22 iunie 2015

Ziua 23 - Portomarin - Palas de Rei 25 km

"Inimile oamenilor nu se leaga doar prin armonie. Se leaga si mai adanc prin rani. Se unesc prin fragilitatea si durerile fiecaruia dintre ele. Nu exista liniste fara tipete de durere, eliberare fara sange varsat, acceptare fara pierderi acute. Asta sta la baza adevaratei armonii." (Murakami)
.............................................................
Ce suntem pentru oamenii de langa noi ?
Suntem binecuvantare sau blestem? Povara sau bucurie? Le suntem zambet sau lacrima?
Ce rol jucam in viata celor dragi?
Copil sau adult ? Parinte sau invatator? Iubit sau prieten? Strain sau sufletul pereche?
Ce le daruim, celor pe care ii consideram importanti si pentru care suntem importanti ?
Lumina sau intuneric? Speranta sau abis? Putere sau slabiciune? O vorba buna sau ocara? Atentie sau indiferenta? Ii ajutam sa creasca sau ii doboram usor?
****
Aseara am fost cu totii la Portomarin - adica noi cei din grupul nostru micut, care mergem singuri ziua dar care ne regasim seara la refugiu si schimbam cateva impresii-  Eszter, care a avut ieri zi luuunga, 41 km, pentru ca a ramas o zi in urma, fata din Germania care are 3 baieti, si care are cam acelasi ritm de mers cu mine si cei 2 italieni, care, desi in varsta, tin pasul cu noi, fiindca vor sa mearga pe jos si la Finisterre. E asa placut sentimentul sa.i regasesti seara pe cei cu care ai impartit o buna bucata de drum, cu care ai stat de vorba si ii cunosti oarecum, intre zecile de fete noi ce apar in fiecare seara si a caror poveste n.o stii. Pentru astazi, toti aveam planificata zi scurta, 25 km, doar Eszter se grabeste putin...

Drumul - dimineata am avut timp si de mic dejun, briose cu lapte, am plecat pe la 6 si ceva, pe o ceata deasa si umeda. Galicia e renumita pentru vremea ei capricioasa, iar Santiago de Compostela este cel mai ploios oras din Spania. Pana la primul sat sunt 8 km, prin padure, cararea e acceptabila, semne suficiente, racoare si un vanticel subtire pe la urechi - vreme perfecta pentru mers. Pe drum, muuuulti oameni, pare ca aici se afla toti oamenii pe care nu i am vazut in 4 saptamani :) - pelerini nou nouti, mirosind a parfum, imbracati frumos, cu betze noi, sosete albe impecabile, albi la piele, cu niste rucsacele mici de nu le vezi, conversand de zor, la ora 6.30 - 7.00 dimineata. Daa, vorbeste pizma, ar spune unii, dar noi ceilalti ne distingem de ei ca oile albe de cele negre, arsi de soare, plini de praf, cu cearcane, ditamai rucsacul in spate, mergand sontac, sontac....cu mersul, exagerez putin, pentru ca am bagat viteza, in incercarea de a.i depasi si a gasi un pic de liniste - ia.ti gandul, uite un grup de adolescenti marsaluind in tacere, ii depasesc unu cate unul, peste juma de km, alt grup...ii depasesc, gasesc ceva familii cu copii cu tot, caminand (in Spania, exista acest cuvant, a camina, avand in vedere amploarea si vechimea acestui fenomen).
In primul sat, ma opresc la cafea, Eszter e deja acolo, are picioarele lungi, merge mai repede ;), la terasa sunt deja peste 30 pers care beau, mananca, vorbesc...plecam mai departe, lasam in urma o mare alpina deasa, ceata se ridica iar la 8.45 e deja mult prea cald. Bornele cu numarul de kilometri ramasi pana la Santiago raman si ele in urma, 83, 82, 81, 77, 75...cine ik mai numara? Ca ieri, erau stalpii cu 566 km :). Merg o bucata de drum cu Eszter, apoi ne intersectam cu italienii, ii intrebam de destinatie, radem cu totii, mereu ne dorim mai mult, asa ca raspunsul e mereu "vediamo dopo". E inca devreme, este timp. Eszter vrea sa plece acasa mai devreme, ii e dor de prietenul ei, face calcule, cat merge, pana unde, joi ar trebui sa fie la Santiago sau mai devreme. Problema e ca nu prea poti ramane la alberg in acelasi oras 2 nopti la rand, decat daca esti bolnav...si nu e cazul . Trebuie facute rezervari la autocar, tren, check.in la biletul de avion - detalii organizatorice, bibe ati revenit la realitate, visul frumos s.a terminat :).
Eu nu na grabesc foarte tare, urmatoarele 2 zile sunt pline ochi, sunt in grafic, mai bine decat am sperat - si.apoi, lucrurile se vor intampla asa cum trebuie, nu neaparat cum vreau eu....

Pe la jumatatea drumului, intr.un sat oarecare, la o rascruce, vad o oarecare agitatie si voci pline de veselie, ma opresc si eu si zaresc pe marginea drumului, pe o piatra lata neagra scris frumos "free hugs" - tinerii imparteau imbratisari si zambete, cui avea nevoie de ele - am zambit larg si mi au dat lacrimile, ce simplu si ce important, cateodata.

Spre orele amiezei, ma apropii de Palas de Rei, am hotarat ca raman, e foarte devreme, intr adevar, dar nici inca 15 km nu mai fac astazi, la caldura ce se anunta. Pe ultima suta de metri, multe fetze noi, nu mai recunosc pe nimeni - 4 negrese, un grup de 3 asiatice, pelerini cu alt ritm, alte etape de parcurs, lumea merge mai departe cu sau fara noi, nici nu ne asteapta, nici nu sta in loc pana ne gandim noi daca sa traim sau nu...un tata paseste apasat si incetisor, poarta pe rucsac fotografia fiului sau, mort, cu mesajul "pentru tine, dragul meu, pana la capat..."

Acum 2 zile la O Cebreiro, adica a doua zi dupa ce am plecat noi, a murit o fata de 28 ani, a cazut din picioare pur si simplu, se presupune ca din cauza efortului si a oboselii...mor povesti, se nasc povesti....sunt tineri care s au cunoscut aici si acum merg impreuna, tinandu.se de mana. Sau cupluri care merg impreuna. Familii. Perechi care se ciondanesc si se cicalesc reciproc. E amuzant uneori. Dar mai mult trist.

Am ajuns la Palas de Rei. Imi place, un orasel de provincie nici vechi dar nici modern, ca un sat de vacanta. Gasesc refugiul, se deschide la ora 13.00, mai am de asteptat o ora. Sunt a treia, la rand - ajunge si Eszter, ea pleaca mai departe, desi e f obosita, zice ca ar avea prea mult timp liber pt ea si o napadesc gandurile, asa ca mai bine merge. Fata din Germania pleaca si ea la drum. Ne vom mai vedea, zilele astea, cu siguranta...

Cazarea - refugiul municipal, adapost standard, curat, racoros, simplu. Atat de simplu incat la bucatarir nu au nimic, nici macar o farfurie si un pahar cum avea cel de aseara - aseara ma pregateam sa mananc, am inteles ca nu se gateste si mi am luat naut, ton, ceapa, am facut o salata delicioasa...cand mi am dat seama ca nu am lingura sau furculita cu ce sa o mananc :). Am doar un cutit, care nu ma ajuta f mult in cazuri de astea. Am imprumutat o lingura si s.a rezolvat. Astazi...aceeasi problema, du.te la magazin si cumpara ceva de mancare, dar fara tacamuri - in afara de sandwich.uri :) - asta da provocare. Dupa ce le voi rezolva si pe astea, sa vad ce mai are de oferit orasul acesta. Si odihna, musai !

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu