10 iunie 2015

Ziua 11 - Hontana - Boadilla del Camino 29 km

Se spune ca pe Camino de Santiago poti intalni dragostea. Sau, poti muri. Te poti pierde. Sau te poti regasi. Dar nu vei mai fi niciodata acelasi. Poti sa gasesti Adevarul. Sau drumul spre tine insuti. Caci drumul acesta pe care toti il strabat cu credinta, determinare, durere, dar si bucurie, are dubla directie - spre Compostela, ca si confirmare a credintei noastre si poate penitenta, dar si spre sine, spre adancul sufletului propriu, unde nu indraznim sa sapam deseori.
Caci, ce inima nu are abisurile ei? Meandre nedeslusite, taine si dureri nestiute, zbucium sau razboaie nicicand castigate...si.atunci, in cautarea pacii si a echilibrului, strabatem zilnic un drum care pare sa nu duca nicaieri. Intrebari care par fara raspuns.
Viata noastra e facuta din fiecare zi de astazi. Ieri nu.l mai putem schimba, maine nu e al nostru, nu stim daca vom mai fi nici noi. Astazi putem face ceva care sa conteze, pt noi sau pentru cei de langa noi, ceva care sa dureze sau sa schimbe lumea noastra asa cum ne dorim - cu un pas, cu un gest, cu o vorba, cu un gand, cu o intentie.
Si poate este primul pas spre noi, spre a face pace in zbuciumul interior, spre acel echilibru care e al nostru si nu al altora, care depinde doar de noi si nu de ce este in exterior.
...............................................................
Aseara a fost frumos pana la sfarsit. La ora 18 s.a facut o mesa pt pelerini, tinuta de un preot care merge cu noi pe Camino, zi de zi, in limba engleza-asa am inteles si eu o parte din slujba, desi sunt ceva gesturi pe care nu le inteleg, poate gasesc pe cineva catolic sa.mi explice. Eram aproape toti cei pe care i.am intalnit zilele astea. Joe americanul, Pedro brazilianul, prietenul meu spaniol, trebuie sa.l intreb de nume, 3 italieni pontosi, 2 spanioloaice obosite, fetele care au disparul intr.o noapte ca plecasera f devreme. Am primit o binecuvantare, pe cand afara se pregatea de furtuna...profitand de atmosfera asa placuta si nemaiavand energie pt gatit, am ales sa mananc ce au gatit cei de la refugiu, meniul pelerinului, alcatuit din felul I, felul II si desert, poti slege din mai multe feluri de mancare traditionale pt fiecare fel. Dincolo de mancarea delicioasa si vinul sec rosu, mi.a placut atmosfera - canadieni, italieni, spanioli, francezi, un american, un roman, un neamt, un elvetian, un brazilian- toti la o masa, facand conversatie, glume, povestind peripetii de pe drumul acesta sau din viata  obisnuita...

A doua zi....ma trezesc si vad la fereastra mea fulgere...ma pregatesc de plecare, totusi. La 6 cobor, toti erau in bar, la cafea, afara turna cu galeata...asa ca incep cu micul dejun si cafeaua cu lapte. Iaca si neprevazutul, sa vedem ce facem cu el...
- poti lua autobuzul, imi spune spiridusul malitios de pe umarul stang. Sigur, poti lua autobuzul oricand, si daca e cald si daca e ploaie si daca te doare si daca e prea greu...dar cui foloseste ?!
Intelept ar fi fost sa raman. Dar aveam 28.5 km azi in plan, asa ca am scos pelerina din rucsac, am invelit rucsacul intr.un sac de gunoi-suna hilar, dar nu mi.am luat husa pt el- si la ora 7 am plecat. Ploua.

Drumul - Cu grija, sa ocolesc baltile, pe o carare ingusta am iesit din sat. Am urmarit o vreme furnicile sinistrate(inecate de.a dreptu'), dansul norilor care nu prevestea nimic bun, picaturile de apa...aveam vreo 3 localitati in traseu. Iesim in sosea, mai sunt vreo 5 plecati inainte, inca vreo 3 in urma, se vad pelerinele colorate, drumul serpuieste printre 2 randuri de tei, ploaie cu aroma :). Mai tuna, mai fulgera...ajung la niste ruine, fostul spital Sf Anton, sec al XV.lea, apoi se deschide orizontul si sunt lanuri de grau, aproape copt. La orizont se vede un deal in forma de piramida, cu o cetate in varf, la poale, in dreapta, o biserica...impresionanta imagine, nu ma pot abtine sa nu fac poze.
E Castrojeriz, o fosta cetate, castru de aparare, dupa cum e asezata, strategic si dupa cum arata. O pauza de evaluat situatia-cei care au plecat inainte, sunt aici, la cafea, sunt mai multi decat banuiam, aceiasi care pleaca mereu devreme. Se sta. Parca nu mai ploua asa tare. Plec mai departe, nu vreau sa stau aici, nici cafea, nimic, sa merg doar. E un sat mare, cu cateva strazi, pustii la ora asta, vreo 5 alberg.uri, 2 biserici uriase, ziduri de aparare...undeva la iesire imi atrage atentia o fereastra, de unde se auzea o muzica deosebita-fereastra si usa, impodobite cu busuioc, vasc si alte plante decorative, ceva decoratiuni handmade colorate, arunc o privire inauntru, pare cald si bine. Primitor. Pe firma scrie "Spital pentru suflete" :). 

