16 iulie 2017

Despre Cupa din spatele povestilor...

Fără poveşti, sufletul omului se transformă în piatră. O lume fără poveşti devine seacă, fără viaţa, fără zborul gîndului şi al speranţei, fără iubire. Lumea fără poveşti e o lume prea departe de Dumnezeu…

Pregatirea Cupei a inceput cam de anul trecut, dupa ce facut analize, am invatat lectii si am tras concluzii. Anul acesta, in primele 6 luni, am avut 2 zile de sambata state acasa – o sambata si o duminica, in rest, la fiecare sfarsit de saptamana am avut ateliere cu tinerii, tabere, proiecte, ture de multe sau alte activitati. Cam mult, zice lipsa mea de somn si cearcanele stravezii, dar merita cand vezi bucuria din ochii lor si faptul ca duminica dupa amiaza mai ca nu mai vor sa plece acasa.

“Dupa Cupa, promit ca iau o pauza si ma odihnesc si incep si eu sa mai fac cate ceva pt mine, nu doar pt altii” – asa suna promisiunea mea la care cei de langa mine izbucneau in ras. Am suflecat manecile sip e la inceputul lunii mai am dat startul la organizare – grup de lucru pe facebook, mailuri, liste – sa stie toata lumea ce facem, sa-si  aleaga fiecare ce vrea sa faca, cum vrea sa se implice, este loc pentru toata lumea si atat de multe de facut ca am putea munci toti cot la cot. Listele-s gata, responsabilii la posturi, Andra vine cu ideea sa lespunem oamenilor povestile noastre, sa facem si niste banere sa ii incurajam pe traseu si sa le dam motiv de meditatie, Narcisa adapteaza proba surpriza, de fapt, toate se adapteaza dupa tema si motivatia acestei cupe….


Ceahlăul e un munte cîntat de poeţi şi înţesat de poveşti; cărturarii îl aseamănă Olimpului sau Pindului. Sihaştrii au vieţuit aici din cele mai vechi timpuri, lăsand în urma lor nume precum Ghedeonul,Bîtca Popii, Turnul Sihastrilor sau La Chilii. Atîta frumuseţe, istorie şi spiritualitate la un loc e greu de gasit în altă parte. Stîncile sale, nu foarte înalte, au forme ciudate, chipuri de zîne adormite sau zei păgîni ce au născut sute de poveşti pe care bătranii le istoriseau în serile de iarnă, la gura sobei.

Entuziasmul creste. Tinerii din Award vor si ei sa ajute, se deschide alta lista, uit de ei, are cine sa se ocupe. Am si eu listele mele, iata ca e gata si invitatia, de dus la sponsori si oficialitati, evenimentul e public si pe facebook, mediatizat zi de zi, oricine iubeste muntele si oamenii e binevenit si il primim cu bratele deschise – asteptam vreo 300 oameni, prieteni din toata tara dar si oameni care vin pentru prima data. Cu o saptamana inainte, o tura scurta in Parang, pentru sufletul nostrum si pentru incarcat baterii – mi-am luat concediu in perioada asta, sa fiu sigura ca ma pot ocupa de tot ce e de facut…sunt linistita, au fost muuuuulte intalniri si sedinte de lucru, fiecare stie ce are de facut, pentru ca totul sa mearga struna. Asa echipa n-am avut niciodata, plus voluntarii tineri – cati or fi – aflu cu uimire ca sunt 42 copii…nu-s sigura ca am atata treaba pt ei J - lasa ca ii impartim, Doru cu fotografii (fara numar), unii in posturi pe traseu, altii in tabara, la ceaunul cu fasole, altii la primire, deci peste tot J.

Vineri aterizeaza si Octavia cu Octav, forte proaspete si entuziasm fara limite – eu ma simt deja obosita si respire caci stiu ca voi avea ajutor de nadejde. Stam pe covorul din biroul Andrei si ne minunam ce faine sunt diplomele si ce bine se potrivesc cu trofeele Brandusei care s-a intercut pe sine inca o data, mesajele de pe banere sunt si ele wow ! N-are cum sa nu iasa bine….

Ziua cea mare e vineri – caci de ceva timp, cupa incepe la noi de joi – semn ca oamenii se simt bine si vor cat mai mult timp. Ajung si eu in tabara unde de oaspeti s-au ocupat Nicusor, Doru  si Robert, baietii sunt veseli si-mi povestesc cam cu juma de gura ce au facut tinerii in zilele din urma…bun, asta e subiect de discutat, dar nu astazi. Astazi e Cupa, vin oamenii, sa pregatim si noi receptia, primirea etc…bun, palinca si colacii is la mine, da paharele vin in urma, Tavi are in masina o parte din cele necesare, iar Max, o alta parte…ne descurcam noi  cumva o perioada. Tinerii sunt entuziasmati, au ajuns cam toti, le fac instructajul, sunt copii buni si vor sa faca parte din acest eveniment – imi creste inima cand ii vad, caci viitorul e in mainile lor, cum ii crestem, asa ii avem.

Trebuie banerul. E in masina la Max. Trebuie hartie, e in masina la Max, trebuie imprimanta, o aduce Tavi. Bun, respir. Irina  a plecat sa curate stanca…fata asta e incredibila, o mai vad doar seara, in amurg, cand se intoarce moarta de oboseala, dupa o zi de curatat stancile…
Vad fete cunoscute si oameni pe care nu i-am vazut demult. Se face dupa-amiaza, incep sa ajunga si ai nostri. Iara problema lemnelor, sunt si nu sunt. Ne salveaza Robert, merge la cules de lemne din padure, imi vine inima la loc. In mintea mea se deruleaza liste, sa nu uit de sedinta, sa nu uit de costuri, sa nu uit de orientare, sa nu uit de diplome, sa nu uit…mai canta o chitara, mai primim pe unu altu. E bine intre prieteni. Tavi imparte casute, Octavia taie chitante, e liniste si pace. Nu face nimeni poze la primire. Las ca-s bune si amintirile, se lasa seara si realizez ca nu e pregatit focul. Vaaaaai, seara fara foc? Iara le dam subiect de umor Albatrosilor…in tabara nici un barbat de la noi care sa faca focul…unii intarzie sau is pe drum, altii au iesit in statiune la o bere binemeritata, apare Cosmin care se ofera voluntar dar cere o lopata…pe lista mea nu e nici o lopata, dar ma salveaza Liviu, iata ca apare si Robert, deci se ocupa ei de foc. Bun, mai respir un pic, dar cu ochii din ce in ce mai mici. Sedinta cu voluntarii si membrii e seara tarziu, pare ca ne-am adunat toti. Ma trec fiori pe sira spinarii, copiii au legendele pe telefon, dar cin sa le citeasca – e si maine o zi. Pare ca fiecare stie ce are de facut, sa trecem la sedinta tehnica. Toate bune si aici, observ cu bucurie mare ce de lume e…o sa fie bine, trebuie sa fie bine ! A ajuns si Puiu Cazan, deja visez la cantecele lui la focul de tabara. Avem 3 copii sarbatoriti – dar e si maine o zi. Focul incepe sa arda incetisor, se aud timide acorduri de chitara. Il asteptampe Puiu si pe ceilalti, sa ne bucure cu a lor maiestrie. Eu cam plutesc, tre sa dorm ca maine e zi lunga si grea si cu siguranta frumoasa. Mi se face rau de la oboseala,mi-e frig si am frisoane, reusesc cu greu sa dorm 2 ore.


Dimineata devreme am parte de un dus rece, in loc de cafea. Spune o vorba “Oamenii  recurg la invective atunci cand nu au dovezi”.  E bine, sa stim care sunt lucrurile importante si cum le gestionam, cu prietenie J. Aproape uit de asta, nu de alta, dar avem o alta problema, reala. Fug la Salvamont, stau la discutii si plec dupa vreun ceas, cu multe ganduri si intrebari si mai multe. Incep sa simt din ce in ce mai tare cum apasa pe umerii nostri “greaua mostenire”, dar, cu inima curate si cu oamenii astia faini care sunt acum in club, nu se poate sa, nu fie bine!
Pleaca echipajele in traseu. Pleaca copiii in traseu. Pleaca cei de la orientare si alpinism in traseu. E un cer incredibil de albastru si senin, da-ne Doamne vreme dupa sufletele noastre! Ma doare-n piept, dar nu sa tip, ma adun caci avem de pregatit mancarea pt cei 300 oameni J

Fasole la inmuiat, ceapa,  ardei, morcovi, rosii, muult usturoi, 20 copii muncesc cot la cot la bucatarie. Octavia posteaza live despre eveniment, ceilalti fiecare la treburile lor. Eu umblu si fac si refac  liste. Canta puiu asa ca ma relaxez si eu pret de cateva melodii. E pace, oamenii sunt relaxati, zambesc si povestesc, de pe traseu vestile is bune. Fasolea bolboroseste in ceaun, masterchef Alex e coordonatorul perfect. Se face dupa amiaza si oamenii deja vin din traseu, panzele albe se coloreaza in chip de legend din Ceahlau, zambetele-spana la urechi, ma linistesc si eu si stiu ca e bine. Culturalul incununeaza o zi frumoasa si lunga. Se canta simplu si cu suflet, iara nu am avut timp sa ne adunam sa repetam sa cantam si noi cateva melodii, poate la anu cine stie. Octavia vine plangand in hohote si ne povesteste cum a jignit-o unul din colegii nostri, imi cade cerul in cap si nu mai stiu ce se canta si de ce se rade. Ma ridic si ma impleticesc cu sentimentul coplesitor al inutilitatii ca educatia nu se face la varsta senectutii. Vreau sa plec si sa nu ma mai intorc, sa faca fiecare ce-o sti, caci se pare ca toti stiumai bine decat mine c ear trebui facut si cand si cum. Si totusi, nu pot sa renunt, caci am muncit prea mult, si eu si ceilalti pentru a renunta inainte de finish, oamenii astia toti au venit aici pentru noi, pentru un pic de natura si frumos, pentru armonia si pace ape care doar inima usoara si muntele ti-o da…


Ma bucur de cantecele lui Puiu, Puiu nostru si Puiu Cazan, canta si Tibi si fredonez in nestire “Merg cu pumnii stransi pe strada…” In zori, ma duc sa dorm, inainte sa mi se faca rau din nou. Alta dimineata cu cer senin si soare generos, nu-s indeajuns de recunoscatoare pentru ceea ce am primit…scriem diplome cu Andra si calculam punctaje, sa nu uit pe cineva, sa nu gresesc, sa nu nedreptatesc…Flori asaza trofeele stralucitoare pentru ceremonie, steaguri si oameni imbracati in alb – caci albul e pur si e pentru ceremonie si pentru a sarbatori prietenii, bucuria, starea de a fi aici si acum langa oamenii care conteaza. Nu stiu cand spunem cateva cuvinte, nu stiu cand dispar premiile in mainile nerabdatoare ale celor ce au muncit pentru ele si le merita pe deplin. Zambete si bucurie, multumiri si recunostinta, gandurile mele sunt catre Brandusa care n-a putut fi cu noi dar care a pus o parte din sufletul ei aici, la felcumo parte din sufletul lor au pus in acest eveniment si toti voluntarii care au ales sa faca ceva sau sa se bucure pur si simplu de ceea ce li s-a oferit. Am o inima mare si i-as imbratisa pe toti, pleaca pe rand si ne felicita (dar merita ei insisi felicitari pentru ca doar impreuna putem fi), se goleste campingul si ne adunam putin si noi. Ii strang mana lui Robert la plecare si ii multumesc asa cum ma pricep eu pt ajutor. Stam la un pepene si o salata. Nu prea mai am cuvinte caci sunt aproape de epuizare, insa mi-ebine, zambesc cu ochii si cu fata si cu tot corpul caci simt o data in plus ca a meritat – noptile nedormite, listele in excel, truda celor de langa mine si fiecare gest de a se implica, fiecare dupa puteri si vointa.

…Si mai plansi ca doua lacrimi
Ne-om intoarce de pe drumuri…

Canta Tibi cu suflet, ma imbratiseaza OkO, Teo ne promite fotografii de poveste. Conduc atent caci oboseala a atins cota de avarie. Oaspetii vor fi ajuns pe la casele lor, postarile pe eveniment dau semn ca lumea s-a simtit bine sau foarte bine. 
Acasa, incep sa curga noroaiele, de parca ar mai fi fost o cupa paralela cu cea pe care am trait-o noi. Dupa razboi, fiecare stie exact unde trebuia sa stam sau sa faca fiecare, cum trebuiau organizate toate (ma intreb unde or fi fost atunci cand s-au facut listele J. Ascult, ca e util si mai cunosc si eu oamenii.  Fiecare da ceea ce are, cat are, cat poate. Fiecare traieste cum poate. Fiecare se bucura atat cat doreste. Alegem si traim ceea ce vrem, bun sau rau, curat sau murdar. Daruim sau pretindem. Construim sau distrugem. Ne plangem de mila sau suntem recunoscatori.  


Poate nu am stiut sa multumesc indeajuns. Poate nu am stiu sa felicit pe fiecare cat are nevoie. Poate nu am stiut sa fiu atat e buna precum cei care pretend sau reproseaza. Poate nu am muncit atat de mult ca ei. Poate nici nu mai conteaza.  Stiu doar ca tot ceea ce am facut, am facut cu suflet si cu daruire, caci altfel nu pot. Poate e putin, poate nu e destul, nu stiu, dar voi afla, pana cand ne vom revedea.

Caci muntele ne primeşte cu îngăduinţa, pe fiecare; e leac pentru minte si trup, alinare pentru suflet, învăţătura şi taina, deopotrivă. Veniţi la munte, să-l cunoaşteti, să-i descifraţi înţelesurile, să păşiţi pe poteci, fată în faţă cu propria persoana, dati piept cu ceea ce vi se arata in voi insiva si poate veti fimai linistiti…Noi vom fi acolo, de fiecare dată, parte vie a poveştii noastre, a oamenilor ce nu pot trăi fără munte, fără credinţă, fără speranţă….


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu