13 iunie 2015

Ziua 14 - Sahagun - Manzilla de las Mulas 38 km

Pe principiul "toate mi se intampla numai mie"(uneori), aseara...era seara pt odihna, necesara si meritata. La cazare, erau locuri destule, pe alese- ales locul cel mai indepartat de intrare, de bucatarie, de baie, sa fiu sigura ca dorm...ce n.am stiut si aveam sa aflu pe la 9, este ca dormitorul era langa sala de conferinta a centrului de turism rural, aflat in aceeasi incinta, doar ca partea superioara a incaperii, foarte inalta, era comuna...adica tot ce se intampla in sala, se auzea in dormitor - ieri a fost ceva sarbatoare locala in sat/oras ce o fi, cu fanfara, dansuri, galagie, etc. Iar seara, langa noi...ceva spectacol, unii vorbeau sau cantau, cei din sala radeau....iar noi...plangeam cand ii auzeam :) ! Asa ca, noroc cu dopurile de urechi, folosite pt prima data-nu le.am carat degeaba ;) !

Dimineata, se pleaca la ora 6, alta stare de spirit, alta energie, relaxare-aveam 2 variante, 27 km sau 38 km. Dupa posibilitati. In oras, galagie mare...ce se.ntampla?! Asaa, inca se petrece, e clar, pt petrecere, spaniolii sunt treji dimineata, altfel nu prea ii vezi. Tineri, baieti si fete, pe o strada ingusta in jurul unei scene unde boxele te asurzesc-pe trotuar, peste tot, cu ochi tulburi si fetze schimonosite de bautura...tinerete si bautura - periculoasa combinatie. Vremea tine cu noi in continuare, innorat bine, racoare, ceva vant, dar nu ploua. Meseta e renumita pt diferentele de temperatura zi/noapte, foarte cald si foarte frig. Rareori ploua :).

Drumul - suntem 3 oameni pe drum, parintele Kevin, o tipa din Germania si eu, mergem la distanta unii de altii, iesirea din oras, e pe langa autostrada, vreo 5 km. Cautam cafea in primul sat din traseu, nici tipenie de om, obloanele trase, nici cainii nu latra, daca or avea. Trebuie sa aiba ca miroase o oi...mai departe, inca 8 km pana la urmatoarea localitate - drum lat, de piatra, drept, campuri cat incape...ajungem la o rascruce, apar rutele alternative, relativ bine semnalizate - alegem, fara sa ne consultam, varianta prin salbaticie, pe camp si nu pe autostrada, astazi iar is in adidasi si ma oboseste asfaltul dar si zgomotul de la masini. Ne oprim la cafea, e un sat mic si proprietareasa face ordine de zor, pare deranjata de noi. Cafea mare, neagra si fierbinte astazi, fara lapte, am senzatia ca o sa fie o zi interesanta.
Ma relaxez un pic, mai citesc un email, cei 2 dispar...ok, deci sunt singura iarasi...sunt ceva semne, destul de rare, pustiul ma.nconjoara, drumul e drept si pare infinit, spectacolul norilor te lasa fara multe cuvinte.

Imi pare drumul asta o metafora pt propria viata - in primele zile, inveti sa mergi, sa pasesti sovaielnic, caci nu cunosti drumul, oamenii, zona, totul e nou, necunoscut. Mai mergi o vreme, parca te indrepti de sale, mai cresti, incepi sa.ti pui intrebari - care e rostul meu in lumea asta?! Ce voi face, cum voi trai?! Ma voi descurca, mai departe?! Sigur, exista si ghiduri, carti, indicatii, pareri, oameni care sa.ti impartaseasca experienta lor. Poti trai dupa regulile lor sau ale tale. Sau dupa cum simti.
Poti pasi singur, tu cu tine, crezand ca esti centrul universului, ca nimic nu te poate atinge sau afecta, ca nimic din ce e in jurul tau nu e important, nici flori, nici pasari, nici verde nici albastru...ca nu ai nevoie de nimic din ceea ce iti pot darui ceilalti....sau poti trai inconjurat de oameni, de caldura, de frumos, primind in viata ta toate darurile acestea pe care Universul ni le asterne la picioare...

Mai mergi un pic....uite o raspantie de drumuri...o fi dragoste, o fi munca, or fi alte ispite, ce alegi ?! O fi bine ce.ai ales?! Unde duce drumul acesta ? Nu.ti ramane decat sa mergi mai departe, sa incerci, sa experimentezi, sa speri....ia uite, un grup de oameni...parca sunteti la fel, stati de vorba si va intelegeti, ce bine...e cald si e veselie, e prietenie, si cantec....de.aici nu mai pleci.
Si totusi, la un moment dat, te trezesti singur. Unde au disparut toti ?! Fiecare, pe drumul lui. Fiecare are o viata, un scop, un vis. Tu cand ai de gand sa.ti traiesti viata ?! Viata ta, nu a altora...vor fi mereu oameni acolo undeva. Dar viata ta o traiesti doar tu !

Mai merg niste km...e placut. Nu prea sunt semne, nici oameni, doar eu si salbaticia...un colt de balta, stuf, broaste, pasari, nori, multi nori pufosi si colorati in nuante de alb si cenusiu, nu stiam ca de la alb la gri sunt atatea nuante. Grau, ovaz, parloage...gandurile se amesteca in continuare...

Uneori, mergi mai departe cu pumnii stransi si genunchii zdreliti. E greu, se spune ca asa e in viata...te doare si ai vrea sa dormi, sa te.ntinzi pe drum, sa nu te mai ridici...si totusi, nimic nu doare la nesfarsit. Cineva te ajuta sa te ridici...poate gandul la cei de acasa, poate un strain, ingrijorat, poate o vorba sau un prieten....

Pe cine ai langa tine, pe drumul tau ? Cine sunt oamenii care conteaza pt tine? Indiferent ca ii numim prieteni, iubiti, soti, frati, copii...sunt cei care ti.s mereu aproape, chiar si atunci cand sute de km sau o viata intreaga va despart. Sunt cei pe care ii poti suna la orice ora din noapte sa le spui orice, fara teama ca se vor supara ca i.ai trezit. Sunt cei care vor intelege de ce taci sau ai nevoie sa fii singur sau vor fi langa tine, cand iti va fi greu si nu vei sti sa o spui. Sunt cei care.ti vor da 2 palme cand vei deveni obraznic sau arogant si.ti vor sterge lacrima de pe obraz cand te va durea cel mai tare. Care.ti vor fi refugiu si umar, la nevoie. Care nu te vor lasa la jumatatea drumului. Nu.ti vor inchide usa in nas si te vor lasa in afara, doar pt ca au altceva mai bun de facut. Cei care nu au un beneficiu sau un motiv pt a fi langa tine. Cei care nu te vor lasa sa pleci si vor lupta pt tine, pt ca esti om de pastrat.
Cei care conteaza sunt cei care te vor un om puternic si te ajuta sa devii unul...si se bucura de devenirea ta.

Mai trece un timp. Alti km...
- e sigura ca suntem pe drumul bun?! Mergem de ore intregi...
- las.o in pace, stie ea ce face !
- crezi...?!

Iar spiridusii...! Cred.  Daca sunt semne si e drum, e bine. Cred cu tarie. Toate drumurile duc undeva...mai devreme sau mai tarziu. E cald. Si bate vantul. Am trecut de 20 km...ar fi trebuit sa fie 2 localitati pana acum pe care nu le.am intalnit...dar sunt semne. E Via Troiana, am citit undeva, ma gandesc ca de sute de ani, pe aceste drumuri au pasit oameni...si romanii...ma trec fiori.

Uite inca o cruce.
Lumea e frumoasa pt ca moare
Dumnezeu a taiat.o ca pe o floare
Si.a pus.o.ntr.un pahar...

Am hotarat. Merg pana la 30 km, acolo ar trebui sa fie o localitate...e asa frumos. E pustiu. Si nu ma simt nici o secunda singura. E liniste si pace.
- vine cineva !
- e negru, din cap pana.n picioare...are si palarie de paie...
- seamana cu tiganii caldarari de la noi ! O fi om bun ?!

Trebuie sa fie...fiecare om are un sambure de bine si frumos in el. Merge mult timp in urma mea..dar are 2 m de picioare, ma ajunge, ma depaseste...dupa vreo 2 km nu.l mai vad...27, 28 km...stau bine cu timpul.cu moralul.picioarele inca mai duc...se face amiaza, alti nori, acelasi vant..
- mancam si noi ceva, azi ?!
- avem ton in conserva...
- ton gol ?! E scarbos.
- avem si briose....
- ton cu briose ?! E ca si cum ai manca portocala cu mujdei de usturoi...

Adevarat. Ar trebui sa mananc. Dar, aseara nu am mai fost la cumparaturi, prea multa oboseala. Speram sa iau ceva de pe drum...de unde sa stiu ca s.au evaporat localitatile de aici ?! Apa am. Si e buna. Mai departe...inca un semn, cam la 2 km mai apare cate unul.

Ajung la km 30. Buuun, unde.i localitatea ?! O ruina, fara sens, o plantatie de pin cred, o apa, toate apele aici or fi asa intunecoase ?! Urme de pasi, de zilele trecute cred si ceva caine as zice. Exista speranta :).

Apare un panou !!! Care.mi confirma detaliat ca am mers pe Camino - Via Traiana, drum din sec al III.lea, pe care mergea Legiunea Gemini la Leon...sunt onorata, dar unde dorm la noapte?! Unde.i localitatea, au luat.o romanii cu ei ?!
Mai merg un km, mai vad un semn, un gard, un canal parasit, se lateste drumul si undeva in vale se vad niste case...inca un km. Bun, am ajuns la Reliegos, exista si un albrrg, dar satul e trist tare...un fel de sat orasenesc - nimic care sa ma tina aici. Imi racoresc picioarele, mananc totusi niste briose...si plec mai departe. Daca nu se insala programul meu, mai am 6 km, pana la Manzilla, tinta initiala - se zaresc undeva la orizont ceva turle si fabrici...hai la drum, e o carare pe langa sosea, cu cantec inainte, am viteza melcilor la care le.am facut poze, de dragul Ioanei :).

Intr.un final, ajung. Caut Refugiul municipal, e 5 euro si pot sa gatesc ceva. Daca are si internet e binevenit, ce tot atata socializare?! O sa ma salbaticesc daca mai stau mult in pustietatea asta :) - dar maine e ultima zi de Meseta, ajung la Leon, si o sa.mi lipseasca linistea, libertatea, seninul. Harta spune ca mai am 328 km pana la Santiago...

Cazarea - dupa atata drum, refugiul asta e exact ce.mi lipsea pe ziua de azi...e ca o cabana de munte. Camere mici si curate, pereti vechi si usor scorojiti, muuulte poze ale celor ce au trecut pe aici, desene in creion sau carbune, multe informatii afisate placut, cat sa nu incarce, usi si ferestre vechi, trepte de lemn care scartaie molcom, o canapea ponosita la fereastra, pe care stau si butonez, sala de lectura, bucatarie, curte interioara si soare cald cald...m.a rapus oboseala, dar mi.e atat de bine si am atata speranta cat nu pot sa va spun ! Iar unele lucruri e bine sa ramana nespuse :)

Un comentariu:

  1. Cat de frumos spui despre acest refugiu. Ceva fotografii cu el? Imi pare asa de poveste. :)

    RăspundețiȘtergere