31 mai 2015

Ziua 1 - Madrid - Pamplona -Puente de la Reina

Dupa 2 nopti pe drumuri, cu 3 mijloace de transport, microbuz, avion, 2 autocare, am ajuns si la Pamplona. Orasul de suflet al lui Hemingway, orasul luptelor cu tauri, un oras linistit la ora 6.30 dimineata, intr.un rasarit de soare cu o lumina stranie - al carui centru vechi arata ca dupa razboi, dupa ceva sarbatoare locala, mizerie si tineri ravasiti si beti sprijinind zidurile...

In rest, muuulta verdeata si parcuri. Un concurs de biciclete. Si cativa pelerini grabiti sa plece la drum. Intrucat catedrala se deschidea abia la 12, mi.am luat credentialul(pasaportul de pelerin) de la un alberg, prima stampila si intrarea "oficiala"pe Camino fiind in centrul Pamplonei, ora 7.30 :).

Va spuneam ca mi.am luat harti, telefon, diverse programe pt a ma orienta...uitati de ele :) ! In loc sa stau cu nasul in hartii, am deschis ochii la semnele de peste tot, sageata sau scoica galbena pe fond albastru, aflate pe caldaram, pe copaci, stalpi sau pe semnele de circulatie, fie semne de sine statatoare. Si bine am facut, e mult mai simplu si relaxant. Vremea e incredibila, racoare si o lumina calda in prima parte a diminetii, apoi soare si vara in toata regula. Ma tem ca o sa ma intorc bruneta, nu blonda, daca va fi tot ca astazi :).

Iesirea din Pamplona e paralel cu autostrada, apoi cararea urmeaza dealurile impanzite cu grau sau alte ierburi. Multe flori, multa verdeata, peisaje molcome. Sate aproape parasite dar cochete si primitoare.

Urcam pana la Alto del Perdon, pe o carare cu bolovanis. Nu suntem multi, in schimb din multe tari - Bulgaria, Germania, Franta, Japonia, Spania. Fiecare merge in ritmul lui, cu gandurile lui. Salutul "bon camino" e nelipsit. Sunt si multi care fac pelerinajul pe bicicleta.

De.a lungul drumului, trei lucruri ne.nsotesc permanent- macii, graul verde crud care, mai spre Obanos devine auriu, eolienele uriase, in perpetua miscare...ma gandesc ca pot fi simboluri ale frumusetii, nevoilor si evolutiei umane - peste toate, de jur imprejur, e viata - canta greierii si pasarile, zboara fluturii...cadenta betelor de trekking pe pietre tradeaza prezenta omului, de la un punct, la altul...se urca incet, cu capul plecat - siluetele amintesc ca acesta era un drum de cainta, pentru mantuire sau iertarea de pacate, de analiza si introspectie a celor ce cautau linistea sufleteasca...

Partea cea mai impresionanta de astazi - Alto del perdon - Dealul iertarii. Aflat la 770 m altitudine, era punctul de trecere al pelerinilor dinspre Roncevales. Cei ce treceau treptele capelei Sfintei Maria erau iertati de toate pacatele, iar linistea sufleteasca ii insotea pana la moarte. Asa spune legenda. In prezent, aici se afla in monument sculptat-metalic- ce reprezinta 14 pelerini, in marime naturala, simbolizand evolutia pelerinajului si formele de desfasurare-pe jos, calare sau cu magarul. Tot aici au fost prima data instalate eolienele, cu o inaltime de 40m, elicea de 20 m, in numar de 40.. Locul este denumit "acolo unde drumul vantului intalneste drumul stelelor" - cu referire la Calea Lactee( Camino de Santiago urmand coordonatele Caii Lactee) . Panorama este impresionanta, asupra Navarrei si a dealurilor colorate de mama natura. de aici pana la Santiago de Compostela mai sunt 700 km :).

De aici, drumul coboara pana la Puente de la Reina(podul reginei) unde voi ramane in aceasta seara. Cazarea la refugiu, conditii f bune, e o curte interioara verde si miros de copaci infloriti. Lume pestrita :) . Biciclete. Un cort. In vatful clopotnitei de la una din cele 2 catedrale aflate la 100m ditanta una de alta au cuib niste berze :)).

Mi.am facut portia de 24 km astazi. Nu.i usor dar e fantastic de frumos. Ce tara...E liniste si pace. Soare si zambet. Picioarele se cam razvratesc impotriva rucsacului care a cam ajuns la 10 kg, mult peste limita recomandata.Dar maine e o alta zi, alti pasi in drumul spre obiectivul final :)

30 mai 2015

Ziua 0 - Camino de Santiago - Piatra Neamt - Bucuresti - Madrid

Se-ntampla...

Impachetez cu frenezie. Strictul necesar are forme ciudate si un continut destul de consistent. Complicat sa gandesc si sa planific viata pe cont propriu, pentru 29 zile, sa aleg lucrurile trebuincioase si fara de care nu se poate, intr.un rucsac. Rucsac care cantareste 8.5 kg. Fara apa, fara mancare. Cam mult, pt cati km il voi cara in spate, zi de zi...cam mult, dupa toate recomandarile primite. 
Biletele de avion sunt la locul lor...cateva informatii, harti, un telefon destept, pt acces la internet si celelalte, agenda, pentru ganduri si povesti; mai un cantec, mai o vorba buna, mai un cadou mic, mic, duc cu mine cate ceva de la fiecare din oamenii pe care ii simt mai aproape ca oricand....2 pietre, pentru a le duce la Cruz de Ferro, dupa ce le voi fi purtat mare parte din drum...ceva medicamente, in caz ca...sandale si ghete de treking, alte maruntisuri de care acum pare sa am nevoie. 

Am avion la orele 16, din Bucuresti, spre Madrid. De acolo, spre miezul noptii, cu autocarul spre Pamplona. Daca totul merge conform planului, la 6.30 voi fi la Pamplona, de unde incepe prima etapa de mers :) 24 km - dar, toate la timpul lor, pe masura ce se vor intampla. Starea de spirit este buna, sunt linistita si increzatoare in ceea ce ma asteapta - am adunat atata energie si ganduri bune de la oameni dragi incat distanta si singuratatea nu ma mai sperie atat de tare...ce va fi, va fi !

Plec, cu gandul la aceste frumoase cuvinte, aflate intr-o biserica din Pirinei, pe portiunea de drum dinainte de Pamplona, pe care o voi strabate, poate, alta data:

„1.Binecuvântat ești pelerine, dacă descoperi că Drumul îți deschide ochii și inima spre lucruri nevăzute;
2. Binecuvântat ești pelerine, dacă grija ta cea mai mare nu e să ajungi, ci să ajungi împreună cu ceilalți;
3. Binecuvântat ești pelerine, dacă contemplezi Drumul și descoperi că este plin de nume și începuturi;
4. Binecuvântat ești pelerine, dacă descoperi că autenticul Drum începe atunci când e dus la bun sfarsit;
5. Binecuvântat ești pelerine, când traista-ți e goală, iar inima nu știe cum să facă față plinului de simțuri și emoții;
6. Binecuvântat esti pelerine, dacă înțelegi că un pas făcut înapoi pentru un altul, e mai valoros decât o mie de pași făcuți înainte fără să te fi gândit la ce ai de câștigat din asta;
7. Binecuvântat ești pelerine când nu-ți ajung cuvintele pentru a mulțumi surprizelor ce apar la fiecare cotitură a Drumului;
8. Binecuvântat ești pelerine dacă cauți adevărul și dacă faci din Drum – drumul vieții, căutând ca Drumul și Adevărul să fie – Viață;
9. Binecuvântat ești pelerine, dacă pe drum te regăsești și în timp te transformi, fără însă a contraveni inimii tale;
10. Binecuvântat ești pelerine dacă descoperi că Drumul este tăcere, iar tăcerea –rugăciune, iar prin rugăciune îl întâlnești pe Dumnezeu, ce e în așteptarea ta!”

15 mai 2015

Drumul meu - 700 km pas cu pas

Drumul e important, nu destinatia – auzim deseori aceasta afirmatie si totusi, suntem mereu pe fuga, sa ajungem - undeva -  sa mai bifam ceva, sa ne incadram in programe supraaglomerate, traim si visam in viteza si ne plangem, ca nu avem timp, pentru noi, pentru ceilalti, pentru toate…

Camino de Santiago pare sa fie o "bucla" temporala, un vis al prezentului, de regasire a credintei, a sperantei, a esentei umane, de redescoperire a celor mai tainice cotloane ale sufletului omenesc – intoarcerea  la varsta de aur a umanitatii, la simplitate si autentic, la libertate, la sacru. Unii pornesc la drum din credinta. Altii de curiozitate. Altii pentru a-si depasi limitele. Altii pentru a petrece un concediu inedit si cu costuri minime. Unii isi gasesc aici prieteni, altii isi gasesc linistea sau raspunsurile cautate indelung. Altii se descopera sau se regasesc. Se vindeca. Renasc. Se intorc impacati. Sau razvratiti. Dar, schimbati cu siguranta…..

Pentru ca nimic nu mai poate fi la fel, dupa ce ti-ai luat inima in dinti, sa pleci de acasa o luna (sau mai mult), sa lasi in urma familie, prieteni, indatoriri, comoditate, pentru o idée, pentru un drum, pe care cu gandul déjà pasesti, pentru un vis imposibil de explicat, rational si cu argumente….
Nu stiu daca un astfel de drum te transforma intr-un pelerin – cuvant folosit din ce in ce mai rar pentru cei care calatoresc mult, din loc in loc, si mai mult pt cei care merg la locuri de pelerinaj, considerate sfinte - cred ca mai degraba te nasti, cu gena aceasta, a drumurilor fara sfarsit.

Mai cred cu tarie ca un astfel de drum e cel mai sigur drum catre sine – cum altfel te vei cunoaste, decat fata in fata cu tine insuti, in cea mai lucida singuratate, fara masti, scuze sau caldura pe care ti-o da confortul, traind simplu si aproape de inceputuri, cu sinceritate – carand in spate tot ce ai nevoie, umil, caci nu esti cu nimic mai presus decat cei aflati pe acelasi drum, iertand si uitand, pas cu pas, catre o destinatie – care poate fi o varianta mai buna a ta, o performanta, o victorie, o pauza, pana la urmatorul drum, caci oare, viata noastra nu e doar un drum spre moarte ?!

Se spune ca exista trei provocari, pe Camino care se refera la trup, minte, suflet. Prima parte este provocarea trupului, care nu e obisnuit sa mearga atat de mult. A doua etapa e provocarea mintii, sunt portiuni de drum, in Meseta, de exemplu, unde nu ai ce sa privesti, decat intinderi fara culoare si drumul. Iar cand mintea e libera, trebuie intr-un final sa te gandesti la ale tale. A treia parte e provocarea sufletului, care departe de casa, munca si cotidian, vede viata altfel si supune intrebarii deciziile importante ale vietii.

Camino de Santiago este drumul meu pentru luna iunie;  Am ales ca punct de plecare Pamplona, capitala regiunii Navarra, renumia pentru luptele cu tauri din timpul sarbatorii San Fermin. De aici, imi voi lua pasaportul de pelerin(credentialul), documentul care atesta calitatea de pelerin (aici se aduna stampile din fiecare loc in care poposesti, refugiu, biserici, muzeem restaurante si care dovedesc ca ai facut drumul pe jos, pe bicicleta sau calare etc), dupa care, voi strabate cei 700 km, pe jos, pana la Santiago de Compostela, locul unde, in Catedrala, se spune ca se afla moastele Sfantului Iacob. Am la dispozitie 27 zile. Asta inseamna sa merg in medie  26 km pe zi.

De ce plec…..e intrebarea care mi s-a tot pus si la care am 100 raspunsuri sau nici unul – pentru ca imi doresc altceva, o provocare si o poveste, o iesire din cotidian si o pauza din caruselul in care ma aflu de ceva vreme, un pic de senin in furtuna nesfarsita din mine, imi doresc sa vad lumea cu alti ochi, pentru ca nu am plecat niciodata asa singura, pe cont propriu, intr-o tara  care ma intriga, in care nu cunosc limba, oamenii, nimic, desi sunt luni intregi de cand ma vad acolo, pe acest drum, cu o indarjire care nu-i a mea. Pentru ca am credinta ca pot face asta. Pentru ca nu caut nimic. Nu fug de nimic. Dar ma astept sa gasesc orice. Sa traiesc orice. Sa simt. Sa vad lumea. Sa cunosc oameni si povesti, e atata sete de oameni in mine, cu cat mai mult caut singuratatea…

Fiecare din noi, ne traim propriul Camino, aici sau altundeva, inauntru sau in afara…fiindca se apropie momentul sa plec, daca as putea, as lua cu mine…
-pe Puiu, cu visele lui si toate cantecele care-ti lasa speranta vie, oricat de gol ti-ar fi sufletul;
-pe Flori, desi isi doreste alte drumuri, pentru ca e om de nadejde si-mi aduce un plus de echilibru;
-pe Catalin, pentru ca si datorita lui, sunt mai hotarata sa plec in cautarea viselor mele si sa renunt mai putin;
-pe Dragos, pentru energia pozitiva si zambetul nelipsit – abtibild pt suflet, vorba cuiva J
-pe Irina, pentru indarjirea si detasarea cu care abordeaza fiecare problema, fie ca e varf de munte sau bataie cu zapada;
-pe Tibi si Mariana, pentru ca, intr-un fel, sunt mereu pe drumuri, calatori de profesie; 
-pe Cosmin, pe Nico si pe Max, pentru ca sunt un sprijin moral constant si gasesc mereu un cuvant bun pt mine, cand am nevoie (bidonul si pelerina vor fi cu mine, oricum :);
-pe Ioana, cu care am planificat impreuna acest drum, desi imi va fi dor de ea cat nu pot spune;
-si.......pe multi din oamenii faini ale caror povesti imi umplu viata si care mi-s dragi cat ei nu stiu si fara de care viata mea ar fi mai fada, mai goala si mai lipsita de sens….acei oameni pentru care as merge pana la capatul lumii si inapoi…

In drumul meu, o sa am nevoie de un gand bun. Poate o rugaciune. Poate un zambet. De la voi toti. Pentru care va sunt recunoscatoare, de acum.