Cea mai frumoasa zi

Motto:

In momentul in care simti ca nu mai esti dependent de nimeni, in fiinta ti se instalează o tacere profunda, o relaxare lipsită de febrilitate şi tensiune. Dar asta nu inseamna ca atunci vei inceta sa iubesti. Din contra, vei cunoaste pentru prima dată o noua dimenisune, o noua calitate a iubirii, o iubire care nu se mai limiteaza la cuvinte, si care se apropie mai degraba de prietenie pura. (Osho)

Uneori cuvintele sunt de prisos. Alteori ne ajuta sau ne subjuga, ne pun in incurcatura sau ne salveaza…

Carnavalul de anul acesta a fost dedicat prietenilor, ne-am adunat relativ putini, din cei multi chemati, dar destui cat sa ne simtim intr-un fel anume…a coincis cu ziua mea de nastere si a lui Bill, de aceea tot ce scriu aici e despre mine, nu despre eveniment in sine, fiecare a perceput totul in felul propriu si ar fi incorect  sa fac supozitii sau presupuneri (desi toti cei pe care i-am intrebat au spus ca le-a placut).

Au fost 2 nopti si 2 zile la munte, imi amintesc zambind de promisiunea de asta vara ca de ziua mea voi fi pe munte si sunt incantata ca am reusit… a fost "un chef cum stiu eu", o ocazie sa ne mai cunoastem, cu bune si rele, sa cantam si sa ne bucuram de si cu oamenii de langa noi (chiar daca uneori “langa” inseamna sute de km); am dansat pana dimineata si am facut  bataturi in talpa, au cantat baietii la chitara pana in zori de zi, am dormit repede si pe rand, am ras, am facut schimb de cadouri, am primit flori si am daruit zambet, ne-am costumat si ne-am jucat (copii uitati de capul lor J),  am respirat aer curat si am “furat” energie pozitiva din fiecare moment; 

O data in plus, indemnul “carpe diem!” a fost pretext si laitmotiv, scuza si ocupatie de baza J

A fost cea mai frumoasa zi de nastere de pana acum; am primit tot ce mi-am dorit si mai mult de atat; ma simt norocoasa si iubita, recunoscatoare celor care au muncit ca albinutele, cand eu eram pe drumuri sau cu gandul aiurea; sper ca n-am suparat pe nimeni, sper ca n-am facut gafe (prea mari) iar daca am facut-o, imi pare rau, n-a fost cu intentie sau cu rautate, sper sa ne revedem curand…

Citatul din motto l-am avut pe ravasul meu… daca nimic nu e intamplator, pot sa spun ca vine intr-un un moment potrivit. 33 e un an bun pentru mine; sunt vie, sunt fericita, sunt recunoscatoare, pentru tot ce exista in acest moment in viata mea, pentru ca am ajuns pana aici; am incredere ca poate fi si mai bine de  atat sau daca nu, am cu cine trece peste greutati !

Pentru cei ce cred ca nimic nu dureaza o vesnicie, am un singur citat (sunt la moda J), din parintele Arsenie Boca “ Vesnicie este tot ce dai din iubire ”.

Sa fiti iubiti !

Wishlist pentru 24

De cateva zile ma gandesc la o astfel de "lista"; se apropie ziua mea si e normal sa-mi doresc "ceva"...

Cu riscul de a parea frivola, mereu mi-am dorit multe, am visat mult si sus, am facut multe planuri si m-am dat peste cap sa le bifez sau am ramas cu gura cascata privind cum ele se indeplinesc pur si simplu, fara contributia mea.....

Firesc, pentru 24, m-am intrebat "ce-mi mai doresc" ? Adica asa, ceva bun, frumos, mare, semnificativ, etc, sa poata fi trecut separat, pe o lista aparte, dincolo de toate binecuvantarile din viata mea.... Influentata si de initiativa unei blogger-ite, pe care o gasiti aici, nu mi-a venit in minte decat "dar, eu am de toate, ce sa-mi mai doresc ?!" Sunt recunoscatoare pentru toate lucrurile, persoanele si intamplarile din viata mea, simt nevoia sa multumesc pentru ceea ce mi se intampla, bun si rau, pentru ca stiu ca nimic nu e intamplator; sunt recunoscatoare pentru sanatate, pentru calatorii, pentru bucurii, pentru prieteni, pentru vreme, pentru bine si rau; pot spune ca nu-mi lipseste nimic, dar...e loc si de mai bine, intotdeauna  :)

Ce-mi mai doresc...

- sanatate, zambet si liniste sufleteasca...

- un parfum deosebit :)

- prietenii alaturi si sa ascult chitarile

- sa dansez pana la epuizare si sa ma odihnesc dansand

- o dragoste maaaaare...

Lista ramane deschisa, mai avem timp... am invatat ca nu trebuie sa ma multumesc cu putin!

de-ale mele....

Toamna aceasta este un dar pentru mine, pe care l-am primit cu sufletul deschis, de care m-am bucurat in toate felurile: drumetii, seri vesele in compania prietenilor, gospodarie, dulceturi, compot-uri si alte conserve, cules frunze in parc, etc; am zis de mai multe ori ca toamna este anotimpul sufletului meu... o cred in continuare, fara ezitare... iubesc toamna, cu pasiune, cu toata fiinta.... poate si pentru ca sunt nascuta in noiembrie ?! poate pt ca imi ofera lumina, culoare, viata si nostalgii dulci-amarui....poate pt ca e un sfarsit si un inceput...?!

Toamna aceasta am renuntat la Paris; era pe lista, mai demult, l-am asteptat, cu emotie, dar uneori, trebuie sa renuntam chiar si la ceea ce ne dorim foarte mult. Sau poate nu mi-am dorit destul :)

Dar....luna aceasta avem carnaval, care ar trebui sa compenseze alte lipsuri :); Am trimis invitatiile, asteptam confirmari, "miracole" si tot ce mai trebuie, pentru a fi impreuna, intr-un weekend de poveste, asteptam prieteni de peste tot, pregatim costumatiile, facem liste si ne lasam cuprinsi de febra pregatirilor;

Eu ... astept weekendul acela cu nerabdare (poate si pentru ca e ziua mea si mi-am promis acum ceva timp ca voi fi pe munte), pentru ca va fi o seara deosebita, pentru ca vom fi alaturi de oameni dragi si pentru ca, vorba cantecului :

"mi-e dor asta seara de-un chef  cum stiu eu

un chef de zile mari, cu sapte lautari....."

test aptitudini SRI :)

Am gasit pe site-ul SRI, via facebook, un fel de test de aptitudini, prin care se pot "identifica anumite aptitudini" de care este nevoie la SRI . Daca sunteti curiosi sau daca vreti sa va amuzati, la cafeaua de dimineata, il gasiti aici :) : http://www.sri.ro/verificati-va-aptitudinile

Eu l-am facut, iar rezultatul este...promitator :)

"Studiile absolvite, pregătirea profesională, precum şi trăsăturile de personalitate relevate de răspunsurile dumneavoastră v-ar putea recomanda pentru o carieră de ofiţer operativ de intelligence în SRI. Aveţi posibilitatea de a vă folosi abilităţile şi cunoştinţele în slujba unei organizaţii discrete şi eficiente, care utilizează mijloacele puse la dispoziţie de lege pentru a proteja şi promova interesele de securitate ale României." 

O fi cazul sa ma reorientez, profesional vorbind :D ?

Cheile Sugaului - Pestera Tunel si Munticelu( destinatii de weekend)

Toamna aceasta a fost si inca este generoasa cu noi, iubitorii de drumetii. N-am ratat ocazia unei “escapade” de duminica, ne-am strans cativa prieteni, mici si mari, mai vechi si mai noi si impreuna am purces catre Cheile Sugaului, destinatia fiind Pestera Munticelu. Am lasat masinile la intrarea in Cheile Bicazului, pe partea dreapta, unde este locul de intrare in Cheile Sugaului-Munticelu( aici gasim si poarta de lemn cu panoul informativ referitor la aceasta rezervatie). Am urcat plini de entuziasm si relaxati pe cararea ce intalneste  Cabana Ecolog si se continua avand pe partea dreapta creasta Piatra Glodului, prin valea  plina de grohotis. Peisajul montan  colturos, deosebit, format din creste si tancuri cu forme ciudate, cu pete de culoare datorate toamnei aurii ne-a umplut cardurile la aparatele foto; 

Pe traseu, undeva in partea superioara a valcelei, pe partea dreapta a aparut o crapatura in creasta Piatra Glodului, locul unde, aveam sa aflam cat de repede, se afla intrarea in Pestera Tunel, aceasta fiind  “surpriza” zilei de duminica :);

Asa cum am aflat ulterior, aceasta este denumita de localnici si Pestera Sura Glodului,  este  un tunel sapat in masivul de piatra, bolovani uriasi de piatra s-au desprins in urma unui cataclism si au format aceasta trecatoare prin stanca, iar intrarea in pestera se face doar escaladandu-i…. ceea ce am si facut, cu greu, cu ajutor, pe funie, cu mic si mare … un pic de adrenalina pentru Gabi, ce ne-a insotit pentru prima data si mai are si frica de inaltime :). 

Dupa pauze lungi si dese, am ajuns si la Pestera Munticelu, considerata cea mai importanta din Moldova, din punct de vedere stiintific dar si peisagistic(se mai numeste si Pestera Ghiocelu). Nu-mi amintesc sa mai fi vizitat vreo pestera(cel putin nu asa spectaculoasa), asa ca am considerat-o “prima data”.

Intrarea in pestera este ascunsa la baza unui perete de calcar, este scunda de aproximativ 1,5 metri, apoi urmeaza un culoar descendent de 10 metri, care ne-a condus intr-o sala mare, lunga de circa 30 de metri si inalta de 4-5 metri.( lungime  pesterii este de circa 120 m). Pe mine m-au  impresionat stalactitele si stalagmitele, tavanul pare sa “picure” in lumanari mici, din pacate afumate de cei care au explorat-o insotiti de torte….am vazut, tot pentru prima data, lilieci, agatati de tavan, ce-si faceau linistiti siesta :)

O descriere amanuntita a pesterii gasiti aici “ In partea inferioara a pesterii, sala mare are planseul neted, acoperit cu argila si crusta stalagmitica. Din acest loc porneste o mare ingramadire de blocuri care urca in trepte, asemenea unui amfiteatru, catre vest. In partea nordica a salii intalnim nenumarate stalagmite luminare care formeaza o adevarata padure, element peisagistic frapant care ii confera pesterii Munticelu unicitate. Putem admira aici stalagmite luminare inalte de trei metri si groase de trei centimetri. Deosebite sunt si stalactitele fistulare care, pe alocuri, formeaza adevarate ploi de “macaroane”. In partea de sud descoperim un mic lac, captusit cu calcit spongios, imaculat. Pestera Munticelu mai ascunde si citeva oase ale ursului de pestera, intre care un femur fixat intr-o stalagmite” .

Ce am remarcat este degradarea accentuata a pesterii, peretii sunt in mare parte afumati, inscriptionati, cei care au trecut pe aici au tinut mortis sa lase urme… Nu este electrificata, nu este amenajata pentru vizite  organizate, de aceea cred ca ar fi utila prezenta unui ghid sau organizarea de tururi, vizite supravegheate, pentru conservarea in stare cat mai buna a acestei zone.

Coborarea a fost si mai spectaculoasa, pe dealuri colorate, unde am gasit branduse de munte, in toata splendoarea lor, in dreapta am avut peretele de stanca, in stanga, vai si dealuri, mangaiate de toamna aceasta molcoma. Vom reveni, cu siguranta, pentru ca trupa n-a fost completa si mai sunt destule locuri de vazut si imortalizat….

Tudor Gheorghe - Nu se poate cu de toate !

Aseara am fost la concertul lui Tudor Gheorghe- Cu de toate nu se poate; un eveniment, pentru oraselul nostru de provincie, care a umplut sala de spectacole a Casei de Cultura a Sindicatelor; Concert e impropriu spus, pentru ca a fost de fapt un spectacol de muzica, satira si umor, impletite cu poezia prea putin cunoscuta a lui Caragiale, acordurile fermecatoare ale orchestrei "Iunion" din spatele maestrului si verva nelipsita a Domnului Tudor Gheorghe; 

Am ras, pe alocuri amar, pentru ca versurile si situatiile lui Caragiale sunt foarte actuale, iar ironia fina si satira taioasa pe ici pe colo a maestrului a atins subiecte dureroase...parlamentari, guvern presedentie, hotie, marlanie, tupeu, pitipoace..... Am asistat la o lectie de literatura si istorie; am ascultat muzica greceasca, lautareasca, vals....a fost o invitatie la spectacol pe principiul "haideti sa radem, ca, daca nu, ne ia dracu!!!" Orchestra care l-a acompaniat a fost "Iunion", iar "consultantul" lui a fost Marius Hristescu, un articol interesant aici ; 

Mi-a ramas in minte o "zicere", despre justitia din ziua de azi: "justitia- era pe cand nu se vedea, azi, o vedem si nu e"!!! A fost o seara deosebita, prea scurta pentru energia si verva cu care ne incanta Tudor Gheorghe, in fiecare spectacol...

Tudor Gheorghe va reveni in Piatra Neamt pe 19 decembrie, orele 19.00, cu spectacolul DEGEABA!. 

Toamna in Ceahlau

Am reusit sa ajung si in Ceahlau, asa cum mi-am propus, mai devreme decat speram;

In primul weekend din octombrie a fost organizata, impreuna cu cei de la club o iesire de 2 zile, ce a inclus traseu, o noapte de cazare la cabana Dochia si o actiune de igienizare traseu montan, in colaborare cu Parcul National Ceahlau. Am plecat sambata dimineata, in grup mare, din Izvorul Muntelui, cu copii, catel si purcel (nu chiar:D), rucsacii grei dandu-ne destula bataie de cap, din cauza lipsei de antrenament si aici vorbesc doar pentru mine, sper doar ca nu m-am plans prea mult :))

Am ales pentru urcare Traseul Izvorul Muntelui (797 m)- Stanca Dochiei (1185m)- Jgheabul cu Hotar– Cabana Dochia (1750m), marcat cu triunghi albastru, timp de parcurs 4 ore; noi am depasit acest timp cu 15 min, poate si din cauza pauzelor de respiratie, pentru fotografii sau alimentare apa, cafea etc. Nu am mai urcat pe acest traseu de circa 7 ani, nu mi s-a parut foarte dificil, in schimb mi s-a parut spectaculos, 90% din pozele din acest weekend sunt peisaje, cu pietre, copaci, culoare, stanci in diverse combinatii, mai putin oameni, ceea ce e mare lucru pentru mine :)

Toamna e anotimpul meu de suflet, nicicand nu ma satur sa-i admir culorile, iar covoarele de frunze ce ti se astern inaintea ochilor in luna octombrie ofera un spectacol de neuitat!

Peste noapte, am ramas la cabana Dochia, am socializat cu un alt grup, din alt colt de tara, am cantat, am ras, am discutat pana in zori de zi, a lipsit doar chitara, din pacate, de aceasta data, am avut chitarist, dar fara instrument :D

Am admirat apusul, la Schit, o mare de culori si multa caldura, in frigul ce se asterne inevitabil, in varf de munte…Dimineata, rasaritul ne-a gasit in fata cabanei, cu aparatele foto si camera pregatite, avizi sa “furam” o raza de soare, un strop de culoare si stralucire….

Cafeaua in varf de munte e cea mai buna, la fel o ciorba fierbinte, dupa cateva ore de urcus; am fost de cateva ori la Dochia, in trecut, spre uimirea mea, de aceasta data a fost ca prima data…toate amintirile legate de acest loc s-au sters, o data cu altele, din aceeasi perioada; am dormit putin si bine, a fost destul de racoare, dar dimineata ne-a gasit voiosi si dornici de miscare:  aveam treaba !

Asa cum se stabilise de cu seara, la sedinta tehnica, am luat parte la actiunea de igienizare a traseului Poiana Maicilor (Cabana Dochia - Piatra Lată a Ghedeonului- Claile lui Miron- Poiana Maicilor), marcaj banda rosie, timp de parcurs 4-5 ore), urmare a parteneriatului intre Parcul National Ceahlau si Clubul Ecoturistic Doctor Iacomi; au participat membri activi, simpatizanti si viitori membri, de la copii de 4 ani la cei de  varsta a treia; copiii au fost cea mai mare surpriza, au fost plini de entuziasm, au alergat pe carari, au cantat, s-au bucurat de aerul curat si natura, au rezistat eroic si au decis ca vor mai merge (si maine, daca e posibil :);

Am cules pet-uri, folii de plastic, sticle, pachete de tigari si tot felul de mizerii, lasate de turisti inconstienti sau nepasatori, cativa saci… ce mi s-a parut cel mai neplacut este ca, desi  le lasa in urma (curios ca le lasa goale, dupa ce le-au carat pline in traseu), nu le-ar lasa la vedere, ci le dosesc, sub crengi, sub copaci sau le arunca cat mai departe de carari, pe principiul ”ce nu se vede, nu exista”, parca pentru a face cat mai dificila sarcina celor care curata in urma…..

A fost frumos, a fost obositor, a fost interesant sa fim impreuna, cateva generatii;  ne-am convins o data in plus ca se poate, ca suntem inconjurati de oameni frumosi si ca poate fi armonie, poate fi voie buna, se pot intampla lucruri frumoase! Depinde doar de noi…

Cateva impresii din media locala ref la actiunea noastra:
- Ziarul de Piatra Neamt
- Realitatea de Neamt
- Aparitia la TVR IASI in cadrul emisiunii matinale a Nicoletei
- Aparitia la EST TV, post de televiziune local, a Nicoletei si Narcisei :)
- Filmuletul lui Adi, prezent pe Youtube :)

Leonad Cohen, o seara de vis

Concertul Leonard Cohen e pe lista mea de dorinte din 2009, cand, desi eram, in Bucuresti, nu mi-am permis un bilet; asa ca, anul acesta am cumparat biletele in prima zi cand a fost anuntata revenirea lui in Romania, in promovarea albumului ”Old ideas”, fara sa stau pe ganduri.

Desi  ora de incepere de pe bilet era 20.30, am primit pe email informarea conform careia concertul va incepe la orele 20.00, asa ca la 19.30 eram déjà  cuminte pe locurile (blamate, inutil, vizibilitatea a fost foarte buna) din sectorul C. La 19.50 am fost anuntati ca spectacolul va incepe in 10 min, fiind timp suficient pentru toti cei care inca se perindau, pe la chioscuri, sa-si ocupe locurile; lucru care nu s-a intamplat, fireste, astfel incat la 20.00 fix, cand Leonard Cohen a intrat pe scena, in acordurile melodiei” Dance me to  the end of love”, s-a declansat marea imbulzeala, spectatori cu bratele pline de popcorn, hotdog si bere au inceput sa alerge si sa se imbranceasca in cautarea locurilor….Culmea, la o ora dupa inceperea concertului, am vazut oameni cautandu-si locurile, ridicand un rand intreg in picioare, pentru a ajunge la locurile de pe bilet….sau, mergand sa-si cumpere cate ceva de mancare, de baut,  apoi defiland prin fata celor care voiau doar sa se bucure de muzica si poezie….cum e posibil asa ceva ????

Trecand la cele frumoase….a fost o seara de vis… concertul a durat 3h 30 minute, cu o pauza de 20 minute; am ascultat vrajiti, fara sa simtim frigul, subjugati, melodii mai vechi si mai noi: Dance Me to the End of Love, The Future, Bird on the Wire, Everybody Knows, Who By Fire, Darkness, Sisters of Mercy, Amen, Come Healing, In My Secret Life, Going Home, Waiting For the Miracle şi I Can't Forget, Tower of Song, Night Comes On, Suzanne, Heart With No Companion, The Gypsy's Wife, The Partisan, Democracy, Hallelujah, I'm Your Man şi Take This Waltz;

Imbracat la costum, cu cravata si palarie negre, prezenta impunatoare si eleganta, Leonard Cohen a cantat cu pasiune, impecabil, fara pauze prea lungi, a glumit (“I didn't come (to Bucharest) to fool you"), a multumit spectatorilor in genunchi, a fascinat prin modestie si vocea sa patrunzatoare, acest "lazy bastard, living in a suit", a fost perfect, carismatic si cuceritor, ne-a  oferit o seara magica, vesela  si incarcata de o dulce  melancolie…

In partea a doua a concertului, spre final, am ascultat surorile Webb, ca voci principale in piesa Coming Back to You, Sharon Robinson cu Alexandra Leaving ,  violonistul Alexandru Bublitchi, din republica Moldova, care si-a facut simtita prezenta pe toata durata concertului, impresionant, Javier Mas, cu  chitara si lauta lui. Lenard Cohen i-a ascultat si el, cu palaria in mana, in dreptul inimii, o imagine emotionanta…

Apoi ne-a spus sa conducem cu prudenta spre casa si sa petrecem timp alaturi de cei dragi, dar sa nu uitam faptul ca binecuvantarile pot veni si in singuratate… "And you'll be hearing from me baby, long after I'm gone" …

Multumim, Leonard Cohen, pentru o seara de vis, pe care nu o voi uita prea curand… 

daca e vineri, e poezie

 In fiecare zi,  Romulus Vulpescu

In fiecare zi, ne batem joc
De pasari, de iubire si de mare,
Si nu bagam de seama ca, in loc,
Ramane un desert de disperare.

Ne amageste lenea unui vis
Pe care-l anulam cu-o sovaire;
Ne reculegem intr-un cerc inchis
Ce nu permite ochilor s-admire;

Ne rasucim pe-un asternut posac,
Insingurati in doi, din lasitate,
Mintindu-ne cu guri care prefac
In zgura sarutarile uzate;

Ne pomenim prea goi intr-un tarziu,
Pe-o nepermis de joasa treapta trista;
Prea sceptici si prea singuri, prea-n pustiu,
Ca sa mai stim ca dragostea exista.

In fiecare zi, ne batem joc
De pasari, de iubire si de mare,
Si nu bagam de seama ca, in loc,
Ramane un desert de disperare

MACIN- Trofeul pentru Prieteni

Trofeul pentru Prieteni, organizat de nea’ Ilie Dragan, in muntii Macin a fost un o tura de munte de 3 zile si in acelasi timp, concurs de orientare turistica; a fost o ocazie sa ne reintalnim cu Albatrosii, cu cei de la Reactiv Galati, sa urcam pe munte, sa cantam si sa ascultam povesti de la veteranii muntelui, sa stam la foc si sa ascultam chitarile…

Muntii Macinului au fost pentru mine o maaare surpriza…am tot citit in ultimul timp articole sau jurnale despre ture in aceasta zona, dar o oarecare neincredere si  blazare ma facea sa spun ”ei, ce fel de munte e asta, la 467 m o fi vreun deal cu nume de munte, etc “; Mea culpa, nu e deloc asa!

Dupa drumul Piatra Neamt-Macin (cu ocolire la Luncavita :)), o noapte lunga la focul de tabara, acompaniati de cantece vesele sau triste si multa voie buna, 2 ore jumatate de somn, am plecat in traseu, cu tot cu indoiala, in rucsac…

O data ajunsi la Fantana de leac si dupa primul urcus mai abrupt, ne-a pierit zambetul de pe buze, pentru a lasa loc unui "wow" sincer si gafait… multa lume, pareri impartite, caldura mare, apa bauta pe jumatate dupa prima jumatate de ora (amatori si superficiali :)…);  

pas cu pas, am admirat peisaje spectaculoase, formaţiuni granitice uriase, stanci semete, rotunjite sau izolate, cu forme si asezari ciudate, o panorama unica asupra Depresiunii Macin, Dunarii, Depresiunii Luncaviţa.

Nu dau eu detalii tehnice despre traseu, durata, puncte de reper, nu sunt in masura, nu ma pricep, recunosc, pentru mine sunt importante experienta in sine, emotia si senzatiile, oamenii si prilejul care ne aduce impreuna; Am batut cararile de la 10 jumatate pana la 16.30, cand am revenit in tabara, fara sa simt oboseala sau sa spun “nu mai pot”, ci “mai vreau!”, ceea ce pentru mine este un record, dupa atatia ani de “leneveala”. Am resimtit insa din plin lipsa apei (luasem doar o sticla de 2l, la plecare, din care jumatate s-a baut in prima jumatate de ora…), nestiind cat mai avem pana ajungem la vreun potential  izvor sau in tabara…. noroc cu proba de alpinism, la care a participat Bill, am imprumutat apa de la aceeasi Albatrosi, care aveau un bidon ! Multumim, Cosmin si Rares;

La un moment dat, am parasit marcajul si am vrut sa coboram pe de-a dreptul, tabara era peste piscul din fata, ramasesem in 3, cu Nico si Bill….am coborat pana am ajuns la un desis de paducel, tepos si neprimitor, am reusit sa trecem de el, cu greu, in pasul piticului si taras….am ajuns la o padurice stufoasa  si intunecoasa, a trebuit sa ne strecuram printre crengi si arbusti…pana am ajuns la un grohotis de stanci rupte si adunate de apa…ne-am catarat vrand nevrand, nu era drum de intors si trebuia sa ajungem in tabara; mi-am amintit cu ocazia asta de ce scria Tibi la un moment dat, despre potecile ascunse si dorinta de ate refugia, departe de tot si de toate…(desi, pentru el, Macinul e acasa…)

Nu va spun cate zgarieturi am adunat, e tot greseala mea, Tibi ne avertizase sa ne luam pantaloni lungi, dar am aflat de asta abia la intoarcere; si, am mai invatat ceva, sa nu mai rup florile, mai ales ca nu le cunosc si pot fi specii rare sau protejate (desi  intentia era sa fac un gest frumos, morala mi-a prins bine :) 

Seara de dupa a fost la fel de frumoasa, am avut si probele de la cultural, premierea de rigoare, momente  vesele, cantec si emotii pe masura; ne-a alungat doar vantul care s-a starnit in miez de noapte si care a adus ploaia…dupa noi, potopul ;

A fost frumos….a fost cald si soare…am simtit arsura arsitei si caldura prieteniei…am ras si am lacrimat (din cauza fumului), am uitat de griji si de problemele de acasa… depinde doar de mine ce aleg sa fac cu timpul meu, cum ma bucur de si cu oamenii pe care nu stiu prin ce miracol i-am cunoscut;  m-am incarcat cu energie pozitiva, optimism si voie buna, cat sa pot zambi in toamna rece de la noi; sunt norocoasa ca am prieteni si le multumesc celor care au tras de mine sa ma ia, inclusiv din pat, pe munte :)