27 decembrie 2014

despre 2014 - avem timp

Sunt perioade, cand, prinsa in valtoarea zilelelor cu “trebuie” sau ocupata sa bifez liste mereu reinnoite, uit ca zilele care trec sunt, de fapt, viata mea, ca fiecare lupta cu mine, cu ceilalti, modeleaza si schimba, lasa urme.

2014 a fost, pentru mine, un astfel de an - ma uit in urma si-mi pare c-am trait 5 ani intr-unul singur...2014 a fost un an greu. Un an plin. Un an frumos. Dar greu. Un an in care am fost fortata sa ma intorc  catre mine, cu luciditate, sa ma cert si sa fac pace cu mine, sa despic si sa caut. Un an in care n-am mai luat totul de-a gata, convinsa ca totul mi se cuvine, dar care m-a invatat sa astept, sa caut samburele acela de rabdare care sa dea roade, intr-o zi.

2014  a fost un an al contradictiilor. Al momentelor de neuitat. Si al momentelor de uitat definitiv. Cel mai intens an, din ultimii 9. Anul in care am invatat sa zambesc, indiferent cat au durut toate. In care am zambit, oricat de greu a fost. In care am si plans, de bucurie sau nu. In care am ramas eu, desi mai putin exuberanta, mai putin extrovertita, mai putin copilaroasa. In care mi s-a confirmat ca, uneori, revenim in acelasi punct de unde am plecat, daca nu ne-am invatat lectiile…

A fost anul in care am cunoscut oameni fabulosi – cu povesti, haz si vorbe de duh, cand era mai multa nevoie de ele. Am noroc de oameni buni in viata mea. De oameni luminosi, intregi, cu personalitate. Care au fost alaturi de mine, chiar cand am fugit de ei.  

In 2014, am avut parte de cele mai spectaculoase ture pe munte:
- Piatra Craiului ramane o poveste, despre frumusete, maretie si cum sa ne depasim limitele;
- Ceahlaul este parte din noi, ne-ntoarcem mereu la el, acasa, mai liberi si mai tineri;
- batranul Macin inca ne atrage, irezistibil, fie ca e verde in primavara sau uscat in toamna fierbinte;
- Vama Veche, ca un rasarit de soare pe malul marii, in acorduri de muzica folk; 

Anul acesta, am trait cele mai faine nopti la foc, sub cerul instelat, in cantec de chitara neostoit. Am invatat ca orice loc e frumos si primitor, daca oamenii de acolo sunt asa si daca iti dai ragazul necesar sa ii cunosti. 

Am invatat cat de pretios e timpul – pe care il primim sau il daruim. O clipa, o ora sau o zi. Nu stim daca se mai intorc sau daca mai exista, undeva in viitor. 

Am invatat sa spun ce simt. 
Sa simt. 
Sa ma bucur. 
Sa tac. 
Sa uit. 
Si sa iert. 
Sa privesc inainte. 
Sa am incredere. 
Si speranta…

Si-mi doresc sa nu le mai uit…

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu