7 august 2016

Vara lui 2016

Îţi mai aduci aminte de vara lui 2016?

A început prea devreme, într-o primăvară cu  glasuri de copii  cristaline şi lipsite de griji. Cu planuri de schimbat lumea şi o lume a noastră, a celor care mai credeam în oameni şi în vise de împlinit. Cu răsturnări de situaţie şi furtuni de vară cu forţă de taifun. Cu dor de drumuri nesfîrşite şi doruri neîmplinite. Aceleaşi nopţi albe, acelaşi cer cu stele, doar noi mereu alţii, căutînd să umplem goluri, vînînd magie şi metafore, căutînd căldura în răceala detaşării ce n-a mai venit, căutîndu-ne, prieteni fără prietenie. 

Vara aceea cînd am renunţat la poveşti şi am coborît cu picioarele pe pamînt…Îţi mai aduci aminte apusul cu strălucire stinsă şi umbre de Ceahlău încrustate în pereţii de stîncă colţuroşi?! Şi cîntecul fredonat în surdina gîndului refuzat….nu e nimeni să-i înţeleagă…. Clipe furate, plimbări fără sens, iluzii renăscînd mereu din cenuşa împrăştiată în 4 zări. Un mal pustiu cu crăpături de apocalipsă şi armonii de chitară risipite în liniştea înşelătoare a nopţii.

Îţi mai aduci aminte de vara aceea în care căldura a devenit înăbuşitoare şi distanţa s-a transformat în limbaj universal? Cînd lumea noastra s-a aşezat în reguli simple, schimbîndu-şi culoarea, direcţia, sensul de a fi...cînd pe suflet s-au pus lacăte grele...cînd am închis ochii la gesturi imprudente şi fără de-nţeles. Vara cînd am învăţat să aştept. Cînd a trebuit să renunţ. 
Cînd fiecare şi-a urmat solitar drumul sinuos, fără speranţa că ne vom întîlni altfel decît prieteni, la un foc, pe vreun munte, la vreun capăt de lume, în lumina difuză a răsăritului dureros de simplu...vara lui 2016 a fost vara cînd ne-am maturizat brusc şi fără voie, prea devreme...

Îţi mai aduci aminte vara lui 2016?!

A fost vara aceea cînd am pierdut emoţia şi a rămas dezamăgirea...vara aceea pe care nici măcar n-o vom putea povesti curînd...atît de fragilă şi atît de puţine amintiri...