Las in urma satul. Din nou in campie, lanuri de grau auriu coloreaza putin ziua asta cenusie. Ploua in continuare. In fata se ridica un deal, iar cararea se contureaza incet, pieptis, se zaresc pete de culoare in miscare - imi amintesc de Rodnei - trec un pod peste o rau mare si vijelios, negru, apoi incepe urcusul...cararea e lata, apa siroieste peste pietre, nu mai ocolesc nimic, nu mai conteaza, am apa si nisip in bocanci. Intorc privirea si panorama este pur si simplu ireala - campia pare un puzzle colorat in nuante de galben, auriu, verde, aramiu.
Se moare pe Camino. Intalnesc prima cruce, in locul unde a trecut dincolo un pelerin...ajung in varful dealului, e un refugiu amenajat, nu cel despre care canta Puiu :). E plin. Un monument si inca o cruce....drumul continua o bucata lin, ce o fi dincolo de el ?!

La marginea vaii, raman nemiscata...sunt pietre asezate unele peste altele in trepte, cum am mai vazut, dar foarte inalte...dincolo de margine e o intindere nesfarsita de galben, taiata de un drum ce pare ca duce nicaieri...la orizont se vad nori albi, amestecati cu nori negri. Inca jn mormant si o lespede cu flori proaspete...Ne indreptam direct spre furtuna, o oaza de senin a ramas in spate,  coboram, nu se vede nici tipenie de om. Tuna infundat si fulgera. Mi.e teama de furtuna, mai ales la campie, intr.un spatiu atat de deschis, unde expunerea este totala, cine stie pentru cat timp. In momente dintr.astea, simti ca nu esti singur, ca exista cineva acolo...si incepi sa te rogi, instinctiv.

Ploua. Peisajul se imbogateste cu cateva culmi de dealuri rotunjite si maronii, ca niste cocoase de camila...s.a schimbat solul, e galben-rosietic. Noroiul se lipeste de bocanci, sare in toate directiile, rad de una singura....pe la al 18 lea km ar fi trebuit sa fie o localitate - nu e, trebuie sa te abati de la drum, vreo 2 km. Nici vorba. Merg mai departe.

E amiaza...parca mi.e foame. Sau o fi sete? N.am baut apa deloc astazi, e destula in jur...ce foame? Ce sete, sa fim seriosi, pe vremea asta?
Dupa o bucata de vreme, apare in cale un fel de capela, scrie Spital Pt Pelerini...se aud voci, azi curiozitatea a fost cu mine, intru...2 italience, cu un termos de cafea si o cutie de lapte, asteptau pelerinii sa intre si sa le ofere o cafea si o vorba buna....am baut cafeaua, mai sunt 2 km pana la Itero. Melcii au iesit la plimbare pe strada, sunt asa colorati :) - Ioana, tie ti.ar fi placut sa.i culegi si sa.i feresti din drumul calatorilor, sa nu.i calce...dar, mama, daca ajungi vreodata pe.aici, sa nu te prinda ploaia, ca sigur o sa.mi fac griji !

La Itero de Vega, adapostul e la intrare, nou, cu terasa, bucatarie, internet. Alti pelerini raman aici, unii se pun la drum. Iau un tricou uscat si geaca, pelerina a cam cedat - Max, te.am tot pomenit, ar fi fost buna pelerina ta, pe care am lasat.o acasa, din motive de greutate...Mananc totusi o banana, mai am 9 km pana la destinatie si plec. Ploua marunt si des. Imi curge apa pe ochi, pe nas, pe obraji, sa mai planga si cerul, eu fac economie de lacrimi...
Apare si o tarla cu porumb...
- Mmmm, ar merge o mamaliga cu branza cu smantana !
- Ma lasi cu mamaliga ta?! Pe vremea asta ?
(Astia.s spiridusii mei imaginari, care se cearta pe spinarea mea ) - or fi terminat ai mei de prasit porumbul ?!
Fleosc, fleosc, e singura muzica pe ziua de azi. Picioarele mele ma duc mai repede decat ar fi de asteptat in conditiile astea. Nu ma mai doare nimic, e o zi plina de culoare, in ciuda ploii.
S.a potolit furtuna. Dar s.a inchis cerul, e tot una, cenusiu, in sfarsit apare indicatorul de Boadilla del Camino. Pustiu. La intrare, unul din cele 3 alberg.uri, cel la care voiam sa raman. E inchis...intru in sat, 2 sageti, pt 2 refugii, incerc la stanga, e langa biserica - o straduta ingusta si o hala ce arata precum un C.A.P. Of, Doamne, unde oi dormi in noaptea asta ?! In satul asta uitat de lume?

Cazarea - intru cu inima stransa pe o poarta de lemn masiv, veche rau, cu balamale ruginite...si ma trezesc in Gradina Raiului...aleea de piatra alba, proaspat spalata, iarba verde impecabila, figurine din lemn, multe flori peste tot, piscina, o statuie cu o pereche de pelerini, zidul exterior pictat cu tot felul de imagini, e de necrezut....sunt 2 corpuri de cladire,  merg la check in, pare un bordei modernizat, e cald si arata flower power, covoare pe jos, ma ia in primire gazda, un tip volubil, care vorbeste engleza perfect, imi spune ca au de toate, imi ia rucsacul si ma conduce la camera...pardon, la grajd !!! Pt ca da, dormim in grajd :)) - o usa uriasa si grea la intrare, iar in spatele ei, un living cu canapea, fotolii, un pian vechi, 2 sobe electrice, carti, tavan din barne,  pelerini si uscatoare...dormitorul e incaperea urmatoare, e curat si frumos, primesc ultimul pat pe podea...apa e fierbinte fierbinte. Iar mi.e foame :) - mai am un colt de paine si ceva branza in rucsac...e de.ajuns, e incredibil de bine...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu