26 iunie 2015

Ziua 27 - Finisterre - Ramas bun

"Adevarul e ca aici, la mare, totul se simplifica. Dispar lucrurile marunte care.mi imbacsesc existenta. 

Redescopar ca esentiale sunt Viata, Iubirea si Moartea. 

Restul e spectacol. Si, ce rost ar avea sa protestezi?! Nimeni nu ne.a fagaduit nimic la nastere !" ( Aventuri solitare - O. Paler)

****

Prima zi, dupa o luna, cand nu m.am trezit la 5 :), romanii plecasera deja cu primul autobuz spre Finisterre sau Muxia, nici ei nu stiau bine, in alberg e liniste si o atmosfera de hotel, oamenii beau cafea si citesc, in sala de mese sau pe canapele, in locuri special amenajate - e un loc perfect si pentru turisti, au si camere single, duble, triple, e ieftin si curat, aproape de centrul istoric dar departe de agitatia specifica acestuia. 

Fara graba. Asa am plecat, din nou, pe drumuri...la pas, pe strazile Santiago-ului, printre spanioli grabiti intr.o zi normala de lucru, turisti entuziasti si pelerini cu miile. Am gasit o cafenea departe de centrul istoric - eleganta si intima, cu parinti si copii, la cafea sau o prajitura.  Am baut o cafea in tihna, pe ritmurile melodiei The Unforgiven de la Metalica. Am umblat fara directie pe strazi, am respirat aerul de dimineata, am zambit celor ce se grabeau spre catedrala-astazi era ziua lor cea mare :). 

La amiaza, am plecat spre Finisterre...ciudat sentiment sa merg cu autobuzul, dupa atata amar de vreme - vad pelerinii intrand in oras, sagetile galbene, pe drum, caci El Camino merge pana la Finisterre, mi se pune un nod in gat si as vrea sa cobor...privesc pe fereastra, in gol si.mi vin in minte imagini din ultimele saptamani...
Eszter e deja acolo, mi.a rezervat pat intr.un albergue unguresc - 2 tineri au venit pe camino acum cativa ani, apoi nu au mai plecat, au cumparat aici o casa si au transformat.o in acasa, pentru unguri si cine mai vrea sa vina...e o casa adevarata, cu un living galben si primitor, cu scoici peste tot, camere frumoase si baie ca acasa...

Oceanul...unde e oceanul ?! La 5 minute de refugiu...mi.am invins tentatia de a merge intai pe plaja, cu rucsacul in spate. Intalnirea a fost simpla, de parca ne am fi cunoscut dintotdeauna. Nisipul fin si insinuant, fierbinte si neted, desi soarele abia iesise din nori, apa rece cat sa te trezeasca la realitate, o ceata amagitoare peste apele ce par una cu cerul - si culoarea, culoarea aceea care ti se lipeste de ochi si n.o mai uiti niciodata, verde smarald si negru petrol si gri, atatea nuante de gri...mergem pe faleza sa vedem Farul...ce dor ne era sa mergem. Porturile au o tristete aparte. De Minulescu. De adio. Zbatere de pescarusi rataciti.

Se spune ca, in timpuri de mult apuse, celtii mergeau pe Calea Soarelui (asa era cunoscut pelerinajul El Camino) si se opreau abia la Finisterre. Aici, pe Monte del Facho (247m), in locul unde acum se afla farul, celtii celebrau Soarele si faceau diverse ritualuri de fertilitate. Se presupune ca Templul fenician al soarelui, Arasolis ar fi fost tot aici.

Pe vremea romanilor, Oceanul Atlantic purta numele de Mare Tenebrosum, Marea Intunecata, si se credea ca aici este Capatul Pamantului :).
Dupa ce a fost descoperit mormantul Apostolului, traditiile crestine si pagane s.au amestecat. Santo Cristo de Fisterra, reprezentare crestina venerata in sec al XIV lea, sub forma unei statui de lemn, a cazut dintr.o corabie in timpul unei furtuni si a ajuns pe valuri la Finisterre. In prezent, se afla in biserica Santa Maria das Arenas.

Farul de la Cabo Finisterre are o inaltime de 17 m si a fost construit in anul 1853, lumina lui ajungand pana la 57 km departare, in larg. De la Capul Fisterra este dirijat circa 70% din transportul naval mondial.

Multe superstitii. Multe traditii. Ultimele dorinte. Lacrimi, multe lacrimi. Multi pelerini ii intalnim pe drum, vin direct de la Santiago cu rucsacul in spate. Ce bine au ales !  Farul pare desprins din alta lume, asezat pe un varf de peninsula, supravegheaza totul, ape, oameni, munte. Urcam pe munte, in cautarea unor pietre misterioase care implinesc dorinte :) - sunt prea obosita pentru a.mi mai dori ceva. Zarea se largeste, panorama te lasa fara cuvinte, iti taie respiratia...nu exista cuvinte pentru cata frumusete are locul acesta - salbatic si uman, simplu dar stralucitor, pustiu si cu o energie fantastica, te cucereste fara sa mai poti da inapoi. Si cerul si marea s.au unit intr.o imbratisare de culoare...albastrul nu e destul, verdele e inselator, albul aduce claritate iar griul contureaza in tuse groase o poveste fara de sfarsit. Coboram. A trebuit sa merg pana la capatul pamantului sa pot spune te iubesc. Aici poti pune ultima stampila,daca vrei, la km zero...the end, asa scrie pe ea :).


Stiti cum se intuneca dintr.o data ochii unei femei cand e foarte suparata ?! Din limpede devin tulburi si cenusii, prevestind o furtuna...pana sa ajungem inapoi in sat, asa si a schimbat fata oceanul - apele au devenit tulburi si cenusii, norii au coborat pe valuri si s.au facut una cu intinderea nesfarsita...unde e soarele ? Unde s.a dus seninul ?! Marea intunecata isi merita numele...

Finisterre e un sat de pescari. Cu multe blocuri. 2 biserici. Un colt de lume uitata parca. Unde uiti de tine. Si de toate. Daca ma pierd vreodata, aici ma voi regasi...Vama Veche, dimineata devreme cand e pustiu si numai soarele lasa loc de speranta. O stare de spirit e capatul pamantului. Rasufli usurat. Poti muri si poti invia. Dincolo de acest punct, nu mai e altceva. O usa se inchide definitiv si alte ferestre se deschid. Sa ducem ritualul la bun sfarsit...

Traditia spune ca, o data ajuns aici, trebuie sa faci baie in ocean. Sa arzi hainele cu care ai venit de pe drum sau ceea ce iti aminteste de ce ai lasat in urma, inainte de apusul soarelui. Toate astea pentru a fi un om nou....oricum, nu vei mai fi niciodata la fel. Focul arde. Purifica. Mistuie. Unde arde foc nu mai ramane decat cenusa. Catharsis...

Apune soarele. Langa o cruce, pe Costa Dal Morte, un foc mic palpaie incetisor. Oameni. Vin. Poze. Fiecare cu gandurile si dorintele lui. "Pacat ca nu vom putea niciodata impartasi, nimanui, ce am simtit, pe acest drum", spune Eszter. Asa simt si eu. Niciodata nu voi putea pune in cuvinte ceea ce simt....E o veselie stranie, cu lacrimi in ochi. De ce s.or rusina oamenii de lacrimile lor ?! De ce nu se rusineaza cand mint...? Ca atunci cand bei, sa.ti ascunzi tristetea sau teama. Si pari atat de vesel. Ard haine. Arde hartie. Ard amintiri. E aproape intuneric. Stranie lumina pe ape. S.a sfarsit.

Am invatat pe drumul acesta ca e atata bogatie, atata frumusete si atata iubire in jurul nostru, cat nu vom putea primi noi vreodata...oamenii tanjesc dupa iubire. Se imbolnavesc in lipsa ei. Dar le ia uneori o viata sa inteleaga ca doar daruind vor primi. Cersim iubire acolo unde nu e nimic. Ne multumim cu resturi si cautam in pustiu. Cand e atat de simplu sa daruiesti, sa te daruiesti, neconditionat. Intreg. Pe deplin.

Am ars pana la capat. Pana la capatul pamantului :). In final, suntem doar noi, fata in fata cu sufletul si cu constiinta noastra. Cu temerile noastre. Cu emotiile si sentimentele noastre. Cu putin noroc, cu cineva langa noi. E atata minciuna pe lume si atat de putin adevar. Nimeni nu stie ce e in spatele ochilor ce cauta mereu ceva, altceva. Nimeni nu stie ce e in sufletul oamenilor nici macar atunci cand il tii in palma, intr.un apus uitat de lume...Ce doare mai mult, tacerea noptii si freamatul valurilor sau tipatul ascutit al pescarusilor flamanzi ?!

Drumul acesta se incheie aici. Pe malul unui ocean intunecat si furios. In larg, o barca isi deschide panzele pentru plecare. Toti plecam. Nori negri si vant aspru. Nisip fin, neted si lucios, ii voi purta urmele o vreme. Fara regrete, fara suflete ranite, fara cale de intoarcere. Pentru ca am o inima de copil, usoara cat un fir de nisip. Despartirile au mereu miros sarat de mare albastra si maini inghetate. 

Ramas bun.

3 comentarii:

  1. uf am terminat calatoria

    RăspundețiȘtergere
  2. Ma bucur de tot ce ai simtit si ai trait ...in primul rand pentru ca ai trait... si pentru ca m-ai facut si pe mine sa simt acest drum pe care ma pregatesc sa il fac la anul daca toate vor fi ok.
    Iti doresc ca inima ta sa ramana cat mai mult timp usoara, "inima de copil", iar amintirile acestui drum sa iti fie acoperamantul cu care te vei invelii atunci cand viata va navalii peste tine .. cu de toate...
    Multa dragoste , bucurii si lumina in dumul tau prin viata.
    Madalina

    RăspundețiȘtergere
  3. Ma bucur pentru tine ca ai reusit sa faci acest drum pe care mi-l doresc si eu din tot sufletul.Voi pleca anul acesta in mai impreuna cu o prietena. Te-am insotit cu mintea si sufletul pe Camino citindu-ti jurnalul. Multumim ca ne-ai dat ocazia s-o facem. Lucia

    RăspundețiȘtergere