missing

"Lipsește ceva"

Așa începea, când simțea că înăuntru se face un gol (era déjà acolo poate sau a apărut  de curând, cine mai știe) care nu se mai lăsa ademenit, nici cu duse și venite, nici cu acei mulți oameni dimprejur, nici cu aventurile demne de un roman bine scris. 

Privea  atent și cu mirare puzzle-ul din fața sa, ochi adânci și limpezi, mâini elegante și mereu curate, un calm molipsitor, un zâmbet în colțul ochilor și totuși de nedescifrat. De-aia se cheamă puzzle - iar rezolvarea lui vine mereu din exterior către interior, așa învățase pe vremea când era copil, marginile, colțurile, apoi conținutul. Fiecare piesă lipsă, pe rând. 

Așa că dă târcoale tiptil, face un ocol lung și ezitant, apoi încă unul. Pășeste însă apasat și gravitează împrejur, pentru că toate ezitările sunt strâns încolăcite pe un cuib de fluturi colorați și de nestăpânit.

Caută. 

Și respiră adânc, stând destul de departe, undeva în fundalul gri al cotidianului, e liniște în prezența lui, liniște si soare blând.

Piesele unui puzzle neînceput sunt risipite în vorbe aruncate la întâmplare, priviri lungi și gesturi neterminate. Când zilele trec prea repede și le aștepti pe următoarele. Undeva acolo, în aerul neîndestulător și irespirabil dintre ei, există niște răspunsuri, dar cine să rostească întrebările ?

Fiecare moment de nemișcare între a pleca și a rămâne. 

Fiecare metaforă transformată în zâmbet neînțeles în afară. 

Fiecare umbră de albastru preschimbată în flori verzi la ferestre ce nu se deschid.

Așa creștem.

Așa înflorim.

Așa simțim gustul dulce-amărui al bucuriei simple cu aromă de dimineți cu cafea.

Până când ne vom revedea.