Am recitit de curand romanul QUO VADIS, Henryk Sienkiewicz, cu certitudinea ca e un roman fundamental, ce ar trebui citit, macar odata in viata, de fiecare dintre noi(de altfel, autorul a primit si premiul Nobel pentru literatura)
La o prima impresie, este doar un roman de dragoste, deoarece urmăreşte povestea de iubire dintre Marcus Vinicius, un patrician roman, şi Ligia, pe numele său original Calina, fiica unui rege înfrânt din neamul ligienilor; este insa un roman istoric, actiunea se petrece în timpul împăratului Nero, în jurul anului 64 d.Hr., prezenţa unor personaje atestate istoric, precum Nero sau chiar apostolii Petru şi Pavel, oferind un plus de autenticitate romanului ;
Intriga este stufoasa, actiunea se desfasoara pe mai multe planuri, personajele evolueaza si se desavarsesc de-a lungul celor cateva sute de pagini, finalul este apoteotic si dramatic;
Personal, mi-a ramas intiparita imaginea personajului Petronius, numit "arbitrul elegantei", din cauza pasiunii, iubirii si gustului sau pentru frumos, ce face parte din suita lui Nero, dar care a ramas lucid si „vertical” intr-o societate bolnava; memorabila este scrisoarea trimisa lui Nero inainte de a se sinucide, alaturi de credincioasa Eunice:
“Împărate, ştiu că aştepţi cu nerăbdare venirea mea şi inima ta de prieten tânjeşte ziua şi noaptea de dorul meu. Ştiu că m-ai copleşi cu daruri, mi-ai încredinţa prefectura pretoriului, iar lui Tigelinus i-ai porunci să fie ceea ce l-au făcut zeii: îngrijitorul catârilor la moşiile moştenite după otrăvirea Domitiei. Iartă-mă totuşi, căci îţi jur pe Hades, aşadar, pe umbra mamei tale, a soţiei, a fratelui şi a lui Seneca, eu nu pot veni la tine.
Viaţa este comoara supremă, dragul meu, din care am ştiut să aleg cele mai frumoase giuvaeruri. În viaţă, sunt însă şi lucruri pe care nu le mai pot suporta. A, te rog să nu te gândeşti că m-a supărat uciderea mamei, a soţiei şi a fratelui tău sau trimiterea în Ereb a tuturor oamenilor cumsecade din imperiu. Nu, strănepot al lui Cronos.
Moartea e datoria fiecărui om, iar de la tine nu ne putem aştepta la altceva. Dar să-mi torturez ani întregi urechile cu cântecul tău, să-ţi văd picioarele subţiri, domiţiene, jucând dansuri din Piure, şi să-ţi ascult declamaţia şi poemele, o, biet poet de mahala, iată ce este peste puterile mele, iartă ce mi-a stârnit dorinţa de a muri. Roma îşi astupă ureche, ascultându-te, lumea râde de tine, aşa că eu nu mai vreau să roşesc din cauza ta, nu mai pot! Urletul Cerberului, dragul meu, chiar dacă seamănă cu cântecul tău, va fi mult mai puţin supărător, deoarece nu i-am fost niciodată prieten şi nu sunt obligat să mă ruşinez pentru glasul lui.
Rămâi sănătos, dar nu mai cânta, ucide, dar nu mai scrie versuri, otrăveşte mai departe, dar nu mai dansa, dă foc, dar nu mai cânta la citeră, îţi urează, trimiţându-ţi acest sfat prietenesc, arbiter elegantiarum.”
Nu voi face vreun rezumat sau vreo prezentare a firului epic al romanului, spun doar atat:
„cititi-l, merita, intru totul”
Citate Quo Vadis:
"Minciuna pluteşte pe deasupra adevărului ca uleiul la suprafaţa apei "
Petronius: "A iubi nu e de-ajuns; trebuie să ştii să iubeşti şi să arăţi altuia în ce chip să iubească. Plebea şi dobitoacele chiar simt numai plăcere, dar omul adevărat se deosebeşte de ele tocmai prin marea dibăcie a schimbării acestei plăceri într-o artă plină de nobleţe care să poată fi socotită un dar divin; de aceea, ea îndestulează nu numai trupul, dar şi sufletul."
