24 noiembrie 2014

de ziua mea - despre recunostinta

"Am pastrat in suflet ganduri,vorbe,glume,
   Zambetul ce iarta plansetul hain
   Am pastrat in minte fete fara nume
   Una cate una, pentru totdeauna,
   Vremea, insa, n-am putut s-o tin…

   In drumul meu adun atatea amintiri
   Daca-ai sa treci, voi sti sa te adun
   Si in fiecare toamna nu voi rugini
   Sub frunza teiului de peste drum…  "

Astazi e ziua mea…primesc ganduri bune, zambete, imbratisari si urari sincere…astazi nu mai aveti nevoie de pretext sa ma sunati sau sa ma invitati la cafea :)…nu ma intrebati ce-mi doresc de ziua mea, pentru ca lista e lunga si nu ma multumesc cu putin – vreau oamenii dragi aproape, emotie si dragoste pana la cer si-napoi, drumuri fara sfarsit - asa ca iubiti-ma sau ignorati-ma, surprindeti-ma, fiti langa mine sau nu; eu voi zambi, oricum, pentru ca, indiferent ce lipseste, astazi voi avea tot ce conteaza.

Ziua aceasta si luna noiembrie e, pentru mine, despre recunostinta – a trecut, fara sa simt, un an - un an plin, un an bun, dar greu, un an frumos. Anul in care am fost mai mult pe drumuri, decat pe acasa, mai mult cu prietenii, decat cu familia, mai mult vesela decat trista, mai mult la extreme decat in echilibru :);

Am invatat anul acesta ca am voie sa imi doresc mai mult. Am invatat ca pot fi mai buna. Am invatat ca nu am voie sa am opresc din a invata si a descoperi.

Sunt recunoscatoare. Pentru emotii, pentru oameni, pentru intamplari. Pentru ca mi-e bine. Pentru ca mi-e rau. Pentru prietenii stiuti si nestiuti, noi sau vechi, dar pe care-i simt aproape, atunci cand am nevoie. Pentru noptile in care am redescoperit frumusetea infinita a stelelor si bucuria in doze mici. Pentru incercarile care mi-au calit rabdarea, rezistenta fizica si m-au invatat ca nu tot ce-mi doresc mi-e necesar, nu tot ce primesc, mi se cuvine. Pentru neprevazutul care mi-a dat peste cap planurile si mi-a deschis noi orizonturi.

Pentru libertate.
Pentru vis.
Pentru durere.

Sunt recunoscatoare pentru tot ce am primit si pentru tot ce nu am primit (inca;) )-pentru atentie, dragoste, sanatate, surprize, mustrari, lectii de viata. Pentru oamenii care au ramas langa mine, pentru cei care au intrat in viata si in sufletul meu, fara preaviz, pentru cei care au plecat sau au ramas in urma. Pentru cei ce sunt departe, dar aproape de sufletul meu. Pentru ca, si datorita lor, pot fi eu, cea buna si rea :);

Sunt recunoscatoare pentru Ioana, copilul incredibil care ma invata, in fiecare zi, sa ma bucur de lucrurile aparent marunte, sa nu renunt, sa-mi doresc cu incapatanare, sa merg mai departe…pentru voi, ce treceti pe aici, din cand in cand…multumesc.


10 noiembrie 2014

Alchimistul - Paulo Coelho

Motto: 
„Când îţi doreşti un lucru, tot Universul conspiră pentru ca să-ţi realizezi visul, spuse Alchimistul, repetând cuvintele bătrânului rege.”

Sunt carti care ne pica in mana, aparent intamplator, atunci cand avem nevoie - toamna aceasta, am citit Coelho, cea mai recenta ieri, Alchimistul. 
Alchimistul este o carte despre simboluri, o metafora a vietii, presarata cu povestioare pline de talc, citate ce-ti raman in minte, pentru ca sunt simple si pe inteles - povestea oamenilor aparent obisnuiti ce cred in visele lor, depasind confortul, starea de bine, obstacolele, cu credinta, descifrand tainele Universului si semnele ascunse in tot ce-i inconjoara.

Naratiunea este despre un pastor andaluz, Santiago, care isi paraseste casa din Spania pentru a descoperi o comoara ingropata langa piramidele egiptene. Singura lui "certitudine" este un vis pe care il are nopti de-a randul si interpretarea primita de la o tiganca, care ii cere a zecea parte din comoara. Dupa ce isi termina calatoria si este jefuit, parasit mai mult mort decat viu, se intoarce acasa si descopera comoara in curtea sa, la radacina unui sicomor. Calatoria lui este un drum de initiere, presarat cu teste si cu personaje marcante: o tiganca tanara si frumoasa, un barbat care isi spune rege si un alchimist. 

Este (sau poate fi) povestea fiecaruia din noi - o poveste despre curajul de a-ti urma visele, indiferent de cat de bine sau rau iti merge, de cate piedici sau oameni ai impotriva, indiferent cat de teama iti este, din cauza dezamagirilor sau a fricilor acumulate de-a lungul timpului; este, totodata, un indemn spre a ne cauta propria comoara, pentru ca, pe fiecare om de pe fata Pamantului il asteapta o comoara undeva (acolo unde este comoara ta este si inima ta).

Si cateva citate:

"Mereu îţi faci prieteni noi şi nici nu trebuie să stai cu ei zi de zi. Când ne vedem tot timpul cu aceleaşi persoane, ele ajung să facă până la urmă parte din viaţa noastră. Şi cum ele fac parte din viaţa noastră, încep să vrea să ne-o schimbe. Dacă nu eşti aşa cum vor, se enervează. Fiindcă toată lumea are o noţiune exactă despre cum trebuie să ne trăim viaţa. Şi nimeni nu ştie cum trebuie să-şi trăiască propria-i viaţă."

"Fiecare clipă de căutare este o clipă de regăsire."

"Iubeşti pentru că iubeşti. Nu există niciun motiv pentru ca să iubeşti."

"În toate momentele vieţii noastre există lucruri care s-ar fi putut întâmpla, dar până la urmă nu s-au întâmplat. Există clipe magice care trec neobservate şi brusc mâna Universului ne schimbă destinul."

"Frica de a suferi e mai rea decât suferinţa însăşi. Nici o inimă n-a suferit când a plecat în căutarea visurilor sale, fiindcă orice clipă de căutare e o clipă de întâlnire cu Dumnezeu şi cu Veşnicia."

"În prezent stă tot secretul; dacă dai atenţie prezentului, poţi să-l îmbunătăţeşti. Şi dacă îţi îmbunătăţeşti prezentul, tot ce se va întâmpla apoi va fi mai bine. Uită de viitor şi trăieşte în fiecare zi din învăţăturile Legii şi cu încrederea că Dumnezeu are grijă de copiii Lui. Fiecare poartă în sine veşnicia"

"Sunt şi eu ca toţi ceilalţi oameni: văd lumea aşa cum vreau eu să fie, nu aşa cum este."

"Noi, inimile murim de frica numai la gandul unor iubiri care dispar pentru totdeauna, la clipe care ar fi putut sa fie bune si n-au fost, la comori care ar fi putut fi descoperite, dar au ramas pentru totdeauna ingropate in nisip. Pentru ca atunci cand se intampla asa ceva, suferim ingrozitor."

4 noiembrie 2014

Noiembrie la cort - Trofeul CPNT



Despre ultima iesire la cort pe anu'asta am scris acum vreo 2 luni :) - nu stiam ca urmeaza Trofeul CPNT, la 1 noiembrie, in muntii nostri. Curiozitatea, setea de "aventura", anularea altor planuri si gandul ca or sa mai fie ceva prieteni acolo, ne-au facut sa spunem, joi noaptea, "Hai!", fara sa ne gandim prea mult...

Vineri seara, cu masina ticsita de bagaje si multa voie buna, plecam la drum, nestiuti, neanuntati - drumul pana la Brasov a devenit atat de familiar,ajungem la Sinaia, apoi la Moroeni , la magazinul satesc, unde asteptam a doua masina- Albatrosii. E noapte si e tarziu, cam frig, dar noi mergem inainte - urmarim reperele date de catre organizatori, intram in padure, pe dreapta se contureaza umbra unor constructii dezafectate, presupunem noi, trecem de tabere, peste pod, se termina asfaltul, nici tipenie de om, semnal nu, marcaje de nici un fel :). Putem merge doar inainte,  gasim tunelul, gasim cantonul-o frumoasa pensiune, de fapt :) - gasim si tabara de corturi intr-un final - cu ultimul mohican - Cornel- asteptand la primire ultimii concurenti :). Se reaprinde focul, se intind corturile, se discuta aprins, ii cunoastem pe cei 2 reprezentanti ai Olteniei, de la Vanturarita, se aude si o chitara, pentru putin timp -  e oboseala, dar si bucuria ca ne-am regasit. Dormim devreme, a doua zi e concurs.

Sambata...trezirea de bunavoie, pe un soare cald si cu cer senin, ne inscriem in concurs, suntem 3 cluburi(Vanturarita, Albatros, Iacomi) si organizatorii. Avem cafea calda (multumim Florin), stam cu totii la masa pe malul apei, e pace, bine ca suntem cu totii, vorba stim noi cui.
Testele teoretice sunt prima proba a zilei, atentie la intrebarile capcana :); spre ora 11 plecam in traseu, prima portiune pe drumul forestier, paralel cu raul, vedem si noi pe unde am marasaluit in noapte. De pe Valea Brăteiului urcam pieptis o panta acoperita cu pietris marunt si alunecos, pana intram in padure - trecem prin iarba inalta si ingalbenita de toamna, lumina aramie ne aduce aminte de Macin. Urmam poteca in serpentine stranse, padurea e pustie, e liniste si discutiile se leaga greu. Continuam pe curba de nivel, ici si colo cate un copac colorat de toamna, pete de culoare si urme de verde. Gasim si traversam cateva izvoare, urme ale fostilor piloni de funicular, vai aglomerate de bolovani si copaci cazuti, multe gunoaie, peste tot. Dupa cateva ore, iesim la golul alpin, gasim o stana parasita, unde facem o sedinta foto. Peisajul este molcom, culmi rotunjite si deschise, admiram Zanoaga, Podu cu Flori, Varful Leaota, nu ne mai dam plecati de aici, e atata simplitate, lumina si tihna. Poposim pe varful Lucacila, mancam cu totii, fiecare scoate din rucsac ce are, mai o ceapa si o sunca din Oltenia, mai un cascaval de Moldova, fructe uscate etc, nici nu conteaza, sunt momente de care iti amintesti cu drag; ne bate vantul, facem un cerc sa ne protejam - o parte din grup pleaca mai departe, pe Varful Deleanu, dar se intorc doar 2, baietii au plecat pe un alt traseu, catre tabara.

Coborarea este rapida, se apropie seara si mai avem destule de facut in tabara-orientare, alpinism, cros, cultural. Dupa ce apune soarele, temperatura scade vertiginos; ajungem in tabara, unde se gateste a doua tura de tocana, se intra la orientare, se trece prin apa, prin boscheti, nu mai conteaza, doar e concurs :) ;  Crosul se desfasoara pe intuneric, la lumina frontalei; Proba de alpinism, la lumina farurilor si a frontalei - nu se incumeta decat baietii. Luna ne pazeste, inconjurata de un cerc de nori spectaculos. E frig, dar ne strangem in jurul focului - se canta, se discuta, baietii se catara in continuare, competitia e de fapt intre ei, nu intre cluburi :) ; E loc si timp si de ceva polemici, e prima data cand ni se spune "nu-i obligatoriu sa stati la foc, puteti pleca, daca nu va place", dar noi am venit sa stam, nu sa plecam, asa ca trecem peste. Chitara isi intra in drepturi si face seara mai frumoasa. Premierea incheie seara, sunt premii ce nu pot fi transportate, a doua zi. Dormim devreme.

Duminica...fara cafea nu putem pleca la drum, ne despartim scurt si sec, pana data viitoare. La intoarcere, peisajul este mult peste asteptari, admiram in viteza Cheile si Coltii Brateiului, gasim si bonul de la Kaufland lipit pe stalp :)). Incet incet, revenim in cotidian.

Cam asa a fost, dupa mine. A fost frumos. E loc si de mai bine, mereu. Mi-a lipsit emotia, apropierea si caldura umana, pe care o gasim in jurul focului de tabara. Chitara. Bucuria de a fi impreuna cu oameni dragi. Dar, inca mai cred ca, daca la capatul unui drum, oricat de greu ar fi el, gasesti macar un om pentru care sa mergi mai departe, merita sa mergi mai departe. Pentru ca oamenii conteaza. Multumim, Cornel si CPNT, pentru invitatie. 
Totodata, va invitam, la noi in Ceahlau, la un altfel de concurs :)  - primul weekend din iulie, asa cum am zis !