27 octombrie 2014

Piatra Craiului - intre toamna si iarna



O tura de munte se naste dintr-o idee, dintr-o vorba aruncata la-ntamplare, din curiozitate sau pentru un scop précis - asa ca, atunci cand Ruxi ne-a convocat la o intalnire in Piatra Craiului, au inceput sa sune telefoanele, sa gasim cea mai buna varianta posibila de a spune "prezent". Nu ma asteptam sa revin asa curand la Craiul meu iubit :). Dupa multe combinatii si usor incurcati de program+prognoza meteo, cu ajutor de la prietenii albatrosi, am plecat in formula 2+1, pe acelasi drum, de la Adjud, catre Brasov, pe o vreme dusmanoasa, vant, ceata, polei in Pasul Oituz. Am ajuns cu bine la destinatie, (multumim Tudor pentru ospitalitate), am dormit repede si am pornit cu entuziasm spre Zarnesti - dupa ce am reusit sa ne reunim, 13 oameni, din Bucuresti, Bacau,  Cluj, Galati, Brasov, Piatra Neamt.


Traseul ales a fost : Zarnesti-Valea Crapaturii-Saua Crapaturii-Cabana Curmatura, pe marcaj banda galbena, timp de parcurs 2.5 -3 h. Am plecat din Zarnesti pe drumul ce duce spre cabana Plaiul Foii, la aproximativ 300 de metri de la ultimele case intalnim pe partea stanga indicatorul de inceput al traseului. Mergem pe un drum de tara printre pasuni, balti si noroaie. Dupa o usoara urcare drumul continua pe curba de nivel in paralel cu drumul spre Plaiul Foii. Dupa circa 50 de minute de la sosea ajungem intr-un poiana cu izvor, loc unde se despart potecile, in fata marcaj banda albastra ce duce spre refugiul Diana,in stanga marcaj banda galbena ce duce spre Saua crapaturii pe firul vaii. Aici facem popas de hidratare, revitalizare, poze. E rece, cerul ramane innorat, ceata reduce din vizibilitate. Urmam poteca prin padure, cam 20 minute, pana ajungem la baza peretilor de stanca ce strajuiesc de o parte si de alta Valea Crapaturii si pe care mai mult ii simtim apasandu-ne, ii ghicim prin ceata, decat sa ii vedem. 









Aerul taios ne ingreuneaza urcusul, printr-un bolovanis incomod pana la Acul Crapaturii. Suntem prinsi intre 2 anotimpuri, la fel de spectaculoase-toamna rece, in culori grele, cu ceata laptoasa si o iarna timpurie ce a lasat ace de gheata pe ramurile golase ale copacilor. In vale, se ridica ceata, un petec de cer albastru ne aduce zambetul pe buze, incep sa se contureze de jur imprejur stancile albe cu forme de urias. De aici iesim intr-o zona cu multa vegetatie, apoi, in 10 minute, in Saua Crapaturii. In dreapta gasim un balcon amenajat de unde se poate vedea toata panorama Crapaturii, Acul Crapaturii si Craiul, e senin si soare de jur imprejur.
 



Poze si mai departe, ne asteapta renumita placinta de la Cabana Curmatura (altitudine 1470m) :); ajungem la cabana in 20 minute, sala de mese e aproape plina, atmosfera calda, in semineu se aprinde focul, cineva canta la chitara, ciorba de fasole cu afumatura este fierbinte si delicioasa, relaxarea ne cuprinde si ne bate un gand sa ramanem aici :) - destinatia finala este, insa Pestera, asa ca ramane pe data viitoare !
Partea a doua  a traseului este mai lejera, de la Cabana Curmatura, pe "La Table", spre satul Pestera, circa 3 - 3.5 h, accesibil tot timpul anului, cu destule denivelari; se trece prin valea Martoiului, apoi pe drumul forestier, cu mici pauze, poze cu peisajul, cu bradutii.




Ajungem pe-nserat la pensiunea Mamina, suntem primiti cu bratele deschise - "intrati, priviti si alegeti care camera va place"- si multa caldura. Pensiunea este cocheta, camerele sunt intime, in culori pastelate, mobilierul este pictat, obiecte de ceramica traditionale, tablouri si covoare tesute sunt pete de culoare ce dau farmec si te fac sa te simti de-al casei. Despre ciorba si mamaliguta cu branza...ce sa va mai spun ?! Delicioase, au mers direct la suflet :) – Daca aveti drum pe aici, nu ezitati sa intrati, nu veti regret.  Seara s-a incheiat cu discutii utile si interesante, despre experiente ale colegilor, despre fapte si decizii, situatii diverse, din care putem invata, ca nici un drum pe munte nu seamana cu celalalt, ca oamenii pot mai mult decat ar crede, ca muntele poate fi prieten sau dusman, depinde cu cat respect il tratezi.



Ziua a doua de traseu a fost ca o zi de duminica in familie :) - fiindca toti aveam drum lung pana acasa, am ales un traseu mai lejer si bine am facut, am umblat peste dealuri molcome, am respirat aer curat de munte, ne-am bucurat ochii cu peisaje parca desprinse din basmele romanesti. Timpul de intoarcere a fost parca prea scurt pentru cate erau de povestit, asa ca Ruxi ne-a promis ca ne va “convoca” mai des, sa ne cunoastem mai bine, pe carari de munte. Asteptam cu interes urmatoarele ture si intalniri de acest fel.
Drumul spre casa a fost si lung si frumos, am avut companie pana la Adjud (care a devenit un fel de rascruce pentru noi :) ), muzica buna, ganduri si multe planuri de viitor; nu-mi plac despartirile dar fac si ele parte din viata noastra de calatori. Va urma ;)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu