Aventura din Ceahlau

 Dupa o vara incarcata, in care am tot strans dor de munte, m-am hotarat sa fug in Ceahlau, cautand liniste, are curat si energia aceea inexplicabila pe care doar acest munte mi le daruieste cu generozitate, de fiecare data. Dar, planul s-a schimbat in ultimul moment, dupa un telefon si propunerea de a merge cu “copiii” lui Dragos  in calatoria de antrenament in cadrul Programului Award. Mai bine, se anunta un traseu provocator, cu o portiune pe care nu o cunosteam. Exista plecare simpla, fara ceva dureri de cap, fara indoaieli, fara emotii, fara ceva agitatie ? Nuuu, ca altfel n-am fi noi si prea ne-am plictisi :)

 De Ziua Marinei, pe un cer senin si o caldura inabusitoare (vezi cursurile teoretice despre meteo), cu voie buna si entuziasm, am purces catre Durau, statiunea tineretilor noastre (ale mele, ca unii is inca tineri :), campingul unde o data pe an se Bate Toaca. Ne astepta o furtuna de vara neagra si furioasa, care ne-a ingaduit sa intindem corturile si sa facem cunostinta – dupa care s-a dezlantuit, amenintand sa ne transforme bietele corturi in locuinte lacustre – pe langa apa curenta(a se citi curgatoare) din fata cortului, baietii din cortul vecin aveau un lac, o pereche de bocanci plini, un cort cu fereastra catre cer si prelata lipsa.

 Dar, apa trece, corturile raman, asa ca hai sa vedem ce putem face cu hartile, busolele si toate ustensilele astea lucioase pe care le-am carat cu noi – ne adunam curiosi in jurul lui Dragos, care asaza harti lucioase, noi, colorate, explica, masoara, povesteste ce zi faina va fi maine si cum vom incerca sa biruim Ceahlau si limitele din noi. Hmmm, suna bine dar, ne asteapta Florin Sava la sediul Parcului National Ceahlau, sa ne spuna o poveste, sa ne initieze in tainele celui mai drag munte. Ne asezam cuminti pe fotolii, pe jos, fascinati de zambetul primitor si vocea calda a lui Florin – om care transmite dragoste de munte si respect pentru natura prin tot ceea ce spune si face – si privim minute in sir un film despre Ceahlau, istorie si prezent, permanenta si spiritualitate. Multumim Parcului National Ceahlau si celor de aici care ne sprijina mereu in actiunile noastre si ne ajuta sa fim mai aproape de natura si de frumos. Noaptea se lasa rece si umeda, aerul e taios, cum numai la munte e, oboseala si foamea isi fac simtite prezenta – lemnele sunt ude, focul nu prea vrea sa se aprinda, gratarul asta e deosebit de altele, mmm, parca nici micii nu-s asa cum ii stiam, noroc cu salata asta cu marar si cu tot ce am gasit prin pungi. Hai, lasati stelele in pace, noapte buna, ca mine la 8 fara un sfert, cu rucsacii in spate plecam in aventura…

 Da’ de unde….e nunta la Vanatorul, canta muzica populara de mama focului, asa ne imbogatim cultura muzicala, dimineata la 6 suna ceasu, sa facem rucsacul, ce mai luam cu noi, hmm, dar ce mancam ca parca nu ne-am saturat aseara… as zice ca merge si o cafea, hai in Durau, hai inapoi, hai o data cu aventura aia, ca imediat se ridica ceata si iese soarele!

 Durau – Fantanele – La morminte- Caciula Dorobantului – Panaghia – Cabana Dochia este prima parte a traseului, marcaj banda rosie, diferenta de nivel 1070 m, lungime 7.3 km, timp de parcurs 3h 30 min, dificultate medie. Cu obiectivele stabilite, cu ceva energie si entuziasm, cele 2 grupuri merg in pas alert si bifeaza punctele de check in fara problem, pauze de fotografie, de relaxare, de ascultat pietrele si de meditat cu ochii inchisi si zambete deschise. Foamea si norii cumulus amenintatori sunt o motivatie suficienta pentru a grabi pasul, pe ultima portiune.
Zambim, la vederea mesajelor desenate in praful drumului, ce frumos gandesc copiii acestia…! La cabana, mare aglomeratie mare, comanda 35, 42, 45, 47, ciorbe si cartofi prajiti si ce pofta de mancare !!  Si ce posete colorate si ce balerini cu imprimeuri leopard vedem peste tot, copii si mamici, tineri si batrani, echipati cu rucsacuri sau cu sacose de plastic, toti sunt cuprinsi de febra muntelui…care lasa urme de pet-uri si doze de bere pe toate traseele…

 Ne vedem scurt cu prietenii de la Iacomi, ne amuzam putin de ziua plina de azi si plecam hotarati sa dam piept cu norii, cu ploaia, cu vantul si cu oricine ne-ar sta impotriva – hmm, la somn nu ne-am gandit :) - Peisaje impresionante de jur imprejur, cateva picaturi de ploaie, un traseu nou pentru mine;

 Cabana Dochia – Piatra Lacrimata – Polita cu Arinis - Cascada Duruitoarea – Poiana Viezuri – Durau, marcaj cruce rosie, diferenta de nivel 1020 m, lungime 6.5 km, 3h 30 min – un traseu provocator, neasteptat de salbatic si cu putini turisti, cu ceva ploaie, inconjurati de tunete dar zambind si bucurandu-ne de munte si de cei de langa noi; pelerinele au fost puse la grea incercare, Cascada am regasit-o mai frumoasa ca nicioadata, dupa ani si ani.

 La ultimul popas, am schimbat cateva impresii…unii doreau chiar sa se intoarca, sa urce pe Toaca, altii, mai realisti, isi doreau un cort fara vedere directa la stele, sau macar cu prelata, pentru urmatoarea iesire – caci, peste toate, ne pregatim pentru urmatoarea plecare la munte, nu ? Cu tot ce ne trebuie, da, chiar si cu acel izopren :) !

 Obositi, dar zambind, cei 10 tineri ne-au inconjurat si ne-au imprumutat din energia si emotia lor, poate fara sa-si dea seama – m-am bucurat sa le fiu aproape, sa-i vad cum isi depasesc limita de confort, cum se straduie si nu renunta, nici un moment, dornici sa ajunga pana la capat, in ciuda ploii, a noptii, a lipsei de experienta, a greului. Le-as spune ca sunt mandra de ei si de felul cum au facut fata traseului de ieri. Ca sunt convinsa ca pot mai mult. Chiar daca astazi au ceva febra musculara, ceva oboseala, ceva bagaje de desfacut, ceva haine de uscat, ceva noroi in par. Maine vor zambi. Apoi poate isi vor dori sa cunoasca mai mult, din frumusetea muntelui, se vor intoarce, mai hotarati si mai siguri pe ei, cu increderea ca nimic nu le poate sta in cale, daca isi doresc suficient de mult…