9 iunie 2015

Ziua 10 - Burgos - Hornillos de los Caminos - Hontana 33 km

Nu stiu cum arata Santiago (Sf Iacob) si ce ducea cu el, pe drumurile sale, dar in reprezentarile din biserici sau carti, apare imbracat cu o pelerina lunga pana aproape de pamant, cu o palarie cu boruri largi pe cap, in mana stanga pastreaza o carte, in mana stanga un toiag, in picioare papuci ponositi, acoperiti de colb...asta nu inseamna ca toti aratam asa :) - din fericire. Dar, descifrand simbolurile pe care acest drum ni le ofera in fiecare zi, as zice ca:
- pelerinul merge, fara odihna si fara ragaz, doar seara cauta un loc unde sa.si plece capul, fara multe pretentii, desi uneori poate sa doarma si sub cerul liber;
- pelerinul poarta cu el o carte, sau mai multe, simbol al setei de cunoastere, al descifrarii tainelor universului - initial, se considera ca Sf Iacob ducea cu el Biblia, cartea de capatai, cu atat mai mult cu cat la inceputuri, acest drum era pentru cei initiati, preoti, cavaleri, regi, papa etc;
- pelerinul duce cu el un toiag, pentru a se ajuta la mers, pentru a.si sprijini din greutate, simbol al insotirii, acesta poate fi, in aceeasi masura, o persoana, un prieten, un tovaras de drum, cu care pelerinul alege sa.si imparta povara si bucuria drumului;
- pelerinul priveste mereu spre linia orizontului, spre cer, nu inapoi si nu in pamant. Pt ca tinde sa mearga mai departe, mai sus, departe si deasupra cotidianului si a celor lumesti...(in filmul The Way, era o replica, conform careia pelerinul trebuie sa poarte tot ce are nevoie cu el si sa se hraneasca cu ceea ce primeste de la oameni - daca imi amintesc bine-)
Salutul care se auzea demult, alaturi de "Buen Camino!" era "Ultreia ! Et Suseia ! " care inseamna "Mai sus! Mai departe !".
Astazi se foloseste indeosebi "Bon Camino!", cu care ne salutam pe drum, cu care suntem intampinati in sate sau la refugii.
..............................................................
Aseara, la barul de vis a vis de refugiu, s.au adunat cativa chitaristi, zgomotosi si fantezisti si impreuna cu pelerini dornici de relaxare, ne.au tot cantat...i.am ignorat, desi ferestrele erau deschise, aveam nevoie de odihna...

Drumul - A fost prima noapte cand am dormit si m.am trezit odihnita :) - asa ca am plecat la 6 fix, cu groaza km de asfalt pana la iesirea din Burgos. M.am inselat. Am iesit repede si frumos din oras, iarasi parcuri nesfarsite, zona universitara, si apoi o rezervatie pt ceva specii protejate. O ora pe ceas, soarele deja era pe cer cand am iesit la verdeata. Am trecut repede de prima localitate, m.am conversat cu un corean de 62 ani, catolic, care arata de 50, nu l.am intrebat sectetul :), avea ceva bataturi la picioare si mergea greu; inainte de Rabe, ultima localitate inainte de Meseta, e o bifurcatie a unor autostrazi si se construieste un pod...citisem ca se face un ocol de vreo 5 km, dar surpriza :) - de dimineata s.a plecat cam in grup de la refugiu. Sunt mai multi pelerini, se pleaca si se merge destul de repede, exista riscul sa nu mai gasesti loc pt noapte(teoretic). Inainte de a intra in traseu, pe sub un pod, unde erau indicatoarele, o localnica binevoitoare si apriga a adunat toti pelerinii din zona, vreo 30 si a facut o sedinta tehnica, aratandu.ne o scurtatura, adica pe sub podul in constructie. Cine suntem noi s.o contrazicem :) ?! Ne.am conformat si bine am facut, drumul a fost lin si pe langa o padure de plopi pe malul unui rau, cu umbra si umbre.

La Rabe, am baut cafeaua si m.am intalnit cu vechi cunostinte - prietenul meu spaniol care merge tot singur mai mereu si are cam aceleasi etape ca mine, foloseste acelasi program pe telefon, spunandu.mi ca si el si ceva amici de drum merg tot in Hontanas. Etapa standard pt astazi era Hornillos de los Caminos, 22 km, multi dintre cei de aseara au ramas acolo. Eu am vrut Hontana, 34 km.

Dupa Rabe, incepe Meseta. Citisem multe povesti despre aceasta portiune de traseu, ca e inspaimantatoare, ca mori de cald, ca e pustiu, etc etc. Asa ca abia asteptam intalnirea cu ea :). Nu m.a dezamagit...meseta e ca desertul, o iubesti sau o detesti, nu exista cale de mijloc. Un fel de ses, cam pe la 870 m altitudine am mers astazi, o intindere nesfarsita in care te simti pierdut. O expunere incredibila...te simti o furnica mica sub lupa unui cercetator curios...doar tu si drumul nesfarsit care se lateste odios pe dealurile din fata ta, pana la orizont si dincolo de el, dandu.ti sentimentul ca esti pierdut, fara speranta de a ajunge acolo...
Din loc in loc, sunt lanuri verzi de grau pe care le mangaie vantul si le face sa semene a mare, o mare verde, cu valuri line, lucioase, de smarald...un pic mi s.a facut dor de mare...marea mea albastra cu valuri albe si talpile goale pe nisipul aspru si nisipul fin pe pielea fierbinte...dar, marea nu.i de mine.
Drumul e al meu, intre verde si albastru senin, colbul pe bocanci, uite un fluture albastru, ca in povestea flururelui albastru. Si pete sangerii de maci ofiliti. Cate o floare albastra ce.aduce a gentiana. Vant racoros si murmur de gaze. Ma dor ochii de atata culoare. Si lumina. Fas fas, pasii mei pe piatra. Pustiu. Si viata, mai presus de orice...

Hornillos de los Caminos - se asfalteaza o straduta, in mijlocul pustiului...e ora 11.30, am 22 km. Un record pana acum. O localitate mica, cu strada principala strajuita de ziduri ca de cetate, poate pt vanturi, poate pt aparare...pauza de hidratare si niste fructe. Plec mai departe, cei din grupul de dimineata sunt mult in fata. Au alt ritm. O sa ajung si eu. Competitia e doar cu mine. Ma dor putin talpile, dar nu ma relaxez inca.
Din nou in pustiu. Pun castile in urechi. Muzica la chitara, ceva inregistrari de demult. Imi da o energie grozava muzica. E o lumina calda, nu e soare nebun, pe drum, e un baiat in fata, eu si coreanca mult in spate. Ma fascineaza jocul vantului prin lanuri. Cate un copac ratacit din loc in loc, pietre adunate la raspantii de drum par trepte spre cer, poate pt rugaciuni, poate pt dorinte...ce frumos cresc macii pe piatra alba. Imi zboara gandurile departe. Ma simt binecuvantata. E pace. Merg inainte. Inapoi sa te.ntorci, nu ai unde :).

Din ce in ce mai putini biciclisti. Si, o noutate-am intalnit 2 pelerini, el si ea, cu un magarus, care ducea bagajele :) - o imagine pitoreasca si inedita. Se intorceau de la Santiago, caci sunt pelerini care aleg sa faca acest drum si in sens invers.

Apare un indicator, Hontanas 2 km. Nu se vede nimic la orizont, ma gandesc ca poate o fi vreo greseala.Merg. Merg. Sunt 3 refugii in localitatea asta. Vreo 130 locuri in total. Nu stiu sa aiba internet. Vom vedea. Dupa o vreme se zaresc 2 lespezi late pe mijlocul drumului, cu sageata galbena...o turla de biserica, inconjurata de schele...o capela mica si cu acoperis rotund din piatra rasare dupa cativa pasi...in vale, jos, se zaresc casele...parca e si mai bine. Am ajuns. 8 ore si 14 min in total, 7 ore si 23 min in miscare. Satisfactie si bucurie. Am reusit. E doar o etapa. Imi doresc sa ajung. Dar imi doresc si sa nu se termine. Eterna dualitate...

Cazarea - Hontanas e un sat micut, cu multe ruine. Si cateva cladiri noi. O strada principala alba, in centru biserica, vis a vis Albergue El Puntido, gazda mea din seara asta :) - la primire sunt 2 fete foarte atente, rog pt un pat la sol, ca mi s.a luat de dormit la inaltime, ma duce la etajul 2 in alt corp de cladire decat cel cu restaurantul - mai bine, e liniste - sunt singura in camera deocamdata, deci pot sa.mi aleg ce pat vreau :). Am pat la fereastra, se aude vantul vajaind afara...si e un soare....E curat, bai moderne, dusuri destule, loc pt spalat rufe afara, terasa deasupra etajului I, bucatarie, wi.fi...deci cam tot ce.i trebuie. Mai bine de.atat nu putea fi...in toate registrele lor, la cazare, m.au trecut Ana.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu