29 iulie 2014

La Chilia-n port in zbor de Albatros



In ultima vreme, am sentimentul ca traim pe repede inainte, alergam, nu mai mergem, simtim pe fuga sau spre deloc, bifam liste si uitam sa traim, intr-un iures general. Totul e complicat, oamenii, relatiile, zilele sunt un labirint fara sfarsit. 

Trofeul Albatros este cea mai asteptata iesire a noastra, e cu data fixa, ultimul weekend din luna iulie este dedicat lor, este Delta, este soare, este altceva, se stie. De la an la an, numarul participantilor din partea clubului nostru s-a  schimbat, la fel si oamenii, un singur element a ramas la fel-entuziasmul. Anul acesta, organizarea iesirii a fost o adevarata aventura in sine…si nu stiam ce ne mai asteapta ! Am avut oameni noi, aflati la prima iesire in Delta sau la prima iesire cu clubul, cu cortul etc. Nu stiau ce-i asteapta, desi i-am avertizat in privinta caldurii, tantarilor si a altor eventuale morive de disconfort - n-a cedat nici unul :)
Astfel incat, vineri dimineata la ora 2, 14 curajosi au luat drumul Chiliei, via Galati, via Tulcea… am pescuit 2 albatrosi intarziati de la bac si plini de entuziasm, am ajuns la bacul de la Tudor Vladimirescu….totul bine si frumos, pana la intalnirea memorabila cu cei de la Politia de Frontiera….mentionez cu revolta ca a ramas la ei foaia cu bibliografia de la proba teoretica meteo, pe ea am scris tabelul cu numele participantilor, acesta fiind singurul motiv pentru rezultatele de mai tarziu :)
Stiam déjà de la prieteni ca sunt mai multe drumuri, spre Chilia, de piatra, de pamant,etc ; nu mi-am imaginat insa, ca sunt atat de multe si atat de incurcate….astfel incat, am avut incredere in sfaturile lor si am purces pe drumul de pamant in dreapta, nestiind ca ai nostri (cealalta masina) au plecat inainte - Ce pot sa spun decat ca ne-au facut-o….ne-a pierit entuziasmul repede, dar pe principiul cat de rau poate sa mai fie, am mers doar inainte, in general nu prea exista varianta sa ne intoarcem….se facuse cald, erau tantari, tauni si alte insecte lipicioase…in dreapta canal, in stanga pustiu, scaieti si maracini, stuf, pasari si un mare necunoscut…drumul, incredibil de prost si foarte circulat, doar ca nimeni nu stia unde duce :), vorba ceea, “oameni de-ai locului si nu te pot indruma”; dupa cateva ore, am ajuns la Pardina, la drumul de pamant…si daca asta trebuia sa fie o veste buna, ei bine, aici am aflat ca mai aveam inca 30 km. 

Aici, am invatat un lucru- uneori, distantele se masoara in ore, nu in kilometri, viata are un alt ritm, oamenii cauta relaxarea, nu sa ajunga neaparat undeva, nu conteaza ca ai gps, daca nu stii care e drumul bun si, mai ales ca mereu se poate si mai rau….dupa o alta experienta de-a mea la Soveja, spuneam ca drum mai rau ca ala nu exista…se pare ca m-am inselat. 

Dupa 12 ore de la plecarea din Piatra Neamt, am ajuns in tabara… ne-am revenit repede, prea era faina si relaxata atmosfera….am intins corturile, am mers in  recunoastere in sat, am socializat, intre noi si cu localnicii. Cand a sosit si vaporul, tabara s-a animat, iar la lasatul serii, eram déjà veseli si cu chef de viata.Sedinta tehnica ne-a pregatit pentru ziua de sambata, dedicata competitiei propriu zise – am decis ca vom participa la toate probele, desi n-am venit pentru trofee, apoi ne-am bucurat, atat cat am mai gasit energie, de cantecele chitaristilor, aflati din nou in numar prea mare la focul de tabara. Corul barbatesc ne-a impresionat in mod deosebit, dar si nostalgia din ochii celor care nu mai pot fi alaturi de noi la fiecare iesire -  cred ca nu e usor sa te “rupi” de o preocupare care a fost parte din viata ta, atat de multi ani, careia i-ai dedicat timp, energie, pasiune…

Ziua de sambata a inceput simplu, cu proba de cros de la ora 8. Da, inainte de cafea, dupa 5 ore de somn, in ultimele 48 ore…numarul de participanti a fost impresionant, pentru mine, a fost si distractiv si mi-a amintit de promisiunea ca voi alerga mai des (singura problema e ca mi-a placut mai mult fotbalul decat alergarea :). Locul 4 la fete si la baieti ne-a “ambitionat” sa mergem mai departe, am trecut si pe la probele teoretice (v-am spus ca am ramas fara foi, da ? ), cat pe ce sa facem contestatie la nea Ilie, am crosetat si cateva noduri, la prima vedere, dupa posibilitati; Am jucat volei, partea asta chiar mi-a placut, daca mai si castigam imi placea si mai mult; 

In pauza de pranz am evadat din tabara, spre Manastirea Sf Atanasie, singura manastire situata in Delta Dunarii, amplasata pe grindul Stipoc; dupa 9 ani, am regasit acest loc si mai frumos, ingrijit si incredibil de verde; Florile, linistea, umbra si un vin roze daruit de parintele de acolo ne-a revigorat si ne-a binedispus. Astfel incat, la intoarcerea in tabara, am intrat  hotarati in “campionatul” de fotbal, mai mult fara voie – ca tot nu ne-am mai dus la plimbarea cu barca. Si am si iesit, dupa cateva reprize disputate, si lovituri de la 11 metri (sau cati or fi fost). Ce sa va spun, decat ca n-am jucat in viata mea fotbal (nici acum, de altfel), ca eram pt prima data cu oamenii  astia in echipa, ca era un soare orbitor si veselie fara limite – sa ne ierti Cornel, dar nu ne-am putut abtine sa facem galerie, unii chiar voiau sa joace fotbal, nu ca noi :).
Cel mai asteptat moment al zilei a fost borsul de peste; am fost fericita posesoare a unui cap de somn (macar in bors, ca altfel nu prea am parte), asa ca trebuie sa felicit bucatarii si fetele care au facut bors :). Baia la piscina de dupa a intregit o zi plina, vesela, in compania unor oameni faini si relaxati. Culturalul a fost…mai cu haz de necaz, mai cu autoironie, mai cu cantec, dar cu distractie; Am primit si premii, daca va intrebati cu ce ne-am ales (Ioana mea asta m-a intrebat la intoarcere, la ce probe am intrat su ce premii am luat); Trofeele au fost deosebite, premiile multe si foarte utile, muuuuultumiiim ! Seara abia a inceput, dupa premiere, demult n-am vazut atatia chitaristi la un loc si cu chef de cantat, bravooo Cornel, Bogdan, George, Catalin, Chiri, Nini, Tibi si celor ale caror nume nu le stiu. 

Astfel incat, dorinta mea de a vedea rasaritul la Chilia-n port a devenit realitate, la 5 rataceam pe strazi pustii, somnorosi dar fericiti in inconstienta noastra…si mi-a confirmat o data in plus, ca linistea sau zbuciumul vin din interior, starea de bine o ai sau o creezi, nimeni nu ti le da, poate doar sa ti le ia….in portul pustiu si murdar, ca dupa o petrecere campeneasca, 5 tineri ascultau manele in masina cu portierele deschise…. Ne-am retras intr-un colt de faleza si am asteptat soarele, ascultand inregistrari de la focul de tabara, dupa o noapte la foc, in acorduri de chitara, urechile refuza sa accepte altceva….a fost un rasarit rosu si violet, galben portocaliu, cu umbre de nori si oglinda de ape tulburi de Dunare…in suflet au ramas urme de rosu si zbucium de valuri ce nu ajung nicaieri, in ochi, stralucire curata si dorinta de frumos, de oameni calzi si prietenie….

Vaporul a plecat, incarcat cu albatrosi tineri si fara griji…in urma a ramas multa liniste si un foc nestins pana la ora plecarii…cafeaua ne astepta aburind, incet incet, s-au strans corturile, s-au strans mainile, s-au impartit imbratisari si vorbe de ramas bun…e o liniste dimineata devreme si o lumina difuza, o ceata pe ochii somnorosi, e momentul cand simti nevoia unei imbratisari, din care n-as mai pleca. Dar, cum toate trec, am facut curat in tabara, apoi am asteptat sa se intoarca ai nostri din mult-asteptata plimbare cu barca…lunga a fost, cu peripetii, cum altfel…dar i-am iertat, ca-s ai nostri si aveam drum lung in fata, drum care s-a dovedit a fi doar praf si pulbere, dar rezonabil ca timp, asa ca la Tulcea am mai facut un popas, la Galati o hora, pe malul Dunarii, apoi linsititi, am revenit fiecare la casele lor. As vrea sa le multumesc prietenilor mei si noilor veniti in club, pentru rabdare, pentru rezistenta, pentru dorinta de a depasi  zona de confort, in speranta ca vor gasi partea lor de frumos, de natura, de liniste…sper sa ne revedem curand, pe carari de munte si nu numai !

Mult am scris, dar in realitate au fost si mai multe. Si toate importante, pentru ca sunt amintirile noastre. 

Pentru ca exista oameni pentru care merita sa mergi oricat, fiindca stii ca la capatul drumului, indiferent cat e de greu, ei sunt acolo. Pentru ca, daca nu incerci, nu stii ce te asteapta la capat de drum, fie aventura vietii tale, fie un colt de rai, fie o lectie sau o intamplare din care poti invata sau lua ce ai nevoie. Oamenii acestia, care au aceeasi provocare in fiecare an, sa organizeze concursul in Delta, un teritoriu din ce in ce mai restrictiv si putin primitor, reusesc sa ne ofere bucurie, conditii chiar si pentru cei mai pretentiosi dintre noi, caldura, chiar si pentru cei mai “inghetati” dintre noi, reusesc sa ne dea timp si repaus, pauza de respiratie in nebunia din care venim, fie ca se cheama Bucuresti, Brasov, Galati sau Piatra Neamt. Sa ne regasim impreuna, umar la umar, cu bucurie sau nostalgie, legati de emotii  fara nume, sub semnul prieteniei.  E mare lucru, zic eu, si tocmai de aceea, stiu ca la anul, in ultimul weekend din iulie, voi fi tot pe acolo, pe undeva prin Delta…

Un comentariu:

  1. La Chilia-n port in zbor de albatros (sau de pelicani,hi,hi) s-au petrecut si pentru mine clipe frumoase si experiente inedite.Si sper ca acesta sa fie doar inceputul,nu sfarsitul.
    Pupici si imbratisari de la tiza ta!

    RăspundețiȘtergere