Cheile Sugaului - Pestera Tunel si Munticelu( destinatii de weekend)

Toamna aceasta a fost si inca este generoasa cu noi, iubitorii de drumetii. N-am ratat ocazia unei “escapade” de duminica, ne-am strans cativa prieteni, mici si mari, mai vechi si mai noi si impreuna am purces catre Cheile Sugaului, destinatia fiind Pestera Munticelu. Am lasat masinile la intrarea in Cheile Bicazului, pe partea dreapta, unde este locul de intrare in Cheile Sugaului-Munticelu( aici gasim si poarta de lemn cu panoul informativ referitor la aceasta rezervatie). Am urcat plini de entuziasm si relaxati pe cararea ce intalneste  Cabana Ecolog si se continua avand pe partea dreapta creasta Piatra Glodului, prin valea  plina de grohotis. Peisajul montan  colturos, deosebit, format din creste si tancuri cu forme ciudate, cu pete de culoare datorate toamnei aurii ne-a umplut cardurile la aparatele foto; 

Pe traseu, undeva in partea superioara a valcelei, pe partea dreapta a aparut o crapatura in creasta Piatra Glodului, locul unde, aveam sa aflam cat de repede, se afla intrarea in Pestera Tunel, aceasta fiind  “surpriza” zilei de duminica :);

Asa cum am aflat ulterior, aceasta este denumita de localnici si Pestera Sura Glodului,  este  un tunel sapat in masivul de piatra, bolovani uriasi de piatra s-au desprins in urma unui cataclism si au format aceasta trecatoare prin stanca, iar intrarea in pestera se face doar escaladandu-i…. ceea ce am si facut, cu greu, cu ajutor, pe funie, cu mic si mare … un pic de adrenalina pentru Gabi, ce ne-a insotit pentru prima data si mai are si frica de inaltime :). 

Dupa pauze lungi si dese, am ajuns si la Pestera Munticelu, considerata cea mai importanta din Moldova, din punct de vedere stiintific dar si peisagistic(se mai numeste si Pestera Ghiocelu). Nu-mi amintesc sa mai fi vizitat vreo pestera(cel putin nu asa spectaculoasa), asa ca am considerat-o “prima data”.

Intrarea in pestera este ascunsa la baza unui perete de calcar, este scunda de aproximativ 1,5 metri, apoi urmeaza un culoar descendent de 10 metri, care ne-a condus intr-o sala mare, lunga de circa 30 de metri si inalta de 4-5 metri.( lungime  pesterii este de circa 120 m). Pe mine m-au  impresionat stalactitele si stalagmitele, tavanul pare sa “picure” in lumanari mici, din pacate afumate de cei care au explorat-o insotiti de torte….am vazut, tot pentru prima data, lilieci, agatati de tavan, ce-si faceau linistiti siesta :)

O descriere amanuntita a pesterii gasiti aici “ In partea inferioara a pesterii, sala mare are planseul neted, acoperit cu argila si crusta stalagmitica. Din acest loc porneste o mare ingramadire de blocuri care urca in trepte, asemenea unui amfiteatru, catre vest. In partea nordica a salii intalnim nenumarate stalagmite luminare care formeaza o adevarata padure, element peisagistic frapant care ii confera pesterii Munticelu unicitate. Putem admira aici stalagmite luminare inalte de trei metri si groase de trei centimetri. Deosebite sunt si stalactitele fistulare care, pe alocuri, formeaza adevarate ploi de “macaroane”. In partea de sud descoperim un mic lac, captusit cu calcit spongios, imaculat. Pestera Munticelu mai ascunde si citeva oase ale ursului de pestera, intre care un femur fixat intr-o stalagmite” .

Ce am remarcat este degradarea accentuata a pesterii, peretii sunt in mare parte afumati, inscriptionati, cei care au trecut pe aici au tinut mortis sa lase urme… Nu este electrificata, nu este amenajata pentru vizite  organizate, de aceea cred ca ar fi utila prezenta unui ghid sau organizarea de tururi, vizite supravegheate, pentru conservarea in stare cat mai buna a acestei zone.

Coborarea a fost si mai spectaculoasa, pe dealuri colorate, unde am gasit branduse de munte, in toata splendoarea lor, in dreapta am avut peretele de stanca, in stanga, vai si dealuri, mangaiate de toamna aceasta molcoma. Vom reveni, cu siguranta, pentru ca trupa n-a fost completa si mai sunt destule locuri de vazut si imortalizat….

Tudor Gheorghe - Nu se poate cu de toate !

Aseara am fost la concertul lui Tudor Gheorghe- Cu de toate nu se poate; un eveniment, pentru oraselul nostru de provincie, care a umplut sala de spectacole a Casei de Cultura a Sindicatelor; Concert e impropriu spus, pentru ca a fost de fapt un spectacol de muzica, satira si umor, impletite cu poezia prea putin cunoscuta a lui Caragiale, acordurile fermecatoare ale orchestrei "Iunion" din spatele maestrului si verva nelipsita a Domnului Tudor Gheorghe; 

Am ras, pe alocuri amar, pentru ca versurile si situatiile lui Caragiale sunt foarte actuale, iar ironia fina si satira taioasa pe ici pe colo a maestrului a atins subiecte dureroase...parlamentari, guvern presedentie, hotie, marlanie, tupeu, pitipoace..... Am asistat la o lectie de literatura si istorie; am ascultat muzica greceasca, lautareasca, vals....a fost o invitatie la spectacol pe principiul "haideti sa radem, ca, daca nu, ne ia dracu!!!" Orchestra care l-a acompaniat a fost "Iunion", iar "consultantul" lui a fost Marius Hristescu, un articol interesant aici ; 

Mi-a ramas in minte o "zicere", despre justitia din ziua de azi: "justitia- era pe cand nu se vedea, azi, o vedem si nu e"!!! A fost o seara deosebita, prea scurta pentru energia si verva cu care ne incanta Tudor Gheorghe, in fiecare spectacol...

Tudor Gheorghe va reveni in Piatra Neamt pe 19 decembrie, orele 19.00, cu spectacolul DEGEABA!. 

Toamna in Ceahlau

Am reusit sa ajung si in Ceahlau, asa cum mi-am propus, mai devreme decat speram;

In primul weekend din octombrie a fost organizata, impreuna cu cei de la club o iesire de 2 zile, ce a inclus traseu, o noapte de cazare la cabana Dochia si o actiune de igienizare traseu montan, in colaborare cu Parcul National Ceahlau. Am plecat sambata dimineata, in grup mare, din Izvorul Muntelui, cu copii, catel si purcel (nu chiar:D), rucsacii grei dandu-ne destula bataie de cap, din cauza lipsei de antrenament si aici vorbesc doar pentru mine, sper doar ca nu m-am plans prea mult :))

Am ales pentru urcare Traseul Izvorul Muntelui (797 m)- Stanca Dochiei (1185m)- Jgheabul cu Hotar– Cabana Dochia (1750m), marcat cu triunghi albastru, timp de parcurs 4 ore; noi am depasit acest timp cu 15 min, poate si din cauza pauzelor de respiratie, pentru fotografii sau alimentare apa, cafea etc. Nu am mai urcat pe acest traseu de circa 7 ani, nu mi s-a parut foarte dificil, in schimb mi s-a parut spectaculos, 90% din pozele din acest weekend sunt peisaje, cu pietre, copaci, culoare, stanci in diverse combinatii, mai putin oameni, ceea ce e mare lucru pentru mine :)

Toamna e anotimpul meu de suflet, nicicand nu ma satur sa-i admir culorile, iar covoarele de frunze ce ti se astern inaintea ochilor in luna octombrie ofera un spectacol de neuitat!

Peste noapte, am ramas la cabana Dochia, am socializat cu un alt grup, din alt colt de tara, am cantat, am ras, am discutat pana in zori de zi, a lipsit doar chitara, din pacate, de aceasta data, am avut chitarist, dar fara instrument :D

Am admirat apusul, la Schit, o mare de culori si multa caldura, in frigul ce se asterne inevitabil, in varf de munte…Dimineata, rasaritul ne-a gasit in fata cabanei, cu aparatele foto si camera pregatite, avizi sa “furam” o raza de soare, un strop de culoare si stralucire….

Cafeaua in varf de munte e cea mai buna, la fel o ciorba fierbinte, dupa cateva ore de urcus; am fost de cateva ori la Dochia, in trecut, spre uimirea mea, de aceasta data a fost ca prima data…toate amintirile legate de acest loc s-au sters, o data cu altele, din aceeasi perioada; am dormit putin si bine, a fost destul de racoare, dar dimineata ne-a gasit voiosi si dornici de miscare:  aveam treaba !

Asa cum se stabilise de cu seara, la sedinta tehnica, am luat parte la actiunea de igienizare a traseului Poiana Maicilor (Cabana Dochia - Piatra Lată a Ghedeonului- Claile lui Miron- Poiana Maicilor), marcaj banda rosie, timp de parcurs 4-5 ore), urmare a parteneriatului intre Parcul National Ceahlau si Clubul Ecoturistic Doctor Iacomi; au participat membri activi, simpatizanti si viitori membri, de la copii de 4 ani la cei de  varsta a treia; copiii au fost cea mai mare surpriza, au fost plini de entuziasm, au alergat pe carari, au cantat, s-au bucurat de aerul curat si natura, au rezistat eroic si au decis ca vor mai merge (si maine, daca e posibil :);

Am cules pet-uri, folii de plastic, sticle, pachete de tigari si tot felul de mizerii, lasate de turisti inconstienti sau nepasatori, cativa saci… ce mi s-a parut cel mai neplacut este ca, desi  le lasa in urma (curios ca le lasa goale, dupa ce le-au carat pline in traseu), nu le-ar lasa la vedere, ci le dosesc, sub crengi, sub copaci sau le arunca cat mai departe de carari, pe principiul ”ce nu se vede, nu exista”, parca pentru a face cat mai dificila sarcina celor care curata in urma…..

A fost frumos, a fost obositor, a fost interesant sa fim impreuna, cateva generatii;  ne-am convins o data in plus ca se poate, ca suntem inconjurati de oameni frumosi si ca poate fi armonie, poate fi voie buna, se pot intampla lucruri frumoase! Depinde doar de noi…

Cateva impresii din media locala ref la actiunea noastra:
- Ziarul de Piatra Neamt
- Realitatea de Neamt
- Aparitia la TVR IASI in cadrul emisiunii matinale a Nicoletei
- Aparitia la EST TV, post de televiziune local, a Nicoletei si Narcisei :)
- Filmuletul lui Adi, prezent pe Youtube :)

Leonad Cohen, o seara de vis

Concertul Leonard Cohen e pe lista mea de dorinte din 2009, cand, desi eram, in Bucuresti, nu mi-am permis un bilet; asa ca, anul acesta am cumparat biletele in prima zi cand a fost anuntata revenirea lui in Romania, in promovarea albumului ”Old ideas”, fara sa stau pe ganduri.

Desi  ora de incepere de pe bilet era 20.30, am primit pe email informarea conform careia concertul va incepe la orele 20.00, asa ca la 19.30 eram déjà  cuminte pe locurile (blamate, inutil, vizibilitatea a fost foarte buna) din sectorul C. La 19.50 am fost anuntati ca spectacolul va incepe in 10 min, fiind timp suficient pentru toti cei care inca se perindau, pe la chioscuri, sa-si ocupe locurile; lucru care nu s-a intamplat, fireste, astfel incat la 20.00 fix, cand Leonard Cohen a intrat pe scena, in acordurile melodiei” Dance me to  the end of love”, s-a declansat marea imbulzeala, spectatori cu bratele pline de popcorn, hotdog si bere au inceput sa alerge si sa se imbranceasca in cautarea locurilor….Culmea, la o ora dupa inceperea concertului, am vazut oameni cautandu-si locurile, ridicand un rand intreg in picioare, pentru a ajunge la locurile de pe bilet….sau, mergand sa-si cumpere cate ceva de mancare, de baut,  apoi defiland prin fata celor care voiau doar sa se bucure de muzica si poezie….cum e posibil asa ceva ????

Trecand la cele frumoase….a fost o seara de vis… concertul a durat 3h 30 minute, cu o pauza de 20 minute; am ascultat vrajiti, fara sa simtim frigul, subjugati, melodii mai vechi si mai noi: Dance Me to the End of Love, The Future, Bird on the Wire, Everybody Knows, Who By Fire, Darkness, Sisters of Mercy, Amen, Come Healing, In My Secret Life, Going Home, Waiting For the Miracle şi I Can't Forget, Tower of Song, Night Comes On, Suzanne, Heart With No Companion, The Gypsy's Wife, The Partisan, Democracy, Hallelujah, I'm Your Man şi Take This Waltz;

Imbracat la costum, cu cravata si palarie negre, prezenta impunatoare si eleganta, Leonard Cohen a cantat cu pasiune, impecabil, fara pauze prea lungi, a glumit (“I didn't come (to Bucharest) to fool you"), a multumit spectatorilor in genunchi, a fascinat prin modestie si vocea sa patrunzatoare, acest "lazy bastard, living in a suit", a fost perfect, carismatic si cuceritor, ne-a  oferit o seara magica, vesela  si incarcata de o dulce  melancolie…

In partea a doua a concertului, spre final, am ascultat surorile Webb, ca voci principale in piesa Coming Back to You, Sharon Robinson cu Alexandra Leaving ,  violonistul Alexandru Bublitchi, din republica Moldova, care si-a facut simtita prezenta pe toata durata concertului, impresionant, Javier Mas, cu  chitara si lauta lui. Lenard Cohen i-a ascultat si el, cu palaria in mana, in dreptul inimii, o imagine emotionanta…

Apoi ne-a spus sa conducem cu prudenta spre casa si sa petrecem timp alaturi de cei dragi, dar sa nu uitam faptul ca binecuvantarile pot veni si in singuratate… "And you'll be hearing from me baby, long after I'm gone" …

Multumim, Leonard Cohen, pentru o seara de vis, pe care nu o voi uita prea curand… 

daca e vineri, e poezie

 In fiecare zi,  Romulus Vulpescu

In fiecare zi, ne batem joc
De pasari, de iubire si de mare,
Si nu bagam de seama ca, in loc,
Ramane un desert de disperare.

Ne amageste lenea unui vis
Pe care-l anulam cu-o sovaire;
Ne reculegem intr-un cerc inchis
Ce nu permite ochilor s-admire;

Ne rasucim pe-un asternut posac,
Insingurati in doi, din lasitate,
Mintindu-ne cu guri care prefac
In zgura sarutarile uzate;

Ne pomenim prea goi intr-un tarziu,
Pe-o nepermis de joasa treapta trista;
Prea sceptici si prea singuri, prea-n pustiu,
Ca sa mai stim ca dragostea exista.

In fiecare zi, ne batem joc
De pasari, de iubire si de mare,
Si nu bagam de seama ca, in loc,
Ramane un desert de disperare

MACIN- Trofeul pentru Prieteni

Trofeul pentru Prieteni, organizat de nea’ Ilie Dragan, in muntii Macin a fost un o tura de munte de 3 zile si in acelasi timp, concurs de orientare turistica; a fost o ocazie sa ne reintalnim cu Albatrosii, cu cei de la Reactiv Galati, sa urcam pe munte, sa cantam si sa ascultam povesti de la veteranii muntelui, sa stam la foc si sa ascultam chitarile…

Muntii Macinului au fost pentru mine o maaare surpriza…am tot citit in ultimul timp articole sau jurnale despre ture in aceasta zona, dar o oarecare neincredere si  blazare ma facea sa spun ”ei, ce fel de munte e asta, la 467 m o fi vreun deal cu nume de munte, etc “; Mea culpa, nu e deloc asa!

Dupa drumul Piatra Neamt-Macin (cu ocolire la Luncavita :)), o noapte lunga la focul de tabara, acompaniati de cantece vesele sau triste si multa voie buna, 2 ore jumatate de somn, am plecat in traseu, cu tot cu indoiala, in rucsac…

O data ajunsi la Fantana de leac si dupa primul urcus mai abrupt, ne-a pierit zambetul de pe buze, pentru a lasa loc unui "wow" sincer si gafait… multa lume, pareri impartite, caldura mare, apa bauta pe jumatate dupa prima jumatate de ora (amatori si superficiali :)…);  

pas cu pas, am admirat peisaje spectaculoase, formaţiuni granitice uriase, stanci semete, rotunjite sau izolate, cu forme si asezari ciudate, o panorama unica asupra Depresiunii Macin, Dunarii, Depresiunii Luncaviţa.

Nu dau eu detalii tehnice despre traseu, durata, puncte de reper, nu sunt in masura, nu ma pricep, recunosc, pentru mine sunt importante experienta in sine, emotia si senzatiile, oamenii si prilejul care ne aduce impreuna; Am batut cararile de la 10 jumatate pana la 16.30, cand am revenit in tabara, fara sa simt oboseala sau sa spun “nu mai pot”, ci “mai vreau!”, ceea ce pentru mine este un record, dupa atatia ani de “leneveala”. Am resimtit insa din plin lipsa apei (luasem doar o sticla de 2l, la plecare, din care jumatate s-a baut in prima jumatate de ora…), nestiind cat mai avem pana ajungem la vreun potential  izvor sau in tabara…. noroc cu proba de alpinism, la care a participat Bill, am imprumutat apa de la aceeasi Albatrosi, care aveau un bidon ! Multumim, Cosmin si Rares;

La un moment dat, am parasit marcajul si am vrut sa coboram pe de-a dreptul, tabara era peste piscul din fata, ramasesem in 3, cu Nico si Bill….am coborat pana am ajuns la un desis de paducel, tepos si neprimitor, am reusit sa trecem de el, cu greu, in pasul piticului si taras….am ajuns la o padurice stufoasa  si intunecoasa, a trebuit sa ne strecuram printre crengi si arbusti…pana am ajuns la un grohotis de stanci rupte si adunate de apa…ne-am catarat vrand nevrand, nu era drum de intors si trebuia sa ajungem in tabara; mi-am amintit cu ocazia asta de ce scria Tibi la un moment dat, despre potecile ascunse si dorinta de ate refugia, departe de tot si de toate…(desi, pentru el, Macinul e acasa…)

Nu va spun cate zgarieturi am adunat, e tot greseala mea, Tibi ne avertizase sa ne luam pantaloni lungi, dar am aflat de asta abia la intoarcere; si, am mai invatat ceva, sa nu mai rup florile, mai ales ca nu le cunosc si pot fi specii rare sau protejate (desi  intentia era sa fac un gest frumos, morala mi-a prins bine :) 

Seara de dupa a fost la fel de frumoasa, am avut si probele de la cultural, premierea de rigoare, momente  vesele, cantec si emotii pe masura; ne-a alungat doar vantul care s-a starnit in miez de noapte si care a adus ploaia…dupa noi, potopul ;

A fost frumos….a fost cald si soare…am simtit arsura arsitei si caldura prieteniei…am ras si am lacrimat (din cauza fumului), am uitat de griji si de problemele de acasa… depinde doar de mine ce aleg sa fac cu timpul meu, cum ma bucur de si cu oamenii pe care nu stiu prin ce miracol i-am cunoscut;  m-am incarcat cu energie pozitiva, optimism si voie buna, cat sa pot zambi in toamna rece de la noi; sunt norocoasa ca am prieteni si le multumesc celor care au tras de mine sa ma ia, inclusiv din pat, pe munte :)

Toamna îmi îneacă sufletul în fum...
Toamna-mi poartă în suflet roiuri de frunzare.
Dansul trist al toamnei il dansăm acum,
Tragică beţie, moale legănare...
...........................................
Ochii mei au cearcăn. Ochii tăi is puri.
Câtă deznadejde paşii noştri mână!
Ca un vânt ce smulge frunza din păduri,
Ca un vânt ce-nvârte uşa din ţâţână...

Mâine dimineaţă o să fim străini,
Vei privi tăcută mâine dimineaţă
Cum prin descărnate tufe, în grădini,
Se rotesc fuioare veştede de ceaţă...
..................................................
(DANS, Nicolae Labis)

de-ale mele (concediu)

A venit, a trecut concediul...

Am "bifat" ce aveam planificat, m-am intors mai obosita decat am plecat :), si, a venit deja toamna...au fost 10 zile "curate", cu soare, vant, nor si stropi de ploaie; 

am regasit-o pe prietena mea, dupa ani de zile bine, zambind, usor relaxata in fata greutatilor care nu o ocolesc; finuta mea, o dulceata de copil, isteata si vorbareata cum doar oltenii pot fi :) ;

am gasit bunatate in stare pura, oamenii acestia sunt uimitori....nu a plouat in acea zona de la Rusalii, raul din sat a a secat, animalele nu mai au ce manca pe camp, la Sf Marie, 15 august, se culegea porumbul, lucru care nu s-a mai intamplat de ani de zile.. si totusi, cand ajung acolo, ma intampina cu tot ceea ce au, nu stiu ce sa-mi mai dea, ar fi in stare sa-ti puna la dispozitie si sufletul, mereu simt ca ma intorc "acasa"; Multumesc!

Morala: nu e important ce ai, ci sa ai cu cine sa imparti, ceea ce ai!

Am ales si anul acesta, Marea Neagra bulgareasca, din mai multe consideratii, care nu sunt f importante; am avut liniste, am avut relaxare si odihna, am avut o mare fabuloasa, am "suprins-o" in sute de ipostaze si poze; am avut soare arzator, valuri line sau furioase, vant si furtuna de nisip, o ploaie repede de vara, care a maturat plaja, nori spumosi si imbufnati, am avut muntele aproape, am vazut Nessebar-ul din fuga(singurul regret, de altfel), am ascultat muzica valurilor dimineata pe plaja pustie; nu am avut acel Rasarit de soare pe care il asteptam, din motive "obiectice"(ma pufneste si rasul, cand imi amintesc); hotelul e situat intr-un golf, langa Nessebar, iar soarele rasarea undeva in spatele muntilor ce strajuiesc golful si peninsula respectiva, asa ca, in timp ce il asteptam cuminte pe Domnul Soare sa rasara, dumnealui radea cu gura pana la urechi, stralucind voios printre copaci si stanci....

Morala: Un pic mai multa informatie(si geografie) nu strica, niciodata!

Abia intoarsa din concediu, am ajuns la nunta :)

nu sunt fan al acestui fel de evenimente, uneri imi repugna veselia usor fortata a unui grup imens de oameni care sarbatoresc si barfesc pe cei 2 miri care s-au dat peste cap sa le faca pe plac nuntasilor si nu numai....

nunta aceasta a fost o ocazie de (re)intalnire cu familia reunita, matusi unchi, veri si verisoare, lucru care se intampla cam o data la muuuulti ani; a fost amuzant, am ras cum n-am mai ras de mult timp, am dansat, a fost muzica buna, pe toate gusturile, m-am bucurat de companie si am mai petrecut ceva timp cu ai mei; 

O data in plus, mi s-a confirmat ca dragostea nu tine cont de dimensiuni, inaltime sau tipare; ca e si acceptare si bucurie si joaca si dans si emotie si implinire, sincronizare si empatie.... mi-a placut. 

Mi-au placut mirii, 2 copii mari, intr-o joaca permanenta :); mi-au placut sosetele mirelui :)))

Morala: Daca esti deschis la tot ce ti se intampla, nu poti fi decat surprins :), ceea ce in esenta, e bine

E toamna...este anotimpul meu preferat, poate si din cauza ca sunt nascuta toamna....sa ne bucuram de toamna, zic...

Marea Neagra are ochii tai...valurile si pescarusii de zbat  intr.un dans fara sfarsit,desavarsit...nisipul are straluciri nedefinite...vine toamna...