25 iunie 2015

Ziua 26 - Santiago de Compostela - Finisterre - povestea merge mai departe !

Suntem cu totii aici, am ajuns la destinatie. Am mers pe Camino, urnarind semnele pana in fata Catedralei...ma uitam la ceilalti pelerini, cu capete plecate, obositi, prafuiti, cu hainele sau bocancii atarnati de rucsac, sa se usuce, dar zambind cu totii, cu bunavointa, cu seninatate. Paseam incet, fara graba, intr.un oras primitor, nici vechi nici nou, fara o culoare anume, dar cu o liniste aparte - nu claxoane, nu agitatie, nu nebunie (poate din cauza ca era sarbatoare?!).

In toata perioada asta, de cand am hotarat ca plec, si cat am fost plecata, am avut o stare de liniste interioara si un calm cum nu am avut niciodata - nu.mi explic de ce, nici nu ma intreb de ce. Pe drum, spre Santiago, stiind ca e ultima zi, ma intrebam - bine, si acum, ce urmeaza ?!

A fost o zi plina astazi, mai obositoare decat cea de ieri in care am mers 48 km. Bucuria nu e deplina daca n.o imparti cu oameni, se pare - sau cel putin asta am vazut astazi. Am ajuns in piata din fata catedralei si m.am asezat pe piatra calda a caldaramului - tot piatra...imprejur, oamenii isi faceau fotografii, se imbratisau, se felicitau, unii cu rucsacul in spate inca, abia sositi, altii in hainele de oras, unii s.au intins pe jos, sa.si odihneasca oasele obosite, altii fumau o tigara, altii aveau o bere in mana...era un baiat care, de la intrarea in oras a mers descult...doamne, cat imi doresc sa merg descult, pe iarba verde si rece de la munte, de acasa...suntem aici, cu totii. Alta lume. Fiecare cu dorintele lui, implinite sau nu. Fiecare cu gandurile lui, senine sau intunecate. Fiecare cu rugaciunile lui, de multumire, sau de recunostinta. Fiecare, cu iertarile lui...dar ne leaga aceeasi emotie, acelasi drum.

Drumul acesta se sfarseste aici. Dar adevaratul drum incepe de maine,  sau de poimaine, sau intr.o zi oarecare, cand intoarcerea la realitate se va intampla firesc, cand provocarea nu va mai fi necunoscutul si aventura, ci cotidianul, rutina, banalul. Cum voi reusi sa pastrez emotia, bucuria, pacea, in viata de dupa Camino ?! Creste in mine un alt drum, alte intrebari iau locul celor rezolvate, raspunsurile se asaza firesc, au aparut pe neasteptate si in fiecare zi, s.a facut lumina si s.au elucidat mistere. Claritate. Luciditate. Senin. Astfel incat nu mai e loc de vorbe goale si mestesugite, degeaba, masti false in spatele carora e doar o alta imagine, meticulos construita, dar niciodata ceva real, forme fara fond si iluzie.
Oamenii care conteaza raman. Exista. Si stii ca vor fi acolo, mereu.Te poti baza pe ei, cand ai nevoie. Nu dispar, la prima adiere de vant. Sunt acolo, oricand si oricum. Daca sunt oameni.

Ma uitam in jur, la pelerinii care au parcurs sutele de km la pas, fiecare cu alta motivatie - de multe ori, stii sau nu stii de ce pleci, dar la final vei gasi alta motivatie, te vei regasi pe tine altfel, te vei raporta altfel la tot ce se intampla in jurul tau. Oameni de toate varstele, adolescenti, tineri, batrani...nimeni nu intreaba ce faci, cu ce te ocupi in lumea reala, cat esti de important - aici esti pelerin si atat. Adica om obisnuit. Nici mai bun, nici mai rau decat ceilalti.
Lumea asta mare nu incepe si nu se termina cu tine, nici unul dintre noi nu este axis mundi, oricat de mult ne.ar placea sa ni se dea importanta. Suntem simple faclii sau stelute sau licurici, care, in trecerea lor, lumineaza o lume, mai mica sau mai mare, depinde doar de noi. Daca aducem lumina sau intuneric.
Dar, in lumea noastra mica, a fiecaruia dintre noi, cel putin o data, lumea cuiva incepe si se termina cu noi. Pentru cineva. Pentru cineva, putem face diferenta, putem fi cineva. Putem fi totul. Putem schimba vieti, in bine sau in rau. Putem mutila suflete. Sau le putem salva. Depinde doar de noi, intotdeauna...

