu renunțarea e soluția... 

Să nu faci rău!

Fie că vrei să ajuți, fie că vrei să fii bun, fie că vrei să nu fii greșit înteles, fie că vrei să fii drept, fie ca vrei să plătești sau să răsplătești. Ochi pentru ochi, dar ce facem cu vederea? Cui folosește ochiul acela, al tău sau al meu, când după toate, rămânem orbi?

Să nu faci rău - amar jurământ și strașnică poruncă pentru cei aflați pe baricade.

Pentru cei care nu renunță ușor. Pentru cei ce luptă și ard până la capăt.

Pentru cei care simt, cred, știu că există mereu o cale, în lumină sau întuneric. În tăcere sau dându-și cu părerea, sprijinind sau lăsând în urmă, luptând sau renunțând. Cu blândețe sau tăind în carne vie. În mijlocul oamenilor sau în adâncă singurătate. 

Să nu faci rău!

Mai ales când vrei din tot sufletul să faci bine...