citeam ce mi-a scris un anonim si mi-a venit in minte un citat din Epistola catre Corinteni a apostolului Pavel...
"CAPITOLUL 13 Dragostea şi bunurile ei.
1. De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător.
2. Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt.
3. Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte.
4. Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte.
5. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul.
6. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr.
7. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă.
8. Dragostea nu cade niciodată. Cât despre proorocii - se vor desfiinţa; darul limbilor va înceta; ştiinţa se va sfârşi;
9. Pentru că în parte cunoaştem şi în parte proorocim.
10. Dar când va veni ceea ce e desăvârşit, atunci ceea ce este în parte se va desfiinţa.
11. Când eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil; judecam ca un copil; dar când m-am făcut bărbat, am lepădat cele ale copilului.
12. Căci vedem acum ca prin oglindă, în ghicitură, iar atunci, faţă către faţă; acum cunosc în parte, dar atunci voi cunoaşte pe deplin, precum am fost cunoscut şi eu.
13. Şi acum rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea"
si fiindca am pomenit de Stendahl, am sa citez si din a lui "despre iubire"
"Din punct de vedere psihologic, iubirea ia naştere printr-un fenomen de ”cristalizare” care a fost descris de Stendhal şi care este analizat ca o fixaţie progresivă a bucuriei pe care ne-o procură relaţiile cu o persoană determinată ; Stendhal opune iubirea adevarată ” loviturii de fulger”, care cel mai adesea este destinată să dispară tot atât de repede pe cât a venit.
Iubirea nu se naşte din senin, ci în urma interacţiunii dintre două persoane. În procesul interacţiunii, persoanele se îndreaptă una spre cealaltă cu anumite ipoteze în ceea ce priveşte atracţia şi modul în care fiecare o percepe pe cealaltă. Există o legatură inversă care animă cuplul interpersonal. Atracţia unei persoane pentru altă persoană variază în funcţie de percepţia pe care primul o are faţă de celălalt, percepţia atracţiei celuilalt în raport cu el. Relaţia de atracţie reciprocă este constantă în iubire. Cel ales este perceput ca un individ care oferă de asemenea atracţie.
Capacitatea partenerilor de a se adapta unul celuilat, ca într-un dans, interacţiunea optimă depinde de corectitudinea cu care fiecare percepe şi evaluează modul cum apare în ochii celuilalt. Rezultă astfel un ciclu de procese: interacţiune, modificarea partenerului, perceperea modificării, adaptarea la modificare, implicarea în relaţie. Iubirea ca relaţie interpersonală cuprinde:sentimente, convingeri, reguli, motivaţii, valori, comportamente. Iubirea este o trăire foarte complexă ce apare şi este întreţinută prin interacţiunea şi ajustarea continuă a persoanelor implicate în actul interpersonal al iubirii. Pentru ca iubirea să fie un act de durată, este necesar ca actorii care formează cuplul iubirii să se cunoască profund, să cunoasca evenimentele în mod continuu şi să aibă capacitatea de a transpatrunde personalitatea partenerului prin a conştientiza sistemul cunoştinţelor celuilalt."
"Iubirea, asemenea prieteniei apropiate include:
1. Plăcerea reciprocă dintre parteneri
2. Acceptarea
3. Încrederea
4. Respectul
5. Ajutorul reciproc
6. Confidenţa
7. Întelegerea
8. Spontaneitatea (Keith Davis)"
"În iubire eşti mereu egalul celui iubit, de aceea iubirea este o eminentă şcoală a demnităţii."
(Horia Roman Patapievici)
si..gata cu citatele :) sa fiti iubiti si respectati!
