16 iunie 2015

Ziua 17 - Hospital de Orbigo - Astorga - Rabanal del Camino 38 km

Drumul merge inainte, de mii de ani, cu aceeasi neclintire, in fata miilor de pelerini aflati in cautare - devine oglinda, devine judecator, devine dusman sau prieten de nedespartit. Depinde doar de tine - daca i te supui, daca il infrunti, daca i te alaturi sau il negi pana te va izbi gandul ca nu poti scapa, prins in vraja lui, nu.ti ramane decat sa mergi....
Merg mai departe si privesc inapoi, cu uimire, cu tristete, cu furie si nostalgie, la o viata care pare proiectata undeva la linia orizontului si in fata careia ma regasesc spectator. Stiti ce culoare are regretul ? Remuscarile? Gandul "cum ar fi fost daca...". Stiti, cu siguranta...Momentul acela cand iti dai seama ca nu poti schimba nimic din ce s.a intamplat deja. Nu te poti intoarce. Esti tu, plus toate amintirile, neimplinirile, bucuriile si tristetile trecute. Lumina si intuneric. Inger si demon. Fericire si durere. Unde voi ajunge tot cautand in abisuri ? Pe ce drum voi pasi, cand soarele se va ridica si ne va da inca o sansa ? Pe ce drum ma voi intoarce, fara sa mai pasesc acolo unde inca e intuneric?! Cum voi gasi cararea catre inima mea? A ta ? A lui ? A noastra ?!
...............................................................
Dimineata devreme, aproape intuneric - la iesirea din sat, 2 sageti, una inainte, una spre dreapta pe sosea, spre Astorga, pe drum de tara, peste munte :). Deci la dreapta, eu si in urma mea, o alta femeie. Multe femei pe drumul asta, singure sau insotite, tinere sau in varsta, cu rucsac, fara rucsac, unele merg fara sa stie, altele stiu exact de ce....

Cerul e senin, inca inainte sa rasara soarele, un albastru ca in pozele lui Doru. Merg peste deal, drumul e bun si.s putine semne, rasare soarele, un rasarit rosu, si se face lumina, e mai simplu de urmarit cararea- daca am invatat ceva e ca drumul asta merge inainte, nu faci stanga sau dreapta decat daca sunt f bine semnalizate. La 4 km, primul sat, Villares de Orbigo, mare, elegant, cu case noi si muuulte flori la ferestre si in curti, sageti peste tot, nici o sansa sa te ratacesti...ies din sat, incep sa apara culturile...vad pt prima data sfecla si cartofi. Undeva in lateral, vrejul de fasole al lui Jack, niste rugi de fasole uriasi de.a dreptu'...ia uite, o tarla de usturoi !
-ia si tu o capatana de usturoi...
-usturoiul merge cu mamaliga si peste...
-ma lasi cu mamaliga ta?! Merge si cu ton de nevoie, e singurul peste pe care.l avem astazi !
Am luat si eu o capatana de usturoi, recunosc :) - au un usturoi urias, aproape copt de tot, si era oricum smulsa din pamant, s.ar fi stricat in cateva zile :D. Si da, acum la sfarsit de zi, rucsacul miroase a usturoi...si in camera putin.
Mai merg o vreme, cararea e neteda si lina, intalnesc o ferma de vaci cu niste vitei adorabili, cum ar zice Ioana. Pe deal, 2drumuri proaspat terasate si pregatite pt asfaltare, se intersecteaza, nici urma de semn...o carare aproape nevazuta, undeva on lateral, pe o piatra micuta, vopsita in galben, cineva a desenat cu markerul negru o sageata si a scris Camino.....acasa, eu nu am incredere in semnele oficiale, de.aia ajung pe la Soveja :), iar aici merg dupa pietre vopsite....trec dealul, rasare un alt sat, inca vreo 5 km, la intrare au 2 terenuri de tenis si un imens loc de joaca pt copii cu leagane si tobogane si alte chestii care nu stiu la ce folosesc. E pustiu, bine.nteles, biserica e din sec al XIII lea, dar vis a vis vad alberg.ul,deschis, arunc un ochi, sunt oameni inauntru...e 7.30 ! Intru, inauntru e cald, o femeie bruneta, frumoasa ma intampina cu un zambet larg. Beau o cafea, incantata, va fi o zi buna, lunga si grea, dar buna....da, sunt unul din oamenii aceia pe care ii cuceresti cu o cafea buna si un zambet sincer. Un zambet care face mai mult decat 100 cuvinte.

Plec mai departe cu si mai multa energie, culorile se perinda, doar cerul bleu-ciel :) ramane de vis;
-ia uite, e cineva!
-vad, ce face?! Culege ceva din copac...
-astia.s stejari, ce sa culeaga?! Se uita la noi...
Da, se uita la noi cu ochii aia mari, frumos desenati pe fata de gips...un pelerin, de gips, imbracat cu hainele celor care au trecut pe acolo(are si un bocanc), cu ochi mari, ficsi si o mustacioara rasucita, priveste cam sinistru la o raspantie de drum, de langa o cruce cu alte mesaje scrise pe piatra...
La orizont, se contureaza muntii, spre care ne indreptam cu pasi marunti. Astazi urcam la 1152 m, la Rabanal del Camino. Dupa o vreme, pe marginea drumului ini atrage atentia o spirala din pietre, pe nisipul fin si 4 colturi din ziduri de caramida, simuland o incapere. Inauntru, diverse simboluri conturate din piatra, undeva langa, un altar inchinat soarelui. O taraba ofera trecatorilor racoritoare si fructe, aud din spatele ei o voce curioasa, Hello, how are you, where are you from ? De sub tejghea apare un cap ciufulit, aproape roscat, ten masliniu, ars de soare, apartinand unui barbat la vreo 30 ani, descult, cu blugii suflecati si cu chef de vorba. Cum nu cumpar nimic, imi vad de drum, precizeaza insa"mi casa es tu casa", serios?!, referindu.se probabil la terenul viran din spatele tarabei...la revedere aud, dupa cativa metri, zambesc, oamenii si povestile lor...

La 10.30 sunt la Astorga. 16 km, mai sunt 20...
Pe vremea romanilor, la Astorga se exploatau minele de aur din muntii Teleno si Medulas, in secolul I, devenind un important punct de rascruce al drumurilor. In sec XI, devine un popas renumit al pelerinilor, aici intalnindu.se Camino Francez si Camino Via de la Plata, care vine din Sevilla. Ca si cladiri renumite, e de amintit Palatul Episcopal, construit dupa planurile lui Antonio Gaudi si Catedrala. Din 1963, in Palat functioneaza Museo de los Caminos, muzeu al pelerinajului la Santiago de Compostela.

In urma cu vreo luna jumatate, in zona Astorgai a disparut o fata, din Statele Unite. Au fost organizate cautari, de catre familie, autoritati si pelerini dar inca nu i s.a dat de urma. De aceea, autoritatile sunt in alerta si au tot avertizat pelerinii sa nu circule singuri in portiunea de drum Astorga-Rabanal del Camino. Astfel incat, la cafea la Astorga s.a lipit de mine o unguroaica care spunea ca mai merge inca zece km dupa oras dar ii e teama sa mearga singura. Am vizitat orasul din mers, scurt si frumos, mi.a placut in mod special Palatul Episcopal al lui Gaudi si am plecat. Era amiaza, si, ca niciodata, erau pe drum atatia pelerini cati nu am vazut in toate zilele pe Camino :) ... avand companie, am si vorbit...cat nu am vorbit in ultimele 3 saptamani de cand sunt plecata :)). Drumul simplu si frumos, pe langa o sosea aproape parasita. Padure, dealuri, peisaje ca la noi la munte...cer senin si nori fabulosi, un vanticel placut sa nu murim de cald...ultimii km sunt mereu cei mai grei, plumb am in picioare, pe soseaua incinsa simt cum imi fierb picioarele si.mi cresc alte bataturi in talpa...la un moment dat, ridic ochii din pamant si vad pe langa noi, un alt gard de cruci, mai multe si mai intunecate decat cele vazute ultima data...dar ajungem la destinatie...e ora 2, in sat e lumina si foarte multa lume, nu stiu de unde vin toti oamenii astia :).

Cazarea- la magazinul din centru ni se spune sa mergem la alberg sa ne cazam, sa ne alegem un pat, sa facem dus, sa ne simtim bine, ca vine ea mai tarziu sa ne ia banii...frumos. Albergul e micut, 30 locuri intr.o veche cladire de piatra, e frig inauntru, pt cele 35 grade de afara. Are o curte micuta in spate cu iarba verde, pe care pasesc talpile mele obosite dar recunoscatoare...ma duc sa gatesc paste olio alio e peperoncino...doar n.am carat usturoiul ala degeaba :)

Un comentariu: