24 septembrie 2017

Macinul pentru prieteni


Sunt suma oamenilor din viata mea, spunea un prieten mai demult.

Sunt locuri pe care le-am cunoscut si indragit datorita oamenilor, locuri pe care le-am cunoscut intai prin ochii oamenilor de acolo, din povestile lor, din dorinta lor de a impartasi cu noi muntele lor - fiecare avem un munte de suflet, un loc special, de care ne leaga fie amintiri, fie emotii, fie povesti, oameni, experiente, asa spuneam mai demult....

Macinul e un munte aparent mic. Desi cel mai vechi dintre munti, a ramas dupa vremuri la o inaltime de neluat in seama, cea mai mare altitudine fiind  467 m la Tutuiatu.


Si ce daca, v.ar spune cei care merg anual la Trofeul pentru prieteni, al lui Nea Ilie. Noi nu mergem acolo atat pt munte, cat pentru oameni, nu pt a escalada si bifa alte varfuri, ci pentru a zabovi sub stejarul milenar, in jurul unei vetre de piatra arsa de focul din fiecare an, pentru a asculta pana in zori trubadurii adunati din toate colturile tarii. Pentru tihna si liniste am mers eu si in acest an, cu o strangere de inima insa, din cauza numarului mare de invitati ce se anunta, fiecare adus de catre un prieten, fermecat la randul sau de atmosfera unica din alti ani. 

Dupa traditionalele combinatii cu masini si oameni, am purces la drum, intr.o zi calda de toamna. Ne oprim la magazin, ne oprim la peco, ne oprim sa mai mutam din bagaje, ne oprim la bac, ne oprim in Macin, ne oprim intr.un final la locul faptei, unde mirosul de gratar si numeroasele masini ne cam dau fiori 
Pupam gazdele, ne primim omeneste (cu palinca de Zalau, cum altfel), intindem corturile si nadusim scurt, sub cerul instelat. Daca ne intindem pe iarba uscata si ascultam chitara de la distanta, cu ochii la stele...ne amintim de ce venim aici, de atata timp. Pana ne gasim loc la foc, ajung si fetele, ultima caleasca soseste si gaseste loc printre corturile numeroase. Sa inceapa cantarea. Caci...surpriza e totala, in tabara sunt nume nemaiauzite, un fel de legende despre care am tot auzit la albatrosi - Jenica si Comanel vor canta aici si acum !

Vine si Silviu, cu motorul, e si Cristi, vesel cum ne.a obisnuit, e si Florin, cu imbratisarile strasnice, e si Mariana, disponibila si relaxata, Krisu, Dana, asa cum nu am vazut.o de mult, cu chef de cantat si zambind nonstop,  Octavia cu energia ei molipsitoare, e si  Cosmin, fara Thor din pacate, e si Bogdan cu Madalina si ironia lui fina si amicala, Vladut cu parul valvoi, Armand care a crescut si s.a maturizat si canta...e si Puiu, undeva pe la alte corturi, il auzim din cand in cand, fie razand, fie cantand. E si Mariana Gafton cu cri 50 prieteni pe care i.a adus din nou aici, la poale de Macin, e si Ana cu Mihai, o pereche ce te face inca sa speri ca se poate, e si Nea Ilie, ce pare vesnic aici, la umbra stejarului umbros. E foc, e chitara si sunt oameni dragi.



E mare lucru sa poti trai simplu si sa ai unde evada, la sfarsit de saptamana. Sa stii ca si in acest capat de tara, te asteapta caldura si imbratisarea prietenilor ce te judeca mai putin, te inteleg fara multe cuvinte si iti cer mai nimic - doar sa fii, acolo, pentru ei. Si am stat la povesti. In tihna, pe indelete, cu fiecare, mirandu-ne cum o idee de acum 7 ani a incoltit asa frumos, incat an de an, tot mai multi au venit sa "guste" din magia Macinului. 

Sambata fiecare alege incotro, ne impartim si unii pleaca in traseu, pe Culmea Pricopanului, altii la lac, altii raman in tabara, e bine sa alegem ce ne bucura si ce ne foloseste. Baie, povesti, uscaciunea prafosasa a Iacobdeal ului, Dealul cu pini, rasetele copiilor, o carte noua, fasolea care s.a terminat prea devreme, repetitiile muncite pt eternul cultural, timp petrecut impreuna - asta a fost ziua de sambata. 

Focul ne.a adunat in jurul lui, am cantat, au recitat unii, am ras cu totii. Atatia chitaristi ca a fost noaptea prea scurta sa ii asculti pe toti, somnul m.a pacalit si de data asta si nu am mai fost printre curajosii care s.au trezit direct la foc dimineata...

Dar muntele nu pleaca de acolo si cu ceva noroc, ne-om intalni peste ceva vreme din nou, om cu om, sa mai povestim sau sa mai depanam amintiri, sa crestem altele, sa fie muntele pretext pentru a ne revedea, in alt colt de tara. 
N-am venit pentru trofee, nici de data asta, fredonam incetisor, in timp ce ne felicitam unii pe altii si ne imbratisam scurt – ne pregatim de plecare si despartirile scurte sunt cele care dor cel mai putin :) - la orele 12.00 suntem déjà in masini, pe lungul drum catre casa. Multumim, Nea Ilie !

O alta fila s-a scris, dam pagina si mergem mai departe….





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu