7 mai 2018

Fără ea



Se trezea dimineața devreme, cu ochii pe fereastra cât jumătate de cameră – de la răsărit până la apus, era lumină, o baie de lumină totală, o dureau ochii și tot nu se sătura de privit către nicăieri, spre zări albastre. Iubea ferestrele mari. Și-ar fi construit o casă cu pereți din ferestre, să intre lumina, să strălucească soarele, să cuprindă în fiece clipă cerul, albastrul acela infinit pe care îl purta oricum pe retină, chiar și când închidea ochii, să nu mai vadă nedreptățile lumii ce o înconjurau…

Privea adânc, dincolo de aparența de care se izbea zilnic. Scruta atent lucrurile care o înconjurau, oamenii cu care se intersecta, învățase odată demult că ochii sunt oglinda sufletului – ați observat cum zâmbesc ochii, natural, instinctiv, autentic, așa cum nici un alt zâmbet nu e?! Cine nu zâmbește cu ochii, e mai trist și mai gol, oricât de zgomotos ar râde și oricâte zâmbete largi și-ar lipi pe față…

Privea către un acolo doar de ea cunoscut și atins în momentele în care se conecta insesizabil la emoția celui din fața ei – fire nevăzute o legau indescriptibil de anumiți oameni, cărora le simțea adânc starea de spirit, zâmbetele interioare, căldura neexprimată decât stângaci sau cifrat, emoția aceea necuprinsă într-o secundă ce dăinuie totuși. Nu putea trăi altfel, decât autentic, și furtunile și calmul, cu o intensitate ce speria și te lăsa fără reacție – așa cum rămâi nemișcat, spectator al furtunilor de vară, în dosul ferestrei, admirând și totuși binecuvântând distanța de stropii mari de ploaie, fulgerele tăioase și vijelia trecătoare…așa cum te bucuri de curcubeul ce vine după sau de mirosul proaspăt al asfaltului încins.

Era o ființă solară, până în adâncul sufletului, și el albastru, cu tristeți adânci precum iarna polară. Tânjea după lumină și, precum în legenda cu floarea-soarelui, își îndrepta zâmbetul după sclipiri atât de efemere că păreau simple închipuiri. 
Aștepta în tăcere și cu speranță, o nouă zi, un nou crepuscul, ceva nou, ceva bun, ceva…să poată merge mai departe, în fiecare zi…

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu