1 noiembrie 2015

Scrisoare unui suflet pierdut

Suflete, te-ntorci acasa !

Asa ti-am spus odata, demult, intr-o zi de vara pustie. Suflet gol, nebun de dor.
Te privesc tacut, intr-o oglinda ingalbenita de vreme, cu rama de lemn roasa pe alocuri de carii flamande. Nu mai stiu unde esti sau de ce-ai lasat in urma o usa deschisa. Nu am mai stat de vorba demult. Ca 2 batrani garboviti, asezati pe cioate de lemn, intr-o ograda imaginata, la umbra teiului  ce-si scutura arome de toamna venita prea devreme. In tihna.

Ce mai faci ?
Nu-mi raspunde, ai ochii tristi si ma privesti absent, de parca nu-mi mai apartii, privire ratacita, de sfarsit de lume. Dincolo de negura, banuiesc nespusa o poveste si multe lacrimi necurse. Hmm, ce mult timp a trecut. Iti amintesti, cand ne-am cunoscut, cat freamat si neastampar, cata bucurie si pofta de viata. In bratele tale, incapea o lume intreaga. Toata speranta, zambetul intreg, caldura pentru doi. In fiece cotlon, o emotie, pitita sub gesturi delicate, de o precizie cautata.  

Ma-ntreb ce-o fi cu tine. Unde te-ai ratacit? Ce ti-au facut ? De ce nu mai zambesti ? Nu mai ajung la tine, nici cand te tin in palmele reci. Stai drept, lucid si ingandurat. Un pas, inca unul, cauti o cale sa te strecori pe furis, intr-un loc care nu te mai incape si nu-ti mai apartine de mult, prea stramt si prea intunecos. Ne masuram indelung, in aceeasi oglinda ingalbenita, tacerea asta nebuna, de o parte si de alta a haului dintre noi, ce poarta nume de viata.

Suflete, nu te mai intoarce !

Nu stiu cine esti sau de ce. Ce vrei sau de ce. Nu te-ntreb, nu ma-ntreb. 2 straini, pana la sfarsit

2 comentarii:

  1. Intr-o zi ne intoarcem la noi ... cu durere in suflet si un pumn de nisip , cu un zambet amar si un vis neîmplinit ...

    RăspundețiȘtergere
  2. desertaciunea desertaciunilo, totul e desertaciune...nisip, amar, vise...putine cuvinte, multe simboluri

    RăspundețiȘtergere