Îți mai aduci aminte vara lui 2021?
Da, da, vara aceea care a venit în valuri, așa cum îi șade bine în vreme de pandemie. A început mai devreme decât oricând, prin florile de mai, pe drumuri de țară, înnămolite și pitite în păduri seculare, mustind de povești nespuse. A început brusc, o dată cu primii pași pe drumul fără întoarcere al cunoașterii, cu credințe și metafore sparte în bucăți, ce ne-au lăsat doar spinii ascuțiți ai unor trandafiri de mult uscați - inimă rece și zâmbete seci, farmec gol amăgind inimi pustiite prea devreme și orgolii niciodată înfrânate. Divide et impera, chiar dacă sufletul ți-e gol și victoriile nu îți vor ține de cald în iarna ce vine...
Vara lui 2021 a fost cam ca drumul inițiatic al lui Harap Alb, cursă presărată cu obstacole și schimbări neașteptate, planuri răsturnate și reașezate pe făgașul firesc al vieții, nu după bunul nostru plac. Universul ne-a ascultat și a dispus, mai mult ca niciodată, nu după dorințe, cât după nevoile noastre, cunoscute sau ba. Vara aceea teribilă ne-a adus nelipsitele ploi ce au spălat și curățat răni vechi, furtuni ce au smuls din rădăcini prejudecăți și orgolii, vreme schimbătoare precum sufletul omenesc. Schimbătoare și cumpenele și planurile și alegerile, tot omenești și ele...
Vara lui 2021 ne-a uscat cu arșița nemiloasă a zilelor nesfârșite, de care am scăpat fugind către munte, către mare, către străfundurile pământului, în ape repezi de munte sau în valuri nebune. Peste toate, căldura oamenilor de pretutindeni, cu care m-am înconjurat firesc. A fost terapie fără voie și disecție fără milă, la os, căci doar tăind în carne vie poți vindeca și înlătura nedorita cangrenă...
Vara aceea când am pariat pe autenticitate, pe omenie și fair play. Când am lăsat armura jos, descoperindu-mă în cea mai banală simplitate. Când am jucat cu cărțile pe față și am pierdut râzând, când am mizat pe încredere. Când am regăsit oameni de care pe nedrept m-am îndoit, reînvățând împreună a construi...
Vara lui 2021 a sublimat tot ceea ce verile trecute mi-au lăsat - un amestec de alb și negru și nuanțe de gri - un fel de vară promisă, trăită la nesfârșit, de fiecare dată altfel.
Vara lui 2021 a fost iarăși drum, aventură și descoperiri surprinzătoare, în mine și în ceilalți. Apuseni-ul și tihna lui ne-au găsit mai diferiți, mai veseli și mai copilărosi chiar decât copiii pe care îi avem alături. Ne-a colorat ochii cu verde, inima cu speranțe, brațele cu îmbrățișari care ne lipseau fără să știm. Ceahlăul nostru drag ne-a fost mai acasă ca întotdeauna, în serile reci de vară, când i-am trecut pragul trăind cele mai frumoase apusuri, desenate cald, ca pentru noi. Clipe fără greutate, clipe ce ne lasă fără glas, clipe imortalizate timid în fotografii lăsate posterității, ce dăinuie dincolo de noi.
Vara lui 2021 mi-a fost timp.
Într-o lume nebună, presărată cu evenimente, job,
voluntariat, oameni, task-uri, vara aceasta uimitoare mi-a dăruit timp prețios,
pentru mine, pentru Ioana, pentru oamenii cei mai dragi. Acum și aici, am trăit
fără să clipesc tot ce mi s-a dat, decantând și așezând, înțelegând sau
acceptând, iertând și uitând - conștientă că oamenii nu vor fi decât ceea ce au
învățat să fie până la vârsta maturității, nu vor dărui decât ceea ce conțin,
nu vor putea simula până la sfârșit...
Vara lui 2021 a fost vara aceea în care nu am știut să îmi explic dorul de mare, de nisipul aspru sau de căldura care îmi încălzește oasele și sufletul ascuns printre ele. Dorul acela nebun, ce te ostoiește și îți curge fierbinte prin vene, dorul acela de dragoste tânjită, parcă netrăită îndeajuns.
Vara aceasta nebună mi-a fost împăcare cu marea -
dragostea asta de la începuturi, pe care am negat-o, am ascuns-o, am ignorat-o
dar am trăit-o intens, cu fiece ocazie. Marea mi-a fost pace, răsfăț, căldură.
Valurile înspumate mi-au fost cântec și feerie, balsam pentru sufletul
îngândurat. Nisipul mângâiere și medicament pentru picioarele obosite înainte
de vreme.
Îți mai aduci aminte?
Vara lui 2021 nu s-a terminat încă, simt asta. Intuiția îmi este prieten bun. Îi sunt recunoscătoare verii și timpului, pentru că au fost, pentru că m-au pregătit pentru orice, pentru că m-au îngenunchiat, însă nu m-au doborât, pentru că mi-au deschis ochii, însă nu m-au lăsat singură. Pentru că mi-au dat ocazia să fiu puternică, dar mai ales vulnerabilă. Susceptibilă, dar încrezătoare. Fermă, dar sensibilă uneori. Prezentă, acolo unde am fost dorită și necesară. Absentă, acolo unde misiunea mea s-a încheiat.
Vara aceea m-a forțat să fiu eu, să trăiesc simplu
și cu sens, căutând sens și dăruind ceea ce contează, pentru mine și pentru cei
de lângă mine.
Pentru prima dată după mulți ani, vara lui 2021 a fost mai mult bucurie, simplitate, liniște și tihnă, senin și deschidere. A fost o vară bună, cinstită și curată - când încrederea a fost lozul câștigător, iar speranța a ieșit din nou la iveală, ușor șifonată, dar vie, atât de vie...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu