6 iulie 2018

my kisses back

Din oră în oră, la radio se difuza aceeași melodie cu versuri ritmate, ascuțite și fără echivoc –


 I want my kisses back from you
 I'm takin' all my kisses back from you
 And every breath you held on to
 I'm takin' all my kisses back from you
 Give me the hello's and goodbyes
 And pack up every morning and goodnight....

-zâmbea și o lălăia absent până data următoare, când se încrunta și o lua de la capăt - ironie și dorință în același timp, căci cum ar fi putut să bată din picior și să ceară înapoi tot ceea ce dăruise sau crescuse in interior, cu migală și emoție,  fără a-și da voie mai departe de atât ?!

Îi zvâcneau tâmplele și rămânea încleștată intr-o ordine obiectivă impusă de toată vânzoleala dimprejur. Se fixase atent cu picioarele în pământ, înainte să o ia valul de nebunie ce creștea de la zi la zi - avea nevoie de luciditate, de stăpânire de sine și de hotărâre, căci cine să ia decizii în locul ei ?!

Tânjea însă adânc după limpeziea zărilor și după căldura ce altă dată umplea camera goală fără că vreunul din ei să facă vreun gest  - se ofilea sub ochii lui, întrebători, într-o agitație mută și o oboseală de toată nimicnicia banalelor fire despicate inutil la nesfârșit.
Avea nevoie de aer.
Avea nevoie de căldură. De albastru.
Avea nevoie de un simplu gest care nu se întâmpla niciodată, dar plutea împrejur - se simțea secătuită și din ce în ce mai absentă, prea mult cotidian, prea seacă trecerea zilelor, prea puțin timp, prea puțin timp acolo unde nu era nevoie decât de prezența lui. 
Și-atunci...ce idee bună, să clipesti din ochi de trei ori, ca în povești și să rostești cu ochii mijiți o vrajă și să iei înapoi tot.
Gândurile și nopțile nedormite.
Zâmbetul și brațele întinse mereu pe jumătate, într-o îmbrățișare ce nu e niciodată oportună. 
Privirea aceea cât toate cuvintele nespuse dar plutind în derivă, verde, albastră, fără orizont și mai ales fără teamă....
Să iei înapoi căldura și apropierea și clipa aceea de fiecare zi, când o simplă bătaie în ușă îl făcea să tresară sau să numere pașii, pe care îi recunoștea după determinare...

 I want my kisses back....

Ce bine ar fi...să îi ia tot, căci și așa nu îi foloseau, să-și ia totul și să le păstreze pentru inima ei încâlcită și secătuită de o așteptare ce nu avea să se termine nicicum – să-l lase și pe el gol, în noianul de lucruri de făcut, reci și absente, fără urmă de frumos sau de emoție, caci cine mai are nevoie de emoție, în lumea asta a oamenilor mari ?!?

Să croiască în jurul ei o platoșă de cuvinte de lemn, alese cu grijă și goale de miez, plicticoase, care să o îmbrățișeze neutru și să o păzească de dorinta asta năucitoare de a întinde mereu brațele către el, într-un dans inefabil, tăcut și din ce în ce mai pustietor, în absență....

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu