22 martie 2018

crush boom bang


Va amintiti scena de inceput din filmul Ice Age, acea scena fara fundal sonor, dar atat de sugestiva ?!
Uneori e nevoie de un singur gest, fie el starnit de o curiozitate, o dorinta sau o nevoie, care sa porneasca un dezastru (natural sau metaforic).
Asa incepe...o picatura, un gest, o samanta (fie ea si ghinda...), un punct vulnerabil sau lasat la indemana oricui.

De aici porneste un fir, aparent nevazut, uneori de neluat in seama...fir ce patrunde adanc si crapa suprafete aparent solide, lucioase, fara pata, de nepatruns. 

Se strecoara insidios, spre miezul aflat si el intr.un echilibru niciodata destul de stabil. Trosnesc din incheieturi straturile asezate de.a lungul vremurilor, invelisul paraie incet si sigur, fundamentul se fisureaza in directii nebanuite, punand sub semnul intrebarii ceea ce parea mai vesnic ca nemurirea...

Se casca un hau la picioarele noastre, spectatori nedumeriti, un hau de necunoscut si mirare de culoarea smoalei incinse. Se ridica un zid de intrebari si temeri in fata noastra, urmare fireasca a fisurilor ce au devenit deja prapastii...ne inconjoara nisipuri miscatoare si habar nu avem ce se piteste sub caldura obscen afisata.
Sa te ascunzi, e tarziu, nu ai unde.
Sa repari, cum ai putea, biet muritor?!
Si atunci, te intrebi, impietrit, incotro?!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu