18 iunie 2015

Ziua 19 - Ponferrada - Cacabelos - Villafranca del Bierzo 25 km

Ia ghiciti cine a ajuns aseara tarziu la refugiu, pana atunci linistit :) ?! - grupul vesel de copii italieni, rupti de foame, arsi de soare, murdari si la fel de galagiosi...au facut ochii mari cand au dat cu ochii de mine si si.au vazut de treaba, spalat, gatit, mancat etc...astfel incat dorinta mea de a ma odihni a devenit irealizabila, a fost galagie pana tarziu in noapte, apoi unul din cei 2 batranei italieni colegi de camera a inceput sa sforaie incredibil - ziua e un om tare discret si politicos, dat noaptea se dezlantuie sforaind :) - dopurile de urechi fiind la fundul rucsacului, nu mi.a ramas decat sa sper ca voi dormi astazi...

Pe o stanca neagra, intr.un vechi castel
Unde curge.n vale un rau mititel....

Cam asa a inceput ziua mea...Am plecat la 6, stiam ca astazi e zi scurta, 25 km, cu multe localitati pe parcurs, prima oprire la Castel, pt poze pe dinafara, apoi pe niste stradute inguste, pana la un parc urias, la iesirea din oras, care are si un stadion de fotbal. Doar cateva masini si ceva caini tulburau linistea diminetii, in jumatate de ora eram la iesire, care era de fapt, urmatoarea localitate - case mici, multa verdeata, o tabara inchisa, si muuulte, multe semne. Daca in orasele mari e greu sa te orientezi uneori, semnele lipsind sau trecand neobservate, in localitatile mici e mult mai simplu, sunt sageti sau placute sau indicatoare la fiecare 100 m.
La iesire, am vazut iarasi veverite. Dupa al doilea sat, mi am luat gandul de la cafea, era prea devreme. Dar...trecand pe langa gradinile oamenilor, imi faceau cu ochiul niste cirese, rozalii si carnoase...asa ca la ora 7.30 dimineata luam micul dejun de fructe din ciresul altcuiva - doar 2 pumni, am multumit frumos pt ele si am plecat mai departe :). Peste vreo 7 km  a venit si cafeaua, apoi drum, drum, drum, pe sosea sau pe o carare paralela cu ea. Multa vie, multe cirese si pentru cei care vor veni mai tarziu, se vor coace merele, perele, prunele, smochinele...
Multi pelerini, fiecare in ritmul lui, pe drumul de astazi. Dupa durerile de dimineata, cand abia ne miscam, mi.am adus amintecde ce spunea zilele trecute o nemtoaica - in ritmul asta o sa avem solduri ca Shakira...asta daca o sa mai avem picioare pana atunci, i.am raspuns. Undeva pe niste dealuri, stateau ciresii pe marginea drumului, cu cirese rosii, mici, asa cum erau cele din vecini, in copilarie :) - da, nu m.am putut abtine, am lasat rucsacul jos si m.am apucat de cules...de vreo 3 zile visez la cirese - sa le dea Dumnezeu sanatate, ca tare bube au fost :). Ultimii 7 km i.am facut pe drum de tara si in sandale, le.am purtat pt prima data si n.a fost chiar rau. Am ajuns la Villafranca del Bierzo la orele pranzului cand soarele ardea deja destul de tare. O tura scurta de oras, cautand albergul pe care il voiam eu, cel de pe langa biserica San Nicolas de Real...

Villafranca del Bierzo se numea "Mica Compostela" in evul mediu. Pelerinii bolnavi sau prea slabiti, care nu mai puteau continua pelerinajul, puteau primi aici eliberarea, pe treptele de la Puerta del Perdon din Iglesia de Santiago(sec al XIX lea), care se deschide in prezent doar in anii sfinti, la fel ca portalul sacru din catedrala din Santiago. E un oras de munte elegant, linistit dar cu foarte multi turisti si cladiri medievale - Castillo Palacio de los Marqueses, biserica Colegiata de Santa Maria, Iglesia de San Francisco, Iglesia San Nicolas.

Cazarea - Albergul San Nicolas de Real arata ca un castel - dependinta a bisericii cu acelasi nume :) . Situat in centrul orasului, intr.o cladire de secole care gazduieste si un hotel de 3 stele cu un restaurant elegant, unde canta muzica jazz, albergul e simplu, curat, nu are paturi etajate, dormitoarele au zece paturi ceea ce e chiar rezonabil, bai mari si multe si o bucatarie cum imi place mie :). Era si pustiu cand am ajuns, am fost prima pe ziua de astazi, chiar ma gandeam ca o sa dorm singura... Asa ca, m.am dus la cumparaturi hotarata sa gatesc ceva in seara asta. Am cumparat pui, rosii, morcov, usturoi aveam, sa vedem ce iese :).
Ma intorc in camera, mai vad inca 4 paturi ocupate si, aratand spre mine,o aud pe Esther, (unguroaica de acum 2 zile): "there she is ! We we're just talking about you !!!" Hm....de bine, sper :) !
Si o voce delicata, din patul de vis a vis, ma intreaba "de unde din Romania esti ?!". Zambesc, caci accentul era putin ciudat, ma intreba un barbat grizonat, cu 2 ochi albastri mari, canadian de origine, a mers astazi cu Esther si ea ii povestise despre mine, el curios sa ma intalneasca sa mai exerseze cunostintele de limba romana. Carl are radacini in Moldova, la Cernauti, e a treia generatie de romani stabilita in Canada, mama lui l.a invatat romaneste :) - inca vorbeste si intelege destul de bine, ne conversam in romana, ceea ce pentru mine e uluitor...a fost in Romania in 1979, la mare :).

Si daca tot m.am apucat de gatit...s.a umplut refugiul de miros de mancare, astfel incat toti au trecut pe la bucatarie sa vada ce fac de mancare :) - Carl mi.a tinut companie, povestind despre mama lui si felurile de mancare romanesti pe care obisnuia sa le gateasca... Astfel incat, o zi simpla, de drum, s.a transformat dintr.o data, datorita oamenilor :). Pe langa cele 38 grade care sunt afara, si aici inauntru, la masa noastra, e cald si bine, pentru ca impartim bucatele, impresiile si o bucata de drum.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu