16 mai 2016

Măcin - cu bujori în obrăjori :)

“La anu’ tre să văd musai bujorii de Măcin, nu mă interesează cînd faceţi voi Lira, eu vin să văd Bujorii” – mă aud bodogănind cu un an în urmă, la finalul Lirei Poveştile Măcinului. Dupa 3 ani în care i-am ratat la mustaţă. Zis şi facut, dar anu asta, nici o vorba despre nici o liră…multe treburi, oameni ocupaţi şi mai multe priorităţi, noroc cu Cosmin care ne ispiteşte cu o invitaţie de 1 mai…care culmea, pică o dată cu Paştele ortodox. Speram însă, pînă la un moment dat, aşteptăm, nu se întîmplă nimic, nici un plan, nici un organizator…la întrebarea cine merge în Măcin, un singur raspuns…Max, Roxana, poate Doru, poate Robert….eu îmi iau gandul, calendarul meu nu mai are weekend-uri, nu mai are zile libere, nu mai are loc decat de muncă, stress, oboseală L
Asta, pînă în joia Paştelui…cînd aflu cu stupoare că mai sunt şi alţii care mort-copt tre să fie în Duminica Paştelui acasă, cu familia J. Printre telefoane şi mesaje, bagaje şi haosul obişnuit, îmi amintesc, cu Lidia, rîzînd, de plecările noastre în pripă în Poiana Tapului, la trofeul de la Caraiman sau în Leaota, la Trofeul celor de la CPNT, dar şi de distracţia care le-a urmat... aşa că…vineri, după amiază, pe cai că se filmează, fiecare trasură cu vizitiul şi prinţesele aferente :D.

Nici n-am plecat şi oprim să îi aşteptăm pe cei întîrziaţi. Hai să mîncăm. Hai să mîncăm o îngheţată. Hai să mai oprim o dată. Hai că la Braila iar ne invartim în no men’s land. Iară apusul, iară Dunărea…n-am spus nimănui că-s aici, bat din picior ca un copil răzgîiat, Cosmin mi-a retezat-o sec “să nu mă suni, decat dacă vii…tre sa vii”. Poate Mariana, cu puterile ei de vrăjitoare, să simtă că-s pe-aproape J - dar nu, mă sună să ascult si eu chitara lui Cristi J

Se întunecă, facem tradiţionalele cumpărături în Măcin city. Şi apoi, orbecăim. La Greci, drepta, pe un drum, printr-o padure, număraţi cîtiva copaci (cine mai stie cîti, de anu trecut), băietii nu întreabă, se orientează ei cumva, stînga, dreapta, înapoi, înainte, că înainte era mai bine. Recunosc pădurea. Se iţeste un pavilion, dar e prea multă linişte, nu-s ei. Urmează cîmpul cu popîndăi lipsă, apoi la capăt de drum cu gropi, dăm nas în nas cu Cosmin, venit în ajutorul vizitiilor dezorientati. Suntem salvati :p.
În tabara…e liniste si pace…oameni vechi si noi, imbratisari si multa bucurie – nu speram eu sa ii vad asa curand. Întindem cortul, of, iar ajung la vorba lui Nicusor, cum să pui cortu’ pe-ntuneric ?! Apoi ne-mprastiem, care la masa, care în cort la caldură, care la foc, dupa inimă, dupa preferintă. E foc, e cantec, e caldură, sunt oameni, zîmbesc larg, fără să-mi mai pese de nimic…e nevoie de atît de puţin, uneori. Noaptea se scurge lin, pe melodii uitate, din caiete afumate si mereu imbogătite. Focul ne tine impreuna, pana dimineata, ramanem 2-3 oameni…apa minerala de la izvorul 7 dezleaga limbile, ajungem la discutii de principiu in gura mare, ma gandesc ce interesati or fi oamenii astia din corturile de aproape de argumentatia noastra :D.

Si, cum dragostea e raspunsul universal…nu ajungem la nici un numitor comun, dar ne prinde rasaritul, se lumineaza rapid, se imprastie ceata si ma duc la somn.
Mi se pare…doar azi e ziua bujorilor, maine plec iara in lume…hai cu cafeaua aia, sarumana Robert, ne mai afumam un pic, pana ajunge soarele si pe taramul Iacomistilor, unde e liniste si pace. Strig, intreb, nici un raspuns, unii is obositi, altii sunt scumpi la vorba si la vedere…pai asa grup suntem noi, mai fratilor ?!!! 

Se pleaca in traseu in…5 minute, in ritm de plimbare, relaxarea e cuvantul de ordine, in tabara, raman copiii, femeile si ranitii J. Padurea verde ne invaluie, Thor ma calca pe picioare si ne conduce mandru nevoie mare. A crescut si parca nu mai e asa urat :p. Printre copaci, pete de rosu intens ne fura privirea, ne imprastiem, care incotro, avizi de frumusetea asta brusc dezvaluita ochilor curiosi. Palcuri de bujori incandescenti sub razele calde de mai se lafaie printre verdele crud neatins. Thor face tumbe, soparlele tremura sub pasii marunti, gaze si bondari zumzaie – o broasca testoasa devine vedeta pe moment, noi nu mai prididim sa facem poze cu bujori, printre bujori, langa bujori…iesim intr-o poiana unde au trecut mistretii inainte si au culcat la pamant tufele bogate. Urcam si poposim pe un varf de stanca fiecare in lumea lui…nici o graba, nici o proba de dat, nimic de facut, decat de privit si de simtit…inca nu-mi vine sa cred ca sunt aici….coboram senini, cu rosu aprins in ochi si verde pe talpile de drumeti in vacanta. E bine.



Tabara e aproape pustie…urmeaza Cheile, un alt traseu frumos, mai ales pentru cei ce nu-l cunosc…raman la dolce far niente sub un soare arzator si cateva vorbe. Liniste si bucurie. Se lasa seara bland, apar culori pe masa si pensoane si zambesc in sinea mea, amintindu-mi de vremea in care desenam, in cuvinte. Oua colorate. Joaca de copii uitati de capul lor. Ne asezam la masa de lucru, pensoane, galben, albastru, rosu, curge culoare in picaturi sau in tuse groase, zboara replici malitioase si ironii fine, un “si eu te iubesc” aruncat peste umar ma lasa fara replica – pe care munte si in care clipa or fi devenit oamenii astia si “ai mei”, atat de aproape si atat de prieteni ?!

Isi face aparitia un cuplu pe care il asteptam, desi nu-i cunosteam – stim doar ca-s de la Bucuresti si ca ea, Dana, canta la chitara – e destul pentru noi, ii supervizam indeaproape cat isi pun cortul – si ii primim sa ne omeneasca (tot ei) cu o sticluta de culoarea gutuii aurii J . Sedinta scurta, iara nu suntem cu totii, de ce ma mai mir oare? – maine dimineata plecam, oricat de frumos ar fi, ne asteapta parintii, familiile, etc.

Seara se scurge bland in acorduri de chitara si o voce noua vibreaza in linistea noptii. Piele de gaina, asta e senzatia…”e prima seara in care nu mi-e asa  dor de Puiu” zice Cosmin, dand glas fascinatiei celor de la foc…si lui Puiu i-ar fi placut sa o asculte pe Dana sau sa stea la focul mic sub cerul plin de stele…unii zambesc, altii se incrunta, unii mediteaza, altii uita, singuri sau impreuna, tristi sau seninin, ne leaga bune si rele…peste toate, peste timp, peste dureri, aici gasesc de fiecare data tihna, caldura, drag. Si mai nou, bujori J


Noaptea Invierii capata dintr-o data alta culoare – ouale atent dichisite se sparg, se aprind luminite, Pastele a venit, fara sa ne dam seama….o alta pagina a povestilor noastre se scrie, altfel, alti oameni de pastrat, aceeasi bucurie, aceleasi locuri unde revenim, de fiecare data cand ne chemati…