La ora 12 este mesa pentru pelerini, o slujba speciala in cinstea pelerinilor care ajung aici. Fiecare pelerin, indiferent de motivul pentru care a facut pelerinajul, trece prin locul special amenajat sa imbratiseze statuia Apostolului Iacob - un gest simbolic, o atingere ce te elibereaza de povara pelerinajului - atunci se incheie pelerinajul propriu zis, cand aduci aici, in Catedrala omagiul si truda si recunostinta ta de pelerin, le lasi si pleci cu o inima curata si usoara, cu speranta. Caci, ce rost are sacrificiul tau, fara speranta ?! Ce rost are orice sacrificiu, fara gandul ca foloseste la ceva, cuiva, candva ?!

Compostela...atestatul de pelerin vine ca o incununare si recunoastere a eforturilor tale, din partea forurilor indrituite in acest sens. Textul este in latina, inclusiv numele pelerinilor, de aceea, uneori pare ciudat :). Dupa acest drum, compostela si pasaportul de pelerin capata o importanta aparte - caci, pe langa amintirile tale, daca le pierzi, singura modalitate de a le regasi este sa faci drumul din nou, de la capat :).

Dupa o lunga plimbare prin oras, am revenit in piata Catedralei. Ne.am intins pe dalele de piatra incalzite de cerul senin si am uitat sa mai plecam, e atata lumina si atata caldura incat poti sa ramai aici, lipit de piatra, una cu piatra innegrita de vremuri demult apuse, pentru totdeauna...am simtit astazi multa recunostinta. Pentru lumina, pentru sanatate, pentru drum, pentru putere, pentru lumea mea, asa mica, dar plina cu oameni buni, oameni pe care i.am purtat in gand, poate fara sa stie uneori.
Oamenii care mi.au fost alaturi in fiecare zi, cu o vorba buna, un gand, un mesaj sau o rugaciune, si care mi.au facut drumul mai usor. Oameni care s.au bucurat pt fiecare pas si pt fiecare km din drumul meu. Care si.au facut timp sa citeasca ce am apucat sa scriu, desi am scris pentru mine, pentru sufletul meu, sa nu uit niciodata ceea ce trebuie pastrat si sa uit definitiv ceea ce nu merita amintit. Oameni carora stiu ca le pasa, fie ca o arata, fie ca nu. Am noroc de oameni buni in viata mea, mereu am avut. Oameni care si.au pus amprenta si au lasat o urma, in viata mea. De la care am ce invata. Langa care pot fi eu. Cu care ma pot bucura sau intrista, caci toate sunt pentru noi.
Va multumesc si sunteti in gandurile mele, mai mult decat pot spune :)

Dar nu putem ramane in piata, ne asteapta alte drumuri. Lucruri simple, de exemplu, sa mancam pe ziua de azi, pana la ora 6, si eu si Eszter mancasem cate un mar, se pare ca uneori emotiile tin de foame :). Asa ca, dupa atata singuratate, am gatit impreuna. Am stat la masa, relaxate si savurand bucatele improvizate. Am baut un pahar cu vin rosu. Am ras. Am facut fotografii :). Apoi am iesit in oras, sa ne intalnim cu Margaret, nemtoaica de care va spuneam...nu stiu unde sunt italienii, vor ajunge maine probabil, vreau sa ma intalnesc si cu ei, inainte sa plec acasa. O seara cu oameni. Multa veselie si relaxare pe strazile din Santiago. Liniste. Din cand in cand, bat clopote la catedrala. Le aud de pe dealul de unde stam, dogite de atata timp cat a trecut peste ele...suntem 10 oameni in camera, pelerini cu totii. Cu totii plecam maine sau poimaine la Finisterre, la Capatul Lumii, asa cum i se spunea o data. Pentru ca drumul nu se sfarseste niciodata. Noi da. Si, daca de aici, poti pleca oricand inapoi, sa refaci pelerinajul in sens invers (si multi fac lucrul acesta), in viata noastra, drumul are un singur sens...

Unde vom pleca de aici? Incotro ne vom indrepta ?! E si maine o zi, pentru alte destinatii. Sunt aici, dar cine stie unde, cu adevarat ?! Fiecare zi, pe rand. Astazi e despre liniste, implinire si bucurie. Cu oameni, oamenii aceia pentru care, uneori, ne sunt zbuciumate noptile...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu